Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
Cap. 6 -Am vazut cum se chinuiesc in iad oameni care fac si alte pacate mari si nu se caiesc -3.

6.6

Am văzut cum se chinuiesc cei ce se împărtăşesc pe  stilul vechi49
 
La Boroaia, aveam o creştină care venea la Biserică, postea toate posturile, se împărtăşea, era o bună şi de nădejde credincioasă a bisericii noastre, cu toate că mama
ei ţinea stilul vechi. Într-o zi, a căzut la o boală grea şi a pus-o la pat. Atunci, trimite după mine ca să merg şi s-o împărtăşesc. M-am dus în grabă.  Eram mirat cum de a căzut mătuşa Ileana aşa deodată la boală!  Când am început slujba pentru spovedanie, îmi spune:
-„ Părinte, te rog, de data aceasta şi pentru că este ultima dată, simt aceasta, să pomeneşti la rugăciune pe sfinţii de astăzi de pe stilul vechi!”
- De ce mătuşă Ileana, că dumneata niciodată   n-ai cerut aşa ceva şi nu ai pomenit niciodată de stilul vechi, mereu ai crezut că sunt greşiţi!
- Ştiu părinte, de data aceasta te rog să mă spovedeşti şi să mă împărtăşeşti pe stilul vechi. Mama a murit cu necazul acesta pe mine, că nu m-a putut convinge să merg la biserica pe Stilul Vechi. Vreau măcar la sfârşitul vieţii mele s-o împac pe mama.
Nu am reuşit oricât de mult am insistat şi oricâte argumente i-am adus că, omul în ultima clipă a vieţii sale poate pierde mântuirea şi poate pierde tot ce a clădit într-o viaţă de adevărat creştin şi că aceasta, este o ispită de pe urmă, cu care vrăjmaşul vrea s-o câştige. Nu am reuşit s-o lămuresc pe mătuşa Ileana oricât de multă osteneală am depus. Până în cele din urmă, neavând ce să fac, am spovedit-o şi am împărtăşit-o aşa cum a cerut ea. Am insistat să-i aducă familia un preot pe vechi, dacă aceasta vrea, însă nici acest lucru n-a vrut, n-a vrut să primească preotul pe vechi decât numai pe mine, că dacă n-o spovedesc eu nici pe altul nu vrea şi va rămâne nespovedită. Nu am avut încotro şi a trebuit s-o spovedesc pe mătuşa Ileana. Dumnezeu va judeca.
După ce am spovedit-o pe mătuşa Ileana, în urma mea a murit. I-am făcut înmormântarea. Am fost cutremurat sufleteşte de încăpăţânarea mătuşii, pentru că tot timpul am avut grijă să n-o scap la stilişti, ştiind că familia ei toată este pe stilul vechi, iar în ultima clipă a vieţii s-o pierd fără putinţă de a o mai salva. Am pus rugăciunea la Dumnezeu ca să-mi arate unde este sufletul mătuşii Ileana!
Fiind la rugăciune, peretele dinspre răsărit dispare, se vedea afară şi mi se arată un tânăr îmbrăcat în alb, zicându-mi:
- Ai cerut de la Creatorul să vezi unde este sufletul lui Ileana ?
- Da. Am răspuns eu.
- Vino cu mine şi vezi !
Am fost luat pe sus şi dus înspre miază-noapte. Într-o clipă am trecut deasupra munţilor, văilor, pădurilor, satelor, oraşelor, am coborât într-un loc întunecos plin de rugi, spini, pământ colţuros şi cu iarbă scurtă şi aspră. Tânărul care mă însoţea a prins cu mâna de iarbă şi a ridicat-o ca pe o uşă.
- Coboară!  Mi-a poruncit.
- Nu văd nimic. I-am răspuns eu, pentru că totul era întuneric şi nu se vedea nici pământ, nici scări.
- Să fie lumină!A poruncit tânărul. Atunci s-a luminat, şi am descoperit nişte scări, nu ştiam din ce material sunt, am coborât foarte mult în jos, în fundul pământului, până ce am ajuns în faţa unui zid, opac, care nu era nici din piatră, nici din fier, nici din ciment, nu ştiu din ce era. Avea multe uşi. Ne-am oprit în dreptul uneia, în care tânărul a lovit. S-a deschis uşa şi am intrat într-o cameră nu prea mare, cu pereţii de culoare gri închis. În mijlocul camerei pe un scaun şedea mătuşa Ileana într-o lumină puternică şi apăsătoare ce cobora de sus. Când m-a văzut s-a luminat la faţă şi a zis:
- Ai venit să mă scoţi de aici ! Nu te-am ascultat şi uite cum mă chinuiesc! Lumina aceasta este fierbinte şi grea, mă apasă de mă dor umerii !
Tânărul îmi face semn că este timpul să plecăm şi-mi spune:
- La sfârşitul vieţii şi-a pierdut locul la Creatorul. Aşa se chinuiesc cei sunt despărţiţi de ascultarea Bisericii, cei ce nu ascultă de duhovnicul lor, şi se cred mai luminaţi !
Deci, a pierdut locul care i se pregătise pentru trăire în evlavia şi râvna pe care a avut-o toată viaţa. Mereu socotea despărţirea în două a bisericii: stil nou şi stil vechi, ca fiind o greşeală a celor de pe stilul vechi. Aţi văzut, cum diavolul a avut răbdare şi a aşteptat-o până în ultima clipă a vieţii sale? Când, i-a dat o falsă mustrare  de conştiinţă, că nu a ascultat-o pe mama ei de a respecta stilul vechi? Vedeţi cum omul îşi poate pierde mântuirea chiar şi în ultima clipă a vieţii sale? Câţi nu au fost înşelaţi în felul acesta!  Câţi nu zic că ce poate fi rău în  stilul vechi, că tot biserică ortodoxă este! Este, dar căzută din har şi din ascultare. Dacă s-ar întoarce la ascultare ar fi altceva. Din cauza aceasta nici rugăciunile nu se urcă la cer, chiar dacă sunt pioşi, evlavioşi, respectă tipicul, canoanele, predaniile, mi s-a arătat aceasta. Am văzut, cum preoţii stilului vechi sunt îmbrăcaţi în veşminte strălucitoare, înconjuraţi de lumină, dar cuvintele de aur li se urcă până deasupra capului şi apoi coborau şi se aşterneau pe pământ, aşa cum a coborât fumul din jertfa lui Cain, fiul lui Adam şi al Evei, pentru că nu a adus jertfa din cele plăcute lui Dumnezeu. Deci, şi Cain aducea slujbă lui Dumnezeu. Dumnezeu nu primeşte tot ce i se aduce. Să se ştie că ascultarea este socotită la Dumnezeu ca jertfa cea bună a lui Abel. Mântuirea vine numai prin Biserică şi ascultarea de ea. Înafara Bisericii nu este mântuire. Dacă te-ai botezat în Biserică şi ai crescut duhovniceşte în ea şi apoi te rupi şi-ţi faci separat Biserică, ca să ieşi de sub ascultarea ei, atunci ai făcut separat o biserică schismatică. La judecata Înfricoşată va trece Dumnezeu prin foc orice neascultare şi orice act de păcătuire. Dumnezeu nu este al dezbinării şi al neorânduielii, chiar dacă zici că-i slujeşti cu râvnă şi devotament, când faptele sunt ale neascultării şi dezbinării. Ce spune acolo la Evanghelie că vor zice unii la judecată: „Doamne, Doamne, nu Ţi-am slujit Ţie, nu în numele Tău am scos diavoli şi li se va zice acestora, plecaţi de la Mine că nu vă cunosc pe voi!” (Mat.7,22-23)
Mătuşa Ileana, chiar dacă o viaţă întreagă a considerat că cei de pe stilul vechi sunt greşiţi şi căzuţi din ascultare şi a considerat că nu trenuie să se ducă la ei nici măcar la insistenţa părinţilor şi nu s-a împărtăşit niciodată la preoţii de pe stilul vechi, a pierdut mântuirea pentru conştiinţa falsă pe care i-a dat-o diavolul de a o împăca pe mama cerând să fie împărtăşită pe stilul vechi. A fost totul în zadar dacă moartea a găsit-o îmbrăţişând stilul vechi prin spovedanie şi împărtăşire. De aceea spune cartea: „În ceea ce
te voi găsi în acee te voi judeca„ şi în alt loc:„Cu cine te vei ruga cu acela voi judeca!”Deci, a fost judecată cu stiliştii şi a luat plata lor.
Mai sunt biserici pe stilul vechi şi care nu sunt schismatice pentru că sunt sub ascultarea Bisericii de Răsărit, sub ascultarea Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol aşa cum sunt : Biserica Ortodoxă Rusă sau cea Greacă, sau a Ierusalimului. Trebuie făcută o delimitare şi o diferenţă clară între aceste biserici ce se conduc după stilul vechi şi Biserica cea de Stilul Vechi de la Slătioara din România,care, a căzut sub neascultare faţă de Biserica mamă Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române şi implicit a ieşit de sub ascultarea Bisericii de Răsărit, adică de sub ascultarea Patriarhie Ecumenice din Constantinopol. Stilul Vechi de la Slătioara nu ascultă de nimeni, s-au rupt de orice ascultare şi s-au separat ca formaţiune religioasă de ortodocşi conducându-se singuri în această rătăcire, aruncând cu noroi şi acuze la adresa celor de care ar fi trebuit să asculte. Am avut multe confruntări cu ei. Sunt încăpăţânaţi. Preoţii lor otrăvesc pe credincioşii pe care-i conduc cu ură împotriva stilului nou. De aceea nu mă prea iubesc. Dacă le aminteşti de Cleopa şi de Argatu le strici buna dispoziţie şi-i faci să se întunece la faţă şi să aducă injurii la adresa noastră. Dar, Dumnezeu va judeca pe toată lumea.
Nu este bine ca ortodoxul să considere că şi alte credinţe şi religii sunt bune şi că nu are ce să strice, chiar de s-ar zice că sunt unele ortodoxe, pentru că-şi strică mântuirea.
Nu este bine ca ortodoxul să se ducă şi în alte biserici de religii străine ca să se roage, sau, chiar să se împărtăşească, pentru că va fi judecat la un loc cu cel cu care s-a rugat, sau cu cel de la care s-a împărtăşit.
Păstraţi-vă credinţa ortodoxă în care v-aţi născut şi botezat, pentru că această credinţă este cea adevărată şi care preaslăveşte sau dreptmăreşte cu adevărat pe Dumnezeu. De aceea se numeşte ortodoxă. Denumirea de ortodoxă nu i s-a dat întâmplător Bisericii noastre. Cuvântul de „ortodox”, este cuvânt de origine greacă compus din  două cuvinte „ortos care înseamnă „drept” şi „doxa care înseamnă „slavă” sau „mărire”. Deci denumirea de Biserică Ortodoxă s-ar traduce în Biserică Dreptslăvitoare. Biserica Rusă este tot biserică
 ortodoxă, uneori în exprimare şi chiar în scris, se mai numeşte: Biserica Pravoslavnică Rusă, pravoslavnică înseamnă „dreptslăvitoare” sau ” ortodoxă”.
Vă îndemn să vă păstraţi credinţa pentru că aţi primit-o în dar de la Dumnezeu prin părinţii voştri. Pentru dobândirea ei nu aţi depus nici un efort. Alte popoare, ar dori să aibă credinţa cea adevărată, dar, n-o pot dobândi decât prin sacrificii şi mari eforturi, pentru că nu s-au născut ca voi în credinţa ortodoxă, n-au avut această şansă şi acest dar. Pentru a o păstra, ascultaţi de Biserică şi de preoţii voştri şi fiţi lucrători în faptele credinţei.  Amin


6.7
Diavolii cu chip de lumină sau teologii iadului*

A

cest soi de diavoli au misiunea de a fi împotriva cuvântului lui Dumnezeu, de a sta împotriva la tot ceea ce zice Dumnezeu, de a sta împotriva adevărului de credinţă şi de a înşela pe oameni. Aceşti diavoli stau cu Biblia în mână batjocorind-o, hulind orice cuvânt scris în ea cu cele mai josnice cuvinte de ocară. Frunzăresc Sfânta  Scriptură din scoarţă-n-scoarţă şi o fac ca pe varză, nici un cuvânt nu stă în picioare. Răstălmăcesc cuvântului lui Dumnezeu în mintea oamenilor. Adevărul îl prezintă ca pe neadevăr şi neadevărul ca pe adevăr. Îl face pe omul cel cuprins de ei, să i se pară că, ceea ce era sfânt şi adevărat până atunci, de fapt nu este sfânt şi adevărat şi că ceea ce era bun până atunci, de fapt este rău şi omul să nu mai ştie pe ce cale să meargă. Omul cuprins de aceşti diavoli nu mai pot face deosebire între bine şi rău, între adevăr şi minciuna, între diavol
şi Dumnezeu. Pentru aceasta caută să elimine existenţa unuia dintre ei. Cei mai mulţi îl elimină pe Dumnezeu, tăgăduind exisitenţa lui, căutându-şi argumente şi născocind argumente din orice pentru a-şi susţine crezul şi o face cu înverşunare. Prin aceasta diavolul îşi atinge scopul de a-L elimina pe Dumnezeu din viaţa şi existenţa omului, ceea ce-l  ajută să rămână el în locul lui Dumnezeu. Omul nemaifăcând voia lui Dumnezeu, nemai fiind preocupat de a face voia lui Dumnezeu, diavolul folosindu-se de multă viclenie , îl va determina să-i facă voia lui, omul crezând că ceea ce face, face bine. Alţii, socotindu-se a fi mai iscusiţi, dar fiind cuprinşi de aceşti diavoli îl elimină chiar pe diavol ca realitate sau ca existenţă din lume, spunând că diavol nu există, diavolul este născocit de om pentru aşi explica sursa de unde-i vin greutăţile, neajunsurilor şi a necazurile, adică, vin de la diavol. Şi prin aceştia diavolul îşi atinge scopul de a rămâne ascuns de cunoaşterea omului ca omul să nu se mai păzească de el. Şi pentru a-l împinge cât mai mult în rătăcire, diavolul îi măreşte râvna şi dragoste de Dumnezeu până la extremă dar, fără lucrare. Pe aceştia n-o să-i vezi că fac vreun act extern de cinstire a lui Dumnezeu, cum ar fi: biserica, rugăciunea, metaniile, lumânările, tămâia, postul şi căinţa, ci le vor tăgădui, spunând că trebuie doar să crezi în Dumnezeu şi că Dumnezeu n-are nevoie de toate aceste manifestări externe pentru a-l cinsti. Au o credinţă declarativă şi nu lucrătoare. Aceşti diavoli stau împotriva credinţei adevărate. Cei care sunt cuprinşi de aceşti demoni, îl tăgăduiesc pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos ca Fiu a lui Dumnezeu, că este personaj din mitologie; o tăgăduiesc pe Sfânta Fecioara Maria că ar fi Maica lui Dumnezeu, spun că Dumnezeu nu are mamă îi tăgăduiesc pe sfinţi,s.a.m.d.  Aduc îndoială în sufletul celor slabi în credinţă în puterea lui Dumnezeu şi în existenţa Lui. Aruncă tot felul de cugete înşelătoare asupra unor oameni curioşi şi nestatornici din fire că ar fi bune şi alte credinţe, că ar fi adevărate. Pe cel mândru, trufaş şi necredincios îi dă sentimentul unei înţelpciuni deşarte a unei raţiune ascuţite şi a unei priceperi înalte, de om de ştiinţă, om de cultură, cu o gândire deasupra tuturor. În jurul lui totul vede perimat şi învechit de mii de ani, mit şi mitologie. Deodată, îşi dă seama că ceva trebuie schimbat, că trebuie schimbarea credinţei, că trebuie ceva nou, ceva raţional o Nouă Ordine Mondială şi că el îşi face datria de a avertiza lumea în ce înşelăciune trăieşte. La fel, îşi dă seama că e greu să convingă lumea, există un obstacol greu de învins ce stă strajă la poarta dreptei credinţe şi la propovăduirea adevărului: biserica şi slujitorii ei. Atunci diavolii numiţi teologii iadului, se pornesc cu înverşunare să dărâme biserica şi să nimicească pe slujitori. Astfel, pun în gura celor cuprinşi de ei cuvinte de hulă împotriva bisericii şi mai cu seamă împotriva slujitorilor. Scuipă foc batjocorind pe preoţi, defăimând preoţia. Îi auzi ce vorbesc aceşti diavoli prin gura lor: că preoţii l-au inventat pe Dumnezeu, pentru câştig, că preoţii au inventat biserica, pentru câştig, că preoţii sunt cei mai atei pentru că ei inventându-l pe Dumnezeu ştiu că nu exista, că preoţii sunt hoţi, jupoaie pe săraci, preoţii, preoţii, preoţii...preoţii nu au nici un rol benefic în societate şi ca atare ar trebui desfiinţaţi. Aceasta este lucrarea acestor diavoli ca să distrugă credinţa şi biserica lui Dumnezeu.  O femeie demonizată ce a mers la dezlegari şi la moliftele Sfântului Vasile cel Mare, în timpul rugăciunilor vorbeau prin gura ei aceşti diavoli care se văietau: „ N-am crezut că un petic de ortodocşi o să ne dea atât de mult de furcă..., numai ortodocşii ne dau de furcă.., dar lasă.., că n-o să treacă mult timp şi am să-i distrug, n-o să mai rămână o bucăţică de ortodocs!.. Vai..! Vai..! Îi distrug pe ortodocşi..!”
Arma cu care diavolii cred că vor birui ortodoxia este să samene îndoilă şi neîncredere în credincioşi. De aceea la televizor apar tot felul de oameni: liberi cugetători, necredincioşi, atei, vrăjitoare, teosofi, aşa zişii oameni de ştiinţă, oameni de cultură, care aruncă cuvinte de hulă numai împotriva bisericii ortodoxe şi împotriva preoţilor ortodocşi. Nu se vorbeşte împotriva sataniştilor, împotriva vrăjitorilor, împotriva ereticilor sau împotriva altor culte sau organizaţii oculte decât de ortodocşi. Aşa cred aceşti diavoli, numiţi teologii iadului, că vor dărâma biserica ortodoxă.
          Aceşti diavoli sunt de statură înaltă şi unii uriaşi, unii subţiri şi alţii graşi cu picoare şi mâini ca butucii, îmbrăcaţi în alb, purtând o revrendă ca de preot de sus până  jos albă, însă nu este un alb curat ci un alb murdar, înconjuraţi de o lumină scurtă şi foarte apăsătoare, o lumină care nu luminează în jur, o lumină care-ţi dă fiori de teamă, de aceea se mai numesc diavoli cu chip de lumină. Pe cei care-i prind în cursele lor le dă sentimentul că ei sunt luminaţi la minte şi toţi din jurul lor întunecaţi. La faţă sunt roşi şi cu ochii ca focul, iuţi, vicleni, bănuitori şi foarte înfricoşetori. Când sunt contrazişi se aprind de mânie  şi devin foarte fioroşi.De obicei stau în adunări la amvon citind Biblia. Pe cei pe care-i prind nu mai pot scăpa sau cu mare greu scapă. Pun stăpânire pe tot intelectul şi raţiunea celui cuprins de ei, încât omul nu mai vede şi nu mai aude, aceste simţuri omul nu le mai stăpâneşte. Aşa se explică că dacă stai de vorbă cu un sectar, ateu, necredincios, liber cugetător, vrăjitor, oricât de multe argumente îi vei aduce arătându-i că greşeşte, nu te ascultă şi nu te aude; orice minune s-ar face pentru a-l îndrepta el nu o vede. Aşa s-a întâmplat cu fariseii şi saducheii din timpul Mântuitorului, care zilnic ascultau vorbele Mântuitorului dar nu le auzeau, zilnic erau martori la minunile săvârşite de Mântuitorul şi nu le vedeau. Tot aşa s-a întâmplat cu Arie din timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare că nu a văzut minunea Sfântului Spiridon cu cărămida. Aşa se întâmplă cu toţi ereticii şi batjocoritorii de lucrurile sfinte. După ce au vorbit de rău pe Dumnezeu, credinţa şi biserica faţă de oameni le dă ruşine ca să nu se mai poată întoarce. Aceşti posedaţi dacă-i contrazice cineva devin zeflemitori şi batjocoritori  apoi, devin nervoşi, se schimbă la faţă, au faţa ca de fiară, se înroşesc de parcă li se urcă sângele în cap, li se bulbucă ochii şi scot pe gură cuvinte de batjocură.
 
_____________________________
49.-Pr. Argatu V Ioan,Despre sf. Împărtăşanie, Despre Preoţie, 2004, pag 57-62
Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 241
Afisari total: 16906154
Vizitatori online: 3

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol