Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
DESPRE PREFACEREA SFINTELOR

Momentul prefacerii sfintelor este cel mai dumnezeiesc moment. Este momentul când Dumnezeu se coboară la om, când divinul este atins de preotul-om şi de prezenţii credincioşi. Este momentul când Dumnezeu cel nemărginit este încăput, când cerul se micşorează şi este cuprins în mâna omului şi în Paharul Potirului, când Slava cea neîncăpută, o încape Sfântul Potir şi este înălţată de mâinile omeneşti cu chemarea: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”. Este momentul deosebit pe care-l oferă Dumnezeu omului, încât şi „sfinţii îngeri doresc să privească şi să se îndulcească de dumnezeiasca şi Sfânta Liturghie”.

Oricât ne-am strădui noi să îmbrăcăm cu cuvinte din cele mai înălţătoare acest moment, nu reuşim să exprimăm frumuseţea lui. Sunt prea puţine cuvintele omeneşti pentru a descrie slava şi frumuseţea nemărginită a dumnezeiescului moment.

Timpul prefacerii, este momentul cel mai înălţător şi cel mai sfânt din cadrul Sfintei Liturghii, este timpul unei rugăciuni, rostită de preot, numită „epicleza”. Rugăciunea este rostită de preot, însoţită de ridicarea mâinilor preotului către cer, invocând coborârea Sfântului Duh, pe care-L cheamă stăruitor, zicând: „Doamne, Cel ce ai trimis pe Prea Sfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieşte nouă, celor ce ne rugăm Ţie… Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească şi fără de sânge, şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău Cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte. Si fă, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ceea ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău. Prefăcându-le cu Duhul Tău Cel Sfânt. Amin, Amin, Amin.” (Liturghier, 1974, pag.124-125).

Această rugăciune este o rugăciune de taină pe care o rosteşte preotul dar credincioşii nu o aud. Face parte din Taina Prefacerii. Unii preoţi, câteodată, o rostesc cu voce tare, în timp ce la strană se cântă lin şi duios: „ Pre Tine Te lăudăm…”, pe motiv de a-i face pe credincioşi să dea importanţă momentului. Nu este bine s-o rostească cu voce tare! Se desfiinţează prin aceasta caracterul de taină. Ce spune la Psalm: „Nu voi spune vrăjmaşilor Tăi Taina Ta”. Să nu înţeleagă cineva că ar fi credincioşii din biserică vrăjmaşi, departe de mine gândul acesta! Toată lumea  ştie că în Biserică şi chiar în timpul Sfintei Liturghii intră vrăjmaşul să ispitească pe credincioşi, pentru a le răpi participarea la Jertfa lui Hristos şi a le fura Răscumpărarea. În al doilea rând, starea de vrednicie împuţinată a unor credincioşi îi împiedică să vadă şi să audă totul. În al treilea rând însuşi Dumnezeu este tainic faţă de om, se descoperă omului numai în anumite momente şi limite.

Astfel, Sfânta Liturghie fiind moment dumnezeiesc, are caracter de taină. De aceea omul, credinciosul, nu poate participa cu auzul şi văzul la toate momentele. Dacă se rostesc rugăciunile de taină cu glas tare şi în auzul credincioşilor, taina este descoperită, nu este bine şi nu este voie. La ceea ce pot participa credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie în Sfânta Biserică, cu auzul şi văzul, se face însemnare în Tipicul Bisericesc şi Liturghier.

În acest moment şi în chip tainic se transformă în mod real pâinea în Trupul şi vinul în Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nimeni nu trebuie să se îndoiască de realitatea acestei transformări. Transformarea nu are loc în chip văzut, ci în chip nevăzut, fiind taină. Dacă transformarea s-ar petrece în chip văzut, nu am putea s-o numim taină şi ar fi cea mai mare pagubă pentru viaţa şi mântuirea noastră, din două motive: în primul rând, nu ar mai fi taină şi în al doilea rând nu ne-am mai putea împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.

Legat de primul aspect, taina este când ceva este ascuns de privirea ochilor noştri şi de puterea noastră de înţelegere, dar care vine în sprijinul şi folosul mântuirii noastre. Dacă am vedea cu ochii trupeşti prefacerea în mod fizic şi ar fi la înţelegerea noastră, nu ar mai fi taină.

Al doilea aspect se leagă foarte strâns de primul aspect. Petrecându-se transformarea în mod fizic, percepută de privirea şi înţelegerea noastră, adică văzând cu ochii noştri cum se preface pâinea în carne şi vinul în sânge, ne-am înfricoşa, ne-am sfii şi nu ne-am mai putea împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Am păţi la fel cum a păţit împărăteasa Bizanţului, Eudoxia, soţia împăratului Arcadie, din timpul Sfântului Ioan Gură de Aur. Această împărăteasă, era o femeie necredincioasă, păcătoasă şi o vrăjmaşă înverşunată a Sfântului Ioan Gură de Aur. Din cauza ei a fost depus din treaptă şi întemniţat când era Patriarhul Constantinopolului. Mai târziu, în anul 404, tot din cauza ei, a fost exilat în părţile Pontului, unde a murit. Se ştie că această împărăteasă era robită de cultul personalităţii şi a statuilor. Datorită ei, Sf.Ioan Gură de Aur a scris 21 de Omilii prin care a combătut cinstirea statuilor. Pentru a-l sfida pe Sfântul Ioan, împărăteasa a ridicat o statuie personală şi a aşezat-o în faţa Catedralei Patriarhale din Constantinopol chiar la intrare, unde slujea Sfântul Ioan. Şi astăzi se mai întâmplă, pe alocuri, ca unii zeloşi să ridice statui şi să le aşeze în pieţe, în faţa bisericilor. Cunosc câteva cazuri. Nu le mai amintesc. Dumnezeu să-i ierte! Însă cel mai grav este că se ridică statui şi se duc preoţii să le sfinţească. Păcat mare! Nu este bine ca preotul să sfinţească orice i se cere. Preoţii trebuie să se ferească de a pângări sfinţenia lui Dumnezeu şi a invoca Duhul Sfânt pentru a sfinţi mai ales cele legate de idolatrie şi de locul păcătuirii, cum ar fi: statuie, crâşme, cinematografe, bordeluri, discoteci, jocuri de noroc şi altele asemănătoare acestora. Să analizăm un caz, de pildă dacă se sfinţeşte o statuie, zic toţi că este ceva nevinovat şi că aduci cinstire memoriei celui care o reprezintă. Este o înşelăciune, pentru că cinstirea memoriei unui om care a fost ca şi noi, dar care s-a remarcat, se aduce de însăşi actul ridicării statuii şi alocuţiunilor şi nu de sfinţenia statuii. Ce este greşit în a sfinţi o statuie? Dacă preotul a sfinţit o statuie, credinciosul de rând poate s-o sărute de câte ori trece pe lângă ea, pentru că este sfinţită, aşa cum săruţi o icoană sfinţită. Nu este idolatrie aceasta? Este idolatrie pentru că i se atribuie un act de cult unui chip omenesc, i se atribuie sfinţire şi cinstire. Este foarte greşit! Dumnezeu să ierte pe toată lumea şi pe noi păcătoşii!  Câtă idolatrie face omul în viaţă, nu ştie c-o face şi nu bagă de seamă acest lucru! Dacă n-ar fi Dumnezeu milostiv cu neştiutorii, am fi prăpădiţi mai rău decât evreii când au căzut în idolatrie în pustiu. Preotul are datoria să vegheze la starea poporului să-l păzească, să îndrume şi să-l îndrepte.

Însă legat de această împărăteasă, am vrut să spun că, a venit într-o zi la Sfântul Ioan Gură de Aur şi i-a zis: „Dacă mă împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi nu cu pâine şi vin, mai vin să mă împărtăşesc, dacă nu spun lumii că este o păcăleală de a ta!”

Atunci Sfântul Ioan Gură de Aur, îi explică în ce constă taina prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru şi că Dumnezeu prin marea Sa iubire de oameni şi ca să-l restaureze pe omul cel căzut, cu multă înţelepciune a pus-o înaintea omului această taină,  pentru ca omul să poată intra în comuniune cu Dumnezeu. Însă, împărăteasa ca o vrăjmaşă, nu voia să accepte nici o explicaţie de la Sfântul Ioan Gură de Aur şi crezând că-l pune pe Sfânt într-o situaţie imposibilă şi de neputinţă, insista, zicându-i: „ Nu cred, până ce nu văd că este real şi să mă conving, altfel, este o mare minciună cu care amăgeşti lumea”. Sunt şi în ziua de astăzi printre noi astfel de oameni necredincioşi lui Dumnezeu şi care aruncă astfel de vorbe defăimătoare în obrazul preoţilor sau râd de Dumnezeu în faţa prietenilor lor. Văzând Sfântul încăpăţânarea ei şi că a venit pornită pentru a defăima lucrarea lui Dumnezeu,  i-a spus: „ Pentru că nu crezi şi vrei să-l ispiteşti pe Dumnezeu, o să-ţi arate acest lucru, însă o să te îngreţoşezi şi nu ai să te mai poţi împărtăşi până la sfârşitul vieţii tale! Fie judecata lui Dumnezeu pentru tine!„ A plecat împărăteasa cu o satisfacţie diabolică, convinsă că Sfântul n-o să-i poată demonstra, fizic şi palpabil, şi o să aibă motiv să-l umilească şi să-i calce demnitatea preoţească în faţa lumii şi în felul acesta o să se răzbune pe Sfânt.

Când a venit timpul slujirii Sfântului Ioan Gură de Aur, împărăteasa a venit însoţită de suita de la curte la Catedrala Patriarhală, trimiţând vorbă sfântului că vrea să se împărtăşească la momentul potrivit în cadrul Sfintei Liturghii. Intenţiona să-i refuze sfântului Sfânta Împărtăşanie, pe motiv că nu-i Trupul şi Sângele Mântuitorului şi să spună acest lucru la toată lumea în gura mare, chiar acolo în biserică de faţă cu poporul.

Aproape de terminarea Sfintei Liturghii când Patriarhul a ieşit cu Sfântul Potir în faţa Sfintelor Uşi, zicând:„Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”, împărăteasa Eudoxia se apropie pentru a fi împărtăşită. Sfântul Ioan Gură de Aur ia cu linguriţa Sfânta Împărtăşanie din Sfântul Potir şi o duce la gura împărătesei. Împărăteasa cu o privire iscoditoare şi pizmaşă se uită cum sfântul a luat în linguriţă pâine şi vin, care, până la gura ei şi sub privirea ei, a văzut cum s-a transformat pâinea în carne vie încât tremura carnea în linguriţă şi vinul în sânge. Văzând aceasta, împărăteasa a ţipat îngrozită şi s-a tras cu un pas înapoi strigând cu groază: „Nu mă pot împărtăşi cu ce-i în linguriţă! Nu pot!”, îngreţoşându-se. Atunci Sfântul Ioan Gură de Aur cu asprime îi porunceşte: „Acum ia şi mănâncă ! Mănâncă! Tu ai vrut să mănânci carnea lui Hristos şi să bei Sângele Lui! Acum mănâncă! Ai vrut să-l ispiteşti pe Dumnezeu şi să mă defăimezi pe mine ca slujitor al Lui! Dumnezeu ţi-a dat ceea ce ai cerut! Acum Mănâncă!” Astfel a ruşinat Dumnezeu în faţa lumii pe împărăteasa şi a smerit mândria ei. De atunci împărăteasa nu a mai putut să se împărtăşească până la sfârşitul vieţii, aşa cum i-a spus Sfântul. Vezi! Mari sunt tainele şi planurile lui Dumnezeu cu noi şi cu mântuirea noastră. Datorită neputinţei şi mărginirii omului în faţa nemărginirii Dumnezeieşti, a ales ca lucrare cu omul, să se realizeze prin taină. Prin taine şi mai ales prin Taina Sfintei Împărtăşanii, omul intră în comuniune cu Dumnezeu, ca El să se apropie de noi iar noi să-l putem primi. Toate cu înţelepciune le-a făcut şi le-a rânduit Dumnezeu şi cu multă pricepere îl cheamă pe om în Împărăţia Cerurilor, numai că omul se face : surd, orb, trufaş şi necredincios lui Dumnezeu.

Pr. Ioan V Argatu



Comentarii

Nu exista comentarii pentru acest articol.


Adauga un comentariu

Pentru a adauga un comentariu trebuie sa fiti autentificat.

Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 1947
Afisari total: 11722064
Vizitatori online: 4

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol