Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
Cap. 6 -Am vazut cum se chinuiesc in iad oameni care fac si alte pacate mari si nu se caiesc -1.

6.1

Am văzut cum se chinuiesc cei ce fac păcatul curviei44

 

 

 Am pus rugăciuni pentru a-mi arăta Dumnezeu, cum se chinuiesc cei ce fac păcatul curviei si a preacurviei şi pe care moartea i-a surprins cu acest păcat nemărturisit, nu s-a căit pentru el, mergând dincolo cu păcatele ne mărturisite şi ne răscumpărate.
Mi s-a întâmplat să fiu tot la rugăciune când, peretele din faţă, cel de la Răsărit, a dispărut. Mi-a apărut acelaşi tânăr luminos la faţă şi îmbrăcat în alb, ce mi-a spus:
          - Ai cerut de la Creatorul, să vezi cum se chinuiesc cei ce fac păcatul curviei ?!  Vino!
Am fost luat şi dus pe sus în acelaşi mod ca mai înainte şi în acelaşi loc. Tânărul  a lovit  la o altă uşă, care s-a deschis şi s-a făcut în faţa mea o mare de apă foarte întinsă, acoperită de întuneric, apa era îngrozitor de murdară. În acea apă, erau  foarte  multe  femei, care mai de care mai frumoase stând în acea apă până mai sus de brâu. Unele dintre ele îmi erau cunoscute. Acestea, când m-au văzut, au început să se bucure şi să  zică: „ Uite..! A venit  părintele nostru! Părinte, de când te aşteptăm să ne scoţi de aici ! Scoate-ne părinte, că rău ne chinuim! Nu te-am ascultat şi uite unde suntem, Scoate-ne!Îşi întindeau braţele disperate spre noi, cerând ajutor. Unele erau dintre fiicele mele duhovniceşti care, din comoditate, din amânare prea multă sau din plăcerile vieţii în care se complăceau, nu au dat ascultare sfatului meu ce    l-am dat la scaunul de  spovedanie, ca să lase păcatul şi să se căiască. A venit sfârşitul pe neaşteptate şi  le-a găsit în aceste păcate.  
Deodată, toate s-au schimbat la faţă şi au început să devină neliniştite. Mă miram şi mă întrebam, uitându-mă atent, ce se întâmplă, ce le face să se agite!?
  Liniştea şi frumuseţea de pe chipul lor a dispărut. Au început să se frământe iar unele să ţipe îngrozitor. La un moment dat, am observat că, din apă ieşeau câte doi şerpi la fiecare şi gângănii negre şi urâte şi au început să le muşte: şerpii de piept iar gângăniile de părţile ruşinoase. Ţipetele şi schimonosirile feţelor deveniseră de groază şi insuportabile.
După  un  oarecare  timp,  şerpii şi  acele gângănii s-au retras în apă şi a început să se aştearnă liniştea şi să le revină la toate femeile chipul cel de dinainte. La scurt timp după aceasta, au început din nou să se agite, să ţipe şi să se petreacă aceeaşi scenă de groază.
Atunci , mi-a zis tânărul:
- Vezi! Aşa se vor chinui cei ce au călcat porunca a 7-a şi au trăit în desfrânare !
Aşa se întâmplă şi cu cei ce s-au căsătorit şi au avut relaţii extraconjugale, păcat care se numeşte preacurvie.
Pentru aceştia, mi-a arătat Dumnezeu, cum se vor prezenta la Judecata Înfricoşată. Nu vor putea tăgădui păcatul pentru că  la judecată se vor prezenta potcoviţi cu cununiile care le-au fost puse pe cap la Taina Sf. Cununii, pe care ei le-au călcat în picioare. Din clipa în care păcătuiesc şi fac păcatul preacurviei, iau cununiile  de pe cap şi le pun sub picioare şi aşa se vor prezenta la Judecata lui Dumnezeu.



6.2
Am văzut
locul de osândă al desfrânaţilor45

O

 femeie tânără rămânând văduvă, s-a hotărât să nu se mai încurce cu alt soţ, să nu se mai căsătorească ci să trăiască în concubinaj, în desfrânare, crezând că n-o să fie aşa de mare păcatul. Aşa a făcut. Dar Dumnezeu,
care nu vrea să moară omul în păcat, i-a descoperit într-o noapte ce înseamnă păcatului acesta şi ce osânda va avea de îndurat, după ce viaţa i se va sfârşi.
Vedenia a fost aşa:
După ce şi-a făcut rugăciunea de seară, a adormit. Deodată, a văzut că vin la ea două femei care o ademeneau cu vorba înainte de a intra în păcatul desfrânării, zicându-i:
- Nu poate fi păcat, atâta vreme, cât n-ai bărbat! Este păcat numai atunci când ai bărbat şi te duci la altul.
Acele două femei îi vorbeau prieteneşte:- Ce stai degeaba? Hai azi în pădure la bureţi, că tot e sărbătoare! Ea s-a îmbrăcat şi a pleacat cu ele într-o pădure cunoscută. După ce au intrat în pădure şi au început să culeagă bureţi, acele femei au dispărut. A început să le strige dar, nu a primit nici un răspuns. Atunci pădurea s-a făcut necunoscută şi nu mai ştia pe unde ar putea să iasă din ea. Şi cum striga ea, a auzit că cineva sună dintr-un corn în pădure, mai la deal de ea. Se uita speriată în jur, dar nu a văzut nimic. Atunci, a apucat-o groaza. Îşi zicea: „Sunt singură şi pădurarul necunoscut şi nu ştiu ce voi mai păţi!” Cum gândea aşa, a apucat să meargă în grabă pe un drum. Dar, drumul la un moment dat se înfunda. Apoi, a luat-o printr-o rarişte, dar se îndesea pădurea tot mai mult. Voia să se suie pe o coastă în deal ca să iasă undeva mai sus şi de acolo să poată vedea ceva. La un moment dat a auzit nişte paşi pe aproape şi pocnind nişte vreascuri sub greutatea lor. A cuprins-o groaza şi mai mult. Deodată, i-a apărut în faţa ei o mulţime de oameni cu feţele negre, îmbrăcaţi toţi în negru, venind în grabă către ea, care mai de care s-o prindă. A dat să fugă. Dar mascaţii au înconjurat-o. Unul dintre ei a întreabat-o:
- Ce doreşti?
- Doresc să ies de aici!
- Dar cum de ai venit singură?
- N-am venit singură, ci cu alte două femei, care m-au adus aici, dar fără să le observ, ele s-au ascuns de mine şi eu am rămas singură.
- Dacă vrei să ieşi, hai cu noi!Şi era unul cu un singur corn care zicea că el este stăpânul pădurii şi alţii doi cu bice care-l ajutau pe acela de a păzi pădurea.
Au dus-o prin acea pădure, până ce au ajuns la o vale adâncă, a căror maluri, erau surpate. Cei doi cu bicele au băgat-o  în acea vale. Se gândea cu groază la ce va păţi cu ei, gând la care i se tăiau picioarele şi simţea că nu mai poate merge. Se văzu în fundul acelei văi pe un platou şi pe acel platou o mare mulţime de femei, toate necunoscute care, stăteau foarte înfricoşate acolo. La marginea acelui platou era o cabană din scândură foarte mare. A întrebat  pe una din acele femei:
- Ce este aici?  Şi a răspuns una:
- Ai să vezi, de ce să-ţi spunem noi!
Şi îndată a apărut un demon, cu chip de om întru totul, cu o scurteică pe pielea goală până la jumătate, în jos era gol. Avea două coarne ca de viţel de un an. Şi o barbă ca la capre. Şi luând pe cea dintâi femeie din rând a pus-o jos şi făcu cu ea desfrânare multă vreme, iar ea ţipa. Cum s-a sculat acela a venit altul din acea cabană, tot la fel cu chipul şi apoi altul şi altul şi altul, încât se părea că numărul lor nu se mai termina din acea cabană. Iar ea mereu gemea în acel loc, de faţă fiind toate celelalte femei. Şi îngrozindu-se de cele ce a văzut că se întâmplă, a  început să se roage în sinea ei ca Dumnezeu s-o izbăvească din acel loc atât de înfricoşat.
Şi cum a terminat rugăciunea, a văzut un loc prin acea vale, pe sub stâncă şi se furişă din locul acela ferindu-se de cei ce păzeau ajungând la un gard de sârmă ghimpată. Sârma fiind foarte des pusă şi în lung şi în curmeziş, precum liniatura caietelor de matematică nu putea să treacă şi nici să tragă vre-o sârmă mai în jos. Şi făcând iar rugăciuni, auzi strigătul unui copil:
- Mamă! Mamă!  Stai că îţi fac eu loc.
Copilul fiind în afară, în partea cealaltă, a ferit o sârmă trăgând-o-n  jos şi alta o ridică în sus şi aşa cu multă greutate a reuşit femeia să iasă prin gard. Copilul ţinând-o de mână a luat-o cu el până ce a scos-o afară din pădure. Deodată auzi iar cornul pădurarului şi bice şi bice pocnind în urmă şi o rupse la fugă spre sat, cât a putut de tare şi copilul la fel. Intrând pe o uliţă ce da spre un deal mare şi unde credea că o vor ajunge urmăritorii, i-a ieşit înainte fostul ei naş de cununie cu aghiazmă mare stropind pe acea satană ce fugea s-o prindă, zicând:
- Până aici!  Că mai departe, nu i-a fost cu voia!Şi aşa s-a izbăvi de acela ce avea chipul satanei şi căuta s-o prindă. Iar ea, cuprinsă fiind de spaimă s-a trezit.
           
Explicaţie:
Această femeie trăia în desfrânare la îndemnul a două femei care oînvăţaseră greşit.
Din desfrânare a avut un copil. Însă, acel copil i-a fost fără de voie. Şi de la acel copil pe care îl purta foarte greu, îşi puse în gând să nu mai săvârşească păcatul.
Acel copil ce a salvat-o pe ea în pădure, era tocmai cel ce l-a făcut fără de voia ei.


6.3
Am văzut  locul de osândă al beţivilor46

M

is-a arătat locul de chin şi pentru păcatul cel mare al beţiei, păcat care se numeşte mama multor răutăţi. De acest păcat cu greu se scapă, deoarece diavolul care-l are în stăpânire este mare şi ajutat de tot iadul. Ispita băuturii este foarte grea, dar nu mai grea decât poate s-o suporte şi s-o respingă omul prin voinţă. Este grea, pentru că diavolul băuturii vine nu numai cu îndemnul, ci şi cu pofta, cu momeala gustului şi a mirosului. În timpul  ispitei şi a  păcatului vin toţi diavolii care nu au reuşit să te ispitească şi îl ajută. Omului i   s-a dat de către Dumnezeu raţiune şi voinţă din cauza cărora dracii au mult de furcă. Dacă raţiunea omului este curată şi limpede, iar voinţa este de oţel, dracii se luptă din greu cu omul ca să-l  ispitească  şi nu  au nici o izbândă.  Ca să-i adoarmă  raţiunea şi odată cu ea vigilenta şi paza celor cinci simţuri şi totodată să-i slăbănogească şi voinţa, nu ar putea găsi mijloc mai bun ca cel al băuturii. De aceea pe omul beat sar toţi diavolii şi-l călăresc ca pe cal. Băutura învăluie mintea omului în aburi şi ceaţă iar raţiunea îşi pierde puterea încât voinţa devine slabă şi inertă. Omul  nu se mai poate opune şi nu mai poate lupta. A predat armele cu care ar fi putut lupta cu diavolii. Atunci diavolii îl biciuiesc şi-l mână ca pe cal să facă şi ceea ce n-a crezut că va fi vreodată în stare să facă. Atunci, are parte şi diavolul răzbunării şi cel al defăimării, cel al curviei, al crimei, al violenţei s.a.m.d. Omul beţiv devine o păpuşă cu care se joacă diavolii. Stau diavolii cerc în jurul lui şi-l aruncă unul în braţele celuilalt. Oricât de cinstit şi drept, oricât de sfânt şi cinstitor de Dumnezeu ar fi fost înainte de a consuma băutură, după ce mintea se scaldă în alcool, l-a făcut preş al dracilor, porc tăvălit în noroi, maimuţă urâcioasă, mistreţ şi fiară sălbatică, de râd  şi diavolii de el. Unii beţivi spun că sunt buni la băutură. La  ce sunt buni? La ce este bun un om – neom!? La ce mai poate fi bun un om fără raţiune şi voinţă? La nimic!
Am pus rugăciuni pentru a-mi arăta Dumnezeu cum se chinuiesc în iad cei cu păcatul băuturii. La vreme de rugăciune, am avut  aceeaşi arătare, ca mai înainte şi am fost dus în acelaşi fel. Am ajuns la o uşă de aramă şi fier. La bătaia în uşă a tânărului care mă însoţea s-au auzit zgomote asurzitoare de zăvoare, după care s-a deschis. Sus pe uşă stătea călare un diavol foarte fioros la chip având în mână o suliţă cu două coarne. Pe un ton violent strigă către tânăr:
- De ce l-ai adus pe omul acesta aici, nu ştii că n-au voie să intre oamenii care încă n-au  murit?  La care tânărul îi răspunde:
- Creatorul a îngăduit! A cerut să vadă cum se chinuiesc beţivii.
Diavolul fioros nu a mai zis nimic, lăsându-ne să intrăm. Am intrat într-o hală mare întunecată, doar ceea ce se putea vedea era de la focul de sub nişte cazane. Părea ca o hală industrială de distilerie. Erau numai cazane de fiert ţuică şi butoaie peste tot. La un moment dat, apare un diavol uriaş cu un om în furcă. Omul ţipa cât îl ţinea gura: Vai…! Vai…!  Şi-l aruncă diavolul într-un butoi mai mare decât statura unui   om.  Când  m-am  uitat  mai  bine,  am cunoscut că omulacelaera moşul Gheorghe Crâşmarul, care avea o crâşmă în sat. Era lăudat de toţi oamenii, că era bun la suflet şi cuminte. Ţin minte că într-o zi,a venit la mine să-mi spună că el vrea să facă pomană cu un pahar de ţuică la primul venit în crâşma lui. Eu i-am explicat că nu poate fi pomană să dai de băut la beţivi. Însă moşul Gheorghe nu m-a ascultat spunând că ce poate fi rău în asta la crâşma lui, dimineaţa se făcea coadăla crâşma lui. Beţivii se sculau cu noaptea în cap pentru a primi de pomană paharul de ţuică.
De la o vreme se aude moşul Gheorghe ţipând:
- Vai de mine ! Vai,mă ustură ! Scoate-mă de aici!  Vai...!  Ustură....!  Scoate-mă...!
La ţipetele repetate ale Moşului Gheorghe, vine dracul care l-a aruncat în butoi şi-i zice:
- De ce ţipi ? Ce, nu-ţi mai place?
- Mă ustură! Ia-mă de aici, nu mai suport!
Butoiul în care era moşul Gheorghe era plin cu ţuică. Toată ţuica pe care o dăduse de pomană şi cea pe care o băuse şi el făcând beţii. La insistenţa lui Moş Gheorghe, diavolul îl ia în furcă şi-l scoate din butoi, spunându-i:
- Dacă nu-ţi mai place aici, atunci hai dincoace! Cât ai fost în viaţă ţi-a plăcut, acum nu-ţi mai place? Acum nu-ţi mai place să stai în ceea ce ai adunat?
Spânzurându-l cu capul în jos deasupra unui cazan în care fierbea ţuică. După un timp, pentru că se înăduşea cu aburii care ieşeau din cazan, ţipa să-l scoată de acolo că nu mai poate suporta.  Diavolul îl luă cu furca şi-l aruncă într-un alt butoi cu ţuică.
Tânărul care mă însoţea mi-a zis  că aşa se vor chinui beţivii şi am revenit la locul rugăciunii.
 
_______________________________
44.- Pr. Argatu V Ioan, Pe treptele suirii către cer, 2006, pag. 78-79
45.-  Arhim. Ilarion Argatu, caiete, C29
46.- Pr. Argatu V Ioan, Pe treptele suirii către cer, 2006, pg. 80-82

Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 922
Afisari total: 16906835
Vizitatori online: 1

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol