Pomenirea Cuviosului Marturisitor Părintele Ilarion Argatu (1913-1999) - Articole

Stiri si noutati

Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol

Ultimele comentarii

Pomenirea Cuviosului Marturisitor Părintele Ilarion Argatu (1913-1999)

Bucovina profunda

11 mai 2012

11 mai: Pomenirea Cuviosului Marturisitor Părintele Ilarion Argatu (1913-1999)

Filed under: Bucovina profundă,sfintii inchisorilor,sinaxar— Mircea Puşcaşu @ 12:55 mai:

Pomenirea Cuviosului Marturisitor

Părintele Ilarion Argatu

(1913-1999)

Părintele Ilarion s-a născut la 2 august 1913 în satul Valea Glodului, comuna Vultureşti, jud. Suceava, într-o familie numeroasă, primind la botez numele de Ioan. Familia sa fusese silită să plece în pribegie din Maramureş, în secolul XVIII, pentru a scăpa de persecuţiile catolice şi ale generalului Bucow. Tânărul Ioan a urmat şcoala din Valea Glodului, apoi a mers la Seminarul Teologic din Dorohoi, după care a urmat Facultatea de Teologie din Cernăuţi. În paralel, a urmat Şcoala Militară din Bacău, obţinând gradul de sublocotenent. La 10 noiembrie 1940 s-a căsătorit cu Georgeta, fiica preotului Sebastian Mihăilescu din Oniceni, jud. Suceava. Din căsătorie au rezultat 5 copii; cele două fete au devenit preotese şi cei trei băieţi preoţi. În 1940 este hirotonit preot de mir la Oniceni. În 1946 mitropolitul Moldovei, Irineu Mihălcescu, l-a transferat la parohia Boroaia, Suceava. Aici a început construcţia bisericii la 22 iunie 1969, zidirea a durat până la 2 mai 1970. Lucrarea a terminat-o fiul său, preotul Alexandru, căci părintele Ioan se călugărise. Sfinţirea bisericii s-a făcut în 1977.

În anul 1972, părintele Ioan a rămas văduv şi în anul următor s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, luând numele de Ilarion. A petrecut câţiva ani la Mănăstirea Căldăruşani, iar ultimii 19 ani din viaţă i-a trăit la Mănăstirea Cernica.

Avea o adâncă experienţă duhovnicească şi de viaţă, pustnicise ascuns într-un pod ani de zile, se deprinse cu postul aspru, privegherea şi rugăciunea, dormea câteva ore în scaun, era mereu zâmbitor şi binevoitor. A contribuit decisiv la restaurarea şi pictura multor biserici, a dăruit sume mari mănăstirii Cernica şi chiar Patriarhiei. A trecut la cele veşnice în 11 mai 1999. A cerut să fie înmormântat la Boroaia, alături de soţia sa. Ultimele cuvinte i-au fost: Rugaţi-vă la Maica Domnului!.

Avva Ilarion a trecut prin multe prigoane, şi chiar încercări ale unor neoameni, de a-l elimina fizic (au fost mai multe astfel de tentative).

Printre cei care s-au opus dictaturii comuniste a fost şi arhimandritul Ilarion, care a avut mult de suferit în viaţă. Este cunoscut de la mănăstirea Cernica, unde aducea linişte sufletească şi tărie în credinţă prin viaţa, sfaturile şi rugăciunile sale. Dumitru Bordeianu, originar dintr-un sat aproape de Boroaia, spune cum într-o zi, pe când părintele era fugar, a venit acasă şi i-a spus soţiei că merge să se culce în podul cu fân. Când s-a urcat pe scară a auzit o voce care i-a spus: „Ridică scara”. La scurt timp, în curte au năvălit securiştii, care au percheziţionat amănunţit locuinţa. Când au intrat în grajd, lipsind scara, au renunţat să se mai urce în podul cu fân şi Dumnezeu l-a scăpat. Tot în timpul comunismului o familie de medici din Cluj au venit la Boroaia cu un copil surdo-mut, în vârstă de 7-8 ani, spunând că toate eforturile lor de a-l vindeca au fost zadarnice. Părintele le-a spus să lase copilul şi să se întoarcă peste o săptămână. Când s-au întors, copilul din curte a strigat „Mamă” şi de atunci şi-a căpătat auzul şi vocea.

După şapte ani, la deshumare, trupul său era intact, cu toate că sicriul putrezise în totalitate. Cei prezenţi au rămas înmărmuriţi în faţa minunii divine. La scurt timp, au sosit zeci de preoţi în frunte cu arhiepiscopul Pimen, al Sucevei şi Rădăuţilor, pentru a se închina şi ruga. Preotul Alexandru Argatu, fiul părintelui, a declarat că în prima săptămână a lunii mai din fiecare an, se face pomenirea părintelui şi după deshumare acesta a fost spălat cu agheasmă, uns cu undelemn sfinţit şi cu mir. Prima minune s-a şi petrecut după moarte: un posedat de diavol, foarte periculos şi violent, a fost vindecat la sicriul său.

Părintele Ilarion fiind preot de mir, are în neamul său peste 50 de preoţi. După 16 ani de prigoană comunistă, îndură lipsuri, foame şi frig, precum şi multe piedici în construirea bisericii de la Boroaia. Astfel, de fiecare dată când aduna materiale pentru biserică, erau luate şi deturnate pentru construirea şcolii, a dispensarului ori a primăriei din Boroaia. Clerici şi mireni aflaţi în necazuri şi suferinţe s-au folosit de harul părintelui, ajutaţi cu sfaturile şi rugăciunile sale către Mântuitorul Iisus Hristos şi către Maica Domnului, către care avea mare evlavie. A construit în ultimii ani ai vieţii mănăstirea de călugări „Sfânta Cruce” în munţi, din apropierea localităţi Boroaia, în memoria eroilor din mai 1944, jertfiţi pentru apărarea ţării. Apoi a început construcţia, cu multe piedici, a mănăstirii de călugări de la Ierihon, Israel, cu banii primiţi la pomelnice, cât şi din banii donaţiile creştinilor aduse la mănăstirea Cernica. Lucrarea sa este continuată de preoţii Alexandru şi Ioan Argatu, fiii părintelui. Cât a stat în Ţara Sfântă s-au produs mai multe atentate cu arme contra părintelui, produse de evreii care duc o ură infinită faţă de orice creştin. Părintele a scăpat cu viaţă doar printr-o minune dumnezeiască.

Referitor la statuia din marmură albă a părintelui Ilarion din faţa bisericii, ea este realizată de un talentat sculptor creştin din marea dragoste purtată pentru acesta. Deşi nu este în tradiţia ortodoxă, statuia aşa zis „ostentativă” cum spun denigratorii părintelui nu face vreun rău credinţei şi Bisericii, căci nu este un obiect de venerare ca şi la catolici, nimeni nu se închină la statuie cum s-ar închina unei icoane. De altfel, părintele Alexandru, fiul său, construise în curtea bisericii pe partea dreaptă un monument ridicat în memoria eroilor neamului românesc.

Referitor la osemintele arhim. Ilarion, criticile nu au întârziat să apară. Ba din partea stiliştilor din România (părintele nu era de acord cu stiliştii!), ba din partea altor voci creştine (R.C. în „Lumea Credinţei”, iulie 2006) cu un articol denigrator. R.C. face afirmaţia că „nimeni nu-i contestă statura duhovnicească a părintelui Ilarion Argatu”, dar prin tot ce a scris în articolul său, este cel dintâi contestatar al acestuia. Neadevărurile par a veni din partea unui sectar înrăit, nu din partea unui creştin ortodox, dând apă la moară duşmanilor Bisericii şi neamului. Dl. C. declară cu părere de sine, că atât părintele Ilie Lăcătuşu, cât şi arhim. Ilarion Argatu, nu ar avea sfinte moaşte „după culoare şi miros”.

Osemintele părintelui în primele zile de la deshumare au fost descoperite pentru a fi văzute şi fotografiate de credincioşi, fiind întreg, cu barbă şi dinţi, după cum se vede din fotografii. Ulterior pentru a fi protejate moaştele frumos mirositoare, de la unii creştini care scoteau fire din barbă, au fost acoperite ca şi alte sfinte moaşte de la noi. Acesta a fost motivul, iar nu că osemintele ar fi intrat în descompunere cum arată denigratorii.

Părintele Ilie Cleopa a mărturisit despre părintele Argatu că a fost unul din cei mai mari exorcişti ai Bisericii Ortodoxe Române, care cu puterea moliftelor Sfântului Vasile cel Mare, cu puterea şi harul primit de la Dumnezeu, cu dragostea pentru cei în suferinţă, a vindecat pe cei posedat de duhuri rele, având şi harisma înainte-vederii şi a deosebirii duhurilor. Tot părintele Cleopa spunea despre el: „mai rar un preot de mir să ajungă aşa de sus, întrecând pe mult călugări îmbunătăţiţi” (cf. Permanenţe, mai, sept 2006).

„Trebuie să nu uităm nici o clipă că zilele noastre sunt scurte pe Pământ. Dar eternitatea, veşnicia o avem în cer, promisă de Dumnezeu, şi pe aceea trebuie să o păstrăm cu sfinţenie” (Avva Ilarion).

din “Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche

Comentarii

- 2012-06-13 01:43:09
Stiati ca la Boroaia unde se afla biserica si moastele Parintelui Ilarion Argatu s-a deschis manastire? S-a trasnformat biserica parohiala in Schit manastiresc cu 10 maicute. Spunea cineva ca a avut o experienta neasteptata ducandu-se la Boroaia si stand cateva zile la rugaciune. I s-a parut ca maicile nu prea vorbeau de parintele cand erau intrebate, dadeau din umeri, se purtau de parca nu ar fi avut alaturi moastele unui sfant. Si cugetand despre acest aspect in apropierea raclei parintelui, numai ce-l vede pe parintele si cu un zambet si o caldura in voce ii zice: 'te gandesti ca nu ma iubesc nici una!? -Da parinte ar trebui sa le pedepsiti!- Nu pot sa le pedepsesc pentru ca sunt fetele mele si eu le iubesc asa cum sunt, ma rog pentru ele".