18.04.2011 - Puterea credintei si a rugaciunii....., raspunsuri date de Parintele Ioan - Articole

Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Ultimele comentarii

18.04.2011 - Puterea credintei si a rugaciunii....., raspunsuri date de Parintele Ioan

1-E in fiecare dintre noi un strop de necredinta? Cum sa luptam impotriva ei?

Credinta este una dintre virtutile teologice alaturi de nadejde si dragoste. Atunci cand toate aceste trei se impletesc armonios in omul credincios, il inalta si-l situeaza pe treapta cea mai inalta a vietii spirituale, desavarsirea. Una fara cealalta nu duce la nimic, se sustin si se completeaza una pe cealalta, fiecare fiind temelia celeilate, astfel lucrand mantuirea. Credinta naste nadejdea si aprinde dragostea; nadejdea le inaripeaza pe amandoua iar dragostea rupta din Dumnezeu “Dumnezeu este Dragostea”, le umple de har. Pentru a le dobandi, omul se smereste si smerit gandeste lucrarea lor. Omul mandru nu poate crede, nu poate iubi, nu poate nadajdui, se lupta cu imputinarea credintei cu neputinta de a iubi si cu deznadejdea la vreme de incercare. Ispita credintei este indoiala.Tot omul este incercat. La voia lui Dumnezeu, ispititorul seamana indoiala in cugetul si inima omului, incercandu-I credinta. Omul credincios si intarit in credinta nu aluneca usor. Cunoasterea da viata credintei. Daca ai reusit sa-l cunosti pe Dumnezeu crezi cu adevarat in El fara umbra de indoiala. Cunoasterea lui Dumnezeu vine prin revelatie, prin descoperire. Dumnezeu ni se descopera. Izvorul descoperirii sau a revelatiei lui Dumnezeu dupa cum bine stim este Sfanta Scriptura. Citind Sfanta Scriptura, Dumnezeu ni se impartaseste, ne spune Cine este si ce Voieste de la noi. Mai mult credem in cel pe care-l cunoastem decat in cel necunoscut. Acesta este si motivul pentru care Dumnezeu ni se descopera ca sa credem cu adevarat in El, ca Cel ce este “Calea, Adevarul si viata”. As spune ca smerenia si cunoasterea sunt surorile credintei.

In concluzie, asi spune ca “stropul de necredinta ce se afla in fiecare din noi”, se manifesta mai mult la vreme de incercare si exista pe masura lipsei de cunoastere a lui Dumnezeu, a necunoasterii Atotputerniciei Lui, a lipsei de credinta, de nadejde si de dragoste din noi.

De multe ori vorbim despre credinta noastra in Dumnezeu, marturisind-o in mod declarativ, dar Dumnezeu nu ne vrea sa fim numai vorbitori ci si traitor. Atunci cand si traim credinta inseamna ca ea exista si se manifesta in noi si prin ea stam legati de Dumnezeu si atunci cand n-o traim, ci mai mult vorbim despre ea, inseamna ca theoretic ea exista intr-o oarecare masura dar nu se manifesta, nu lucreaza, facand loc indoielii, a necredintei sau stam departe de Dumnezeu. Credinta este un dar de la Dumnezeu, smeriti sa-l cerem ca sa-l putem si primi.

2. Unul dintre oamenii ajutaţi de Domnul Hristos în trecerea sa pe pământ spune: "Cred, Doamne, ajută necredinţei mele". Trebuie să ne rugăm ca să avem credinţă tare?

Rugaciunea este aceea care ne pune in legatura cu Dumnezeu, prin ea comunicam cu Dumnezeu sau stam de vorba cu Dumnezeu, prin ea primim puteri nebanuite si impliniri neasteptate. Avem atatea exemple, pe care ne este cu neputinta de a le aminti pe toate in Sfanta Scriptura si Pateric. Unul din ele imi sta in minte, cel mai semnificativ, as vrea sa-l scot in evidenta: rugaciunea staruitoare a Parintilor Ioachim si Ana, rugaciunea de o viata, de la tinerete pana la batranete au rostit aceeasi rugaciune, zilnic, ca Dumnezeu sa le dea “urmasi” adica copii si sa ridice prin aceasta ocara lumii de atunci asupra lor, incredintata fiind lumea, ca Dumnezeu celor pe care nu-I iubeste nu le da urmasi pentru a starpi neamul lor de pe fata pamantului. Si preotul la altar le refuza jertfa si rugaciunea pentru acelasi motiv, ca, nu aveau copii. Au ajuns la batranete rostind in fiecare zi aceeasi rugaciune, chiar si atunci cand dupa legile firii omenesti nu mai este posibil pentru om. Care a fost rezultatul rugaciunii necontenite a acestor sfinti parinti? Unul neasteptat de mare, unul extraordinar, au primit de la Dumnezeu ca rezultat al rugaciunilor lor, ca urmasa pe Maica lui Dumnezeu, pe Sfanta Fecioara Maria. Deci, rugaciunea este cea mai puternica arma a omului in viata. Rugaciunea si credinta face ca sa se mute si muntii din loc. Cu rugaciunea poti infrunta orice primejdie, poti sa intorci la iubire pe cel mai inversunat dusman, poti sa potolesti cea mai apriga manie, poti sa alungi pe nevazutii vrajmasi, poti sa scoti de la chinurile iadului suflete, poti sa schimbi starea de rau in starea de bine, poti alunga bolile, ispitele si curati pacatele, chiar pe Dumnezeu poti sa-L intorci de la mania cea cu dreptate pornita asupra noastra, poti solidariza cetele sfintilor sa vina in ajutorul tau, poti sa obtii sprijin pe Maica Domnului, poti aduce pacea in lume, pacea in casa si sufletele noastre. Prin rugaciune primesti intarire in credinta. Rugaciunea te imbraca ca intr-un vesmant cu care poti merge unde vrei si poti face lucruri minunate. Prin rugaciune primeste omul tot ce doreste. Conditia rugaciunii este ca ea sa aiba suport credinta, dragostea si smerenia. Fara acestea prin rugaciune nu primesti nimic, pentru ca ele sunt scara pe care rugaciunea se urca la cer si tot ele sunt scara pe care se coboara din cer implinirea rugaciunilor.

Cuvintele: “Cred Doamne, ajuta necredintei mele” ,sunt cuvintele celui suferind din Evanghelie,ele, arata starea de smerenie in care traia si cu care participa in fata Mantuitorului nostru Iisus Hristos acest om, rostind rugaciunea durerii si a dorintei de a fi miluit de Dumnezeu. Niciodata nu constientizam cat de mica este credinta noastra in raport cu cat ne cere Mantuitorul s-o masuram, cu grauntele de mustar. Daca ar fi credinta noastra cat un “graunte mustar”, ce mai mica samanta de pe fata pamantului, ar fi si ce mai puternica, ne-ar da puteri nebanuite asupra lucrurilor inconjuratoare “ am zice muntelui sa se mute si sa se arunce in mare” si am fi ascultati. Prin acest exemplu Mantuitorul ne smereste, aratandu-ne cat de minuscule, aproape invizibila este credinta noastra inainte lui Dumnezeu, ca si noi la randul nostru sa rostim aceleasi cuvinte: “Cred, Doamne, ajuta necredintei mele”.

3. Nevoia lui Toma de a verifica prin simţuri Învierea Domnului, nevoia de a pune mâna în rănile Mântuitorului, în cele din urmă - nevoia de concret... e o înşelare lumească?

In cazul de fata, “nevoia de concret” este o falsa nevoie pe care o simte omul…..de a verifica prin simturi ceea ce este Dumnezeu si daca El exista, sau de a descoperi pe cale rationala prezenta si existent lui Dumnezeu in viata de toate zilele. Pot sa spun ca aceasta este o caracteristica a omului lipsit de smerenie, a omului mandru si pretins rational. Omul smerit si plin de credinta cu ochii sufletului si apoi cu mintea si cu inima il vede si-L simte pe Dumnezeu in viata sa. Smerenia si credinta il inalta la aceasta vedere si nu-I mai trebuie o alta dovada. Pentru el nevoia de concret este satisfacuta si nu-I este necesar sa-L “pipae pe Dumnezeu” asa cum I s-a intamplat Sfantului Apostol Toma in momentul cand a fost invitat de Mantuitorului sa puna degetul in semnul cuielor si sa pipae coasta ce i-a fost strapunsa .Toma nu a mai pipait coasta Mantuitorului ca sa se invedereze adevarul Invierii, pentru ca nu a mai fost nevoie. Glasul si prezenta Mantuitorului, l-au incredintat pe Toma de adevar. A vazut cu ochii mintii Adevarul. Omul nu poate sa verifice totul prin ratiune la modul concret legat de Dumnezeu. Aceasta neputinta se datoreaza limitelor in care a fost asezat, limite ce-l marginesc pe om: mintal, fizic, in timp si spatiu. Si totusi, aceasta neputinta este una aparenta, pentru ca omul mai are o dimensiune, dimensiunea spirituala, marcata de credinta. Prin credinta se revarsa in om cunoasterea de Dumnezeu, astfel omul ajunge sa-L vada si sa-L cunoasca pe Dumnezeu. Tind sa cred ca Toma nu a cerut sa puna degetul in semnul cuielor pentru ca nu credea in vorbele celorlalti apostoli care i-au spus ca L-au vazut pe Domnul Inviat, sau ca ar fi fost un necredincios, ci mai degraba din dorinta de a-L atinge fizic pe Invatatorul, de a-si potoli dorul de Dumnezeu si de a se bucura de prezenta lui reala si fizica ca si ceilalti apostoli.

4. Îndoiala vine de la diavol?

Intotdeauna indoiala vine de la diavol. Este opera lui. Nu numai indoiala este opera lui ci si amanarea, comoditatea, lenea, care sustin in fapt indoiala si care sunt momeli in undita lui cu care incearca sa ne prinda. Toate sunt pacate de moarte. Prin indoiala, se distruge increderea si credinta, asa cum s-a intamplat cu Sfantul Apostol Petru cand Mantuitorul i-a zis sa vina la El pe apa. Cu incredere si credinta s-a dat jos Petru din corabie de a pasit pe ape ca pe uscat mergand catre Mintuitorul care si El se afla pe apa. Aceasta incredere l-a insotit pana la jumatatea drumului, de unde a venit ispita indoielii si a inceput a se afunda. Ispititorul ii arata valurile cat de mari sunt si cat de involburate dandu-I frica afundarii, moment cand Petru a pierdut legatura cu Mantuitorul care-l purta pe apa si atunci a inceput sa se afunde. In aceasta disperare si-a adus aminte ca in fata lui se afla Mantuitorul a intins mana si s-a rugat zicand “Doamne scapa-ma!”. Mantuitorul, il apuca de brat si-l scoate din apa, zicandu-i: “Putin credinciosule pentru ce te-ai indoit?”. Deci, indoiala ne face “putin credinciosi” sau necredinciosi. Diavolul se lupta cu credinta noastra strecurandu-ne indoiala in suflet.

Cand ne ispiteste diavolul cu indoiala?

Atunci cand ne rugam, cand mergem sa facem o fapta buna, cand trebuie sa marturisim credinta, cand cerem ceva de la Dumnezeu si asteptam ca sa primim si in multe alte moment.

Cand reuseste diavolul sa ne ispiteasca cu indoiala?

Atunci cand nu ne pazim credinta si mintea, cand credinta slabeste. Credinta ca traire in mintea si sufletul nostru trebuie pazita si intarita prin rugaciune. Sa urmam sfatul Sfantul Apostol Pavel care spune: “Rugati-va neincetat ca sa nu va cuprinda ispita”

5. Ce să facem cu gândurile îndoielnice care ne vin la rugăciune?

Cand ne rugam, cand stam de vorba cu Dumnezeu, ne urmareste un “ispititor” care, are misiunea de a zadarnici urcarea la Dumnezeu a rugaciunii fapt pentru care ispiteste gandul nostru in timpul rugaciunii aruncand in el lucruri si mai ales acelea cu care suntem familiarizati si care ne preocupa in mod deosebit, ne aduce aminte de altele de care am uitat sau de acele lucruri care ne-au preocupat toata ziua. Pentru ca rugaciunea o citim sau o rostim din memorie, gura noastra merge fara intrerupere dar, legatura cu Dumnezeu realizata pana la ispita s-a intrerupt. Daca-mi este ingaduita o comparatie, asi asemana mintea treaza si prezenta la rugaciune cu un “microfon” care amplifica sunetul si-i da putere de a strabate spatiul ca sa fie auzit de departe. Atunci cand microfonul pierde semnalul, interpretul nu se mai aude cu toate ca el canta sau vorbeste in continuare. Tot asa se intampla si cu noi in timpul rugaciunii cand ispititorul ne distrage atentia cu alte lucruri, nu ne mai auzim, rugaciunea nu mai strabate distanta de la noi la Dumnezeu, nu se duce mai departe de perimetrul in care ne aflam.

Ce sa facem ca sa nu ni se intample acest lucru cand ne rugam?

In primul rand, sa pazim mintea. Ati auzit de “paza mintii” despre care ne vorbesc pustnicii si sfintii parinti din Pateric. In mintea noastra intra tot felul de ganduri, unele de la noi si alte din afara. Unele sunt nocive sau distructive si pun in pericol starea noastra intelectuala si moral-spirituala. Pe moment, avem puterea de a le selecta, de accepta si de a le elimina. Stiind ca in timpul rugaciunii vin ganduri care distrag atentia, ne pregatim pentru a le elimina in acelasi moment in care ele apar.Cel mai bun paznic al mintii noastre este atentia sau vigilenta.

In al doilea rand, atunci cand mintea noastra este bombardata in mod repetat si violent cu tot felul de ganduri si nu suntem lasati sa terminam rugaciunea in intregime cu luare aminte, cu smerite metanii ne rugam lui Dumnezeu sa inlature pe ispititorul de la noi pentru a ne putea ruga.

(18.04.2011, Raspunsuri date de Parintele Ioan reporterului Marius Ianus pentru ziarul Lumina)