CAP. 7 - DESPRE PREOTIE - Duhovnicul Ortodox Ilarion Argatu

Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Ultimele comentarii

CAP. 7 - DESPRE PREOTIE

DESPRE PREOŢIE

Pr. Ioan:Ce ne puteţi spune despre preoţie în general, dar mai ales despre preoţia Vechiului Testament şi superioritatea preoţiei Noului Testament?!

Pr. Ilarion: Este o mare deosebire dintre preoţia Vechiului Testament şi preoţia Noului Testament. Însă şi una şi cealaltă au acelaşi izvor, sunt poruncite de către Dumnezeu. În Vechiul Testament, Dumnezeu îi porunceşte lui Moise să facă veşminte preoţeşti, îl învaţă şi cum să fie făcute, apoi, să-l ungă pe Aaron fratele său preot şi pe toţi fiii acestuia. In Vechiul Testament a poruncit Dumnezeu preoţie pentru slujire, ca şi în Noul Testament de fapt tot slujire înseamnă. Însă în Vechiul Testament era slujirea legii pe care Dumnezeu o dă poporului evreu prin Moise pentru îndreptare şi aducerea jertfelor de sacrificii de animale curate pentru iertarea păcatelor şi mulţumire lui Dumnezeu. Pe când în Noul Testament preoţia este instituită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos pentru slujire şi lucrarea harului, desăvârşind pe om şi Chipul lui Dumnezeu în el.

Preoţia Vechiului Testament era numai pentru

un singur popor, poporul ales, poporul iudeu, pe când preoţia Noului Testament este pentru toate popoarele, aşa cum spune la Apocalipsă când se vor prezenta toate neamurile sau toate seminţiile pământului la Judecata Universală : „…iată mulţime multă pe care nimeni nu poate s-o numere din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile stând înaintea Tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe… (Apoc.7,9), „…Aceştia vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului.”(Apoc.7,14). Prin cuvintele: ”…Aceştia vin din strâmtorarea cea mare…” se referă la cei ce în viaţa aceasta pământeană au suferit mult pentru credinţă, pentru păstrarea ei, aşa cum sunt martirii care şi-au dat viaţa mărturisind credinţa în Iisus Hristos. Sunt cei ce au renunţat la bogăţiile lumii şi la plăcerile acestei vieţi îmbrăţişând sărăcia de bună voie iar unii au luat drumul pustietăţii nevoindu-se în post şi rugăciune, înfruntând intemperiile vremilor, setea şi foamea. Sunt cei ce pentru credinţă au îndurat lipsuri materiale, au primit batjocură, schingiuiri, prigoniri, nedreptăţi, chinuri de tot felul, ocara lumii şi moarte. Sunt aceia ce au îndurat încercări grele în viaţa aceasta pământeană şi le-au biruit cu multă răbdare: boală grea şi lungă, căsnicie grea şi cu multă suferinţă, toate ducându-le ca pe o Cruce şi dând slavă lui Dumnezeu precum Iov : „Domnul mi-a dat, Domnul mi-a luat, fie numele Domnului binecuvântat”.

Primii preoţi ai Noului Testament au fost: însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca preot şi arhiereu „Tu eşti preot după rânduiala lui Melchisedec” şi Sfinţii Apostoli care au primit pe Duhul Sfânt, când Mântuitorul după Înviere a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine ţinute vor fi„ (Ioan.20,22-23),poruncindu-le: ”Mergând învăţaţi toate neamurile botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh„ (Mat.28, 18). Prin aceste cuvinte Mântuitorul îi investeşte cu putere sfinţitoare şi cu puterea de a învăţa şi de a conduce turma lui Hristos către Împărăţia Cerurilor.

Primii episcopi sau arhierei au fost dintre ucenicii Sfinţii Apostoli, de exemplu: Timotei şi Tit, aveau misiunea de a „aşeza preoţi prin cetăţi” (Tit,1,5).

Primii diaconi, au fost aleşi şi hirotoniţi de Sfinţii Apostoli prin „punerea mâinilor”, pe: „şapte bărbaţi cu nume bun plini de Duh Sfânt şi înţelepciune” (Fp.Ap.6,3-5),pentru a sluji cuvântul lui Dumnezeu şi a sluji la agapele creştine: Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae prozelit din Antiohia.

Chiar de la început când Mântuitorul a

instituit preoţia slujitoare şi sfinţitoare, a fost aşezată în cele trei trepte de slujire: episcopia, preoţia şi diaconia.

Episcopul are puterea deplinătăţii. Episcopul poate săvârşi toate Sfintele Taine.

Preotul este un trmis al episcopului având puterea harică şi lucrarea sfinţitoare numai sub ascultarea episcopului, iar diaconul este ajutorul la slujire sub ascultarea episcopului şi a preotului.

Diaconul singur fără preot sau episcop nu poate săvârşi nici o taină sau altă slujbă.

Pe cei doisprezece patriarhi ai Vechiului Testament se sprijină Biserica Vechiului Testament iar pe cei doisprezece Apostoli se sprijină Biserica Noului Testament.

Oastea Domnului şi preoţia la stilişti

Pr. Ioan:Părinte, ce părere aveţi despre validitatea hirotoniei preoţilor la stiliştii de la noi şi despre mirenii care predică în locul preotului aşa cum se întâmplă la adunările Oastea Domnului?

Pr. Ilarion: De la Sfinţii Apostoli curge harul preoţiei din episcop în episcop la preot şi diacon prin punerea mâinilor până în ziua de astăzi. Nimeni nu se poate face preot singur şi nu poate fi nici învăţător

al Cuvântului lui Dumnezeu. Unii se mai fac pe ei

înşişi preoţi şi învăţători spre a lor osândă.

Stiliştii de la noi nu au continuitatea harului de la Sfinţii Apostoli, pentru că se fac ei între ei preoţi. S-au rupt de ascultarea Bisericii, a Sfântului Sinod care este canonic purtător de har şi continuator al administrării lui. Dacă au fost hirotoniţi de un episcop caterisit sau oprit de la săvârşirea celor sfinte, i s-a oprit şi lucrarea harului. Harul nu poate fi luat de la un episcop sau preot niciodată, dar pentru unele abateri canonice şi doctrinare harul poate fi oprit de a fi lucrător în acel preot sau episcop şi atunci el nu mai poate împărtăşi şi altcuiva harul care ar fi trebuit să lucreze în el. Acest lucru nu-l pot înţelege stiliştii de la noi. De asemenea, nu pot înţelege că harul lui Dumnezeu nu mai lucrează în acela care a căzut sub neascultarea aceluia care i-a împărtăşit harul prin hirotonie. Deci, sub neascultare şi răzvrătire, harul şi darul preoţiei devine nelucrător.

Tot la fel fac şi cei din „Oastea Domnului”, s-au aşezat mirenii în locul preotului şi predică, oaia în locul păstorului. Din mândria ce-i stăpâneşte că ei ar fi mai evlavioşi şi mai râvnitori în păstrarea credinţei fac ca şi sectarii, în adunări, cumătrii şi nunţi, se urcă mireanul la amvon şi începe să înveţe de acolo cuvântul lui Dumnezeu. Canonul 64 al Sinodului VI Ec, spune aşa: „ Nu se cuvine laicului să ţie cuvântare, sau să înveţe în public, însuşindu-şi prin aceasta dregătorie de învăţător…de ce te faci pe tine păstor oaie fiind; de ce te faci cap, picior fiind; de ce îndrăzneşti să conduci oaste, fiind pus între soldaţi? Şi de se va dovedi a călca cineva acest canon să se afurisească 40 de zile”. Sfântul Apostol Petru zice: „…nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia” (II Petru, 1, 20).Deci, Biblia nu poate fi tâlcuită sau explicată decât numai de preoţii bisericii, care au pregătire, învăţătură au primit această misiune. Mântuitorul a trimis numai pe Sfinţii Apostoli la propovăduire, nu şi pe mireni, zicându-le: „mergând învăţaţi toate neamurile..”. Pe preoţi îi ajută harul preoţiei lucrător şi sfinţitor la propovăduirea cuvântului şi a învăţăturilor de credinţă, fiind luminaţi de acesta în cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu, pe când pe mirean îl poate încurca cu nepriceperea şi neascultarea faţă de păstor.

Pr. Ioan: Sectarii în general şi poate şi unii dintre necredincioşi, afirmă că preoţii l-au condamnat şi răstignit pe Mântuitorul Iisus Hristos, sfinţia voastră ce le-aţi răspunde ?

Pr. Ilarion : Ce le-aşi putea răspunde, decât că

fac o mare confuzie şi prin ea o sminteală cât ei de

mare. Aduc această acuzaţie unii din lipsă de cultură teologică şi alţii din ignoranţă, însă şi unii şi ceilalţi o fac cu un singur scop, acela de a-şi acoperi păcatul, de a batjocori preoţia lui Hristos şi de a-şi justifica necredinţa în care stau.

Spuneam că fac o mare confuzie, deoarece preoţia din timpul Mântuitorului Iisus Hristos nu este preoţia de astăzi. Nu preoţii Noului Testament l-au condamnat la moarte pe Mântuitorul Iisus Hristos ci preoţii Vechiului Testament, slujitorii Legii Mozaice. Aceştia nu l-au recunoscut în persoana lui Iisus Hristos pe „Mesia” proorocit de proorocii Vechiului Testament, ci îl considerau fiul lui Iosif şi a lui Maria şi din invidie l-au osândit la moarte. Erau invidioşi pe El pentru că învăţa lumea, lumea îL asculta şi îL urma, iar ei nu mai erau băgaţi în seamă de popor. Preoţii de astăzi sunt slujitorii Mântuitorului. Taina Preoţiei a fost instituită de El după Învierea Sa, deci nu poate fi vorba de preoţii creştini că l-ar fi răstignit pe Hristos ci preoţii mozaici.

Citirea de rugăciuni şi puterea preoţească

Pr. Ioan: Părinte, este bine ca preoţii de mir să citească Molitfele Sfântului Vasile Cel Mare? Unii le citesc, alţii refuză să le citească şi alţii argumentează

că numai preoţii călugări au voie să citească.

Pr. Ilarion: Molitfele şi orice fel de rugăciune preotul le poate citi indiferent dacă este călugăr sau preot de mir. Preoţii au aceiaşi putere. Odată ce ai puterea harică, puterea preoţiei, poţi citi şi trebuie să citeşti orice rugăciune pentru credincioşii în mijlocul cărora ai fost pus. Prin preot fiecare credincios trebuie să găsească rezolvarea problemelor spirituale, altfel nu este de folos comunităţii. Unii credincioşi din parohie pătimesc foarte greu şi cumplit de la diavol şi de la oamenii vrăjmaşi cum sunt vrăjitorii, descântătorii şi fermecătorii, preotul a fost trimis în mijlocul lor şi investit cu puterea Duhului Sfânt pentru a le veni în ajutor şi a-i scăpa de chinuirea pe care o au. Dacă de frică nu foloseşte harul preoţiei şi predă armele cu care trebuie să lupte, atunci, să treacă în rândul mirenilor şi să lase locul aceluia care poate lupta şi apăra turma încredinţată.

Frica preoţilor de a citi moliftele sau exorcismele sau alte rugăciuni asemănătoare vine de la puţina pregătire duhovnicească, lipsa de întărire şi încredere în puterea pe care o au în lupta pe care trebuie s-o dea cu vrăjmaşii diavoli. Diavolii luptă pe omul pe care l-a cuprins şi se luptă cu preotul care vrea să-l scoată poruncindu-i să plece. Preotul trebuie să fie pregătit, curat sufleteşte şi trupeşte, întărit cu post pentru a face faţă atacurilor pe care le primeşte de la diavoli. De multe ori diavolii se răzbună pe cei din casa preotului, chinuind copii şi soţia. Din această cauză unii spun că e bine ca numai preoţii călugări să citească exorcismele ca cei ce nu au familie. Nu trebuie să se teamă. Preotul poate să-şi păzească familia de atacurile vrăjmaşe punând la rugăciune pe toţi cei din casa sa. Cel mai bun moment pentru citirea molitfelor este duminică la amiază după terminarea Sfintei Liturghii, pentru că atunci preotul este pregătit şi împărtăşit nu se pot vrăjmaşii apropia de el şi nici de familia lui.

Cea mai mare greşeală pentru un preot este, să se arate în faţa diavolului a fi fricos şi fără putere. In loc să se teamă diavolul de puterea preoţiei pe care o poartă preotul, se teme preotul de puterea pe care o are diavolul. Exact cum s-ar duce un lup la stână şi în loc să fie alungat de cioban şi câinii care păzesc stâna, aceştia fug de frica lupului şi atunci „lupul răpeşte şi risipeşte oile”, aşa se întâmplă şi cu turma preotului fricos.De ce să se teamă preotul când glasul lui este ca un tunet şi fulger pentru orice duh necurat?! Chiar de la începutul preoţiei este bine ca preotul să se arate curajos, întărit de Duhul Sfânt şi vrednic urmaş al Mântuitorului şi al Sfinţilor Apostoli.

Când preotul învaţă pe credincioşi, îi apără şi-i

conduce curajos, atunci credincioşii se întăresc şi-l urmează pe preot. Se simt în siguranţă alături de preotul lor. Atunci când preotul nu este aşa, credincioşii aleargă la alţi preoţi pe care-i vede mai întăriţi în credinţă şi mai curajoşiîn lupta cu vrăjmaşii. Din cauza aceasta mai apare şi invidia, preoţii pe care-i caută credincioşii sunt pizmuiţi de ceilalţi. În loc să meargă să facă unele rugăciuni, am auzit pe unii preoţi spunând credincioşilor: „ să nu stârneşti pe diavolii care stau cuminţi în latura casei tale, ca şi cum ai zgândări un cuib de şoareci şi-ţi fug apoi prin toată casa”. Pe astfel de sfătuitori diavolii îi numesc „ prieteni” şi în acelaşi timp le biciuiesc faţa.

Dacă ai început să citeşti molitfele nu ai voie să le întrerupi, să renunţi din frică sau constrâns de lupta grea cu vrăjmaşii, pentru că atunci ai fost biruit iar preot eşti numai cu numele.

Haina îl mântuie pe preot

Pr. Ioan: Este obligatoriu ca preotul să poarte peste tot haina preoţească sau numai la slujbe?

Pr. Ilarion: Eu de când sunt preot nu am dezbrăcat haina preoţească decât atunci când m-am dus la culcare. Pentru mine a fost un vot, că nu voi dezbrăca haina preoţească niciodată, indiferent unde mă voi duce şi ce treabă am de făcut. De exemplu pe timpul lui Ceauşescu am fost într-o excursie organizată la Moscova, ţară comunistă. Eram curios să văd cum arată Moscova, ce fel de oameni trăiesc pe acolo şi cum de a fost cu putinţă o cădere aşa de mare din credinţă! La aeroport, la Otopeni, am fost chemat într-un birou şi sfătuit să mă dezbrac de reverendă: „...nu este frumos şi nici recomandat să mergeţi aşa cu hainele călugăreşti pe dvs, pentru că toţi o să se uite ca la lup şi n-o să vi se permită să intraţi aşa în hotelul în care veţi fi cazaţi în Moscova”. Le-am spus că nu poate fi vorba să dau haina preoţească jos, eu nu mă ascund că sunt preot şi este foarte bine să vadă şi ruşii că în România există preoţi şi chiar îmbrăcaţi şi că nu e o ţară atee. Văzând că nu are pe cine lămuri m-au lăsat în pace. Nu-ţi mai spun ce am păţit când ne-am dat jos şi am mers pe jos până la hotel! Până ce mi-am dat eu seama am dat toate rublele pe care le aveam. Cum mă vedeau cei de pe stradă veneau la mine întindeau în faţă ambele mâini cu palma dreaptă peste cea stângă şi se aplecau, zicându-mi „Bojîi”. Eu nu ştiam ce să fac, am crezut că m-au văzut preot şi veneau să ceară bani de la mine. Astfel la fiecare le puneam în palmă câte-o bancnotă de o rublă sau două însă îi vedeam că plecau nemulţumiţi. Am crezut că sunt supăraţi pentru că le dam puţin. După ce am terminat rublele şi nu mai aveam ce le da, zic către o doamnă care era în grup: „ce să mă mai fac că am terminat banii!” ea îmi zice: „Părinte, nu trebuie să le daţi nimic, pentru că aici e obiceiul celor din popor ca atunci când văd un preot pe stradă să-i ceară binecuvântare, trebuia să le faceţi câte o cruce de binecuvântare peste palmă şi să nu vă cheltuiţi banii”. M-a scos din încurcătură. Nu putea să-mi spună când a văzut că dau banii?! Am cheltuit toţi banii. Aşa am făcut. De când am început să-i binecuvintez plecau bucuroşi şi-mi mulţumeau spunând: „spasiba batucika”. Am fost bine primit şi la hotel, tot personalul cerea binecuvântare.

Nu am lăsat haina preoţească nici atunci când am fost prigonit şi am trăit în exil 15 ani prin podul casei părinţilor mei, podul şurii socrilor mei, standoala casei părinteşti din Valea Glodului, sub duşumelele casei din Boroaia, în stocul de strujeni şi în podul cu fân în Oniceni la socrii s.a.m.d..

Am zis că dacă eu nu am să mă pot mântui, trag nădejde că haina mă va mântui şi într-adevăr haina preotului îl mântuieşte. Fiind îmbrăcat cu ea tot timpul, trebuie să suporţi căldura, înăbuşeala şi zăduful zilelor fierbinţi de vară, când toată lumea simte să se îmbrace cât mai subţire pentru tine reverenda este ca un suman. Fiind îmbrăcat cu ea tot timpul, trebuie să suporţi insultele şi privirile dispreţuitoare ale necredincioşilor. Fiind îmbrăcat cu ea tot timpul, trebuie mereu să te verifici: unde eşti, unde intri, cum stai şi cum vorbeşti, s.a.m.d. Deci haina îl mântuie pe preot, numai prin simpla purtare în lume. Am zis: măcar plata aceasta s-o am de la Dumnezeu că am purtat haina preoţească cu toată greutatea ei.

Acum ai înţeles că, este obligatoriu ca preotul să poarte haina preoţească şi să n-o dezbrace, de asemenea să poarte barbă şi pălărie. Prima dată respectul preotului vine de la forma exterioară. Omul te analizează dacă îţi place să porţi haina preoţească, dacă ţi-e dragă barba şi dacă nu umbli pe stradă ca un „fleşcău” cu capul descoperit. Prima notă de seriozitate pe care o capeţi de la credincioşi este aceasta. În rest vezi ce spun canoanele despre uniforma preoţească.

(Pr. Argatu V Ioan, "Pe treptele suirii catre cer", editia a-3-a, 2011, pag.329-342)

Iisus Hristos