Noi marturii - Duhovnicul Ortodox Ilarion Argatu

Stiri si noutati

Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol

Ultimele comentarii

Noi marturii

Pagini:
marturie

DANESCU ELENA

BUCURESTI

28.08.2013

Mă numesc Dănescu Elena şi locuiesc în Bucureşti. Am 75 de ani (în 2013). Vreau să vă spun că Părintele Ilarion înainte de a muri, ne-a chemat la el, pe mine şi pe băiatul meu, Teodor-Apolodor, ca să ne dea binecuvântare pentru că nu se mai simţea bine, spunea că se apropie sfârşitul şi v-a pleca curând. Băiatul meu nu a vrut în ziua aceea să mergem la părintele şi nu ne-am mai dus. A doua zi dimineaţa când m-am trezit, a apărut Părintele Ilarion lângă patul meu şi mi-a zis:

-Am venit să-ţi dau binecuvântarea că plec! M-a binecuvântat şi a dispărut de lângă patul meu.

M-am ridicat din pat,cam speriată ce-i drept de această vedenie, m-am dus la băiatul meu şi i-am spus ca a venit părintele la patul meu şi m-a binecuvântat. Atunci, el a spus să mergem la Cernica. Ne-am îmbrăcat, ne-am pregătit de drum şi am plecat spre Mănăstirea Cernica. Am ajuns acolo şi am tot aşteptat..., am tot aşteptat..., La un moment dat a început să bată clopotele mănăstirii. L-am întrebat pe un călugăr:

-De ce bat clopotele? Mi-a răspuns:

-Părintele Argatu, a murit.

De abia atunci mi-am dat seama ce s-a întâmplat, de ce Părintele Argatu a venit în dimineaţa aceea ca să mă binecuvinteze. De atunci, băiatul meu nu a mai vrut să meargă la Cernica, spunea că dacă nu mai este dânsul, el nu se mai duce la Cernica. Se temea să mai meargă, spunea:

-Dacă merg la Cernica şi părintele nu-i acolo, n-o să mă întorc a doua oară aşa cum am fost atuncea? Mai bine nu merg. Îi era teamă ca să nu-i revină boala negăsindu-l la mănăstire pe Părintele Argatu. El a fost foarte rău bolnav, era demonizat, vă închipuiţi cum şi cât de rău i-a fost. Acum îi mult mai bine. Am avut mult de chinuit cu băiatul. Ieşea mereu pe stradă şi alerga kilometrii întregi pe unde apuca, nu se ferea de maşini, nu se ferea de oameni, de nimic, o lua pe dea dreptul, mă temeam pentru viaţa lui. Dumnezeu ştie cât am alergat după dânsul şi câte am îndurat. Eram mai tânără, aveam putere multă, dar acuma sunt fără putere.Mulţumesc lui Dumnezeu că acum băiatul este mai bine şi liniştit.

Noi, într-adevăr, am văzut multe minuni făcându-se în chilia părintelui, fiind acolo mereu la rugăciuni, am văzut multe minuni pe care le făcea dânsul.

Era acolo un băieţel de care spunea mama lui că de când s-a născut nu a mişcat deloc, era cu totul înţepenit, doar ochii îi mişca şi răsufla, atât. Părintele spunea că este aşa deoarece unul din părinţii băiatului sau al ei nu a fost de acord cu căsătoria lor şi a blestemat. Prin rugăciunile Părintelui Ilarion copilul a început să mişte puţin capul, puţin din mânuţe, puţin din picioruşe, până ce şi-a dat drumul tot corpul şi a devenit un copil normal. Mare minune şi multă bucurie a fost la părinţii acelui băieţel.

Povestea Părintele Argatu că un bărbat care a fost foarte bolnav, a fost paralitic, mergea în căruţul cu rotile, a venit şi a stat la rugăciunile dânsului. Părintele i-a făcut rugăciuni, l-a dus în Mănăstire la Sfantul Maslu. Bărbatul stătea sprijinit de părintele în caruţul cu rotile. În timpul tainei Sfântului Maslu acel bărbat, a început să pună picioarele jos, ceea ce nu a mai făcut niciodată de când a paralizat; s-a ridicat şi a început să meargă prin Biserică şi printre oamenii prezenţi la rugăciunea Sfântului Maslu. De atunci nu a mai avut nevoie de căruţul cu rotile şi nici nu a vrut să-l mai ia de la părintele, l-a lăsat acolo. I-a spus părintelui:

-Părinte, eu nu mai am nevoie de căruţ şi nici acasă nu-l mai iau, îl las aici la sfinţia voastră să-l daţi la cine are nevoie de el. Părintele l-a privit cu un zâmbet cald, spunându-i:

-Bine! Lasă-l! Poate o avea cineva nevoie de el. Du-te pe picioarele tale şi mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru binele pe care ţi l-a făcut!

Aşa se întâmpla de fiecare dată când se vindecau ologii sau paralizaţii în chilia părintelui, nu mai luau cu ei instrumentele care i-au ajutat să se mişte, le lăsau părintelui: scaune cu rotile, cârje, proteze, cureli din piele, proteze, tot felul. Părintele ce să facă cu ele? Mai veneau cei de pe la centrele de îngrijire a bolnavilor cu handicap si mai luau, apoi cei ce aveau în familie paralitici, bolnavi şi nu găseau aparate, se bucurau când părintele le spunea: luaţi scaunul acela cu rotile că a fost a cuiva, nu mai are nevoie de el...luaţi cârjele acelea..., eu ce să fac cu ele?

Multe minuni se întâmplau când făcea dânsul rugăciuni.

Şi pe dvs vă ţin minte, de mult, când eraţi tânăr, v-am văzut la părintele. Eraţi acolo înainte de Paşti împreună cu câteva persoane apropiate dânsului şi făceaţi curăţenie în chilie, pe la bucătărie, în baie, peste tot cum face toată lumea înainte de Sfintele Paşti. Dvs aţi venit şi zugrăveaţi camerele, daţi cu var şi trăgeaţi linii, aşa v-am cunoscut. (Probabil într-un an din primiii ani ai mei de preoţie când stăteam la părintele pentru a susţine examenele la Institutul Teologic din Bucureşti, mă pricepeam la dat cu var şi la tras linii drepte, poate datorită darului dat de Dumnezeu de a picta). Părintele mi-a spus : „dânsul este Ionică!” Aşa vă zicea părintele, Ionică.

După ce a murit Părintele Ilarion, am mai mers la mănăstiri aici în Bucureşti. Am mers la Mănăstirea Plumbuita lângă care locuiesc. S-a întâmplat de a murit şi părintele stareţ, Părintele Tatu. Apoi am mai mers pe la Grădina Icoanei, apoi pe la Mănăstirea Antim la Părintele Adrian o perioadă. Până la urmă ne-am retras la Mănăstirea Plumbuita, pentru că ne este mai aproape, locuinţa noastră este vis-a-vis de Parcul Plumbuita. Dar eu fiind bolnavă de vreo trei ani n-am mai fost acolo. Am fost operată de fiere şi nu ştiu ce se întâmplă că în fiecare an fac infecţie pe canalul bilei, fac pietre şi acuma am fost in spital, de abia am ieşit. La operaţie mi-a atins şi pancreasul, acum toate sunt în refacere. Era gata să mă prăpădesc. Mulţumesc lui Dumnezeu că sunt mai bine, că pot merge, că nu merg în baston. Ce să mai spun? Asta e!

(Elena Dănescu, Bucureşti, mărturie înregistrată la 28.08.2013)

Iisus Hristos