Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
Cap. 6 -Am vazut cum se chinuiesc in iad oameni care fac si alte pacate mari si nu se caiesc -2.

6.4

Am văzut locul de osândă a celor ce trăiesc din câştig necinstit şi pe nedrept47

 
Era o femeie ce se chema Anica. Aceasta era temătoare de Dumnezeu, precum şi soţul ei  Vasile.  Zi  de  zi  căutau  ca  să îndeplinească poruncile lui Dumnezeu. Nu le plăceau să ia nimic străin, însă nu socoteau ca păcat, dacă cumpărau vreun lucru de la cineva şi dacă lucrul acela era furat sau nu, ci, ziceau: treaba lor, eu le-am dat bani, din muncă cinstită, ei să răspundă, dacă lucrul lor nu este cinstit.Şi aşa făceau şi se socoteau drepţi înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că la un Paşti, nu se găsea zahăr de cumpărat, dar se găsea la o rudă a lor ce era bucătar la o şcoală. Acela primea alimente pentru hrana copiilor de la economatul şcolar, însă socotea că se dă zahăr prea mult pentru copii, precum şi alte alimente ca: untdelemn, orez, cartofi, pâine şi orice. Şi ca atare rupea din raţia acelor copii şi ducea la casa lui, din care mai vindea din ele şi îşi mai făcea vreo 2 salarii pe lună, dacă nu cumva mai mult. Directorul şcolii, îl ştia de om cinstit şi nu-i mai făcea control. Iar copii erau slabi şi ca vai de ei, din cauza mâncării rele pe care le-o dădea. Şi cum venea Paştele îşi făcea sume frumoase, din vânzarea alimentelor pe care le fura. Venind la Biserica din localitate, un preot ce era rudă cu ei, auzise de aceste fapte pe care le făcea. Insistase pe lângă rude să nu cumpere şi să-l îndrepte de la această cale rea. Dar părerile şi justificările fiecăruia erau multe şi nici una nu condamna fapta lui murdară. La toţi le convenea ca să-şi facă provizii cumpărând din ceea ce fura acesta de la gura copiilor. Lumea din sat a făcut pască cum a putut, unii n-au mai făcut cozonac pentru că nu aveau zahăr, numai la casa bucătarului şi a rudelor lui s-au copt cozonaci şi prăjituri din belşug. Însă, preotul, rudenia lor, a refuzat de a mânca din pasca şi cozonacul pe care l-au adus aceştia la Biserică în noaptea de Înviere, pentru că ştia că s-au făcut din furat. Atunci a fost supărare mare pentru toţi însă, soţia bucătarului de la şcoală, era şi mai mult indignată. S-a dus de la Biserică acasă supărată tare pe părintele. Îi veni un somn greu şi adormi. Dar Dumnezeu, care nu lasă ca omul să fie ucis de un păcat al neştiinţei, îi arată calea cea adevărată, căci pe preot nu-l crezuse, pentru că toate rudele erau de altă părere. Şi cum adormi, Dumnezeu îi arată următoarele:
 Se făcea că nu-şi găsea casa şi întrebând pe cineva, acesta îi spune:
- Mergi spre miază-zi şi o vei găsi. Mergând în direcţia de miază-zi la un moment dat a intrat într-un câmp foarte frumos cu iarbă şi flori. Şi aşa mergând fiind însoţită de acea persoană care i-a spus încotro să se îndrepte, a văzut o casă frumoasă cu faţa la miază-zi. Şi acela i-a zis:
- Aceasta este casa ta şi câmpul acesta la fel.
- Dar  cumse  face  că  numai casa mea este aici,  de  ce  nu  mai  văd  şi  alte  case  în  jur?  A întrebat   Ana  mirându-se  în  sine. Dar  acela  i-a spus:
- Dacă vrei să ai şi o altă casă vecină cu casa ta, ieşi afară şi te uită, că poate vei vedea!Şi ieşind afară, soarele lumina foarte frumos acel câmp din faţă, care se întindea, cât cuprindeai ochii. A luat-o pe prispă şi a mers până în dosul casei spre miază-noapte şi de acolo a zărit printre copaci vârful unui acoperiş, un copac înalt şi tot felul de buruieni sălbatice, care se întindeau din dosul casei ei până la acea casă. Atunci s-a pornit să meargă şi să se apropie mai mult de casa aceea. Persoana care o însoţea din clipa aceea dispăruse. Ea a început a-şi face loc cu mâinile prin acele buruieni. Dar uitându-se în jos, printre buruieni a văzut că mişunau o mulţime de şerpi cu capete ca oalele, cu picioare ca la oameni, şi tot felul de alte bidigănii pe care nu le mai văzuse. Dar, toate fugeau de ea, fără să-i facă ceva rău. Şi mergând aşa a început să calce pe un loc ce juca sub picioarele ei, plin de noroi şi apă care ţâşnea ici şi acolo. Deodată se opri. Parcă o înfiorase. Uitându-se înapoi, o înfiora şi mai mult. Dar văzând că acel acoperiş este aproape, îşi luă curajul să treacă peste acele mlaştini şi a mers mai departe până ce a ajuns la casa aceea. Intrând în curtea casei, ce să vadă? Spre apus era un acoperiş vechi de şură. În faţa şurii o mulţime de grămezi de gunoi. Peste acele grămezi de gunoi, câteva grămezi de ţoale rele şi aruncate. Un tânăr îmbrăcat în negru cu pălărie neagră şi cu faţa neagră, stătea rezemat de o furcă. Apoi, apare o femeie îmbrăcată în negru şi altă femeie alături, pe care le salută. Ele au răspuns la salut. Şi neştiind să le spună pricina pentru care a venit, le-a spus:
- Am nevoie de un lanţ pentru fântână. Iar ele i-au spus:
- Avem   lanţ,   dar    deocamdată   este  la
bărbatul meu care clădeşte nişte fân jos în pârâul acela, (arătând înspre apus şi miază-noapte.) Şi nici pe urmă nu pot să ţi-l dau, pentru că ne trebuie nouă. Apoi, a întrebat-o:
- Ce ştii de cei rămaşi în viaţă, de ce nu-mi
trimit nimic, că eu mult aştept. Dar ea le-a răspuns:
Nu ştiu ce răspuns să-ţi dau că nu te cunosc cine eşti, ca să-ţi spun ceva.Atunci aceea i-a spus:
-  Eu sunt Dafina  factorului poştal. Atunci, ea le-a spus:
- Îţi făgăduiesc că am să le spun unde eşti şi  să-ţitrimită ceva! Dar, de ce vă lăsaţi ţoalele aruncate pe gunoiul acela şi de ce nu curăţiţi locul acesta? I-au răspuns:
- Aş face curăţenie, dar nu mă lasă cel de acolo! Arătând înspre tânărul îmbrăcat în negru ce sta rezemat de o furcă. Apoi, a mai întrebat-o:
- Nu ai nimic de al tău pe aici, de care să mă bucur? Dar ea, i-a răspuns:
- Nu am decât numai un cireş, tocmai acolo sus pe deal, dar ce folos de el, că înainte de a se coace, vin fel de fel de păsări şi le mănâncă şi eu n-am nimic. Şi aştept iar până la timpul coptului şi iar se întâmplă aşa. Dar aceasta nu este nimic. Rău este când vine furtuna şi aduce acel vultur care vine la mine. O! Când aş scăpa de acel vultur!
-De unde vine?  O întrebă Ana.
- De la apus vine vulturul şi furtuna de la miază-noapte.
După acele vorbe, a început să vină furtuna. Atunci o luă din loc spre casa ei. Dar deodată în faţa ei se făcea un copac foarte uscat şi la bătaia furtunii începu să se clatine din rădăcini. Şi atunci se opri şi-i vorbi:
- De ce nu-l daţi jos, că e bun de foc?Însă ea îi răspunse;
- Cum nu l-aş da, dar nu pot pentru că în el vine vulturul la mine. Dar mă bucur că se clatină, nu are mult şi va cădea.
Şi începând vijelia puternică pleacă, iar pe cale erau locuri pline de acele gângănii. Dând cu mâna prin acele tufe de captalan, i se lipi de mână şi o ustura puternic. S-a oprit, îl văzu s-a dat să-l rupă dar el se ţinea tare. Atunci a rupt în bucăţele din frunza de captalan. Şi ajungând acasă, se bucura că nu a păţi nimic, dar o ustura locul. Şi în acea durere se trezi.


Explicaţie:
Acea femeie pe care a vizitat-o, nu i-a plăcut în viaţă munca cinstită, ci numai din nedreptate a trăit, precum este vulturul.
Acele lucruri murdare şi acel gunoi, sunt mâncărurile din câştiguri nedrepte şi ţoalele erau obţinute pe căi nedrepte pe care şi le-a dat de pomană, dar care nu s-au putut sui la cer.
Acel ce le păzea, era acel demon care le-a îndemnat de a câştiga cu nedreptate mâncăruri şi lucruri de tot felul.
Lanţul este legătura iadului.
Casă în imediata apropiere de acele jigănii şi buruieni sălbatice, înseamnă că e aproape de a cădea în ispită şi de a avea acel loc, pe care îl avea şi acea femeie.
Cireşul acela, este singura faptă bună care a făcut-o dar care n-a putut-o izbăvi de la chin. El a fost trimis cu ea, ca roadele lui să le mănânce toţi demonii, către care ea s-a făcut datoare cu ascultarea lor. Şi când păcatele vor ajunge să fie răscumpărate, prin acele roade atunci va putea fi mântuită şi păsările acelea, nu-i vor mai mânca roadele. Cireşul, simbolizează o faptă bună a ei, Care  aduce  în  fiecare  an  pomenire de bine a numelui ei. Căci precum sunt păcatele lăsate încopii, care rodesc în fiecare an, aşa sunt şi faptele bune unele, cum ar fi donarea de pământ unor săraci, sau donarea de pomi roditori, sau lucruri sfinte, pentru săraci în biserică şi câte altele de acest fel. Copacul cel ce se clătina în care venea vulturul erau păcatele pe care le-a iubit. Şi precum vulturul rupe din trupul omului sau a vreunui animal, aşa este şi cel ce fură, sau înşeală pe altul. Iar vulturul socotesc că venea, ca să ciupească. Furtuna aceia, înseamnă furtuni de supărare pe care le făcea ea în casa acelora pe care-i înşela, sau îi fura.
Clătinarea acelui copac, înseamnă că în urmă sunt rugăciuni pentru surparea tuturor păcatelor şi când copacul va cădea, va scăpa de vultur şi de celălalt demon.

6.5
Am văzut locul de osândă
a celor ce sunt reci faţă de unii şi calzi faţă de alţii, şi chinul celor ce sunt iute răzbunători faţă de cei ce greşesc48

A

m pus rugăciuni şi post pentru unom cu numeleAlexandru, ce se afla la o răscruce de drum a vieţii sale, ca Dumnezeu să-i arate calea cea bună şi ce poate să piardă dacă l-ar cuprinde mândria şi l-ar schimba. Până acum, Alexandru era om sărac, un om credincios, un om bun, un om cu milă faţă de cei săraci. Devenind primar, conducător de obşte, conducătorul comunei, de acum i se schimbă statutul social şi i se schimbă viaţa. Urma să se îmbogăţească şi să fie băgat în seamă cu treburile obşteşti. În urma rugăciunilor şi postului ţinut, Dumnezeu, îi arată calea pe care trebuia să meargă, de a nu cădea în păcatul zgîrceniei faţă de cei lipsiţi şi nici să fie fără de milă faţă de cei ce ar putea greşi, ca să nu fie osândit. Astfel, Dumnezeu, îi arată: Era în ziua de Anul Nou, când trebuia să înceapă preocupările cu treburile obşteşti. În acea zi fusese vizitat de mulţi prieteni, aşa cum şi în ajun a fost felicitat de urători tineri şi bătrâni. Se simţea foarte fericit. Seara, fiind obosit se culcase devreme. Îndată, după ce s-a băgă în pat, a venit de la miază-noapte un ostaş înarmat şi cu o înfăţişare severă, ce mai escorta pe altul, şi-i zise:
- Scoală! Ce stai!
La această poruncă a avut sentimentul că se află în serviciul militar şi că ar fi făcut ceva rău, ceea ce-l face să se supună ordinului, s-a sculat şi a plecat alături de celălalt spre răsărit. A trecut peste toate ţările cunoscute pe hartă. Apoi a intrat într-un câmp cunoscut. Obosind, din loc în loc, cerea puţin timp de odihnă şi nu-l refuza, ci poruncitor soldatul, îi zicea:
- Hai, stai!  Şi nu apuca să se aşeze, că striga din nou:
- Hai, să plecăm!  Şi porneau la drum. Au mers aşa, până ce au ajuns la o clădire mare şi veche, ce avea intrarea de la miază-zi spre miază-noapte. Intrând, au dat de o sală lungă, ce avea o ieşire pe peretele de la miază-noapte, cu scări în jos, în pământ.
- Hai intraţi aici!Le porunci soldatul. Au coborât în jos foarte multe trepte. Şi auzind că în urmă nu mai venea nimeni, au rămas pe scări, că era şi întuneric. Iar înainte nu auzea decât ţipete. Au zis între ei „hai să ne oprim aici” şi s-au oprit. Atunci soldatul cel ce-i escorta le-a zis cu asprime:
- Ce staţi aici? Coborâţi! Au mai coborât. Şi deodată s-au văzut aruncaţi într-o apă foarte rece. Dar cum erau înfierbântaţi de atâta drum, la început le-a priit, pentru că se răcoreau. Acolo, era întuneric şi o mare putoare de pucioasă de nu se putea răsufla. Şi mergând aşa prin apă, căutau locul pe unde ar fi mai mică. Pe lângă ei, simţeau mulţime de lume care strigau. Mergeau prin apa aceea căutând scările dar nu le găseau iar apa era tot mai adâncă. La un timp au început să tremure de frig şi să strige şi ei ca lumea din jurul lor pe care-i auzea dar nu putea să-i vadă din cauza întunericului. La început strigau mai rar, dar mai pe urmă tot mai des. Şi deodată auziră glasul aceluia ce-i însoţiseră şi care-i întreba:
- De ce ţipaţi?  Iar ei se rugau de el, ca să-i scoată, că tare le mai este frig.
Atunci se făcu lumină, negura s-a ridicat şi le-a zis:
- Dacă vă este frig, atunci treceţi dincolo!Şi trecură. Acolo era apă fierbinte. Şi cum au intrat în acea apă, au văzut şi locul de ieşire, dar soldatul ce-i conducea era acolo. Şi îndată s-a lăsat întunericul peste ei şi lumina a dispărut. La început le era bine, din apa rece în care tremuraseră  în apă caldă, li se părea bine, dar de îndată au simţit că apa fierbe în jurul lor, şi a început să-i usture. Au căutat să se ducă unde era apa mai mică şi au găsit apa până la genunchi. Atunci, ridicau câte un picior în sus, până se răcorea, apoi scoteau pe celălalt şi tot aşa s-au chinuit. Dar şi aşa a început să-i usture peste tot. Şi aici ca şi dincolo, pe lângă faptul că simţeau lume în jurul lor care strigau, nimeni nu le răspundea. Şi aşa fiind ei în mare usturime şi durere, şi-au amintit de scările pe care le-au văzut când au intrat aici. Îl luă pe celălalt cu el,  zicându-i:
- Hai la scări!Şi s-au dus. Şi ajungând la scări au început să urce încetişor pentru a nu fi descoperiţi. S-au descălţat pe acele trepte ca să nu facă zgomot şi încetişor au urcat până sus. Privind în jur, nu au văzut pe nimeni. Deodată au luat-o la fugă prin sala cea mare şi au ieşit afară. Cum ieşi afară s-a trezit pe pat cu trupul rece şi cu gura înţepenită încât nu mai putea să vorbească.
      Explicaţie:
Locurile cu apă rece ca gheaţa şi cea fierbinte, sunt muncile pentru cel ce este fără de milă pentru cei săraci, pentru cei ce au milă cu unii şi este tiran cu alţii, pentru cel ce se schimbă în comportamentul său faţă de semeni, purtându-se când cu dragoste când cu ură şi răutate. Adică este când cald şi când rece cu semenii, când blând şi când nervos, când plăcut şi când respingător.
Acest om, trebuia să aibă grijă ca să nu-l conducă bogăţia şi mândria. I s-a arătat  acestea, înainte de a avea o poziţie socială care-i permitea să-şi schimbe modul sărac de viaţă în altul mai cu bunăstare. Până atunci,avea ca bogăţie:smerenia, milostenia, dragostea şi mila faţă de semenişi pe care le-a pierdut.
Prin această arătare Dumnezeu l-a avertizat arătându-i chinul veşnic ce-l aşteaptă, pentru a se păzi,pentru a avea milă de cei pe care trebuia să-i conducă.
Acest om, când s-a văzut primar şi cu bunăstare, n-a mai ţinut seama de arătare. El s-a îmbogăţitiar pe săraci i-a judecat. I-a judecat că sunt buni de muncă şi-i trimetea la muncă. S-a făcut aşa de zgârcit, încât, îi părea rău de orice lucru pe care soţia sa îl da de pomană.
Având toate rangurile instituţiilor comunale,   s-a arătat neîndurător, faţă de cei ce greşeau şi faţă de neputincioşi. Adeseaerarăzbunător, chiar şi pentru greşeala cea mai mică. Adesea vorbeade cele văzuteîn vedeniedar nu înţelegea să fieîndurător faţă de greşiţi, şi să nu judece pe cei săraci.
___________________________________
47.-Arhim.Ilarion Argatu, caiete, C29
48.-Idem
Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 4450
Afisari total: 15057031
Vizitatori online: 3

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol