Cap. 5 -Am vazut cum se chinuiesc in iad femeile care au facut avort - 1.

Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Ultimele comentarii

5.1

Arătare pentru femeile ce fac avort³⁸

O tanără pereche căsătorită, după ce au dat naştere la doi copii, a început între ei o ceartă neîntreruptă. Cearta venea de la zămislirea celui de al treilea copil. Bărbatul, a început să vadă sărăcie înaintea ochilor, iar ea o

altă mare grijă. El a început a face economii de la multe lucruri şi mai ales de la ocaziile de petrecere: nunţi şi jocuri. Ea le iubea şi voia să se ducă să se distreze. Însă, el, punea motivul copiilor care se înmulţesc şi nu mai pot face faţă la toate plăcerile. De la ceartă ajunseseră şi la bătăi. Ea şi-a pus în gând să ucidă copilul prin avort. Acest gând a vrut să-l ducă la îndeplinire de multe ori, dar când să pornească la faptă se temea, îi era frică. Nu se temea de faptul că ucidea copilul, ci se temea de viaţa ei să nu moară. Nu se temea de moartea sufletului ei care e mai mare şi veşnică, ci de cea a trupului ei. Cum ea nu voia să renunţe la distractii, şi cum nici el nu voia să renunţe la hotărârea lui, într-o

zi ea s-a hotărât să se ducă la doctor pentru avort, sau la una din femeile care făceau avort prin băuturi de buruieni otrăvitoare, sau prin băi fierbinţi. Dar Dumnezeu, care, în iubirea Sa de oameni, nu voieşte ca fiul Său să se piardă fără ca mai înainte să nu-i arate ce va avea de îndurat, îi arată, atât păcatul şi pedeapsa lui, cât şi chinul care o aşteaptă pentru o asemenea faptă. Cu o noapte înainte de a-şi îndeplini gândul ei necurat, Dumnezeu îi arătă următoarele: După ce şi-a făcu rugăciunea şi s-a culcat, a venit la ea o femeie îmbrăcată în negru, şi-i spune:

- Hai să mergem până la Ileana a lui Andrei Secrieru, că ea trebuie să nască şi să-i spui să pună la copil numele de Petrache.Însă ea, i-a zis:

- Oare ea are să mă asculte pe mine şi nu pe bărbatul ei?Dar fiindcă ai zis, hai să mergem. Şi ajungând la Ileana lui Andrei, femeia aceea i-a spus că a născut, şi i-a pus numele Sandu şi nu Petrache. Şi ieşind afară, numai ce a văzut că la un păr aproape de gunoiul grajdului, o mulţime de mascaţi făceau horă împrejurul acelui păr, cu mare bucurie, pocnind din bicele

pe care le aveau în mână ca de Sfântul Vasile. Şi când femeia aceia, Ileana lui Andrei, i-a spus să se dea jos de pe prispa casei, ea i-a răspuns că se teme de acei mascaţi să nu vină la ea. Dar femeia i-a zis:

- Nu te teme! Că ei au treabă acolo şi deocamdată nu-ţi poartă grija ta. Dar ea, parcă neîncrezătoare în cele spuse, cu frică s-a dat jos şi a ieşit în drum. Acolo, femeia aceia, i-a spus:

- Să mergem până la femeia lui Ion Rusu, să-ţi dea ceva de mâncare că ai slăbit şi să te mai întăreşti. Au pornit într-acolo, dar gândul ei îi era tot timpul la acei mascaţi care dansau, râdeau şi pocneau din bici. Ajungând la Maria lui Ion Rusu, au intrat înăuntru şi femeia aceia, a cerut să-i dea ceva de mâncare. Dar, acea femeie i-a răspuns cam înţepat:

- Ce să-i dau? N-am ce! Femeia, mai insista. Atunci femeia lui Ion Rusu, i-a zis:

- Da! Îi voi da nişte pepeni muraţi fără pâine, fără mămăligă. Ci aşa gol să-i mănânce.I-a adus câţiva castraveţi muraţi, bătrâni şi cu coaja tare. A gustat din unul. Atunci, a simţit că o taie peste şale încât, cu greu a ieşit din casă. Ajungând în curte, dinspre drum se auzeau pocnituri de bici şi vorbă multă, gălăgie mare. Şi când a privit spre drum, a văzut la poartă mascaţi, cu biciuri foarte lungi care se agitau. Atunci, s-a înspăimântat, a cuprins-o frica şi nu voia să mai iasă din curte. Demonii erau foarte fioroşi, foarte obraznici şi răi. Dar acea femeie i-a ceru să meargă, pentru că mascaţii nu au treabă cu ea şi nu-i vor face nimic, dacă nu are un gând rău. Ea, a spus că nu are, dar mascaţii se tot apropiau. Acea femeie insistă iar îndemnând-o să meargă, pentru că nu-i vor face nimic, dacă nu are vreun gând rău sau vreun gând ascuns, altfel, ei nu au treabă cu ea. Ea, a spus din nou că nu are nici un gând rău şi ascuns. Atunci, a îndeamnat-o să se întărească şi să meargă. Ea, şi-a făcut semnul Sfintei Cruci şi aşa a trecut de pe podeţ în drum. Demonii, le-au înconjurat şi se repezeau asupra lor cu fel de fel de vorbe de ameninţare şi pocnituri de bice. Unul din acei demoni a lovit-o cu biciul peste şale şi nu a mai putut să meargă. Demonii au intrat în ograda acelei femei (Maria lui Ion Rusu) şi făceau acolo fel de fel de jocuri şi schimonosiri. Dar acea femeie i-a zis:

- Ai spus că nu ai nimic rău în cuget!?

Ea tăgădui şi spuse:

- Nu am nimic rău în cuget! Cu greu se ridică din drum şi au mers mai departe. Au ajuns la o fostă moaşă a satului pe nume Elena Enăşescu, au bătut la poartă şi acea femeie i-a cerut moaşei să-i aducă o cafea de întărire. Moaşa s-a dus şi i-a adus cafea ca să se întărească puţin. De acolo, au mers spre miază-noapte trecând prin ograda unei femei care se numea Maria Sumănaru. Şi această femeie a născut numai o dată în viaţa ei. De acolo au mers mai departe trecând prin ograda altei case. La acea casă sălăşluia păcatul uciderii de copii. De acolo au mers spre miază-noapte, până ce au ajuns într-un câmp străin mergând mult pe el. Mergând aşa, a întrebat-o pe acea femeie:

- Unde mergem pe acest câmp?Iar ea a zis:

- La fabrica de ucis copii.Şi iar o întreabă:

- Pentru ce să mergem acolo, ce am eu de a face acolo? Îi răspunse:

- Pentru că aşa ai cerut!

– Dar când am cerut? Eu nu ştiu de aşa ceva, eu n-am cerut nimic!

- Ba ai cerut, că este scris. Ai cererile tale date acolo şi acum mergi la dorinţa ta.Şi aşa contrariindu-se, de pe acel câmp au intrat într-o vale, pe unde curgea o apă. Au ajuns la acea apă, în apropierea căreia era un fel de canton de pază pentru paza drumului ce mergea pe lângă apă. Ajungând la acel drum şi canton, a ieşit o femeie de acolo, foarte mămoasă, pe care a cunoscut-o, era Anica Domnicăi. Cum i-a văzut, Anica Domnicăi, le-a zis că n-au voie să meargă pe drum, ci să treacă apa către fabriaca de ucis copii. Însă, acea femeie care conducea, i-a zis că ea trebuie să meargă pe acest drum şi au mers. Departe pe un platou, se vedea o mare clădire de culoare roşie, iar deasupra ca acoperiş avea sticlă de diferite culori. Clădirea, pe dinafară avea formă pătrată. Era din cărămidă roşie, fără a fi tencuită. Nu se vedea nici o intrare. Dar ajungând la un colţ, la partea de jos şi foarte mică era o intrare, cam la înălţimea de un metru. Pe acolo au intrat înăuntru. Înauntru era o sală îngustă şi lungă, iar la uşă păzea un om foarte gras şi negru. Mâinile şi picioarele erau groase ca butucii, cu fălci mari şi îmbrăcat tot în negru. La vederea lor, acesta se arăta foarte bucuros. Şi îndată, zise:

- Mai aşteptaţi puţin că îndată intraţi. Dar ea l-a întrebat:

- Unde? Când am cerut? Ce-am cerut? Ca să avortez? Când am cerut? Eu n-am cerut aşa ceva!

- Ba ai cerut, şi iată...! Deschise un registru cât o masă de mare, şi-i numără vreo zece foi. După care, acea femeie, o invită să intre pe o altă uşă mică care s-a deschis. Au intrat. Acolo, erau pereţii albi. Plafonul era de sticlă, iar în mijloc o masă lungă şi un om îmbrăcat în halat alb, cu un mare cuţit în mână, ce a apărut de la o altă uşă în acea sală. Cum le-a văzut, le-a zis:

- Îndată vă vine rândul. Dar, ea întrebă din nou pe acea femeie:

- Ce este aceasta?

- Ai să vezi îndată.Şi deodată s-a deschis o altă uşă prin care se vedea o sală fără de capăt, în care erau numai femei. Unul, îmbrăcat tot în alb, la comanda celui cu cuţitul, a prins una în braţe, şi a adus-o ca pe un copil înfăşat şi a pus-o în pielea goală pe o masă. Îi despică burta cu acel cuţit şi a scos afară un copil scâncind, pe care doctorul l-a pus într-un lighean sub acea masă. Apoi, a apărut un demon, în pielea goală, cu două coarne ca de viţel de un an, foarte urâcios

La faţă având un ţăpoi în mână. Cu acel ţăpoi o

împinse spre o altă uşă deschisă, lăsând în urmă numai dâră de sânge. A băgat-o într-o cameră de unde se auzea un huiet mare. Acest huiet se auzea ca în surdină încă de la acel canton de lângă apă. Acum, urma şi această femeie. Însă ea a zis:

- Eu nu vreau acest lucru să-l fac şi nici nu l-am dorit !Dar femeia insista, zicându-i:

- Vezi, că poate-ţi doreşti, precum ai zis!? Ea, se apără din nou. Şi a dat înapoi pînă ce a ajuns în acea sală unde era omul cel urâcios cu registrul dorinţelor de a face păcatul. Acel urâcios văzând-o că s-a întors din sala de avort, s-a încruntat şi făcându-se mai înfricoşat, îi arată, că el are scris toate cererile ei. Dar ea îi răspunse:

- Eu n-am dat nici o cerere. Tu n-ai altă grijă decât să scrii, că de asta eşti pus aici. Eu n-am dat nici o cerere! Cele scrise de tine în registru nu pot fi adevărate.Atunci, acela turbat de mânie a prins-o cu acele mâini înfricoşate voind s-o arunce înapoi în acea sală pentru a o obliga să facă avort. Dar ea s-a luptat cu el, o ajuta şi femeia care o însoţea ţinând-o de spate ca să n-o poată înşfăca acela. În acea luptă grea, ea

zicea că ea n-a dat nici o cerere şi cele ce sunt

scrise nu sunt adevărate. Dar femeia, i-a zis:

- Vezi, poate-ţi aminteşti că ai dat cerere, poate ca-i zis că ai să faci avort, sau că doreşti să faci.Dar ea, i-a zis:

- Nici n-am dat cerere şi nici nu doresc să fac avort! Deodată, s-a deschis uşa de afară şi a scăpat. După care, uşa s-a închis iar acela n-a mai ieşit după ea. Înfricoşată foarte, femeia, privea în urmă ca nu cumva să se deschidă acea uşă şi să vină urîciosul după ea.

Dar femeia care o însoţea, i-a zis:

- Nu te mai teme! Că dacă ai scăpat acum, n-o să mai vină după tine. Dar de vei dori să faci avort, atunci vei ajunge aici. Să păzeşti cugetul tău, dacă vrei să n-ajungi aici.Ea, stând încă lângă acea clădire, i-a răspuns:

- Voi naşte copilul, şi mă voi chinui, după chinul ce-l voi avea, dar nici avort în viaţa mea, nu voi face.După care acea femeie, i-a zis:

- Hai să mergem şi să vezi, unde se duc acele femei care avortează şi cum se chinuiesc!

Au mers pe lângă acea clădire, până au ajuns la colţul dintre miază-noapte şi apus. Acolo, acea femeie, i-a spus:

- Trebuie să ne suim pe acest burlan până ce ajungem pe acoperiş şi numai aşa vom putea vedea.Dar ea se temea de a se sui pe acel burlan. Femeia care o însoţea, i-a zis:

- Eu te voi ajuta să te sui pe clădire!Şi îndată s-au suit şi au ajuns pe acoperiş. Acoperişul era din sticlă. Acea femeie, a dat de-o parte câteva ochiuri de sticlă şi i-a poruncit să bage capul şi să privească fără să se teamă, că nu i spoate întâmpla nimic. Privind în interior, nu a văzut nimic altceva decât un mare cuptor, ce avea formă rotundă, şi era într-o sală mare. A scoas capul şi i-a spus femeii că nu vede nimic altceva decât un cuptor uriaş într-o sală mare. Dar ea, i-a zis:

- Priveşte atentă ce se întâmplă!Şi deodată, a văzut pe o femeie avortată ce o mânau nişte demoni cu ţăpoiul din urmă, în gură avea copilul pe care-l avortase. Apoi, au luat-o în acel ţăpoi şi au aruncat-o cu capul în jos pe gura acelui cuptor. Cum au aruncat-o, un vânt foarte puternic a ieşit din acel cuptor. Şi aşa privind, deodată izbucni pe gura acelui cuptor o flacără mare şi în acea flacără era femeia toată arsă cu copilul în gură. Ea, speriindu-se şi-a ridicat capul. Iar femeia ce o însoţea, i-a zis:

- Vezi ce păţesc femeile care avortează?

Aşa se muncesc în vecii vecilor. N-au voit să îndeplinească porunca şi planul de creaţie a lui Dumnezeu prin căsnicie, ci au slujit satanei, şi-au ucis copii, ca ele: să petreacă bine, să mănânce bine, să doarmă bine, să se desfrâneze, iubind lucrurile pământeşti şi nu pe cele Dumnezeieşti. De acum să mergem ca să vezi, locul acelora ce s-au ostenit în viaţă cu creşterea copiilor, răbdând foame, sete, lipsuri, muncind cu ziua şi nedormind noaptea, ne-având odihnă până la mormânt.

După care, s-au dat jos de pe acel acoperiş tot aşa de uşor cum se suiră. Au pornit spre răsărit pe un câmp foarte frumos. Au mers foarte mult, până ce în depărtare se vedea o grădină, împrejmuită cu gard. Ajungând la o poartă, acea femeie făcu semnul Sfintei Cruci de trei ori. Poarta s-a deschise şi ele au intrat. Acolo, au văzut copaci sădiţi în rânduri, fel de fel, atât la culoarea frunzelor, cât şi la felul rodurilor. Iar printre pomi o iarbă foarte frumoasă şi mătăsoasă cu fel de fel de flori prin ea. Au mers aşa pe o alee, ajungând într-un loc unde erau o mulţime de copii mici, foarte frumoşi, care vorbeau între ei, se jucau prin iarbă cu multe

flori, culegeau flori şi se bucurau. A întrebat-o

pe femeie care o însoţea:

- Cine sunt copii aceştia şi ce sunt cu ei? I-a spus:

- Şi tu ai copii acolo. Vrând să facă câţiva paşi pentru a-i vedea, i-a spus:

- Nu se poate, de altfel, nici nu-i poţi cunoaşte.

Au mers de acolo pe o altă alee privind şi

admirând pomii ce erau împodobiţi cu multe fructe. A dorit să mănânce din acele fructe dar i s-a spus că nu se poate. Şi aşa mergând, au văzut o ceată de fete tinere, îmbrăcate toate mirese cu coroane pe cap şi se minuna mult de ele.

De acolo, printre copacii cei plini de roade, au văzut femei ce stăteau câte una la copac, având la ele fel de fel de bucate pe care le împărţea la oamenii săraci. Făcându-i-se foame, a cerut să mănânce şi ea. Dar, i-a zis:

- Nu cred că are să-ţi dea cineva din acestea, pentru că fiecare are numai pentru ea. Pentru a te convinge, poţi să ceri să-ţi dea!

Astfel, a cerut de la una, apoi de la alta şi tot aşa de la mai multe femei dar nici una n-a voit să-i dea. Atunci, i-a mai spus:

- Acestea sunt străine, dar ai şi tu din ale

tale aici, vezi, poate că-ţi vor da ele. Şi mergând aşa au întîlnit pe bunica ei de pe mamă (care, era moartă de mult timp) şi i-a cerut de mâncare. Însă bunica, i-a zis:

- Dragul bunicăi, n-am de unde să-ţi dau, vezi că-i am pe aceşti sărmani, pe care trebuie să-i hrănesc? După care s-au dus mai departe. A găsit-o pe mama ei, (dar care încă nu era moartă). Mama ei, nu avea copac roditor ci un mesteacăn foarte frumos şi pletos. Pe umăr avea o traistă cu felii de pâine în ea, iar în mână ţinea un paner cu colăcei. Iar pe braţe avea un copil, care mereu plângea şi nu-l mai putea linişti. Şi atunci, i-a zis:

- Mamă, dă-i să sugă ca să tacă! Însă ea, a zis:

- Acesta, aşa mă va necăji pe mine, căci cu nimic nu tace. Şi mamei sale i-a cerut de mâncare, nici mama sa n-a vrut să-i dea, spunându-i că ceea ce are este numai pentru ea. Şi cu aceste vorbe, au pornit mai departe însoţită de acea femeie, până ce au ajuns la o poartă. Acolo, a făcut iar de trei ori semnul Sfintei Cruci, la care poarta s-a deschis şi au ieşit. În urmă, nişte tineri îmbrăcaţi în alb au închis poarta.

Mergând spre apus, au intrat într-un câmp cu mulţime de fântâni şi la fiecare fântână erau oameni. Fiindu-i sete, a cerut de la unul, apoi a cerut de la altul şi nici unul nu a vrut să-i dea, spunându-i, că sunt ale lor. Şi tocmai în capăt, după ce au trecut pe la multe fântâni, au găsit pe un bătrânel ce avea o fântâniţă mică de piatră într-un mal. Numai el n-avea lume pe care s-o adape, ceilalţi toţi aveau. Şi cerându-i şi lui apă, acela bucuros i-a dat o cană. O bău. Era foarte rece şi gustoasă. Mai ceru una şi-i dădu. El mai voia să-i mai dea dar s-a saturat. I-a mulţumit şi a plecat mai departe. Au luat-o spre miază-noapte, pe o vale, la un moment dat a întrebat-o pe acea femeie:

- Unde mergem pe acest loc necunoscut?Dar ea i-a zis:

- Trebuie să mai vezi ceva!

- Mai bine mergem acasă!

- Vom merge acasă dar mai întâi trebuie să mai vezi ceva. Deodată, nu departe, a văzut o uşă în pământ ca de zemnic. I-a zis aceea:

- Deschide şi priveşte!....A deschis şi a privit. A văzut o femeie ce sta într-un noroi ca smoala până la jumătate şi răcnea îngrozitor. Ea avea copii la piept şi doi şerpi ce o încolăcise peste piept şi umere şi cu capetele erau băgate în coastele ei. După care i-a zis:

- Închide şi hai să mergem! Mai încolo a văzut o altă uşă. I-a poruncit:

- Deschide şi priveşte!Acolo, era tot aşa. Şi înspăimântată ridică capul. Iar aceea i-a zis:

- De ce te-ai înspăimântat? Că ai şi tu un

neam aşa şi ai să-l vezi. Şi mergând mai departe, a văzut un alt loc. Acolo, a deschis şi a văzut-o pe bunica ei după tată ce stătea într-un noroi adânc şi o mulţime de gângănii şi şerpi umblau pe ea şi ea răcnea. Ea o strigă. Bunica ridică capul şi o privi. După care, femeia i-a zis:

- Închide! Şi o luă pe altă cale. Au ajuns la un loc cunoscut. Femeia aceea a dispărut, iar ea îşi veni în fire, fiind multă lume împrejurul ei speriată de un aşa somn lung ce l-a avut, că nu s-a putut trezi, cu orice insistenţă a celor din casă.

Explicaţie:

Vedenia arată în prima parte toate gândurile ei, cum a vrut să-şi piardă copilul şi

lucru adevărat este, dar i-a arătat şi demonii şi chinul de care ar fi avut parte.

1.- Gândul o purta să facă avort şi să piardă copilul prin băi fierbinţi şi reci, aşa cum a făcut şi face încă Ileana Secrieru, că de la acel copil, căruia i se ceruse să-i pună numele de Petrache şi n-a vrut decât pe cel de Sandu, ea n-a mai născut nici unul, dar cu bărbatul a trăit. Iar acele spălături le-a vărsat la acel păr din preajma gunoiului, unde acei demoni dănţuiau şi pocneau din bice. Dar s-a izbăvit de acel gând şi a scăpat şi de acei demoni.

2.-Al doilea gând era de a pierde copilul prin mâncarea pe stomacul gol de murături, ca prin acreală să avorteze, aşa cum a făcut Maria lui Ion Rusu şi care poate o şi învăţase. Acest gând ar fi fost pe cale de aplicare, pentru un motiv, o şi întrebă acea femeie, că poate are un gând rău, pentru care lucru se teme de acei urâcioşi cu bicele ce veniră asupra ei. Ea însă tăgădui faţă de femeie, dar gândul îi era pe această cale să avorteze, pentru care motiv unul din mascaţi a lovit-o cu biciul peste şale şi ea a căzut de durere. Dar în cele din urmă renunţă la gând.

3.-Alt gând a fost să meargă la moaşa satului Elena Enăşescu să avorteze prin băutură de cafea. Ea a luat, dar moaşa nu i-a dat pentru avort, ci pentru întărire, căci poate se temuse că va fi spusă. Şi nu i-a dat ce a cerut.

4.-De acolo plecară prin ogrăzile acelor case, în care se practica avortul, era gândul de fericire ce-l au cele ce avortează şi rămân numai cu un copil de crescut, dar gândul i-a fost unul trecător.

5.-Ajungerea la acel canton unde era Anica Domnicăi, care o împiedica de a merge direct pe acel drum, fiind ea stăpână acolo.

Anica Domnicăi este o femeie care pe mulţi copii a ucis cu băutura apei de oleandru, a ucis şi femei, până şi pe fiica ei. Ea s-ar fi dus la ea pentru avort, dar îi era duşmană şi se temea să n-o omoare. Căci o fiică a ei răpise pe bărbatul cel dintâi al acestei femei. Iar în tot satul numai Anica Domnicăi este cea mai dibace în avorturi. De aceia a văzut-o la un post de comandă, de unde rânduia pentru fabrica de ucis copii femeile aşa cum credea ea. Ea este bine văzută între puterile demonilor care îi ajută, aşa cum cer ei.

Pentru aceasta a văzut-o şi cum era

răsplătită de ei.

6.- Acea fabrică de ucis copii sunt spitalele, unde doctorii fac aşa ceva şi unde era convinsă de a se duce şi ea, crezând, că e mai bine, că-i mai sigură de viaţa şi sănătatea ei, negândind la acea viaţă ce-o omoară şi nici la pedepsele care îi vor veni. Pentru acest lucru a fost dusă ca să i se arate totul. Gândul bun ce-i veni şi în care stăruia, a făcut să piardă gândul cel de mai înainte, pentru care a şi scăpat de acolo.

7.- Apoi, i se arată Raiul pentru femeile ce se ostenesc la creşterea copiilor:

a.- Acei copii care sunt creştinaţi şi mor de foame şi de chinuri în lume, au soarta aceia. Şi ca drept dovadă îi spune, că are şi ea acolo copii care au murit aşa.

b.- Apoi, acele femei, care şi-au păstrat curăţenia căsătoriei fie cu bărbat, fie rămânând văduve.

c.-Apoi, soarta femeilor, care, prin osteneli de a creşte copii mulţi, mai îngrijesc şi de săraci, cum erau acele femei de sub copac. Şi ca dovadă o arată pe bunica de pe mamă care se zice că născuse 16 copii, şi care a fost şi foarte milostivă. Apoi, pe mama ei, care, nu prea şi-a dat de pomană, căci copacul nu-i era roditor şi nici bucate nu avea, ci numai nişte pâine în traistă şi în coş.

Apoi păcatul neatenţiei când sunt însărcinate şi pierd copilul, nu-i este trecut cu vederea păcatul şi cum au fost rânduite faptele să pătimească cu el, chiar acolo la bine. Însă acel bine, ea nu-l poate simţi, căci plânsul copilului îi este o permanentă supărare.

8.- Apoi acele fântâni cu apă şi n-a voit să-i dea decât unul, în alt câmp deschis îi arată că n-a dat apa la trecători din fântâna ei de la margine de drum. N-a pus acolo căldare şi cană de băut, după cum şi făcuse până atunci. Că apa a găsit-o numai într-o fântână pe care a făcut-o la marginea unui drum dintr-un izvor ieşit.

Apoi, a dus-o la al doilea fel de chin, pentru cele, ce închid pieptul lor de la suptul pruncilor, apoi, învaţă şi pe alţii de a face aşa dându-se la petreceri, pentru care, stau în acel noroi şi şerpii le sug pe ele, că n-au vrut să le sugă pruncii. Şi precum au închis ele viaţa pruncilor în pământ, ca ele să poată juca, să petreacă şi să se desfrâneze, aşa şi ele să petreacă la întuneric. Pe când celelalte ard în foc, cu cuţitul şi siringa, cu care ucid doctorii pruncii sunt ca focul, pentru viaţa acelui copil. Iar dincoace i-a arătat-o pe bunica după tată care aşa a făcut în viaţă. Şi în orice loc a dat persoane cunoscute, că vedenia este adevărată.

____________________________________

38.-Arhim. Ilarion Argatu, caiete, C29

Iisus Hristos