Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
Cap.5 - Am vazut cum se chinuiesc in iad femeile care au facut avort -3.

5.3

Am văzut cum se chinuiesc copii avortaţi40

  A
m ţinut 6 săptămâni post negru şi rugăciuni pentru ca Dumneze să-mi arate cum se chinuiesc copii avortaţi de mamele lor. Într-o noapte întunecoasă, deodată podul s-a luminat de parcă a luat foc. Când am văzut lumina, m-am gândit că urmăritorii mei (securitatea) vor vedea lumina, vor veni în pod şi am să fiu descoperit.
          Am privit departe în noapte, să vad dacă urmăritorii au sesizat lumina şi dacă vin spre pod. Nu se putea vedea decât ţigările lor care se mişcau acolo ca de obicei. Mi-am dat seama că ei nu observaseră lumina. M-am verificat apoi, dacă visez sau sunt treaz. Am luat trei paie din trei locuri diferite. Eram treaz. Deci ei nu vedeau lumina din pod. Dacă ar fi văzut-o, ar fi venit aici.
          Deodată, a apărut un tânăr între 16-18 ani, îmbrăcat într-o mantie albă strălucitoare şi mi-a zis:
-Ai cerut de la Creatorul, ca să vezi unde merg pruncii pe care femeile îi ucid cu avorturile? Vino cu mine şi vei vedea!
             Mă conduce până la marginea podului şi când ajung acolo mă opresc, pentru că podul nu avea scară. Dar tânărul mă îmbrânceşte ca să pornesc. Eu mă dezechilibrez, ajung cu picioarele în aer şi cu mâna  m-am prins de grinda de sus a podului. Simt că tălpile mele sprijineau pe ceva tare. Dau drumul la grinda podului şi rămân sprijinit pe tălpi, şi când mă uit, am văzut că eram în aer, aerul mă ţinea.
                Am început să merg. Era o potecă de aer presat pe care păşeam, iar tânărul mergea lângă mine. Numai că mersul lui era lin, el plutea lângă mine paralel cu această poteca, în schimb eu, aveam mersul omenesc, la fiecare pas mă balansam stânga-dreapta, mutând la fiecare pas greutatea corpului de pe un picior pe altul.
 Am mers aşa peste sate, peste grădini, peste oraşe, peste păduri, peste câmpii. Am ajuns la o apă imensă neagră-verzuie. Eu nu văzusem încă Marea Neagră, m-am gâdit că poate fi ea. Ne-am continuat drumul trecând pe deasupra mării. Drum lung. Apoi am ajuns într-o vale acoperită de verdeaţă, iar poteca de aer presat a început să coboare spre pământ, până când am ajuns cu tălpile pe iarbă. Iarba era umedă de rouă. Întreb: 
- Unde ne aflăm ? 
- Suntem în Valea lui Iosafat !Răspunde tânărul.
Apoi a bătut cu talpa în pământ de trei ori. Bate o dată şi se aude un ecou din pământ: Hu-Hu-u-u----, timp îndelungat. Bate a doua oară şi ecolul se repetă la fel de lung. Bate a treia oară şi, după ce se termină ecoul, se desprinde o bucată pătrată de pământ care avea iarbă pe ea. Aşa s-a desprins de parcă o decupase din pământ o mână nevăzută, şi s-a răsturnat alături pe iarbă, aşa cum răstorni un capac de pe oală. Îngerul   m-a chemat : 
- Vino şi priveşte !
               Din peştera subterană se auzea un vacarm infernal, parcă zbierau miei, glasuri subţiri ca de copii ce plângeau înfricoşetor. M-am apropiat să văd. Am văzut copii care stăteau acolo în întuneric. Cât am putut eu vedea prin întunericul acela, pruncii stăteau  faţă către faţă, câte 3, 4,câte 7, câte 11.... Parcă erau agăţaţi pe o pânză de paianjen. Erau etajaţi. M-am uitat şi am coborât cu privirea până unde am putut pătrunde. Eu nu vedeam toată peştera, doar după ţipetele copiilor, după ţipetele care se auzeau, cred că era imensă.
-Aceştia care stau faţă către faţă sunt fraţi. Zice tânărul.  Toţi strigau:
- Doamne, nu-i lăsa pe tata şi pe mama să trăiască liniştiţi. Că pentru traiul cel bun, nu  ne-au vrut pe noi. Dă-le boală şi chin, dă-le necazuri şi suferinţe. Dă-le boală şi scurtează-le viaţa ca să vină ei aici în locul nostru .Tânărul imi zice : 
- La moarte părinţii lor, vor veni aici în întuneric, iar copiii sunt eliberaţi de aici şi ies la lumină. Părinţii rămân aici ca să se chinuiască.
               Am stat şi m-am uitat înăuntrul peşterii cât am putut vedea, până foarte departe era plină de copii. După ce am văzut aceasta, tânărul a pus bucata de pământ la loc şi a astupat locul. Avea iarbă pe ea şi nu se mai cunoştea locul de unde a fost luată.
- Acum să ne întoarcem !A zis tânărul. Şi am mers pe poteca de aer presat, înapoi. Când am ajuns în pod, se lumina de ziuă. Am privit spre cei care mă supravegheau. Distingeam bine siluetele lor în lumina slabă şi nesigură a dimineţii. Privirea s-a întors apoi spre podul în care locuiam, dar Îngerul dispăruse, iar lumina care a luminat podul dispăruse şi ea.

5.4
Am văzut cum se chinuiesc femeile care ucid pruncii în pântecele lor, cu ierburi otrăvitoare, cu injecţii sau ridicând greutăţi41

T
ot în aceşti patru ani şijumătate, în care am stat ascuns în podul socrilor mei de la Oniceni (Suceava), am rugat pe Dumnezeu să-mi arate unde merg femeile care ucid pruncii cu  ceaiuri, pastille, injecţii şi care ridică greutăţi mari sau sar de la înălţime ca să piardă sarcina.
După trei săptămâni de rugăciune şi post negru pentru această întrebare, a venit un tânăr luminos şi mi-a zis :
- Vino să-ţi arăt unde se chinuiesc acele mame.
Şi am pornit pe poteca de aer presat. Şi am trecut peste sate, ape, păduri, şi am trecut Dunărea şi am ajuns în Bulgaria. În faţa noastră, la distanţă,se afla un nor negru şi drumul nostru se îndrepta către acel nor care acoperea o câmpie. Mă întrebam, cum o să trecem de norul acela, pe deasupra, sau pe dedesubt ?! Dar, în apropierea norului, poteca de aer presat se înclina spre pământ, aşa că am coborât pe pământ. Îngerul a mers  şi a săltat norul de la pământ, l-a ridicat deasupra capului, apoi şi-a pus mâinile pe cap cu palmele în cruce, una peste cealaltă şi norul a stat deasupra capului său. Am văzut că norul acoperea nişte femei. Toate stăteau într-o apă murdară, tulbure şi mâloasă. Ele erau goale, iar apa aceasta le ajungea până sub buric. Mâinile le aveau la spate legate. Toate priveau în aceeaşi direcţie, deci nu se priveau între ele. La început am crezut că fac plajă. Erau femei de toate vârstele. Unele erau foarte tinere, aproape nişte copile. Prin apa aceea mişunau nişte lipitori. Asta le făcea să se ferească şi să se mişte. Apoi, din când în când, ţipau şi îşi îndepărtau picioarele. În apă erau nişte vietăţi ca nişte arici. Aceştia veneau şi le înţepau, de aceea ele îşi desfăceau picioarele şi se fereau, ţipând. Unele răcneau. La acestea, ariciul le rupea şi le mânca din partea de jos. Pe fiecare sân stătea câte un şarpe cu un cap hidos şi le sugea lacom şi zgomotos ca o pompă care trage cu putere şi aspiră. Trupul celor doi şerpi era încolăcit pe abdomenul lor.
După ce am văzut acestea, m-am îndepărtat de locul acela, iar îngerul a aşezat, la loc, norul cel negru peste ele. Deci, ele stăteau în întuneric în suferinţa aceasta, sub norul cel negru.
_________________________
40.- Pr.Alexandru Argatu „Viaţa părintelui Ilarion Argatu, scrisă de mâna sa” pag. 30-33
41.- Pr. Argatu Alexandru, Viaţa Părintelui Ilarion Argatu, scrisă de mâna sa, 2006, pag.33-34
Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 4459
Afisari total: 15057040
Vizitatori online: 5

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol