Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
Cap. 5 -Am vazut cum se chinuiesc in iad femeile care au facut avort -4.

5.5

O altă arătare
cum se chinuiesc femeile ce fac avort42
 
T
ot în perioada de patru ani şi jumătate, în care am stat în podul şurii socrilor mei, a venit, într-o noapte, un tânăr îmbrăcat într-o mantie albă, strălucitoare şi a zis :
- Vino să vezi ce păţesc femeile care fac chiuretaje.
Am pornit cu el pe poteca de aer presat şi de data aceasta ne-am îndreptat spre Munţii Carpaţi. Am trecut peste munţi, urmând forma de relief. Adică   ne-am urcat până în vârful unei creste, mergând paralel cu panta muntelui pe poteca de aer, apoi am coborât panta, până jos, pe partea cealaltă şi am coborât atâta, că în adâncul unde am coborât era  întuneric. Apoi  ne-am ridicat din nou până în vârful muntelui, care se afla dincolo de acesta şi iar am coborât panta   aşa   de   adâncă,  încât   acolo jos,   era întuneric.  Apoi  am  mers  aşa pe potecă, până când îngerul s-a oprit într-o câmpie. A lovit de trei ori cu piciorul în pământ şi s-a desprins un capac mare de pământ, cu iarbă pe el cu tot.
M-am uitat eu şi erau nişte trepte săpate în pământ. Am încercat să cobor, dar era întuneric. Îngerul, mi-a zis:
- Lasă, să trec eu înainte!
Acum mergeam în spatele îngerului şi vedeam treptele de la lumina pe care el o emana. Emana o lumină în jurul lui, care se răspândea lateral şi nu emana lumină doar în jurul capului. Deci şi corpul lui emana lumină.
Am mers aşa mult, am coborât multe trepte, eu nu le-am numărat, dar cred că au fost peste 300-375 de trepte. Treptele s-au terminat şi ne aflam în faţa unei porţi imense de aramă oxidată. Poarta nu strălucea, era mată, oxidată. Avea patru metri lungime şi patru metri înălţime. Îngerul, mi-a spus : 
- Voi încerca să intrăm, să văd dacă reuşesc să-l păcălesc !  A bătut în poartă. Poarta a scos un sunet lung, grav şi puternic. Apoi, a bătut şi a doua oară. Sunetul porţii s-a auzit din nou. După aceasta am aşteptat. De dincolo de poartă am auzit zgomotul pe care îl face o pisică sau  un animal cu gheare, care se caţără pe o suprafaţă netedă. Deasupra porţii a apărut o dihanie hidoasă, cum nu am mai văzut pe pământ. Avea cap ca de pisică şi colţi mari, fioroşi, îi ieşeau din gură; trup de panteră mare şi gheare lungi, încovoiate. S-a aşezat lungit deasupra porţii şi privea la noi. A stat şi s-a uitat în toate părţile şi apoi ne-a studiat pe noi timp îndelungat. Apoi a început să vorbească cu îngerul. L-a întrebat ceva pe înger. Îngerul răspundea, dihania îl tot întreba, iar îngerul dădea răspuns. Vorbeau într-o limbă, pe care eu nu o înţelegeam şi nici nu semăna cu franceza, engleza, germana sau altceva. Nici cu rusa nu semăna. Nici limba indiană sau japoneză nu era. Era ceva care nu mai auzisem pe pământ. În cursul vorbirii lor, au tot repetat un cuvânt care mi s-a părut mie uşor de reţinut şi mi-am zis în minte: am să reţin măcar cuvântul acesta din toată conversaţia lor, că este simplu şi uşor de ţinut minte. Dar când m-am întors, am constatat că nu-l ţin minte. Şi oricât m-am străduit, nu mi l-am amintit. Apoi conversaţia a încetat, dihania hidoasă a coborât, s-au auzit din nou ghearele ei alunecând şi zgârîind de-a lungul porţii şi la scurtă vreme, cu scârţâit, însoţit de un huruit, poarta aceasta imensă a început să alunece într-o parte şi noi am intrat. După aceea, poarta a început să alunece înapoi şi s-a închis. Eram înăuntru. Era o cameră văruită în alb, cu nişte nişe şi coloane văruite în alb. Într-o parte, era o încăpere în care se afla un diavol, care a întrebat ceva, la care îngerul a răspuns scurt, pronunţând numele meu. Mi-am dat seama că este vorba despre mine. Diavolul, a scos un registru gros şi a căutat, şi iar a căutat şi nu mă găsea. Când şi-a dat seama că a fost păcălit, s-a înfuriat şi a aruncat cu registru într-un perete, aşa de tare, încât, a ajuns jos, din izbitura aceea, coperta i-a crăpat, deşi era groasă, din carton gros. Apoi a strigat : 
- Nu au voie să vină aici oameni vii ! Dacă vor afla cei de pe pământ adevărul, oamenii se vor feri de păcat, iar cei care au păcătuit se vor îngriji de sufletul lor şi vor face pocăinţă şi îşi vor şterge păcatul. În felul acesta Iadul ar rămâne gol.
În camera aceasta se aflau mai multe uşi. Dinspre o uşa,  se auzea un vacarm neîntrerupt ca un huiet. Acesta este zgomotul iadului, mi-am zis eu. Dar nu am stat mult, că o uşă s-a deschis şi a pătruns o femeie tânără, care era însoţită de doi diavoli. Unul îi vorbea la urechea stângă, iar celălalt îi vorbea la urechea dreaptă. Când au intrat ei, îi însoţea o muzică puternică şi atâta de ritmată, încât eu cred că şi mort de ai fi fost, ai fi jucat. În acelaş timp se auzea vocea unui bărbat, care spunea : 
- Numai tu nu te descurci, aşa cum ştiu să se descurce toate femeile. Numai tu vrei să naşti toţi copiii. Şi în loc să ne distrăm, şi în loc să trăim bine, vrei să trăim în lipsuri şi sărăcie, de mulţimea copiilor. Acestea erau vorbele bărbatului său.
Cât timp a vorbit bărbatul, muzica s-a auzit puţin mai încet, aşa încât vocea bărbatului se auzea bine. Când el a încetat să vorbească, muzica a pornit iar puternic de parcă zdruncina pereţii. De lemn să fi fost, şi tot ai fi săltat. Apoi la urechea cealaltă îi vorbea celălalt diavol. Muzica a slăbit puţin şi se auzea bine vocea lui :
- Numai tu vrei să faci toţii copiii şi nu vrei ca să te descurci ca toate femeile. Acum bărbatul tău dansează cu alta şi se plimbă cu alta !
Apoi, muzica o pornea într-un ritm nebunesc, că îţi venea să salţi, chiar dacă ai fi fost de lemn. Vocea bărbatului ei se auzea din nou : 
- Numai tu vrei să naşti toţi copiii, în loc să te descurci aşa cum se descurcă alte femei. Numai tu vrei să muncim şi să trăim în sărăcie toată viaţa, crescând copii în loc să ne distrăm !
După un timp, s-a auzit slab vocea femeii : 
- Bine, vreau să scap de sarcină !
Apoi, de acolo intrăm într-o cameră îmbrăcată în faianţă, în care se afla o masă din sticlă şi un pat foarte înalt dotat cu nişte cârlige de metal la capete. Pe uşă a intrat femeia. Era gravidă, în a noua lună. După cât de mare era sarcina, părea să aibă gemeni. În sală, a intrat un medic cu un chip ciudat, hidos, care avea în mâini o tavă cu instrumente şi bisturie ce sclipeau de curate ce erau... Mi-a rămas în minte sclipirea lor. Femeia s-a aşezat cu spatele la noi pe acel pat înalt. Noi nu o vedeam complet, deoarece era acoperită. Apoi au venit nişte drăcuşori, i-a legat mâinile de pat cu nişte curele. Medicul a trecut în faţa patului şi a lucrat puţin şi a scos un copil cu ochii albaştri de o frumuseţe rară, pe care l-a ridicat şi l-a aruncat spre mine. Eu am întins mâinile, să-l prind. Dar, în secunda aceea, uşa care se găsea în spatele meu s-a deschis şi un drac de 12-14 ani, mai mult un copilandru, a prins copilul aşa cum ai răpi ceva şi a strigat :
- Acesta e al meu ! Acesta e al meu ! Şi a dispărut  cu copilul.
Femeia s-a dat jos de pe patul acela şi mergea nesigură, clătinându-se. Apoi, au intrat doi draci, fiecare cu câte o furcă în mână. Au aşezat furcile vârf în vârf şi femeia s-a aşezat pe furcile acestea ca pe un scaun. Ei au balansat furcile şi au numărat : unu, doi, trei. La trei, au aruncat-o din furci aşa de departe, încât se făcuse mică cât o rândunică. În acest timp, s-au deschis uşile de la o cameră laterală. În această cameră se aflau trei tunuri şi din fiecare tun ieşea, cu intermitenţă fum, apoi foc. Se trăgea înapoi fumul, după care ieşea focul. Se trăgea înapoi focul, apărea fumul. Femeia se întorcea către pământ, de la distanţă la care a fost aruncată şi a intrat în primul tun. După ce a intrat în tun, printr-o ferăstruică laterală un drac privea la ce se întâmpla în interiorul tunului şi spunea altui drac : 
- Bine, bine, foarte bine, acum este tocmai bine !
După  ce  femeia  a  stat  un  timp  în   tun,
dracul a apăsat pe o manetă şi ea a ieşit de acolo, s-a învârtit pe sus şi a căzut în mijlocul camerei. Şi stătea turceşte în acea cameră. O uşă laterală se deschide şi apare dracul care luase copilul, i-l pune în poala femeii şi,  îi zice : 
- Acum mănâncă-l !
Femeia stătea cu mâinile la spate. Nu avea libere mâinile. Privea la copil aproape absentă. Ea era tânără şi foarte frumoasă. Copilul îi semăna mamei, luase mult din frumuseţea ei. Gângurea şi îşi mişca mânuţele strânse pumn şi picioruşele. Copilul era de o frumuseţe rară, cu ochii albaştri şi roz în obraz, cu o piele albă.
Apoi, au intrat în cameră doi draci cu furci în mână, care au început să o bată pe femeie pe spate. Unul o trăgea de păr şi celălalt îi trăgea bătaie. Amândoi o băteau pe rând şi strigau :
- Mănâncă-l, mănâncă-l !
Femeia îndura loviturile cu faţa crispată de durere. Dar ei o băteau neîntrerupt. Din tânără şi frumoasă s-a schimbat, a devenit cu riduri şi zbârcituri, părul i-a albit. Bătaia continua şi ei îi strigau:
Mănâncă-l, mănâncă-l!
Sub bătaia aceasta, i-au crescut femeii doi canini lungi, care îi ieşeau în chip fioros din gură. Faţa i s-a acoperit de păr, privirea a devenit sălbatică şi a început să privească fioros la copil, cu priviri de lup. Copilul gângurea şi se juca, era de o frumuseţe fără seamăn. Şi aşa cum îşi mişca copilul mânuţele şi picioruşele, ea a căutat să se repeadă cu dinţii spre picioruş, dar copilul l-a retras. Apoi a căutat să se repeadă spre o mânuţă, dar jucându-se, copilul şi-a retras mânuţa, iar ea nu a reuşit să i-o apuce cu dinţii. Şi tot aşa s-a repetat gestul ei, nereuşit, de a înhăţa copilul, până când sub loviturile primite se încordează şi se repede în abdomenul copilului şi hăpăie lacom cu dinţii. Apoi se aude trosnind cutia toracică şi mănâncă, şi mănâncă…, apoi, fără oprire..., trece la mâini, din trei înghiţituri le termină, se aud trosnind în dinţi picioarele. Apoi, coloana vertebrală este devorată, rămâne doar capul copilului în poală. Copilul o privea cu aceeaşi privire blândă şi senină. Ea a stat puţin şi s-a repezit, şi a mâncat şi capul. După aceea, uşa de la spatele ei prin care se auzea neîntrerupt hu-hu, hu-hu-, vacarmul iadului, s-a deschis şi ea a fost împinsă acolo.
          Apoi,  îngerul  m-a  scos  de  acolo.  Eram zdruncinat de ceea ce văzusem, abia am mai nimerit ieşirea şi treptele de întoarcere. Am ajuns înapoi, în podul cu fân urmând drumul pe poteca de aer presat, traversând Carpaţii. După aceasta o vreme am fost cam bolnav. Imaginile văzute m-au zdruncinat, zăceam lipsit de putere.
 
_______________________________
42.- Pr. Alexandru Argatu „Viaţa Părintelui Ilarion Argatu, scrisă de mâna sa”, pag.35-41
Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 70
Afisari total: 16163483
Vizitatori online: 2

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol