Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
01.11.2011 - DANA - Asa cum l-am cunoscut pe Ilarion Argatu, curat si darnic ca painea lui Dumnezeu

Nume: Dana
Email: meissner_kr@yahoo.com

Asa cum l-am cunoscut pe Ilarion Argatu, curat si darnic ca painea lui Dumnezeu


Marturie: SFANTUL PARINTE ARGATU ILARION Vestea s-a raspandit ca un fulger. Trupul parintelui Ilarion Argatu a fost gasit neputrezit si placut mirositor, sub lespedea sapata in tinda bisericii ctitorite chiar de el in satul nasterii, la Boroaia. Dupa sapte ani, trupul era intact, neatins de stricaciunea vremii. Unse cu mir si ulei sfintit, moastele parintelui au fost asezate in giulgiul de matase al unei racle ce va sta deschisa vreme de 40 de zile, spre evlavia pelerinilor veniti din toate colturile tarii si a tuturor celor care l-au iubit. Sub ochii nostri s-a savarsit o mare minune si, deja, credinciosii vorbesc despre apropiata canonizare a celui mai puternic taumaturg si alungator de vraji pe care l-a dat vreodata ortodoxia. Unii cred cu adevarat in sfintenia parintelui, altii se indoiesc si cauta sceptic tot soiul de explicatii stiintifice. De departe, de unde odihneste si se roaga pentru noi, parintele zambeste cu bunatatea lui fara margini, iertandu-i pe toti. Asa era parintele Argatu - o paine de om. Firea lui era facuta anume alinarii. Niciodata vocea lui nu iesea din asezarea molcoma a unui oftat. Niciodata smaraldul ochilor lui senini nu s-a aprins in cautaturi taioase, in iscodiri sau cearta. Langa parintele, trebuia sa vorbesti in soapta. Nemiscat in scaunul sau de spovada, se ruga pana adormea si se trezea rugandu-se. Daca te uitai mai atent si cu credinta la el, zareai pe umerii sai batrani mantia alburie si stralucitoare a unor aripi de inger pazitor, ce statea drept si nedezlipit de dansul. "Teme-te, fugi!" Pe parintele Ilarion l-am cunoscut la Cernica. Era prima saptamana din Postul Pastelui si chilia sa era intesata de lume. Cu patrafirul prins la gat si cu o cruce simpla de lemn, de care nu se despartea niciodata, facea neintrerupt rugaciunile de dezlegare si Molitvele Sfantului Vasile, singurul moment cand vocea lui capata asprimea apasata a unei porunci: "Te blestem pe tine... Teme-te! Fugi! Pleaca!". Nu citea din nici o carte. Stia toata pravila si toti psalmii pe de rost, amestecand fara nici o poticnire cuvintele cu respiratia lui adanca si negrabita. Cand si cand, o boare de somn punea stapanire pe el, ca o rapire scurta si plina de liniste, pentru ca apoi sa coboare din nou in modestia chiliei sale si sa reia rugaciunea, chiar din dreptul cuvantului parasit pret de o clipa. Era chinuitor sa stea in scaun de dimineata de la 5, pana noaptea tarziu, sprijinindu-se doar de zabrelele spatarului de lemn, acoperit cu o panza subtire de in. Dar parintele nu lua seama. Zambea, cum numai el stia sa zambeasca - ca o pala usoara de vant, ca o mangaiere de departe. Degeaba incerca ucenica lui, tusa Maria, sa opreasca puhoiul de lume a mai intra in chilie. Cu un gest plin de mila, parintele o certa usor: "Lasa-i. Nu le spori necazul. Aminte-ti ca si tu ai fost bolnava si acum te-ai tamaduit". Exilat in propria sa casa, cu fata intoarsa spre peretele plin de icoane si un colt sfintit, langa usa, cu noua candele ce nu se stingeau niciodata, parintele primea pe oricine. Nu l-am vazut spovedind niciodata. Facea molitvele din ceas in ceas, pentru cei intarziati, dupa care asculta cu atentie. Fiecare om care intra la el avea o poveste, o durere, o neliniste grava. In fata lui, spovedania oricui se transforma intr-un strigat de ajutor. Era multa suferinta in chilia parintelui, dar lumina si tihna de pe chipul sau le biruiau pe toate. Surasul sau era ca un leac. Vorbele lui erau cladite doar din nadejde. Din cand in cand, o femeie mai sarmana se apropia, soptindu-i ceva la ureche, si-atunci, ferindu-se de privirile celor din jur, parintele ii strecura niste bani in palma, fara a o lasa sa plece, pana ce nu-i umplea bratele cu haine si felurite lucruri, pe care le tinea alaturi de scaun, intr-o lavita taraneasca. In camera lui, nu vedeai nimic altceva decat icoane si, in cuier, un rand se straie preotesti, pregatite pentru sfanta slujba de duminica. Pentru sine, parintele Argatu nu pastra nici un varf de ac. Tot ce primea de la credinciosi dadea mai departe. Cu dragoste si fara zgomot. Cea mai lunga noapte Ultima minune a parintelui Argatu Biserica Sf Parinti Ioachim si Ana, ctitoria Arhimandritului Ilarion Aregatu In ziua in care l-am cunoscut, nu mi-as fi imaginat ca voi avea privilegiul sa petrec o noapte intreaga cu parintele. Stiu doar ca, sarutandu-i mana lui calda si curata, ma pregateam sa-i cer binecuvantare pentru a tine intreg Postul, dar parintele mi-a luat-o inainte si, citindu-mi parca gandurile, mi-a spus: "Este ca n-ai mai postit niciodata pana acum? Nu te teme. Stai langa mine si vei reusi". Nici acum nu pot sa inteleg cand au trecut ceasurile, poftele si gandurile mancarii. In chilia parintelui, toate au disparut ca intr-un sorb adanc de liniste si impacare. Spre noapte, cand lumea se pregatea sa se retraga la case, parintele m-a cautat cu privirea printre oameni si mi-a cerut sa raman cu el. In incapere se afla un demonizat - un tanar inalt si puternic ca un taur, care, atunci cand auzea cuvantul lui Cristos, devenea cumplit - se zbatea, se lovea cu capul de pereti, isi zgaria fata cu unghiile. Parintele nu se temea. Voia doar sa nu fie singur. Asa era el, neinfricat cu ispitirile diavolului. Niciodata nu dadea inapoi. Tinand in mana crucea simpla de lemn, nu mai avea nevoie de nici o arma. Era aparat. Ca o amagire de ajutor, in dreptul usii mai era o sonerie, ca fratii din manastire sa vina grabnic si sa-l scoata din ghearele primejdiei, daca era cazul. N-am sa uit niciodata acea noapte, zvarcolirile si suferinta salbateca a demonizatului, vocea calma si apasata pe fiecare cuvant a parintelui, care nu s-a oprit din rugaciune ore intregi. Intr-un tarziu, simtind racoarea stropilor de agheasma, demonizatul s-a linistit brusc si a adormit ca secerat. Abia in acea clipa, parintele si-a recastigat surasul si, cu o urma de nostalgie in glas, mi-a spus: "Ia aminte, rabdarea e cuptorul sufletului. E jarul care vadeste aurul adevarului. N-ai sa ma crezi, dar timp de 16 ani, nu am indraznit nici macar sa tusesc. 16 ani am stat ascuns in podul casei, urmarit de Securitate si de dusmani, postind de nevoie si udandu-mi buzele cu apa prelinsa pe streasina. 16 ani nu am discutat decat cu pasarile cerului si cu ingerii lui Dumnezeu. Rabdarea e zidul, rugaciunea - varul cel curat." Sub pavaza sfanta Pana spre dimineata, cand la usa au inceput sa bata primii crestini, parintele mi-a povestit despre minunile petrecute in viata lui, despre ingerul imbracat in haine de foc care ii spunea sa se ascunda in tufis si, o clipa mai tarziu, masina Securitatii trecea pe langa el fara sa-l observe, sau despre militienii ce rascoleau caruta in care el era ascuns sub o gluga de coceni si, chiar daca il priveau in ochi, nu puteau sa-l vada. De cate ori venea vorba de prigoana si condamnarea lui la moarte, ochii parintelui Argatu se umezeau de lacrimi - nu a regret, ci a multumire. Frigul, foamea si haituirea l-au intarit. I-au fost profesori de nadejde, care l-au invatat deopotriva taierea vrerii, clocotul rugaciunii, dar si mestesugul poeziilor, pe care le-a scris necontenit in minte, in ganduri, in vis. Putini stiu ca Ilarion Argatu si-a gasit salvarea, in cele mai grele momente ale exilului sau, prin poezie, prin vers, prin alinari sonore. "Cine stie viata mea?/ Cine stie plansul meu?/ Cine stie viscolul? Si furtuna, fulgerul/ Cantecul de cucuvaie/ Perina rece de paie?/ Cine-mi stie prietenii?/ Harnicii paienjenii/ Cine stie zbuciumul/ Cand se-aude zgomotul/ Masini care ma cata?/ Caini care le latra." S-a mantuit si s-a sfintit superb prin poezie. Pe multi a tamaduit parintele. Chiar si acum, lucrarea sa continua, la moastele lui, abia deshumate, vindecandu-se un demonizat, iar un paralitic a plecat acasa pe picioarele lui, spre uimirea tuturor pelerinilor din biserica. Niciodata parintele Ilarion nu si-a dorit slava desarta si nici preamarirea oamenilor. Singurul lui gand a fost sa aline pe cei bolnavi, iar el sa se smereasca tot timpul, asa cum a facut, scriind pe lespedea mormantului, pana dincolo de moarte: "Vezi ce faci cu lucrarea de la Ierihon" - visul sau de o viata de a ridica o manastire romaneasca in Tara Sfanta, asa cum i-a poruncit aievea, de trei ori, Maica Domnului. Asa cum l-am cunoscut pe Ilarion Argatu, curat si darnic ca painea lui Dumnezeu, nu ma mira ca, dupa sapte ani, trupul sau nu a fost atins de rugina timpului. Daca la inmormantarea sa vazduhul s-a innegrit, cerul parca s-a crapat si a inceput sa planga cu lacrimi mari de ploaie si bucati de gheata, acum, adancul pamantului a scos la iveala lumina si caldura vindecatoare a sufletului sau neprihanit - semn ca nici o clipa parintele nu a incetat sa se roage pentru noi, si mila lui lucreaza neincetat.

http://www.formula-as.ro/2006/718/spiritualitate-39/ultima-minune-a-parintelui-argatu-7016


Comentarii

Nu exista comentarii pentru acest articol.


Adauga un comentariu

Pentru a adauga un comentariu trebuie sa fiti autentificat.

Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 676
Afisari total: 10927678
Vizitatori online: 2

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol