DESPRE PACATUL CURVIEI, BETIEI SI FUMATULUI - Duhovnicul Ortodox Ilarion Argatu

Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Ultimele comentarii

DESPRE PACATUL CURVIEI, BETIEI SI FUMATULUI

Despre patul curviei, betiei si fumatului

Am pus rugăciuni pentru a-mi descoperi Dumnezeu, cum se chinuiesc cei ce fac păcatul CURVIEIşi alPREACURVIEI,şi pe care, moartea i-a surprins cu acest păcat nemărturisit, nu s-a căit pentru el, mergând cu păcatele nemărturisite şi nerăscumpărate dincolo de mormânt.

Mi s-a întâmplat să fiu tot la rugăciune când, peretele din faţă, cel de la Răsărit, a dispărut. Mi-a apărut acelaşi tânăr luminos la faţă şi îmbrăcat în alb, ce mi-a spus:

-Ai cerut de la Creatorul, să vezi cum se chinuiesc în iad cei ce fac păcatul curviei?! Vino!

Am fost luat şi dus pe sus în acelaşi mod ca mai înainte şi în acelaşi loc. Tânărul a lovit la o altă uşă care s-a deschis. S-a făcut în faţa mea o mare întinsă acoperită de întuneric cu o apă îngrozitor de murdară. În acea apă, erau foarte multe femei, fără de număr, nu se putea număra. Erau mai toate frumoase la chip şi stăteau până la brâu într-o apă urâtă, murdară, urât mirositoare. Unele dintre ele îmi erau cunoscute. Acestea, când m-au văzut, au început să se bucure şi să zică:

-„Uite..! A venit părintele nostru!... Părinte, de când te aşteptăm să ne scoţi de aici! Scoate-ne părinte, că rău ne chinuim! Nu te-am ascultat şi uite unde suntem! Scoate-ne! Îşi întindeau braţele disperate spre noi, cerând ajutor. Erau unele dintre fiicele mele duhovniceşti care, din comoditate, din amânare prea multă sau din plăcerile vieţii în care se complăceau, nu au ascultat sfatul ce l-am dat la scaunul de spovedanie, să lase păcatul şi să se căiască. A venit sfârşitul pe neaşteptate şi nu le-a găsit în căinţă, nu au lepădat păcatul curviei şi ce spune acolo: „În ceea ce te voi găsi în aceea te voi judeca”.

Deodată, toate s-au schimbat la faţă şi au început să devină neliniştite. Mă miram şi mă întrebam, uitându-mă atent, ce se întâmplă!? Liniştea şi frumuseţea de pe chipul lor a dispărut. Au început să se frământe, iar, unele să ţipe îngrozitor. La un moment dat, am observat că din apă ieşeau doi şerpi la fiecare şi gângănii negre şi urâte şi au început să le muşte: şerpii de piept iar gângăniile de părţile ruşinoase. Ţipetele şi schimonosirile feţelor deveniseră de groază şi insuportabile.

După un oarecare timp, şerpii şi acele gângănii s-au retras în apă şi a început să se aştearnă liniştea şi să le revină la toate femeile chipul cel de dinainte.

La scurt timp după aceasta, au început din nou să se agite, să ţipe şi să se petreacă aceeaşi scenă de groază.

Atunci , mi-a zis tânărul:

-Vezi! Aşa se vor chinui cei ce au călcat porunca a 7-a şi au trăit în desfrânare! Aşa se întâmplă şi cu cei ce s-au căsătorit şi au avut relaţii extraconjugale, păcat care se numeşte preacurvie. Pentru aceştia, mi-a arătat Dumnezeu, cum se vor prezenta la Judecata Înfricoşată. Nu vor putea tăgădui păcatul pentru că, la judecată se vor prezenta potcoviţi cu cununiile care le-au fost puse pe cap la Taina Sfintei Cununii, iar ei le-au călcat în picioare. Din clipa în care păcătuiesc şi fac păcatul preacurviei, iau cununiile de pe cap şi le pun sub picioare adică, făcând păcatul acesta îşi calcă în picioare cununia pe care au primit-o şi aşa se vor prezenta la Judecata lui Dumnezeu.

Mi s-a arătat şi pentru păcatul cel mare, BEŢIA,păcat care se numeşte mama multor răutăţi. De acest păcat cu greu se scapă, deoarece diavolul care-l are în stăpânire, este mare şi ajutat de tot iadul. Ispita băuturii este foarte grea, dar nu mai grea decât poate s-o suporte şi s-o respingă omul folosindu-se de voinţă. Este grea, pentru că diavolul băuturii vine nu numai cu îndemnul, ci şi cu pofta, cu momeala gustului şi a mirosului. Este grea pentru că, în timpul

ispitei şi a păcatului vin toţi diavolii care nu au reuşit să-l ispitească pe om şi tăbărăsc toţi pe el. Omului i s-a dat de către Dumnezeu raţiune şi voinţă din cauza cărora dracii au mult de furcă. Dacă raţiunea omului este curată şi limpede, iar voinţa este de oţel, dracii se luptă din greu cu omul să-l ispitească şi nu au nici o izbândă. Ca să-i adoarmă raţiunea şi odată cu ea vigilenţa şi paza celor cinci simţuri şi totodată să-i slăbănogească voinţa, nu ar putea găsi mijloc mai bun ca cel al băuturii. De aceea, pe omul beat sar toţi diavolii şi-l călăresc ca pe cal. Băutura învăluie mintea omului în aburi şi ceaţă iar raţiunea îşi pierde puterea încât voinţa devine slabă şi inertă. Omul nu se mai poate opune şi nu mai poate lupta. A predat armele cu care ar fi putut lupta cu diavolii. Atunci diavolii îl biciuiesc şi-l mână ca pe cal să facă şi ceea ce n-a crezut că va fi vreodată în stare să facă. Atunci, are parte şi diavolul răzbunării şi cel al defăimării, şi cel al curviei, şi al crimei, şi al violenţei s.a.m.d. Oamenii beţi devin ca nişte păpuşi cu care se joacă diavolii. Stau diavolii cerc în jurul lor şi-i aruncă unul în braţele celuilalt. Oricât de cinstit şi drept, oricât de sfânt şi cinstitor de Dumnezeu ar fi fost înainte de a consuma băutură, după ce mintea i se scaldă în alcool, s-a făcut preş al dracilor, porc tăvălit în noroi, maimuţă urâcioasă, mistreţ şi fiară sălbatică, de râd diavolii de tine. Unii spun că, sunt buni la băutură. La ce sunt buni? La ce este bun un om–neom!? La ce mai poate fi bun un om fără raţiune şi voinţă? La nimic!

Am pus rugăciuni pentru a-mi arăta Dumnezeu cum se chinuiesc în iad cei cu păcatul beţiei. La vreme de rugăciune, am avut aceeaşi arătare, ca mai înainte şi am fost dus în acelaşi fel. Am ajuns la o uşă de aramă şi fier. La bătaia în uşă a tânărului care mă însoţea s-au auzit zgomote asurzitoare de zăvoare, după care s-a deschis. Sus pe uşă stătea călare un diavol foarte fioros la chip având în mână o suliţă cu două coarne. Pe un ton violent strigă către tânărul care mă însoţea:

-De ce l-ai adus pe omul acesta aici, nu ştii că n-au voie să intre oamenii care încă n-au murit? La care tânărul îi răspunde:

-Creatorul a îngăduit, pentru că a cerut să vadă cum se chinuiesc beţivii.

Diavolul fioros nu a mai zis nimic, lăsându-ne să intrăm. Am intrat într-o hală mare întunecată, doar ceea ce se putea vedea era de la focul de sub nişte cazane. Părea ca o hală industrială de distilerie. Era un miros înecăcios de ţuică puturoasă. Peste tot erau cazane de fiert ţuică şi butoaie mari cât statura unui om. La un moment dat, apare un diavol uriaş cu un om în furcă. Omul ţipa cât îl ţinea gura:

-Vai…! Vai…! Şi-l aruncă diavolul într-un butoi mare. Când mă uit mai bine, l-am cunoscut, era moşul Gheorghe Crâşmarul, care avusese o crâşmă în sat. Pe vremea când era crâşmar îl lăudau toţi oamenii din sat, că era om bun şi bun la suflet. Ţin minte că într-o zi, a venit la mine să-mi spună că el are gând să facă pomană în fiecare zi, cu un pahar de ţuică la primul venit în crâşma lui. Eu i-am explicat că nu poate fi pomană să dai de băut la beţivi. Însă moşul Gheorghe nu m-a ascultat, spunea că nu poate fi ceva rău de a da de pomană zilnic câte un pahar de ţuică. Astfel, în fiecare dimineaţă se făcea coadă la crâşma lui. Se sculau beţivii cu noaptea în cap, pentru a fi primii pe când moşul Gheorghe va deschide crâşma şi pentru a primi de pomană paharul de ţuică.

De la o vreme se aude moşul Gheorghe ţipând:

-Vai de mine!.. Vai, mă ustură!... Scoate-mă de aici!..Nu mai pot suporta!...Scoate-mă!!...

La ţipetele repetate ale moşului Gheorghe, vine dracul care l-a aruncat în butoi şi-i zice:

-De ce ţipi ? Ce, nu-ţi mai place aici?!...

-Mă ustură! Ia-mă de aici, nu mai suport!

Butoiul în care era moşul Gheorghe era plin cu ţuică. Toată ţuica pe care o dăduse de pomană şi cea pe care o băuse şi el făcând beţii. La insistenţa moşului Gheorghe, diavolul îl ia în furcă şi-l scoate din butoi, spunându-i:

-Dacă nu-ţi mai place aici, atunci hai dincoace!... Cât ai fost în viaţă ţi-a plăcut, acum nu-ţi mai place? Acum nu-ţi mai place să stai în ceea ce ai adunat? L-a spânzurat de picioare cu capul în jos deasupra unui cazan în care fierbea ţuică. După un timp, pentru că se înăduşea cu aburii care ieşeau din cazan, ţipa să-l scoată şi de acolo că nu mai poate suporta. Diavolul îl ia cu furca şi-l aruncă într-un alt butoi tot cu ţuică.

Tânărul care mă însoţea mi-a zis că, aşa se vor chinui beţivii şi am revenit la locul rugăciunii.

Mi s-a arătat cum se chinuiesc în iad celor ce le-au plăcut toată viaţa să fumeze, adică, FUMĂTORII.

Cei ce au fumat în viaţă, vor avea parte dincolo de mult fum şi de multă duhoare a fumului. Se vor îneca în fum. Acelora care fumează, de când aprind ţigara şi până aruncă chiştocul stă un drăcuşor şi le strânge tot fumul, apoi culege chiştoacele pe care le aruncă. Cu toate acestea: fumul şi capetele de ţigări, diavolii ce stăpânesc păcatul fumatului, îi vor chinui pe cei ce au fumat. Am văzut o cameră mare fără limite şi cu pereţi de negură şi plină de întuneric şi de o pâclă de fum insuportabilă, nu puteai să respiri de fum şi de o duhoare de nesuportat. Pe jos erau munţi de capete de ţigări. O forfotă de mulţime de oameni, bărbaţi şi femei, care aveau câte un drăcuşor în spate şi cu furca îi sileau să mănânce capetele de ţigări până ce le termina, apoi erau învăluiţi în tot fumul pe care l-au fumat cât erau în viaţă. După ce terminau de mâncat capetele de ţigări şi inspirau tot fumul de ţigară se făcea linişte şi răsuflau uşuraţi că au terminat acel chin groaznic. Nu dura prea mult, doar câteva secunde sau un minut şi, iar veneau drăcuşorii cu furcile, se umplea camera de fum, de duhoare şi capete de ţigări şi se repeta chinul. Atunci tânărul care m-a însoţit la acel loc de chin îmi spune:

- Vezi! Aşa se vor chinui în veci, cei ce le-au plăcut fumul şi din cauza lui şi-au scurtat zilele date de Creatorul. Le-au plăcut fumul, de fum vor avea parte.

(Pr.Ioan V Argatu, "Pe treptele suirii către cer", editia a-3-a, 2011, pag.105-111)

Iisus Hristos