Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
- Familia preotului
Numirea în parohie

Problema numirii într-o parohie, este o problemă foarte dificilă, atât pentru ierarh, cât şi pentru candidat. Dacă un Ierarh nu cunoaşte bine parohia şi nici pe candidat, atunci poate fi înşelat în aşteptările sale, adică, nu va reuşi să pună omul potrivit la locul potrivit. Deci rezultatele se vor vedea pe parcurs. Mai sunt unii candidaţi care fac presiuni din exterior pentru a-l determina pe ierarh să-l numească în parohia pe care o doreşte, chiar dacă n-o merită. Este o mare greşeală şi poate aduce multă pagubă bisericii şi mântuirii credincioşilor. Aceştia nu lasă pe Dumnezeu să-şi facă lucrarea Sa, ci se silesc cu lucrarea lor.
Candidatul să nu urmărească parohiile bune, ci pe cele slabe, rele şi mici, ca să le facă bune pentru că lucrătorul se cunoaşte numai la muncă şi nu la mâncare şi şedere. Acel candidat ce urmăreşte parohii bune, va fi un lucrător comod şi leneş, pentru că el intră în munca altora şi nu va trăi din munca lui. Când un muncitor îşi mănâncă hrana cu bucurie, oare, nu atunci când a câştigat-o cu propriile lui mâini? Un candidat care nu urmăreşte acea parohie care are nevoie de lumină, acela nu are lumină în el; Un candidat ce urmăreşte o parohie bogată, înseamnă că sufletul lui este cuprins deja de dorul de îmbogăţire şi un astfel de candidat nu va putea fi pentru enoriaşi decât un funcţionar, iar parohia bună ce a dobândit-o se va strica. Un adevărat candidat cu dor de muncă în ogorul Domnului, cu avânt pastoral va cere parohia cea cu mai multe lipsuri şi mai ales lipsuri spirituale. Un Ierarh trebuie să ţină socoteală de un aşa candidat, care va cere astfel. Să-l urmărească în lucrarea sa, să-l ajute moral şi material pentru a ridica parohia şi de a-i aduce pe credincioşi pe cale mântuirii. Odată cu numirea şi hirotonia în preot, trebuie să se informeze asupra felului cum sunt oamenii, felul de cum gândesc şi cum privesc lucrurile religioase, morale şi materiale.

Familia preotului

Cauza relelor ca şi cauza îndreptărilor într-o parohie poate fi şi familia preotului. Familia preotului este icoana la care se uită poporul, nu numai la cele spuse de el în biserică, la predică sau la diferite ocazii. Adesea se vede că, îndată după instalarea familiei preotului în parohie, casa îi este vizitată de persoane neaşteptate, fie că vin cu diferite întrebări şi nelămuriri, fie că aduc câte un mic dar şi aceasta se întâmplă mai cu seamă în zilele de post. Adesea s-au văzut cazuri, când femeile din sat vin să ispitească dacă preotul şi familia lui postesc, stând de vorbă cu preoteasa timp mai îndelungat ca să descopere dacă pe foc se fierb fasole sau ceva carne. Femeile tinere caută cu vorbe meşteşugite să afle, dacă soţia preotului întrebuinţează diferite metode pentru a nu avea copii; mai iscodesc să-i vadă lucrul şi lucrurile din casă, dacă este armonie între soţi şi cum îşi cresc copiii. Şi astfel se conving de este corelare între ceea ce predică părintele şi ceea ce face şi cum trăieşte. Dacă cuvântul preotului va avea putere în faţa credincioşilor, de multe ori acest lucru îl hotărăşte exemplul familie sale.
Preotul trebuie să fie un soţ foarte bun, în toate împrejurările cu soţia, pentru a nu da exemplul rău, celor ce îi privesc.
 
Preoteasa
 
Preoteasa trebuie să fie o soţie pe deplin ascultătoare întru toate, supusă, smerită, evlavioasă, să-l respecte pe soţ ca şi femeile din sat să ia exemplul ei şi să le îndemne ca să-şi iubească soţii; să fie respectuoasă şi să-i caute cinste întotdeauna preotului. Nici un fel de ieşire să nu aibă, mai ales fiind de faţă cineva străin, chiar şi servitorul din casă.
Preoteasa trebuie să aibă de exemplu pe Sarra, care, pe soţul ei îl numea „Domnul meu”. Să aibă de exemplu pe Rebeca şi Rahila şi pe Sfânta Ana, care au fost ascultătoare întru toate soţilor şi numai aşa au putut dobândi de la Dumnezeu binecuvântarea de
naştere de prunci.
Preoteasa trebuie să-şi dea seama întotdeauna
că preotul este slujitorul lui Dumnezeu şi are de dus la mântuire toate sufletele din enoria sa precum şi sufletul ei şi al copiilor.
Preoteasa nu trebuie să-l supere pe preot cu diferite ambiţii personale atunci, când se pun în calea lui obligaţii parohiale care privesc sufletele credincioşilor, Biserica şi Persoana Dumnezeirii. La astfel de ocazii, preotul trebuie să fie ajutorat de către ea şi nu împiedicat şi nici supărat.
Preoteasa trebuie să fie convinsă religios  ca să poată convinge pe cei reci în credinţă şi să dea exemplu tuturor prin faptele credinţei: prin post, prin rugăciune, prin participare la biserică în fiecare duminică.                  
Preoteasa trebuie să fie o bună mamă şi cu dragoste de a avea prunci, pe cât îi este dată binecuvântarea de sus, şi astfel, va putea da sfaturi celor tinere de a fi mame bune, de a naşte şi de a creşte prunci, iar celor bătrâne dacă au ucis prunci şi nu s-au căit pentru acest mare păcat, să le arate greşeala şi ce pedepse le aşteaptă.
Preoteasa poate să fie o bună îndrumătoare a moaşelor, care adesea ucid copii, cât de mare păcat este şi să renunţe la astfel de păcate. Să întoarcă de la   păcat   pe   femeile   care   practică:    vrăjitoria,
descântatul, ghicitul, arătându-le ce pedeapsă le aşteaptă. Stârpirea acestor păcate, ar aduce foloase nespus de mari, în munca şi misiunea preotului.
Preoteasa trebuie să ştie cum să-şi educe şi cum să îndrume pe copiii pe care-i are: de a fi respectuoşi cu toată lumea, de a fi smeriţi şi cuminţi, dând exemplul cel bun copiilor din parohie.
Preoteasa trebuie să ştie rugăciunile ce trebuie să le zică copiii şi să-i înveţe a se închina seara şi dimineaţa, de a mulţumi la masă, de a-i pregăti să meargă în sărbători şi duminici la biserică. Să-i înveţe să postească, să se spovedească şi să se împărtăşească în posturi.
Preoteasa trebuie să fie o grabnică ajutătoare a celor sărmani, orfani, văduve, cerşetori. În casa ei să stea la masă împreună cu preotul şi copiii ei şi aceşti oameni, ori de câte ori vor veni. Atunci va arăta adevărata dragoste faţă de ei. Să nu se îngreţoşeze de nimeni căci, aceştia vor fi arătătorii faptelor noastre la judecata de apoi, şi plată potrivită după faptă vom lua (Matei 24.)
Preoteasa trebuie să îngrijească de curăţenia Sfântului Locaş, a lucrurilor Sfinte şi de starea veşmintelor. Odată pe săptămână să aibă în program aşa ceva antrenând şi pe femeile din sat. Iar cele ce lipsesc prin femeile de bine, să le procure. Şi astfel să facă din Sfântul Locaş, un loc sfânt şi frumos împodobit, la care cu drag să vină poporul la slujbă. De asemenea şi de cimitir să se îngrijească, de florile dimprejurul bisericii şi de pe morminte să fie tot în grija ei.
Preoteasa trebuie să se facă cunoscută ca fiind o femeie harnică şi o bună gospodină. Să fie model de curăţenie, de hărnicie şi de dăruire pentru învăţarea tuturor. Căci învăţând lucrul, poate învăţa şi pe cele religioase şi astfel va ajuta pe preot în misiunea sa.
Preoteasa se poate informa de la femeile din sat despre abaterile de la credinţă, despre trecerea enoriaşilor la alte secte, despre săvârşirea unor păcate mari şi grele: desfrânarea, furtul, vrăjitoria, uciderea pruncilor, trăirea în concubinaj, divorţuri, şi să caute să îndrepte, să anunţe şi pe preot de a lua măsuri din vreme pentru a nu se înmulţi răul.
Preoteasa să caute să cunune şi să boteze la oamenii săraci dând daruri şi mai ales, să fie prezentă între cei necăjiţi cu ajutorul şi între cei avuţi cu sfatul, de a fi pe această cale de ajutor şi curăţenie sufletească.
Preotul să-i dea preotesei cinstea cuvenită, s-o apere, s-o îmbrace, s-o hrănească, s-o ajute în munca ei, s-o îndrume ca pe o fiinţă mai slabă şi să-i dea întotdeauna atenţie. Astfel făcând şi unul şi altul, rodul muncii va fi cel aşteptat de pe urma unei astfel de familii.
Copiii preotului
 
Copiii preotului, trebuie să ştie că omul bătrân este bunicul lor, iar cei de-o seamă cu ei şi cei mai mari ca ei ori mai mici sunt fraţii lor. Că ei au datoria să-i ajute, să-i iubească şi să-i respecte. Prin astfel de copii se va întări dragostea satului faţă de familia preotului şi la rândul ei va fi respectată, fără a mai cere aşa ceva.
Copiii preotului să nu fie izolaţi de copiii satului. Împreună să fie la joacă şi împreună apoi la şcoala primară, secundară şi universitară. Toţi copiii să formeze o familie, bazată pe dragoste desăvârşită. Desigur, ochiul părinţilor asupra copiilor va fi treaz, ca să nu înveţe ceva răutăţi. Unde va vedea aşa ceva, nu trebuie a-i izola pe copii unii de alţii, ci de a căuta şi a stârpi izvorul acelui rău. Pentru aceasta, pe acei copiii cu deprinderi rele, să-i aducă în casa sa, să-i pună la masă şi apoi cu duhul blândeţii şi părinteşte să li se dea învăţătura cea sănătoasă. Prin aceasta se va stârpi un rău în devenire din parohie şi acest lucru este mare. Iar cei ce-şi izolează copiii, arată pe deoparte incapacitatea de a putea da învăţătură bună, iar pe de altă parte lipsa de interes şi de dragoste faţă de enoriaşi. Când copilul unei familii va fi luat în casa preotului, va fi hrănit şi apoi învăţat acel  copil  va  spune  acasă  şi  atunci  părinţii  se vor
bucura că preotul le iubeşte copilul şi se vor lăsa chiar ei înşişi de acele apucături. Şi astfel prin copii se poate face o mai bună pastoraţie, cu mai mare efect decât dacă s-ar adresa direct lor. S-au văzut situaţii cum familii întregi au fost dobândite la creştinism sau la calea cea adevărată, numai pentru faptul că preotul a stat de vorbă cu pruncii satului,   s-a jucat cu ei, le-a dat dulciuri şi jucării. Astfel a făcut şi Mântuitorul Iisus Hristos. El întotdeauna a iubit copiii, îi lua în braţe, îi săruta şi-i binecuvânta, zicând: „lăsaţi copiii să vină la Mine”.

Preotul ca tată

Enoriaşii te judecă pe tine ca preot fără păsuire de multe ori după copii: dacă ai copii, câţi copii ai, cum îi educi şi dacă îi iubeşti. De aceia preotul va trebui să fie exemplu pentru cei căsătoriţi după porunca lui Dumnezeu dată la creaţie: „creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Facerea 1,28).Unii dintre credincioşi se opresc de a da naştere la copii motivând că nu vor avea cu ce-i hrăni, cu ce-i îmbrăca şi că vor fi muritori de foame. Preotul prin exemplul său, având mai mulţi copii, va anula această falsă părere justificată, pentru că hrana şi îmbrăcămintea o primim de la Dumnezeu, căci scris este: ”Nu vă îngrijiţi ce veţi mânca, sau ce veţi bea, că ştie Tatăl vostru Cel din ceruri de ce aveţi nevoie ci căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi  dreptatea Lui, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă” (Mat.6,25).De aceea, preotul trebuie să fie un împlinitor al Legii, a cărui predicator este, că scris este: ”Voi sunteţi sarea pământului, iar sarea de se va strica, cu ce se va mai săra?” (Mat.5,13)şi ”Voi sunteţi lumina lumii.., Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri” (Mat.5,17-16).Aşadar, preotul trebuie să fie un exemplu în această privinţă. Dar nu este de ajuns a fi numai atât, ci el trebuie să fie un tată bun. Copilul de preot trebuie să fie model de respect pentru enoriaşi, să fie iubitor cu copiii de seama lui şi bine educat. Preotul trebuie să vegheze asupra felului cum se joacă cu copiii din sat şi să-i îndrume. Trebuie să-i supravegheze la rugăciunile pe care le fac şi să se îngrijească din aproape de educaţia religioasă, îndeletnicindu-se cu rugăciunea. Învăţământul şcolar, să fie bine aprofundat pentru a fi un element capabil de a trece cu succes prin şcoli. Să fie obişnuiţi cu biserica, cu cinstirea ei, a lucrurilor sfinte şi cu toate practicile religioase. Acolo unde un copil de preot, nu cunoaşte aşa ceva va ajunge să fie potrivnic şi chiar duşman bisericii. Şi dacă un copil din popor fără trăire religioasă va ajunge să se ridice contra bisericii nu poate face atât de mare rău, pe cât poate face un copil de preot, vorba lui potrivnică cade ca plasa de peşti. De aceea preotul ca tată, trebuie să fie numai ochi şi urechi pentru fiii lui, mai ales la educaţia religioasă. Se ştie din  cuvintele Sfintei Scripturi că fiul toate le învaţă de la tată, ceea ce face tatăl va face şi fiul: „Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce Tatăl le face, acelea şi Fiul  le face întocmai” (Ioan 5,19).De aceea, se cere mai întâi, ca tatăl să fie model de cinstire, iubire şi respect faţă de cele sfinte, cu convingere absolută atât prin vorbe cât mai ales prin fapte. El trebuie să urmărească pe copiii săi, atât pe la şcoli, cât şi pe la petreceri. Să obişnuiască copiii cu lecturi biblice şi morale. În felul acesta se cere să aibă o bibliotecă. Să aibă copilul cunoştinţe din toate domeniile, ca să poată să-i fie un colaborator la munca lui în mijlocul enoriaşilor. Să-i obişnuiască cu cântările la strană împreună cu dascălii, să facă cor la biserică să citească cazania, vieţile Sfinţilor. Copiii preotului să fie model de iubire a săracilor şi cu milă şi duioşie spre ei. Să aibă simţul dreptăţii bine crescut în ei, şi respectul faţă de toţi enoriaşii. Acestea de le va cultiva un preot în copiii săi atunci şi-a atins scopul de adevărat preot.

Preotul faţă de părinţi şi rude

Spre toate trebuie să fie preotul cu luare aminte: faţă de sine, faţă de soţie, faţă de copiii, dar o atenţie mai deosebită, pe care trebuie s-o aibă este aceea faţă de părinţii lui, care s-au străduit pentru el, de a avea prin munca şi sacrificiul lor, locul pe care îl ţine. Nu se poate compara nimeni cu părinţii şi rudele care i-au dat ajutorul material necesar prin care a putut ajunge să primească Taina Preoţiei şi de a fi slujitorul lui Dumnezeu! Nimeni! De aceea şi datoria cea mai mare pe care o are este aceea de a respecta părinţii, pe lângă acea dumnezeiască pe care o săvârşeşte. Părinţii au dreptul la bucurie şi ei trebuie să le-o împărtăşească. Părinţii au nevoie de întreţinere şi îngrijire la bătrâneţe pe care trebuie   s-o primească din partea fiului; au nevoie de cinste din partea fiului iar fiul să nu-i supere niciodată, căci cinstea lui de preot, este în urma strădaniei părinţilor. Părinţii au nevoie de ocrotire, de adăpost, de îmbrăcăminte, grija fiului trebuie să fie trează şi ochiul să-i fie vigilent pentru a nu le lipsi nimic. Părinţii au nevoie după moarte de pomeniri pentru iertarea păcatelor deoarece n-au putut să facă milostenii la vreme, poate şi pentru că şi-au cheltuit agoniseala lor cu fiul de a ajunge preot, atunci fiul este dator să completeze această lipsă prin milostenii şi pomenirea părinţilor. Preotul este dator, până la moartea lui să ducă această sarcină şi să nu lase vremea pomenirii lor, socotindu-se că nu şi-a făcut pe deplin datoria cât a fost în viaţă, cu toate, că i-a pomenit întotdeauna înaintea lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor. Aşadar, preotul, faţă de părinţii şi rudeniile care l-au întreţinut şi l-au ajutat pregătindu-l pentru preoţie are o mare datorie şi trebuie să fie primul care să dea exemplu de iubire a părinţilor în faţa enoriaşilor săi. Frumoasă floare este recunoştinţa, dar este foarte rară pe pământ. Am văzut pe deplin în pilda celor zece leproşi de pe timpul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, că din zece numai unul s-a întors şi a dat mulţumire şi acela fiind de alt neam (Luca18,19).Aşa este în lume, dar nu trebuie să fie aşa. Cultivarea florii celei rare a recunoştinţei trebuie să se vadă în fiecare sat şi oraş, dacă nu la toţi, măcar la preot şi de acolo să se înmulţească în toate familiile. Dar acest lucru trebuie să-l dea ca exemplu preotul cu părinţii săi. Recunoştinţa pune diademă sfântă şi veşnică pe fruntea celui ce-o are în viaţă. Ea este rânduitoarea bunelor raporturi între oameni, popoare şi naţii. Ea este o cheie, cu care deschizi iubirea după care  iese şi pacea.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne dă şi acest
exemplu, calea florii celei rare, pe la sfârşitul activităţii Sale mesianice şi la începutul pătimirii faţă de Tatăl Său cel Ceresc, zicând: „Părinte!… Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, Mă preamăreşte Tu Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea(Ioan 17,4-5).Azi în lume, nu se mai vede aşa ceva, ci dimpotrivă, constatăm că: fiii sunt cei ce-şi bat părinţii, îi batjocoresc, îi pedepsesc în fel şi fel. Cel ce s-a străduit să-şi crească cu greu copii în loc de bucurie, are lacrimi în ochi, iar pe buze blesteme. Cel ce a zidit adăpost pentru el şi copii, trudind din greu pentru aceasta, neavând  odihnă nici noapte nici zi, cercetând tot binele copilului, este dat afară din casă de proprii lui copii neavând unde să-şi adăpostească bătrâneţile. Cel ce a cumpărat pământ pentru fii, nu are hrană la bătrâneţe. De aceea preotul trebuie să fie primul care va semăna floarea recunoştinţei faţă de părinţi, pentru a fi preluată  şi de enoriaşii săi13.
____________________________________
13.- Caiete, C58-9/10 ora 12 noaptea, Valea Glodului.
Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 8288
Afisari total: 20571321
Vizitatori online: 1

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol