- Respectul preotului şi părinţii săi - Duhovnicul Ortodox Ilarion Argatu

Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Ultimele comentarii

- Respectul preotului şi părinţii săi

Respectul preotului şi părinţii săi

Pr. Ioan: Vă rugăm Prea Cuvioase Părinte, să ne vorbiţi despre limite, respect şi relaţiile dintre părinţii şi copiii lor care au devenit preoţi. Am colegi care se află în penibile situaţii faţă de credincioşii pe care-i păstoresc, pentru că soţia şi părinţii se amestecă în misiunea lor, unii au trebuit să părăsească parohia şi să plece departe.

Pr.Ilarion: Este foarte important să ştie deopotrivă copii care au devenit preoţi cât şi părinţii lor, cum să se poarte unii faţă de alţii pentru a fi plăcuţi lui Dumnezeu şi a nu strica misiunea preoţească. Atitudinea părinţilor sau a familiei faţă de copiii care au devenit preoţi lucrurile stau altfel decât dacă ar fi rămas laici. De pildă, până la hirotonia fiului, fiul este cel ce sărută mâna părinţilor iar de sub ascultarea lor nu iese, după hirotonia în preot a fiului, adică din clipa în care fiul poartă harul preoţiei care l-a sfinţit, devenind părinte sufletesc pentru toată lumea, părinţii sunt cei ce sărută mâna fiului. Din clipa hirotoniei în preot a fiului, fiul devine părinte sufletesc chiar şi pentru părinţi, însă nu-i exclude pe părinţi ca părinţi trupeşti a preotului. Respectul faţă de Harul lui Dumnezeu din preot este mai mare decât respectul faţă de părinţii trupeşti, de aceea Mântuitorul în predica Sa spune: „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”(Mat.10,37).Aici Mântuitorul pune pe primul loc iubirea sau respectul faţă de tot ceea este sfânt şi dumnezeiesc printre care şi preoţia şi pe locul doi iubirea şi respectul faţă de părinţi. Întotdeauna locul unu şi doi trebuie respectate într-o ierarhie şi nu excluse sau ignorate. Mântuitorul nu exclude porunca a 5 din cele zece porunci, ci vedem că o întăreşte atunci când tânărul bogat vine la Mântuitorul întrebând ce să facă ca să moştenească Împărăţia Cerurilor, spunându-i: ”Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta…”(Mat.19,19).

Cu alte cuvinte, este vorba de o altfel de relaţie

între părinţi şi fiii-preoţi şi altfel de cinstire care nu trebuie să treacă înaintea cinstirii faţă de Dumnezeu şi implicit a Harului lui Dumnezeu pe care-l poartă preotul-fiu. De fapt preoţia este o Sfântă Taină pe care a instituit-o Mântuitorul şi care schimbă ordinea naturală sau firească a lucrurilor în lume cu ordinea primordială a celor spirituale sau sufleteşti. Acest lucru îl vedem şi la Taina Căsătoriei. S-ar părea că şi aici Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre desfiinţarea poruncii a 5-a, când zice: „Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5,31-32).Am zis că s-ar părea, pentru că nu trebuie să interpretăm ad-literam textul. A lăsa pe tată ori pe mamă, nu înseamnă a-i părăsi pe părinţi definitiv, ci este vorba de o cu totul altă relaţie diferită ca cea de până atunci. O relaţie de respect de întrajutorare şi nicidecum una de subordonare sau de părăsire. Observăm că, Sfântul Apostol Pavel subliniază că, această ordine dumnezeiască primează celei omeneşti şi se instaurează prin caracterul de taină odată cu cununia, însă nu exclude sau desfiinţează porunca a 5-a, a cinstirii părinţilor, ci, arătând că este vorba de o altfel de cinstire şi o altfel de relaţie între părinţi şi fii decât aceea până la căsătoria lor, dispare starea de subordonare şi se instaurează una de respect reciproc. Tinerii ies de sub tutela părinţilor formând prin căsătorie o nouă celulă de familie a cărei cap de conducere sunt ei.

Părinţii trebuie să înţeleagă această „Vrere” a lui Dumnezeu şi să-l lase pe El pe locul unu. Trebuie să înţeleagă şi să se obişnuiască, cu toate că la început le va veni greu fiind obişnuiţi într-un fel timp de 20 de ani şi mai mult, că ordinea priorităţilor se schimbă odată cu căsătoria sau hirotonia fiilor.

Atât în cazul căsătoriei cât şi a hirotoniei în preot a fiilor, părinţii greşesc de moarte (adică pierd mântuirea) dacă se amestecă în misiunea şi viaţa copiilor că, vor s-o conducă şi să facă ordine în ea ca până atunci. Sunt cazuri nenumărate, aproape în fiecare familie, unde părinţii se amestecă în viaţa copiilor şi-i influenţează încât copiii ajung să se despartă. Cum vor răspunde părinţii aceia care au contribuit cu bună ştiinţă, din orgoliu sau vanitate, la despărţirea a „ceea ce a unit Dumnezeu”, pe când porunca spune clar: ”să nu despartănimeni ceea ce a unit Dumnezeu”. Dumnezeu a exclus orice motiv pe care s-ar considera îndreptăţiţi părinţii să se amestece şi să despartă pe fii. Doar un singur motiv îl îngăduie Dumnezeu şi anume pe cel al „adulterului”. În rest „dreptatea” pe care şi-o dau părinţii de a interveni în viaţa copiilor este înaintea lui Dumnezeu ca o „cârpă lepădată”. Îi va lepăda Dumnezeu de la Faţa Sa pe acei părinţi netrebnici care au despărţit pe copiii lor. Astfel părinţiii au devenit vrăjmaşii spirituali ai copiilor lor şi vrăjmaşii lui Dumnezeu.

La fel de multe cazuri cunosc când părinţii se amestecă în misiunea preoţească a copiilor, aducând alunecare şi sminteală în lume, desconsiderare şi clevetire asupra preotului-fiu. Pe aceşti părinţi îi va judeca Maica Domnului, pentru că ea a fost supusă şi ascultătoare Fiului ei. Nu vom găsi în toată Scriptura vreun cuvânt al Maicii Domnului în care ea să se amestece şi să nu-L respecte pe Mântuitorul. Nu au voie părinţii să se amestece cu nimic în misiunea preoţească a fiului. Atunci când vor vedea că fiul lor preotul, a început să alunece şi să cadă din misiunea şi demnitatea preoţească, dedându-se la patimi cum ar fi: erezia, băutura, curvia, cearta şi altele, să-i aducă aminte de îndatoririle şi educaţia pe care i-au dat-o, de la care abdică şi să-l sfătuiască să se întoarcă pe calea către Hristos – aici pot să intervină, dar şi aici cu mustrare de conştiinţă că slăbiciunea fiului i se trage din slaba educaţie pe care a primit-o de la ei. Am auzit de mame de preoţi care fac ordine în biserica fiului, ameninţând cu puterea preoţiei fiului, arogând-şi dreptul că este mama părintelui. Aceste femei să nu uite că Sfânta Fecioara Maria a fost şi este Mama lui Dumnezeu şi cu toate acestea are chipul smereniei celei mai adânci. Modelul mamelor de preot şi a soţiilor, trebuie să le fie Maica Domnului, blânde şi smerite. Aceste femei trebuie să se lupte cu păcatul şi obişnuinţa de a fi mândre, iar preoţia fiului sau a soţului nu trebuie să-i aducă mândria ci dimpotrivă o smerenie adâncă şi o frumuseţe spirituală care să i se citească pe chip. Smerenia mamei şi a soţiei va fi frumuseţea misiunii preotului.

-Idem, pg.342-352

Iisus Hristos