- Preotul printre enoriasi - Duhovnicul Ortodox Ilarion Argatu

Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Ultimele comentarii

- Preotul printre enoriasi

PREOTUL PRINTRE ENORIAŞI

Ţinutapreotului printre enoriaşi

Ţinuta preotului printre enoriaşi trebuie să fie întotdeauna numai cea regulamentară. Să poarte barbă şi păr lung, haine negre şi ghete la fel şi pe cap pălărie sau căciulă neagră, după anotimp. Să-şi îngrijească întotdeauna ţinuta, încât să inspire respect şi nici de cum râs. Căci un preot care va ieşi cu lapte acru în barbă sau firmituri, cu haina sau ghetele murdare, vor da loc la diferite glume pe seama lui pentru cei mai îndrăzneţi enoriaşi şi de râs nu va scăpa. Să aibă întotdeauna vorba bine calculată, niciodată certând şi nici cu glume, ci seriozitatea să-l însoţească printre ei. Să nu fie zgârcit şi zăbavnic de a da sfatul când i se cere. Sfatul să fie bine gândit şi bine calculat încât să nu-l pună pe om la mai mult necaz, decât îl are. Să nu aibă două feluri de limbă în gura sa, una ce vorbeşte omului în faţă într-un fel şi alta care vorbeşte către un altul altfel. Să aibă una şi aceiaşi vorbă, care să fie pornite din inima sa de părinte cu drag de fiii săi. Urâcios lucru este de a fi un preot făţarnic, nu merită acela decât cele ce sunt arătate pentru farisei la Matei cap.23 de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Făţărnicia distruge prestigiul preotului în gradul cel mai înalt şi cu foarte mare greutate se mai poate repara.

Asistenţă religioasă

Un preot cu dragoste de poporul său va fi întotdeauna prezent atât la bucuriile omului cât şi la necazurile lui. El nu trebuie să lipsească când este chemat la nunţile lor, la cumetriile lor, precum nici lanecazurile lor de tot felul, când vin asupra lor. Prezenţa lui să se facă simţită, şi sfatul să-l aibă la îndemână să întindă o mână de ajutor la tot felul de împrejurări din viaţa credincioşilor, să găsească momentul potrivit pentru a arăta omului trecătoarea viaţă pământească şi nefolositoarea trudă de a aduna averi multe. Să fie îndrumător la toată ocazia, pentru ca omul să practice virtuţile care îi înnobilează sufletul şi-l ridică dintre lucrurile cele pământeşti şi vremelnice, către cele veşnice.

Ajutor la necazuri

Atunci când omul a căzut la vreun necaz: i-a ars casa, i s-a îmbolnăvit rău vita, sau a căzut în vreo nenorocire, preotul să nu aştepte să fie chemat, ci de îndată să se îndrepte acolo. Să dea sfat de încurajare ca să ridice moralul omului şi încrederea în ajutorul lui Dumnezeu care-l va scăpa, să îndrume poporul pentru a da o mână de ajutor. La astfel de cazuri, preotul trebuie să aibă un comitet de asistenţă, cu care să lucreze în parohie. De îndată ce a ars casa unuia să pornească pentru colectare de lemn, de hrană, de bani, şi în scurt timp să i-o ridice din nou. Să-l cerceteze confidenţial asupra păcatelor ce le-a făcut, arătându-i cauza adevărată a nenorocirii, că sunt păcate grele făcute pentru a pune gând de îndreptare, să-şi îndrepte viaţa de a fi mai bun şi iubitor cu cei din jur, de a fi mai credincios şi iubitor de biserică, de a face faptele cele bune şi de a se mântui. Iar în caz de infirmităţi şi boli grele, să transporte pe cel bolnav la spital, îngrijindu-se din aproape de starea lui, ducându-se la patul lui pentru a-l încuraja cu sfatul şi încrederea în mila lui Dumnezeu, că certarea cu care a fost certat se va opri şi se va vindeca dacă va pune gândul cel bun de îndreptare şi întoarcerea de la păcatul său.

Îndrumător spre şcoli şi meserii

Pe copiii satului să-i iubească tot aşa de mult cum îşi iubeşte proprii săi copii. Să vadă în toţi copiii pe fiii lui iubiţi şi să le facă parte la toţi de sfatul cel bun şi de a-i încuraja să urmeze şcoli, fie spre meserii, după înclinaţiile sufleteşti pe care le au, fie spre studiu şi şcolile cele înalte. Un sfat bun dat la vreme unui copil poate avea toată viaţa cel mai mare respect şi consideraţie pentru binefăcătorul său. S-au văzut cazuri şi se văd încă, când mulţi din cei ce azi sunt în posturi mari în societate, nu se sfiiesc să zică, că datorită sfatului bun primit de la preotul satului au ajuns cine sunt şi mănâncă o pâine bună. Câţi meseriaşi buni şi pricepuţi sunt astăzi care vorbesc cu atâta drag şi recunoştinţă de taica părinte, care l-a luat dintre fraţii săi şi l-a dus la oraş pentru a învăţa meserie. Aceştia povestesc tot timpul cum se ducea pe la părintele din sat, cum a fost încurajat, cum primea şi câte un bănuţ de la el, şi acum ca drept răsplată pentru el nu poate face altceva, decât să aprindă lumânări pentru sufletul lui şi să se roage pentru el. Câţi nu spun, că dacă nu primea sfatul la vreme de la părintele din sat şi-ar fi terminat viaţa la închisoare. De aceea rolul preotului este mare în sat, şi greu cântăreşte vorba lui în faţa enoriaşilor săi. Din acest motiv preotul trebuie să fie foarte bine calculat, bun cunoscător al tuturor problemelor cu care se confruntă enoriaşii săi.

Sprijinitor orfanilor, văduvelor şi săracilor

Ce ocupaţie mai nobilă poate fi pe pământ, decât să te găseşti în sprijinul celor ce nu-l mai au? Tu cel ce ai putea să stai nepăsător la suferinţele altora, şi să-ţi cauţi de bunul tău trai, să le laşi pe acele şi să te înhami la necazuri, pentru a face bucurie copiilor şi în casa tuturor celor necăjiţi?

Pentru unii acest lucru pare a fi o nebunie, dar

pentru alţii este o bucurie fără margini şi o datorie pe care cu drag o împlinesc. A nu lăsa pe alţii să plângă lângă tine, înseamnă a avea Duhul adevăratei credinţe, Duhul cel Dumnezeiesc de a fi mângâietor şi iubitor de semeni. Înseamnă, a avea calea pe care ne-a recomandat-o Mântuitorul nostru Iisus Hristos, tuturor. Iar Psalmistul David zice despre acestea în cuvintele de mustrare şi de apărare: ”Pe săracul, pe orfanul şi pe văduvă nu-i asupriţi, că ştie Domnul calea lor„. Iar Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune celor ce fac mese mari: „Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei la rândul lor pe tine şi să-ţi fie ca răsplată” (Luca 14,12).

Preotul trebuie să cunoască din clipa venirii sale în parohie starea fiecăruia, aşa cum am arătat, când a fost vorba de cutia milei pentru săraci, cum am arătat la grija ce trebuie s-o aibă parohul pentru aceştia în toată parohia. Aceştia trebuie scoşi din lanţul sărăciei, care nu-i duce decât la distrugere trupească şi sufletească; din bolile cele distrugătoare şi din viciile de tot felul. Datorie avem ca să ne dezbrăcăm de cea de a doua haină de pe noi, de a doua cămaşă şi a doua încălţare să le-o dăm săracilor şi să-i primim la masa noastră. Mântuitorul Iisus Hristos, arată că la judecata de apoi, după astfel de fapte vom fi ori binecuvântaţi ori blestemaţi, după cum am făcut în viaţă. De aceea casa preotului, să fie o casă care să fie cercetată mai mult de aceştia şi nu de cei ce poartă o cravată la gât şi plini de fumul trufiei şi au tot felul de vicii.

Catehizarea poporului

Prestigiul unui preot se menţine numai acolo unde în întreaga parohie sunt buni creştini. Iar acolo unde răsar diferite secte şi tot felul de vicii care stăpânesc satul (parohia) acolo preotul nu are nici un fel de prestigiu, este un mort între cei vii. Dar pentru ca un preot să-şi poată menţine prestigiul, el trebuie să depună o muncă asiduă în toată viaţa lui în rândul enoriaşilor săi „cu timp şi fără timp„ cum zice Sfântul apostol Pavel. Dar pentru a depune acea muncă trebuie să aibă două lucruri mai întâi cunoştinţă şi iubirea faţă de oricine, la care să mai adauge perseverenţă şi atunci va reuşi. Căci unde va putea să pătrundă lucrul cel rău, decât în suflet nepregătit şi neînarmat cu cunoştinţele necesare? Poate că în acel timp când enoriaşul ar fi trebuit să primească cunoştinţele, preotul a dormit iar satana a venit şi a semănat neghina pe locul găsit gol şi nepăzit, aşa cum se arată în pilda neghinei (Matei 13).Omul dornic de cunoştinţe de tot felul caută în toate părţile pentru ale dobândi, aşa cum floarea din fereastră caută spre lumină. Dacă nu are cine să i le împărtăşească la vreme el va fi în pericol să găsească fără să vrea pe cele rele. Şi atunci cine e vinovat omul sau preotul care a uitat de obligaţiile lui pastorale. Că acolo unde este conştiinţa trebuincioasă este şi calea cea adevărată, iar calea adevărată respinge pe cea potrivnică ei. De aceea preotul cu drag de sufletele încredinţate lui va căuta să dea prin catehizare toate cunoştinţele necesare pentru ca un suflet să se poată mântui. De aceea catehizarea întregului popor pentru un preot nou venit se pune pe primul plan ca datorie. A lăsa aceasta numai pe baza slujbelor şi a predicilor, este un lucru prea puţin şi creştinul nu va putea sta în faţa atacurilor vrăjmaşului şi să poată ieşi biruitor, el va trebui să fugă. De aceea va trebui să-şi facă un program amănunţit de catehizare şi cu tematici din învăţătura de credinţă. Preotul trebuie să cheme pe toţi enoriaşii la catehizare în Sfânta Biserică, dând la fiecare familie catehismul sau cartea cu învăţături de credinţă. În familie vor învăţa toţi membrii familiei – părinţii şi copiii deopotrivă. Preotul în fiecare zi va trece pe la casele lor şi va da îndrumări şi explicaţii, pentru a se putea înţelege uşor. O astfel de parohie va fi ca cetatea zidită pe stâncă (Matei 7,24)pe care nici valul şi nici furtuna n-o poate strica. Catehizarea aşa cum s-a făcut la şcoala primară, ca şi la cele secundare, nu a putut da rezultatele dorite. Dar o catehizare făcută de preotul

satului, ar da foloasele cele mai multe, pentru că:

- Deopotrivă vor avea aceleaşi cunoştinţe religioase atât părinţii cât şi copiii;

- Părinţii ar fi profesori permanenţi ai copiilor lor în instrucţia religioasă;

- Preotul ar îndruma şi ar veghea la zidirea sufletească a credincioşilor mai uşor;

- Preotul ar putea controla mai uşor dacă în parohie ar intra lupi răpitori şi ar semăna neghinele ereziilor.

Vindecător de vicii

Întoarcerea omului de la deprinderi rele ca: desfrânarea, furtul, minciuna, viclenia, beţia, înşelăciunea este pentru preot o datorie până la mormânt. El trebuie să caute oaia cea pierdută şi s-o aducă aşa cum Mântuitorul Iisus Hristos arătă în pilda oilor pierdute (Luca 15,4-5)şi să suspine mereu sufletul lui pentru cel pierdut, să ceară ajutorul lui Dumnezeu, de a o putea aduce iar în staul. Căci Mântuitorul Iisus Hristos vrea să nu se piardă nici un suflet, ci să cunoască calea cea adevărată şi să se întoarcă ca „fiul cel risipitor” (Luca 15,11-32).De aceea preotul trebuie a se gândi, că misiunea lui este de a nu pierde turma ci de a o întregi cu cei ce nu cunosc încă calea făcându-se împlinitor cuvintelor Mântuitorului: „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta, şi pe acelea trebuie să le aduc şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10,16).Pentru a vindeca turma de vicii preotul trebuie să-i lumineze cu cunoştinţa adevărului şi să le întărească credinţa. Viciul poate fi distrus dacă i se cunosc rădăcinile şi te duci acolo şi sapi. Iar de nu-i cunoşti rădăcinile degeaba îi tot tai din ramuri pentru că se înmulţeşte. Viciile se nasc din multe împrejurări însă cele mai frecvente sunt din lipsa de ocupaţie mai bună. Ce nu poate face un preot, câte mijloace nu poate întrebuinţa, dacă va fi cuprins de dragoste pentru acel suflet cuprins în mreaja unui viciu? Sunt mulţi care se vindecă, numai din sentimentul de ruşine de la o vorbă, alţii de la câştigarea unui lucru pe care nu-l credeau a-l dobândi, alţii de la arătarea în vis a unei nenorociri ce-l aşteaptă, alţii de la diferite făgăduinţe făcute în diferite întâmplări.

Sfântul Duh lucrează în multe feluri. De aceea preotului pentru a câştiga oaia cea pierdută, îi trebuie două virtuţi: dragostea şi mila faţă de cel pierdut. Şi ce lucru minunat este, că nici o lucrare pe pământ a omului nu este trecută cu vederea în cer! Sfântul Apostol Iacov zice în această privinţă: „dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva, să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi

mulţime de păcate„ (Iacov, cap.5,19-20).

Misionarii parohiei

Pentru îndeplinirea punctelor de mai sus, preotul trebuie să aibă un ajutor permanent în lucrarea sa pastorală. El nu poate şti în tot ceasul ce se întâmplă în parohie, dar dacă va avea un organ de ajutor în lucru, de pildă Consiliul şi Comitetul Parohial, va şti şi va fi informat la timp. S-au văzut cazuri când sectarii au pătruns în parohie, au împrăştiat cărţi, au semănat neghină şi au plecat, iar preotul nu ştia. Ori faptele lăsate şi nevindecate prind rădăcini şi în alte suflete şi răul se înmulţeşte degrabă. De aceea cum am arătat, preotul trebuie să aibă un comitet care să-l ajute în misiunea sa, pentru a contracara prozelitismul sectar, pentru a salva pe cei loviţi fără veste de necazuri, pentru a veni în sprijinul: orfanilor, văduvelor, şi săracilor; pentru vindecarea răutăţilor care apar peste noapte aduse de satana şi de oamenii răi. Pentru aceasta, la catehizarea poporului, va putea observa care sunt persoanele potrivite care să-l sprijine în misiunea sa. Din acele persoane îşi va alege personalul pentru misionarism în parohie. Îi va învăţa cum să lucreze cu preotul pentru bunul mers spiritual al parohiei; le va procura cărţi religioase pentru a-şi însuşi învăţătura despre Sfintelor Taine, a obiceiurilor creştineşti, a sărbătorilor şi a cultului ortodox, explicarea Sfintei Scripturi, răspunsuri la obiecţiunile sectare. Aceştia vor şti să lămurească şi să-i aducă înapoi la credinţă pe cei ce s-au lepădat şi au trecut la sectari. Preotul îi va încuraja la această misiune dând exemplu pe Sfântul Apostol Pavel care cu învăţătura sa a atras la credinţa adevărată pe păgâni şi a cuprins lumea, iar pentru necazurile pe care le-a avut, a primit locul dorit întru Împărăţia Cerului, iar pe pământ numele lui va fi pomenit cât va fi credinţă.

Cu astfel de misionari s-ar putea curăţa credinţa de toate neghinele şi eresurile. Ei ar avea mai multă putere şi priză în popor decât preoţii, fiind civili.

Organizarea unui cor

Cât de plăcut este când te afli într-un codru sau într-un zăvoi pe timp de primăvară cu zi frumoasă şi caldă, şi asculţi acel cor atât de fermecător, de cântat de păsărele? Cât de fericit eşti şi simţi cum sufletul îţi creşte, se înalţă, îmbălsămat în parfumul florilor de câmp şi al pomilor! Atunci te întrebi, dacă pe pământ este atât de frumos, oare nu cu atât mai mult în cer? Desigur că da! Şi cum vom putea dobândi acel loc, dacă pe acest pământ cât trăim nu voim să facem nimic din ce ne-ar putea sui sus şi ne-ar putea elibera sufletul de plumbul multor păcate?!

Oare, nu vom fi întrebaţi de toate şi mai ales de timpul pierdut în zadar cu fel de fel de nimicuri pământeşti vremelnice şi trecătoare ca şi apa râului, care se tot duce în drumul ei gălăgios şi plin de nisip şi mâl? Zi de zi înotând anevoios printre necazuri şi griji de tot felul, bietul om vrea să-şi găsească fericirea. Ce amăgire! O, omule, vezi cerul că e curat, vezi pasărea cerului cât de frumoasă e, vezi frumuseţea şi simţi parfumul florilor? Ridică-te şi vezi cele ce sunt veşnice şi caută de, dă laudă Creatorului tău pentru că te-a aşezat în tot ce vezi şi în tot ce te înconjoară la care tu nu ţi-ai pus osteneala. Caută şi vezi atâtea pe care nu le-ai făcut, dar le foloseşti. Caută cele ce te minunează şi pe care nu le poţi atinge, caută toate, ca prin ele să fie căutat Creatorul şi prin Creator să te mântuieşti pe tine de greutatea pământului care te ţine, de greutatea aripilor de plumb a păcatelor care te trag la pieire. Caută şi te înalţă cu căutarea, precum ciocârlia. Că numai căutarea este aceea care te spiritualizează cum şi îngerii au căutat acea Naştere din Bethleem, prin care Domnul Domnilor s-a sălăşluit între noi ca Prunc. Caută cum îngerii au căutat Învierea Lui şi pe toată făptura a mântuit-o de păcat. Caută Calea Sfântă a smerenie ce ţi-a dat-o Mântuitorul şi lasă pe cea a trufiei, haina satanei, căci cu ea cerul îl vei vedea şi Împărăţia o vei dobândi. Aşadar să caute omul pe pământ, că minunat este făcut el, şi dobitocul şi fiara şi insecta şi floarea şi iarba şi pomul şi holdele şi pământul şi cerul şi toate câte sunt într-nsele.

Iată pentru ce preotul trebuie să fie un iubitor de cor şi să-l organizeze în parohia sa. Să strângă el cu luare aminte acele persoane pioase şi cu voci curate şi frumoase şi să formeze corul bisericesc, care să cânte lui Dumnezeu laudele ce se cuvin, pentru toate ce El a binevoit a face pentru om. Să-i fie cântarea în biserică, precum cântarea îngerilor în cer pioasă şi plină de slavă, aşa cum se cuvine numai lui Dumnezeu. O biserică ce nu are cor sau cântare omofonă, acea biserică nu-şi poate atinge scopul ei pe deplin, va fi mereu goală, căci cântarea desfătează sufletul şi-l înalţă sensibil spre înălţimea cerului; uneşte şi atrage pe credincioşi la trăire în comuniune prin rugăciune şi cântare, îi scoate din nepăsarea cu care vrea să şadă numai acasă. La cântarea în biserică să participe tot norodul, pentru că luând parte cu toţi la cântare, sufletul se eliberează de gânduri, de griji, fiind atent tot timpul, pentru momentul pe care-l aşteaptă. Dar corul bisericii să fie în stare să aibă repertoriu bogat şi pentru organizări de serbări, pentru ajutorarea orfanilor, văduvelor, săracilor, bolnavilor, sinistraţilor; serbări în sat, serbări prin spitale la bolnavi, la închisoare, la mănăstiri şi oriunde crede că aduce folos omenirii cuprinsă de setea cea duhovnicească. Serbările să aibă caracter religios-moral cu scop filantropic. Un astfel de preot făcând aşa, rămâne pentru sat ca un sfânt, căci Duhul Sfinţeniei l-ar îndrepta pe aceste căi, căi de înălţare spirituală, de mângâiere, de ajutor şi de preaslăvire a Marelui Dumnezeu. Câte bucurii ar aduce un cor la o biserică!? Nespus de multe!¹⁴

^{Idem. pag.414-425}

Iisus Hristos