Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
Pr. Arsenie Papacioc
Parintele Arsenie Papacioc este considerat cel mai mare duhovnic roman in viata. A facut parte din “generatia de aur” a teologilor romani, a fost prigonit si inchis de comunisti. A stat in pustie cu parintele Cleopa. Din anul 1976 este duhovnicul Manastirii “Sfanta Maria” - Techirghiol.

Desi are 91 de ani, desi chinuit de boli trupesti, parintele inca mai slujeste. Cand am poposit la Techirghiol, parintele Arsenie Papacioc era treaz inca de la ora 4.00 dimineata, iar la ora 5.00 era deja in altar. Parintele Arsenie Papacioc a slujit Sfanta Liturghie si apoi pomenirea mortilor. Pe la ora 11.30 a mers la chilie sprijinit de bratul unei maici, caci nu se mai poate deplasa singur. Pentru a-si imparti putinul timp celor care se inghesuie la usa sa, a renuntat sa mai manance. A primit in chilia sa doua femei, venite sa-i ceara sfatul. Una dintre ele ne-a marturisit ca fiul ei de 29 de ani are un chist undeva la plamani si ca medicii nu i-au dat mari sanse de supravietuire. Parintele i-a spus insa ca va scapa cu zile. Oamenii spun ca duhovnicul este vazator cu duhul.
 

ziarul Lumina

Special|Joi, 21 Iulie 2011

„A fost un următor al lui Hristos, luând asupra sa povara lumii” :

Părintele Arsenie a primit sărutarea cea mai de pe urmă (Foto)

Gheorghe-Cristian Popa

Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc a fost înmormântat azi, 21 iulie, la Mănăstirea "Sfânta Maria" – Techirghiol. Slujba a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, cu Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului.

La primele ore ale dimineţii, sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Arsenie a fost adus din biserica mănăstiri în mijlocul sutelor de credincioşi veniţi din toată ţara ca să-şi ia rămas bun de la părintele lor duhovnicesc. După ce au săvârşit Sfânta Liturghie, cei patru ierarhi au evocat chipul părintelui Arsenie care le-a fost duhovnic şi îndrumător în lucrarea lor pastorală. Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost citit de către Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Casian. Înaltpreasfinţia Sa i-a îndemnat pe credincioşi ca îndemnurile primite în chilia părintelui Arsenie şi pilda vieţii lui să se aşeze în vieţile lor, să nu înmormânteze nimic din darurile sufleteşti pe care ni le-a lăsat părintele nostru Arsenie.

În cuvântul său, Înalt Preafinţitul Teofan a amintit despre cele trei stări duhovniceşti pe care le dădea ca şi canon celor care îi păşeau pragul chiliei şi anume starea de prezenţă, starea de mărturisitor al dreptei credinţe şi starea de receptivitatea a durerilor celorlalţi. "Oamenii simţeau povara păcatelor, necredinţei, disperării pe umerii sufletelor lor şi veneau la chilia lui şi aşezau sufletele lor în căuşul mâinilor părintelui iar el avea darul să-ţi ia sufletul din tine, să-l atingă de sufletul său şi pe amândouă să le aducă înaintea tronului Preasfintei Treimi. De aceea, cohorte de arhierei, de stareţi şi stareţe, de preoţi, demnitari intelectuali, oameni de stare sau talpa ţării, într-un convoi neîntrerupt ca o cascadă care curgea valuri-valuri, se îndreptau spre chilia părintelui ca să-şi uşureze sufletul. Părintele ştia un singur lucru: că trebuie să fie următor Sfântului Pavel precum Sfântul Pavel a fost următor al lui Hristos care a spus: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi odihni pe voi". Părintele Arsenie a fost un următor al lui Hristos, luând asupra sa povara lumii pentru că avea asupra sa pecetea lui Hristos aşezată pe sufletul lui, pecete care, după mărturia Sfântului Simeon Noul Teolog, înseamnă să preiei păcatele altora şi să le consideri ca ale tale şi să plângi pentru ele ca şi cum ar fi ale tale dându-ţi chiar sufletul pentru sufletul aproapelui şi prin aceasta ai pecetea lui Hristos în chipul tău", a spus IPS Teofan. Chipul părintelui Arsenie a fost evocat şi de către IPS Teodosie al Tomisului şi PS Ambrozie, care i-au fost fii duhovniceşti şi care au mărturisit despre felul în care i-au ajutat în slujirea lor îndrumările şi rugăciunile părintelui Arsenie.

După ce au ascultat cuvintele ierarhilor, credincioşii au dat "sărutarea cea mai de pe urmă" părintelui Arsenie şi l-au condus la mormântul înconjurat mii de flori şi lumânări. Trupul părintelui a fost coborât în mormânt în timp ce credincioşii şi clericii cântau printre lacrimi şi suspine "Hristos a înviat!".

În paginile ediţiei din 31 iulie a săptămânalului Lumina de duminică, chipul părintelui Arsenie Papacioc va fi suprins în cuvinte de suflet de ierarhi, clerici şi credincioşi care l-au cunoscut sau cărora le-a fost duhovic. Tot în aceeaşi ediţie, citiţi cuvinte ziditoare lăsate în dar de marele duhovnic.


 
ziarul Lumina, Vocea credincioșilor|Duminica, 31 Iulie 2011
 
O despărţire care a îngemănat întristarea şi bucuria
Gheorghe-Cristian Popa, Ecaterina Luţişina
 
Vestea plecării la Domnul a părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc a făcut înconjurul ţării în doar câteva ceasuri, aducând întristare şi bucurie tuturor celor care l-au cunoscut, care s-au împărtăşit din sfaturile sale duhovniceşti sau care s-au folosit de cuvintele de folos din paginile cărţilor sale. Întristarea şi bucuria sunt două sentimente despre care cu greu am putea crede că se pot întâlni în acelaşi suflet atunci când cineva drag pleacă la cer. O asemenea asociere poate părea ciudată.
E ceva neobişnuit să te bucuri şi să plângi în acelaşi timp. Totuşi atunci când sufletul unui sfânt pleacă la întâlnirea cu Hristos, întristarea pentru despărţirea temporară este luminată de nădejdea reîntâlnirii în veşnicie şi de credinţa că cel care ne-a primit până acum la scaunul de spovedanie nu ne va uita, ci se va ruga necontenit pentru mântuirea noastră.
La înmormântarea părintelui Arsenie Papacioc până şi natura a vădit aceleaşi două sentimente. Până să înceapă slujba înmormântării a plouat încontinuu de parcă cerul ar fi consimţit cu trăirea sutele de credincioşi care au venit să-şi plângă părintele. Dramatismul a dispărut însă pe măsură ce cântările de la strană vesteau viaţa veşnică şi bucuria Domnului în care urma să se înalţe sufletul duhovnicului de pe malul Techirghiolului. A răsărit soarele, iar starea de spirit s-a înviorat în chip minunat. Feţele posomorâte, cu obraji arşi de lacrimi, au început să fie din ce în ce mai luminoase, astfel încât drumul sicriului cu trupul neînsufleţit al părintelui către groapă a început a semăna mai mult cu un alai care-şi însoţeşte iubitul părinte până la porţile veşniciei.
Chiar şi după ce a fost coborât în pântecele pământului, părintele Arsenie a rămas înconjurat de fiii lui duhovniceşti, care au transformat împrejurimile într-un câmp de flori, presărat cu lumânări, împărtăşind între ei… întristare şi bucurie. Aceste două simţiri s-au îngemănat şi în sufletul părintelui protosinghel Dimitrie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii Cârţişoara din Sibiu, care ne-a mărturisit ce a simţit atunci când părintele Arsenie şi-a dat sufletul în braţele sale: "Mi-a murit în braţe. Nu a mai rostit nimic, am comunicat mai mult prin tăcere. A fost o bucurie duhovnicească aşa cum se povesteşte în Pateric, atunci când părinţii mor în braţele fiilor lor duhovniceşti. În ultimele sale clipe, când a intrat în greutate de respiraţie, l-am luat în braţe şi am simţit o bucurie, ca pentru o minune de la Dumnezeu. Mi-am adus aminte în acele clipe de vorbele părintelui Arsenie, care spunea: "Uită-te la un om cum moare ca să înţelegi viaţa lui. Staţi la căpătâiul oamenilor atunci când sunt pe patul de moarte şi o să vedeţi cum le-a fost viaţa şi ce-i aşteaptă dincolo". Spunea părintele că în acele momente sunt nişte semne şi au fost nişte semne şi la moartea lui, pe care îmi vine greu să le mărturisesc, dar care mi-au adus o bucurie de nedescris".
"A fost un înger între oameni!"
O credincioasă prezentă la înmormântare, Cristina Oltean, ne-a explicat motivul pentru care putem găsi în acest eveniment trist un prilej de bucurie duhovnicească. "Într-adevăr, am pierdut un mare ajutor în zilele de astăzi pentru Ortodoxie, dar am câştigat un mijlocitor foarte mare în ceruri. Ideal ar fi ca toţi să îi urmăm sfaturile, să facem tot ceea ce ne-a îndemnat părintele. Ştiu că o iubea foarte mult pe Maica Domnului şi ar trebui să ne punem sub acoperământul ei, aşa cum ne-a învăţat părintele Arsenie întotdeauna. Îmi amintesc de faptul că părintele spunea că nu e bine să te încrezi în propriile tale păreri şi în propriile gânduri şi că e bine să ceri părerea sau sfatul duhovnicului sau de la oricine, pentru că harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte cine-ştie-unde chiar şi în cele nebăgate în seamă", ne-a spus Cristina Oltean. Tot la marginea mormântului am întâlnit oameni care mărturisesc din toată inima că vor păstra în suflet chipul luminos al părintelui Arsenie ca pe o icoană sfântă. "A fost un om cu multă răbdare şi cu suflet bun. Ar trebui ca de fiecare dată când ne gândim la părintele să încercăm să fim la fel", ne-a spus Marina Chepaulin din Medgidia. Cornelia Brădeanu din Costineşti ne-a arătat în cuvinte scurte tot ce s-ar putea spune despre părintele Arsenie: "A fost un înger între oameni! Mai mult decât atât nu pot spune!"
Un părinte primitor, cald şi plin de lumină
Iulian Ungureanu din Bucureşti ne-a mărturisit cum s-a întipărit în inima lui chipul părintelui Arsenie şi cum i-a marcat viaţa întâlnirea cu marele duhovnic: "Pe părintele Arsenie mi-l amintesc primitor, cald şi plin de lumină. În orice moment şi orice întrebare îi adresai ştia să îţi ofere răspunsul. De multe ori îmi spunea: "Să te păzească Dumnezeu, dar ţine minte că nimeni nu te protejează dacă nu cauţi acea cărare care să te ducă acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu". Este drept că foarte mulţi dintre noi începem să căutăm acea cărare doar atunci când suntem loviţi de greutăţi. Abia atunci începem să vedem că acea potecă duce către un drum mai mare care se numeşte "calea Domnului". Este foarte greu să vedem că încet-încet marii noştri duhovnici, aceste somităţi naţionale, sunt tot mai puţini. Trebuie să apărăm şi să menţinem vii icoana acestor duhovnici pentru că ei rămân sfinţii noştri de zi cu zi. Oricât am vrea să căutăm în altă parte, ne bucurăm că avem sfinţii zilelor noastre. Ei ne ocrotesc, ei ne apără! Degeaba îi avem dacă nu luptăm cu ei şi ne luptăm împreună!"
Sunt mulţi oameni care l-au cunoscut pe părintele Arsenie abia la înmormântare. Au auzit de părintele, şi-au dorit mult să ajungă la el, dar greutăţile inerente ale vieţii i-au făcut să amâne această întâlnire, în speranţa că vor trăi această bucurie în viitorul apropiat. Chiar şi acum, după ce a plecat la Domnul, cei care au venit să-şi ia rămas-bun chiar de la prima întâlnire se declară bucuroşi că au reuşit să-l vadă chiar şi în drumul său spre veşnicie. "Nu am reuşit să-l cunosc personal pe părintele Arsenie, deşi mi-am dorit foarte mult, dar mă bucur nespus că am putut veni să-l văd pe ultimul drum. L-am cunoscut mai mult din filmuleţe de pe internet şi mi s-a părut un părinte deosebit, foarte puternic şi duhovnicesc. Îmi face plăcere oricând să ascult cuvintele lui şi mi-am propus să îi citesc şi cărţile. Chiar dacă l-am întâlnit doar pe internet, am învăţat de la el că trebuie să avem grijă la paza gândurilor, să ne gândim tot timpul la moarte şi la viaţa de apoi, pentru că asta ne ajută pe drumul spre mântuire", ne-a spus Radu Alin Ioniţă.
Plecarea la cer a părintelui Arsenie Papacioc nu a lăsat în urmă disperare şi dezorientare. Fiecare fiu duhovnicesc pe care l-a avut crede cu tărie că încă se mai pot reîntâlni în rugăciune, iar despărţirea de părintele, deşi dureroasă, nu va afecta cu nimic statornicia în viaţa duhovnicească. Dimpotrivă, va rămâne pentru tot restul vieţii ca o lumină călăuzitoare spre Împărăţia al cărei prag tocmai a fost trecut de "duhovnicul Dobrogei"

 
ziarul Lumina, Special|Duminica, 31 Iulie 2011
 
Duhovnicul care ne-a dat un plus de viaţă
 
Nu de mult timp părintele Arsenie Papacioc a plecat la întâlnirea cu Hristos. Mii de credincioşi i-au fost aproape pe ultimul drum al acestei vieţi, o viaţă deloc uşoară. Închisoare, pustie, apoi disponibilitatea maximă de a primi zilnic zeci şi poate sute de oameni care îl căutau. Nu e uşor să îndrumi şi să asculţi necazurile oamenilor, căci orice duhovnic bun preia cel puţin o parte din suferinţa lor. Părintele Arsenie a primit în sufletul său povara necazurilor oamenilor care l-au cercetat, căutând să dea tuturor un plus de viaţă, curaj şi nădejde. Viaţa sa personală şi-o reînnoia mereu prin rugăciune, prin smerenie, şi mai ales prin faptul că trăia conştient prezenţa lui Dumnezeu în inima sa. Chipul luminos şi sufletul său cald au fost surprinse în cuvinte de patru mitropoliţi din Biserica noastră.
Despre părintele Arsenie, ca duhovnic, căci este duhovnicul prin excelenţă, se pot spune nenumărate lucruri. Cred că fiecare persoană care a trecut prin chilia părintelui poate da, mai înainte de toate, mărturie despre uşurarea de povară pe care o simţeau după o întâlnire de doar câteva minute cu părintele.
"Dumnezeu nu iubeşte plângăcioşii. Dumnezeu îi are în braţe doar pe luptători", spunea părintele adesea celor care se apropiau de dânsul cu inima zdrobită, plângând, şi îi îndemna ca pe lângă cruce să aibă şi sabia, ca pe lângă metanii să aibă şi curajul mărturisitor, căci mare este smerenia, ea te duce către Dumnezeu şi măsoară starea ta duhovnicească, dar mare este şi curajul mărturisitor. Puterea smereniei împreună cu puterea mărturisirii îl îmbracă pe om în puterea crucii şi în puterea biruinţei şi a învierii. Această stare de luptător părintele o aşază la inima fiecăruia, pentru că, zice el: "Dumnezeu te-a creat, Dumnezeu te-a renăscut prin sângele Său şi Dumnezeu te mântuieşte în fiecare clipă. Fii, aşadar, luptător!"
Părintele, dacă dădea un canon celor care treceau prin faţa cuvioşiei sale, canonul acesta era: "Să fii, fiule, în starea de prezenţă". Prezenţă în faţa lui Dumnezeu, căci El te-a creat. Prezenţă în faţa aproapelui, căci eşti destinat să-l iubeşti şi să te rogi pentru el. Prezenţă în faţa lumii, căci lumea întreagă eşti chemat să o porţi în rugăciune. Stare de prezenţă în faţa propriei tale conştiinţe, care nu trebuie să fie niciodată adormită. Stare de prezenţă, pentru că în chipul şi în inima părintelui răsunau cuvintele rostite de Dumnezeu încă din Vechiul Testament: "Eu sunt viu, voi sunteţi vii". Părintele voia, şi cu darul Celui de Sus a reuşit să fie viu în adevăratul sens al cuvântului, să alunge moartea din chipul lui şi din chipul celor care îşi plecau genunchii în faţa părintelui.
"…veneau la chilia lui şi aşezau sufletele lor în căuşul mâinilor părintelui…"
Oamenii simţeau povara păcatelor, a necredinţei, disperării pe umerii sufletelor lor şi veneau la chilia lui şi aşezau sufletele lor în căuşul mâinilor părintelui, iar el avea darul să-ţi ia sufletul din tine, să-l atingă de sufletul său şi pe amândouă să le aducă înaintea tronului Preasfintei Treimi. De aceea, cohorte de arhierei, de stareţi şi stareţe, de preoţi, demnitari, intelectuali, oameni de stare sau talpa ţării, într-un convoi neîntrerupt ca o cascadă care curgea valuri-valuri, se îndreptau spre chilia părintelui ca să-şi uşureze sufletul. Părintele ştia un singur lucru: că trebuie să fie următor Sfântului Pavel precum Sfântul Pavel a fost următor al lui Hristos, Care a spus: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi odihni pe voi". Părintele Arsenie a fost un următor al lui Hristos, luând asupra sa povara lumii pentru că avea asupra sa pecetea lui Hristos aşezată pe sufletul lui, pecete care, după mărturia Sfântului Simeon Noul Teolog, înseamnă să preiei păcatele altora şi să le consideri ca ale tale şi să plângi pentru ele ca şi cum ar fi ale tale, dându-ţi chiar sufletul pentru sufletul aproapelui, şi prin aceasta ai pecetea lui Hristos în chipul tău.
Dumnezeu l-a chemat la Sine pe părintele Arsenie. L-a chemat la Sine şi ne întrebăm astăzi cum de a fost cu putinţă ca o floare atât de frumoasă să odrăslească pe pământul nostru? Cum s-a putut naşte şi a putut creşte un bărbat atât de puternic. Doar mila lui Dumnezeu cunoaşte adâncul acestei taine. Noi doar ştim că a avut o familie binecuvântată şi a avut cei şapte ani de acasă.
Dumnezeu l-a dăruit neamului românesc ca să-l ajute pe acesta să trăiască clipe de adevăr, căci unde este adevărul, acolo este Biserica şi Biserica este acolo unde este adevărul şi unde este ortodoxia. Părintele a plecat la cer şi mulţi se întristează, dar el se bucură, căci s-a împlinit cuvântul pe care l-a rostit de atâtea ori: "Cât doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa te doreşte sufletul meu pe Tine, Doamne!"
(IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, fragment din necrologul la moartea părintelui Arsenie Papacioc)
Avea un dinamism spiritual şi fizic extraordinar
Când l-aţi cunoscut pentru prima dată pe părintele Arsenie Papacioc?
Pe părintele Arsenie îl cunosc din anii 1967-1968. După ce a ieşit din închisoare în 1964, a slujit câţiva ani la o parohie lângă Cluj, numită Filea, iar apoi a fost transferat la Mănăstirea Cheia din Prahova. Acolo l-am întâlnit pentru prima oară. De atunci m-am ataşat sufleteşte de dânsul, devenindu-i ucenic. Mă numea chiar "copilul său", pentru că la vremea respectivă eu nu aveam decât 17-18 ani.
La Cheia a stat puţin timp, căci a fost transferat la Mănăstirea Dintr-un Lemn, ca preot slujitor şi duhovnic la maicile de aici. După aceea a fost trimis la mănăstirile Cernica şi Căldăruşani, pentru ca din 1976 să se stabilească definitiv la Techirghiol. L-am vizitat în toate aceste locuri. Îmi amintesc de un moment deosebit din viaţă, când aveam o durere în suflet. Părintele se afla la Căldăruşani. I-am scris dinainte că doresc să-l vizitez. M-a întâmpinat asemenea părintelui iubitor din Evanghelie pe aleea de intrare în mănăstire. M-a îmbrăţişat cu multă dragoste, iar eu, cu lacrimi în ochi, i-am mărturisit durerea pe care o aveam. Părintele m-a mângâiat şi deodată mi-am dat seama că suferinţa mea se alinase; de fapt nici nu mai exista.
Cum era părintele în tinereţile lui? Toţi au imaginea bătrânului sfătos care te edifica în problemele esenţiale ale vieţii.
Părintele avea un dinamism spiritual şi fizic extraordinar. Mergând, parcă fugea. Or, această mobilitate venea dintr-o mare energie dumnezeiască pe care părintele o poseda. Oamenii care trăiesc cu adevărat în prezenţa lui Dumnezeu sunt mai mult duh decât trup. Aşa era părintele Arsenie. Cu un cuvânt energic, inspirat, cu putere multă, ca şi cuvântul Mântuitorului.
Eu cred că părintele a fost acelaşi întotdeauna. Vioiciunea sa spirituală şi chiar fizică şi-a păstrat-o până în ultimii ani ai vieţii sale. Chiar dacă a slăbit trupeşte, a rămas totuşi cu o minte foarte luminată şi înaintevăzătoare. Părintele avea o inteligenţă nativă excepţională, pe care a cultivat-o toată viaţa prin nevoinţa sa ascetică, ajungând la înţelepciunea Părinţilor filocalici. Această înţelepciune a pus-o în slujba nenumăraţilor credincioşi care l-au căutat constant.
"Credinţa nu-ţi permite să faci compromisuri"
În ce moment al vieţii părintele Arsenie a început să fie căutat de un număr mare de credincioşi?
Cred că de când a fost transferat la Techirghiol. Dar şi la Cheia sau la Cernica se auzise de numele său, care era foarte cunoscut. Părintele devenise o icoană a duhovnicilor români prin viaţa sa de suferinţă şi de nevoinţă ascetică. Să nu uităm că a suferit în închisoare timp de aproape 14 ani de zile. Această suferinţă asumată fără cârtire, ca pe o jertfă pe care o aducea pentru întreaga Biserică, i-a sfinţit viaţa. A petrecut de asemenea un timp în pustie, împreună cu părintele Cleopa. Ca sihastru, ca pustnic, el a înfruntat ispitele diavoleşti în mod direct. Îmi amintesc că-mi povestea despre acei ani de nevoinţă, cum, într-una din nopţi, diavolul i-a luat cojocelul şi îl lovea.
Nu vorbea prea mult despre ce a îndurat în viaţa sa, mai ales despre anii petrecuţi în temniţă. A fost un om dârz, care nu a cedat cu nimic în faţa celor care-L luau pe Dumnezeu în râs, sau îl batjocoreau pentru că era preot şi călugăr. La aceste hule răspundea cu mare fermitate, având conştiinţa că Îl apără şi-L mărturiseşte pe Dumnezeu Însuşi. Voia deci ca în primul rând credinţa să nu fie batjocorită.
După cum ne spunea, de mic a fost ataşat de Biserică, de slujbele Bisericii. Asculta cu o deosebită atenţie predica preotului din sat. Aceasta ne îngăduie să spunem că a avut din pruncie o chemare specială pentru cele sfinte. Dar cei ce au chemare deosebită au şi ispite, şi greutăţi pe măsura chemării lor. Dacă părintele a primit multe daruri de la Dumnezeu, el le-a înmulţit printr-o viaţă de nevoinţă şi de jertfă, pe măsura acestor daruri.
De ce credeţi că părintele a ales în viaţă calea monahală?
Nu mi-a spus niciodată de ce s-a dus la mănăstire. Cred însă că a simţit de mic copil iubirea lui Dumnezeu, tocmai pentru că a fost legat de biserică. Deşi familia în care s-a născut trăia în bunăstare materială, în sufletul său de copil s-a trezit dorinţa de a părăsi lumea aceasta cu confortul ei şi a trăi credinţa în maximalismul ei. Era un om care nu făcea compromisuri. În acest sens s-a exprimat de mai multe ori: "Credinţa presupune exigenţă, credinţa nu-ţi permite să faci compromisuri". Credinţa trebuie să o trăieşti în integralitatea ei.
(IPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord)
Înalt Preasfinţia Voastră, care era atmosfera din jurul părintelui Arsenie Papacioc?
În primul rând trebuie să spun că cineva este apropiat de un duhovnic numai dacă îi urmează sfaturile, şi pot mărturisi cu bucurie că am fost şi eu unul printre miile, chiar sutele de mii de credincioşi care i-au ascultat cuvintele, care s-au plecat sub epitrahilul său şi s-au bucurat de atmosfera dimprejurul acestei mari pesonalităţi duhovniceşti a Bisericii Ortodoxe Române. Întâlnirile cu părintele Arsenie Papacioc erau urmate de o reală stare de confort, de o stare de speranţă, de întărire duhovnicească, pentru că găseam un răspuns şi o mângâiere pentru problemele noastre. Puneam o problemă şi aşteptam un răspuns de la părintele Arsenie, aşa cum am obişnuit cu toţi marii duhovnici pe care i-am cunoscut. Trecerea la cele veşnice a părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc este o pierdere pentru Biserică, este o durere în sufletele noastre, care însă se transformă în acelaşi timp într-o bucurie pentru că ştim că avem în ceruri un rugător către Dumnezeu. De câte ori ne vom aminti de dânsul şi ne vom ruga, suntem siguri că Dumnezeu ne va ajuta prin mijlocirea acestor oameni care au fost plăcuţi lui Dumnezeu şi s-au dus acum în Împărăţia cerurilor.
Prin ce se deosebea părintele Arsenie Papacioc faţă de ceilalţi mari duhovnici români pe care i-aţi cunoscut?
Fiecare duhovnic are harisma lui, darul lui, şi fiecare încerca printr-o modalitate specifică lui să bucure şi pe alţii. Marii duhovnici nu pot fi comparaţi, ci de la fiecare dintre ei simţim ceva special. Ei au încercat să bucure şi să ajute pe credincioşi după felul în care ei înşişi au trăit, de aceea ierarhii, preoţii şi credincioşii au vrut să-i cunoască pe toţi, sau pe cât mai mulţi duhovnici, nu în sensul de a-ţi schimba duhovnicul foarte des, ci de a te îmbogăţi de la toţi. Cineva care a stat de vorbă cu părintele Cleopa sau cu părintele Paisie, cu părintele Teofil la fiecare a găsit câte ceva. La fel s-a întâmplat şi cu părintele Arsenie. El era un om care transmitea virtutea. Vorbea despre o calitate deosebită pe care trebuie să o îndeplineşti cu multă uşurinţă. Virtutea era prezentată de părintele Arsenie ca un dar al lui Dumnezeu care se oferă omului, iar păcatul era pus ca ceva de care trebuie să te fereşti. Fie că începea să spună cât e de rău să păcătuieşti şi unde poţi ajunge, totdeauna finaliza prin a îndruma pe cineva cum să împlinească virtutea şi cât ajutor primeşti de la Dumnezeu în mod practic. Aşa făcea şi părintele Teofil Părăianu. Părintele Arsenie nu folosea termeni teologici foarte elevaţi, deşi cunoştea foarte bine teologie. Transmitea într-un mod foarte accesibil mesajul pentru ca el să nu treacă pe lângă ascultător, pentru că dacă nu trimiţi mesajul pe limba lui, tu nu l-ai coborât din minte în inimă. Am văzut însă că teologilor le vorbea aşa cum se cuvenea.
Reţineţi un cuvânt pe care părintele Arsenie vi l-a adresat personal?
L-am întâlnit de câte ori am mers la Mănăstirea "Sfânta Maria" din Techirghiol şi de fiecare dată am primit binecuvântarea sa şi un cuvânt duhovnicesc. Ţin minte că l-am întâlnit odată când eram deja arhiereu şi l-am întrebat despre lucrarea ce se cere din partea unui ierarh, ce trebuie să aibă el în minte şi în inimă faţă de păstoriţii săi. Părintele Arsenie mi-a spus că ierarhul Bisericii Ortodoxe îi poartă în braţe pe toţi cei pe care îi hirotoneşte, pentru că noi răspundem şi ca duhovnici, şi ca mijlocitori ai harului.
(IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului)
"Plecai de la sfinţia sa cu neliniştile sufleteşti limpezite"
În ce împrejurări l-aţi cunoscut pe părintele Arsenie Papacioc?
L-am întâlnit pe părintele Arsenie pentru prima dată în 1972. Eram deja inginer stagiar la Întreprinderea de Construcţii Căi Ferate Cluj, dar şantierul era la Alba Iulia. Se dubla linia ferată Teiuş-Vinţu de Jos. La Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia l-am întâlnit pe fratele Petrică Jinaru, acum părintele Paulin Jinaru, care mi-a povestit de mai mulţi părinţi duhovniceşti, dar în mod special de părintele Arsenie. Imediat ce s-a ivit momentul şi fratele Petrică i-a făcut o vizită părintelui, m-am dus cu dânsul. Pe vremea aceea, sfinţia sa era duhovnic la Mănăstirea Dintr-un Lemn. Aceasta a fost prima întâlnire a mea cu părintele, iar de atunci, ele au fost nenumărate. Am aflat atunci parte din istoria vieţii părintelui, pentru că acesta, după ce a pătimit greu în temniţele comuniste, în 1964, când au fost amnistiaţi deţinuţii politici, a ieşit şi dânsul din închisoare. Dar aşa cum era procedura sistemului, preoţii de elită, slujitorii cei mai buni ai Bisericii, după ce au ieşit din închisoare, şi-au găsit cu greu locuri de slujire, sate retrase, amărâte, sate mici.
Aşa şi părintele Arsenie, a primit o parohie mică de la IPS Teofil de la Cluj, în localitatea Filea, Protopopiatul Turda, judeţul Cluj. Nu a stat mult timp aici şi a plecat la Cheia, apoi la Dintr-un Lemn, după care a urmat Mănăstirea "Sfânta Maria" - Techirghiol.
Din 1972 l-am avut duhovnic, cu o întrerupere de câţiva ani, când m-am mărturisit părintelui Ioan Mihălţan, viitorul episcop. În acest timp am continuat să-l vizitez pe părintele Arsenie. Ca un amănunt, vă pot spune că în dosarul meu de hirotonie de la Cluj, recomandarea canonică mi-a dat-o părintele Arsenie Papacioc.
Cine l-a cunoscut nu putea să nu rămână toată viaţa marcat de ceea ce a spus, de cugetarea duhovnicească adâncă a părintelui, care stăruia pe o trezvie a sufletului decât pe o nevoinţă exterioară foarte împovărătoare, pe paza minţii.
"Orice stridenţă te scoate din armonie"
Părintele avea o apoftegmă minunată, cunoscută de mulţi: "Dacă tinereţea ar şti şi dacă bătrâneţea ar putea…" E o filosofie pe care se poate întemeia o viaţă de om. Ferice de omul care îşi găseşte un părinte spiritual care de la tinereţe să-l călăuzească pe calea cea bună şi să nu bâjbâie pe căi lăturalnice.
O altă zicere memorabilă a părintelui era: "Orice clipă poate fi o veşnicie şi orice suspin o rugăciune". Te îndemna să gândeşti la sfârşitul tău, dar nu cu crispare şi cu disperare, ci cu nădejde creştină. Te făcea atent că "moartea nu vine să-ţi pregătească o cafea". Pe de altă parte, în scrisorile către fiii săi duhovniceşti vedem scoasă în evidenţă virtutea răbdării. Zice părintele Arsenie că în toate veacurile au fost oameni care au suferit pentru Hristos, dar veacul al XX-lea a umplut cerul de sfinţi. Se referea la prigoana împotriva creştinilor dăruiţi totalmente lui Hristos.
Mi-a rămas sufletul marcat de rugăciunile şi încurajările sfinţiei sale. Era un om al lui Dumnezeu. Pentru profunzimea sa spirituală şi faptul că găsea leac la orice neputinţă sufletească oamenii îl căutau în număr mare. Era un om al echilibrului. Odată l-am întrebat: "Cum socotiţi că procedează cei ce încă până nu este o hotărâre sinodală citesc rugăciunile de la Sfânta Liturghie cu glas tare?" Ştiţi ce mi-a zis? "Orice stridenţă te scoate din armonie." Am înţeles cu toţii ce voia să spună. Acesta era părintele Arsenie. Simplu şi adânc.
Era convins de prezenţa permanentă a lui Hristos lângă noi şi că Dumnezeu nu ne lasă, în orice situaţie ne-am afla. La chilia lui de la "Sfânta Maria" întotdeauna era coadă. Îşi primea cu drag, cu bunăvoinţă oamenii căutători de mângâiere. Plecai de la sfinţia sa cu neliniştile sufleteşti limpezite, lămurite.
(IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului)



Actualitate religioasă|Luni, 29 August 2011
Vorbea nu ca să fie ridicat în slăvi, ci ca să ridice pe cei căzuţi“
Silviu Dascălu
Sâmbăta aceasta s-au împlinit 40 de zile de la mutarea la Domnul a marelui duhovnic Arsenie Papacioc. Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit slujba Parastasului la Mănăstirea "Sfânta Maria" de la Techirghiol, alături de Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Pomenirea a fost precedată de Sfânta Liturghie, săvârşită de Patriarhul României pe o scenă din curtea aşezământului monahal.
La eveniment au participat un mare număr de credincioşi veniţi special pentru a aprinde o lumânare la mormântul marelui duhovnic, precum şi pelerini veniţi să viziteze aşezământul monahal sau persoane aflate la tratament.
"Duhovnicul de la Malul Mării", cum i se spune părintelui Arsenie, a rămas viu în conştiinţa creştinilor ortodocşi pentru sfaturile pe care le dădea celor ce călcau pragul mănăstirii de la Techirghiol, dar şi pentru blândeţea cu care îi dojenea spre îndreptare atunci când aceştia se spovedeau la el.
De aceea, mormântul său este mereu înconjurat de flori şi coroane aduse de cei ce l-au cunoscut, candelele şi lumânările ard aproape neîncetat, iar pelerinii vin şi acum să ceară mijlocire de la Hristos Domnul prin cel ce le-a fost duhovnic şi învăţător.
Sâmbătă, când s-au împlinit 40 de zile de când părintele Arsenie s-a mutat la cele veşnice, a fost o zi deosebită, deoarece la mănăstire a venit Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, împreună cu Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a săvârşit Sfânta Liturghie pe o scenă din curtea mănăstirii, cei doi ierarhi fiind înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.

O viaţă sub ocrotirea Maicii Domnului

La finalul slujbei Parastasului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evocat personalitatea părintelui pomenit, arătând că părintele Arsenie s-a născut în anul 1914, în ziua de sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului. Această coincidenţă a zilei sale de naştere cu pomenirea Adormirii Maicii Domnului, a arătat Patriarhul României, are un înţeles duhovnicesc care s-a desluşit mai târziu.
"Această coincidenţă s-a văzut mai ales prin faptul că, începând cu anul 1976 până anul acesta, deci 35 de ani, a fost duhovnic în această mănăstire cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", la Techirghiol. A avut o chemare deosebită de la Maica Domnului, mai întâi pentru viaţa monahală, şi apoi o chemare de a sluji această mănăstire, la care vin o mulţime de oameni din toată ţara, mai ales cei care sunt şi pacienţi, care vin să se trateze pentru anumite boli şi neputinţe", a spus Patriarhul României.
Apoi, Preafericitul Părinte Daniel a arătat că părintele Arsenie a ajutat nu doar obştea maicilor din această mănăstire, ci şi mulţimea pelerinilor care au venit aici.
El este o lumină şi rămâne o lumină peste timp, pentru că a adunat multă lumină în suflet prin rugăciune şi prin pocăinţă.
"Ca duhovnic, părintele rămâne o lumină în sufletele celor care l-au cunoscut, care au primit sfatul şi binecuvântarea sa. Dar rămâne o lumină şi prin predicile sale, prin interviurile pe care le-a dat, şi unele dintre ele au fost consemnate în DVD-uri de către Televiziunea Trinitas. El a fost un duhovnic al echilibrului, un duhovnic înţelept, care a evitat extremele. Un duhovnic al măsurii, care ţinea cumpăna între daruri diferite şi atitudini diferite", a mai arătat în cuvântul ţinut Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
"Părintele Arsenie concentra înţelepciunea sfinţilor şi a experienţei personale şi dădea sfaturi pe înţelesul oamenilor indiferent dacă erau teologi sau nu, dacă au studiat mai mult sau mai puţin dogmele credinţei. Era un om înţelept, ştia mult, era foarte profund duhovniceşte, dar se exprima în mod simplu. El nu vorbea ca să fie lăudat, ci vorbea ca să ajute, nu ca să impresioneze, ci ca să schimbe vieţile oamenilor în bine. El vorbea nu ca să fie ridicat el în slăvi, ci ca să ridice pe cei căzuţi. Aceasta este smerenia adevăratului duhovnic", a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Rugăciune de sfinţire a crucii de la mormânt

În continuare, Preafericirea Sa şi Arhiepiscopul Tomisului au mers la mormântul părintelui Arsenie Papacioc, din curtea Mănăstirii "Sfânta Maria" - Techirghiol, unde au săvârşit un Trisaghion şi apoi s-a citit rugăciunea de sfinţire a crucii de la mormântul părintelui Arsenie.
La final, şi Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a arătat că părintele Arsenie ne-a ţinut în braţele sale duhovniceşti, îmbrăţişându-ne cu rugăciunea, cu sfatul şi cu dragostea tot timpul vieţii sale, iar acum, la 40 de zile, el merge înaintea Dreptului Judecător ca să dea răspuns pentru noi toţi.
"Şi noi, rugându-ne astăzi pentru sufletul părintelui Arsenie, i-am ridicat pe aripile rugăciunii sufletul său înaintea lui Dumnezeu. Şi el poate spune acum: "Iată-mă pe mine, dar şi pe fiii mei duhovniceşti pe care i-am dobândit prin slujirea pe care Tu mi-ai dat-o". Orice slujitor al Bisericii, episcop sau preot, nu merge singur înaintea lui Dumnezeu, ci cu fiii săi duhovniceşti. De aceea nădăjduim că, dacă pe pământ ne-a mângâiat pe toţi şi dacă noi, prin rugăciune, i-am adus mângâiere, lumină şi îmbrăcăminte sufletului său, de va afla de la Dumnezeu milă, ajutor, pace şi dragoste, aceste raze ale dragostei le va trimite asupra noastră pentru că legătura dintre un duhovnic şi fiii săi duhovniceşti nu se sfârşeşte la mormânt, ci continuă", a arătat Înalt Preasfinţitul Teodosie.
 
sursa: Ziarul Lumina,  Actualitate religioasă| Luni, 29 August 2011

Galerie foto


Galerie foto (1 poze)

Video si audio

Nu exista nici un fisier audio sau video pentru acest duhovnic!
Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 680
Afisari total: 10927682
Vizitatori online: 2

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol