Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
- MARTURII ALE IERARHILOR, PREOTILOR SI MONAHILOR.... pg 1 - 23
1
Mărturii ale ierarhilor, preoţilor şi monahilor

 
ÎPS Arhiepiscop Pimen:
prin rugăciunile sale mulţi bolnavi s-au vindecat”1
              
                        Prin rugăciunile sale mulţi bolnavi s-au vindecat de diferite boli sufleteşti şi trupeşti. Pentru râvna sa faţă de Dumnezeu, faţă de casa lui Dumnezeu, Dumnezeu a îngăduit ca să treacă prin mari şi nenumărate ispite, ca prin el să arate cât de mult suferă sau trebuie să sufere un om pentru Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că suferinţa şi necazul întăresc pe om în viaţa duhovnicească. El este o pildă de suferinţă, o pildă de nădejde, de dragoste vie, dragoste lucrătoare. Numărul mare de credincioşi care au venit în această binecuvântată zi, arată lucrarea sa preoţească în viaţa oamenilor. El rămâne pildă vie pentru toţi preoţii noştrii, pentru toţi slujitorii Sfintelor Altare. Rămâne ca un creştin care prin multe necazuri a intrat în Împărăţia lui Dumnezeu. Suntem încredinţaţi că în faţa tronului de Judecată al lui Dumnezeu, el se va ruga mai departe, tot cu aceeaşi dragoste părintească pentru noi toţi. Dumnezeu să-l odihnească în ceata drepţilor. Amin.
_________________________________
1.- IPS PIMEN, interviu TVR, 15 mai 1999, după înmormântarea Părintelui Ilarion Argatu.

+
Cuvântul ÎPS Arhiepiscop Teodosie la înmormântarea Părintelui Ilarion Argatu2

Înalt Prea Sfinţia Voastră,
Prea Cuvioşi,
Prea Cucernici Părinţi,
Îndurerată familie şi
Întristată adunare,
                        Ne-am adunat astăzi sobor de arhierei şi preoţi, mulţime de credincioşi ca să ne luăm rămas bun de la Părintele Ilarion Argatu, cel care a fost atât de cunoscut de noi, atât de binefăcător pentru credincioşi, slujitorul cel adevărat al lui Dumnezeu, pentru care iată ne aflăm aici. Şi am venit cu cuvântul din partea întâistătătorului bisericii noastre a Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist.
Părintele Ilarion, cu adevărat, de când harul Duhului Sfânt a coborât asupra sa de a luat cea mai aleasă haină, răbdarea, şi prin răbdare i s-a coborât în sufletul său înţelepciunea şi tot harul lui Dumnezeu. El este lumina acestei localităţi prin credinţa ce a răspândit-o, prin biserica ce a ridicat-o şi această lumină atât de strălucitoare de folositoare şi aducătoare de mângâiere credincioşilor din această zonă. S-a mutat acum 27 de ani la Bucureşti şi a petrecut în acest loc anii rugăciunii şi mângâierilor sfinţiei sale. Cu adevărat spune psalmistul că „omul cel înţelept este ca pomul răsădit lângă izvoarele apelor”.  El  a  venit acolo şi  s-a adăpat dintr-un singur izvor, izvorul fiind Dumnezeu care a turnat permanent din harul Său asupra sfinţiei sale.De aceea, cei ce l-au cunoscut de când a ajuns la Bucureşti, n-au văzut la sfinţia sa altceva decât jertfă şi rugăciune. Viaţa sa i-a fost o flacără vie, o flacără ce s-a aprins din harul lui Dumnezeu dar nu s-a stins pentru că rugăciunile sale n-au încetat niciodată. Cei ce stăteau împrejurul său ca să primească o binecuvântare, să-i primească sfaturile sfinţiei sale, observau că se ruga până „adormea” şi se trezea rugându-se. De aceea Părintele Ilarion era căutat de mulţimea de bucureşteni, de cei dinprejur şi din toată ţara. Rugăciunea sa perpetuă era cu adevărat cea mai mare mângâiere a sa, era hrana cea dintâi din fiecare zi, era puterea care-i dădea lui acea bunătate şi bunăvoinţă ca să primească pe oricine şi oricine să se adăpostească. De aceea, a fost cu adevărat ca un copac sub ramurile căruia s-au adăpostit cei mulţi şi ne-am adăpostit cu toţii şi el a cunoscut puterea rugăciunii pentru că harul lui Dumnezeu a rămas cu el pururea. Veneau la sfinţia sa nu numai oameni de rând necăjiţi, ci oameni tulburaţi, oameni frământaţi, oameni cu griji înalte şi tuturor le dădea poveţele cele mai alese. Astfel, zilele şi anii vieţii sale mult pentru un trăitor dar puţin pentru noi cei ce aşteptam să mai adape cu puterea rugăciunilor sale mulţimea credincioşilor i-au întocmit ca o cunună şi această cunună este cu lumină presărată pentru că toţi credincioşii care au aflat de mutarea părintelui Ilarion la Domnul au suspinat, s-au rugat, au plâns şi-l poartă mai departe în sufletele lor. Atât de viu a fost părintele în conştiinţa credincioşilor încât el nu poate să se despartă de noi. Nici unul dintre cei ce pleacă nu se desparte decât vremelnic şi trupeşte de noi, dar Părintele Ilarion lasă în urma sa un stâlp de lumină, o nădejde a bucuriei celei veşnice, o nădejde a învierii, pentru că întotdeauna chipul său a fost senin. Ochii săi ageri şi plini de strălucire neîncetat parcă te hrăneau din bucuria cerului, cu adevărat te hrăneau şi cu gura sa binegrăitoare şi cu inima sa cea largă şi cu bunătatea pe care o împărtăşea de acolo de la Mănăstirea Cernica. Părintele Ilarion a răspândit lumini în ţară, a răspândit lumini prin ucenicii săi, prin fiii şi nepoţii săi, prin bisericile pe care le-a ridicat, prin dragostea şi jertfa sfinţiei sale. Jertfele credincioşilor îşi aflau împlinirea pentru că prin părintele plecau la locul cel mai potrivit pentru jertfă la zidirea unui sfânt locaş sau de multe ori la ajutorarea celor nevoiaşi. Pentru toate acestea aducem din partea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, din partea clerului şi a tuturor vieţuitorilor din Eparhia Bucureştilor şi din partea credincioşilor sincere condoleanţe celor care-l regretă şi familiei sale şi tuturor celor din satul acesta, pentru că iată această lumină care a strălucit aici în Boroaia acum nu s-a stins doar se mută în ceruri la Dumnezeu. Să avem această nădejde, această mângâiere că prin rugăciune dacă îi vom urma pilda şi sfaturile, Părintele Ilarion va rămâne mai departe în sufletele noastre în rugăciunile noastre şi ne va ajuta de acolo unde Dumnezeu îl va rândui. Nădăjduim că cel ce cu rugăciunea s-a hrănit mai mult decât cu hrana cea trupească, cu privegherea şi cu trezvia mai mult decât cu somnul, neaparţinându-şi sieşi deloc ci dăruindu-se total slujirii lui Dumnezeu îmbrăţişând pe toţi cei ce aveau nevoie de rugăciunea şi cuvântul său, nădăjduim că părintele cu adevărat şi de acum înainte, ne va rămâne folositor şi ajutător aflând înaintea lui Dumnezeu bunăvoinţă şi cerând pentru noi toţi care păstrăm comuniunea de rugăciune cu sfinţia sa.
__________________________________
2.- Predică la înmormântarea Părintelui Ilarion Argatu, Boroaia, înregistrată pe data de 15.05.1999

+
Era socotit ca un duhovnic făcător de minuni3
                                                 
                        Părintele Ilarion Argatu a fost un slujitor unic în felul său, unic prin modul de a se dărui. Ortodoxia noastră românească, s-a sprijinit în veacul acesta şi mai ales în perioada de prigoană pe câţiva stâlpi de seamă şi dintre aceştia fiind şi Părintele Ilarion. El a trăit o adâncă teologie dar nu una obişnuită. Teologia Părintelui Ilarion a fost rugăciunea şi jertfa. Ceea ce l-a caracterizat în deosebi este modul de a se dărui. Nu s-a gândit la sine, nu s-a menajat pe sine, s-a dăruit cu totul, viaţa sa era rugăciunea şi această milostenie sufletească. Era socotit ca un duhovnic făcător de minuni şi făcea minuni prin faptul că aducea descoperirea păcatelor pentru mulţi care veneau în faţa sfinţiei sale şi iertarea lor. Aceasta este cea mai mare minune de a ajunge să te mărturiseşti lui Dumnezeu, să te cunoşti pe tine însuţi, să-ţi cunoşti mulţimea păcatelor şi puţinătatea sufletului. Ne rugăm ca Dumnezeu să-i primească jertfa şi osteneala ca să ne fie mai departe folositor, ajutător şi rugător pentru păcatele noastre.
_________________________________
3.- IPS TEODOSIE SNAGOVEANU, interviu, 15 mai 1999, după înmormântarea Părintelui Ilarion Argatu.
+
Părintele Cleopa către  Părintele Ilarion Argatu4

                        Preacuviose Părinte Arhimandrit Ilarion,
Iată fratele Petru l-a pus Dumnezeu între noi un fel de mijlocitor, prin care ne întâlnim aşa pe această cale cu ajutorul aparatului, noi fiind la mare distanţă. El îmi spune să vă trimit câteva cuvinte.
Eu, păcătosul şi nevrednicul, din partea mea vă trimit mai întâi smerite închinăciuni cu dragoste în Iisus Hristos şi vă doresc înaintea Preasfântului Dumnezeu şi a Preacuratei Lui Maici să vă sporească puterile duhovniceşti, energia fizică şi cea duhovnicească şi în anul care a sosit să staţi în slujba apostolatului acolo pentru milioanele de suflete care vă cercetează şi vă cer ajutorul duhovnicesc.
Preasfântul Dumnezeu să vă întărească, să vă mângâie, să vă sprijinească în această activitate duhovnicească şi Preacurata Lui Maică să vă acopere cu dumnezeiescul ei Acoperământ de ispitele văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. Şi vă rog din toată inima să nu mă uitaţi pe mine păcătosul la sfintele rugăciuni, că eu niciodată până acum n-am pus început bun de faptă bună.
Multă bucurie în Iisus Hristos şi multă dorire de sporire şi creştere în cele duhovniceşti. Spuneţi tuturor ce ne cunosc de acolo şi pe toţi vă rog să nu mă uitaţi în sfintele rugăciuni. Amin.
_________________________________
4.- Pr. Ilie Cleopa, Mrea Sihăstria, jud.Neamţ, scrisoare, din data de vineri 1 ianuarie 1982.

+
Răspunsul Părintelui Ilarion Argatu la scrisoarea Părintelui Ilie Cleopa5

Preacuvioase Părinte Cleopa,
                        Tare mult m-am bucurat de cuvintele frumoase pe care le-aţi adresat către mine, păcătosul, care mă găsesc la Cernica.M-am bucurat tare mult că sunteţi sănătos şi vă rugaţi şi pentru mine păcătosul.
            Eu mă rog Bunului Dumnezeu ca să vă ţină sănătos şi pe mai departe, şi cu rugăciunile preacuvioşiei voastre să mă întăresc şi eu în lupta pe care o am zi de zi, atât cu patimile mele cât şi cu lupta ce vine din afară.
            Vă sărut mâna cu multă dragoste şi cred, şi doresc să ne întâlnim cât mai degrabă spre a ne împărtăşi cuvinte de întărire şi de bucurie, cuvinte de ajutor duhovnicesc spre mântuire.
Blagosloviţi şi mă iertaţi pe mine, păcătosul Ilarion Argatu!
_________________________________
5.- Pr.Ilarion Argatu, M-rea Cernica, scrisoare de răspuns către Pr. Ilie Cleopa, 01.01.1982
+
 
Gândurile Părintelui Galeriu despre
Arhimandritul Ilarion Argatu6

                        Trece pe celălalt tărâm al veşniciei încă unul dintre duhovnicii neamului românesc cu experienţa lui, deopotrivă, în cele ale credinţei poporului său, de slujitor al Bisericii şi fiu al prigoanei tragice la care a fost supus.
Părintele Ilarion şi-a slujit credincioşii cu o râvnă şi un zel vrednice de pomenirea înaintaşilor. Harisma deosebită cu care a fost înzestrat a fost aceea a exorcizării, a eliberării omului de duhuri, gânduri şi obsesii ale răului. ''Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri” (Ef. 6, 12).
Părintele Ilarion era înzestrat cu asemenea arme: adevărul şi platoşa dreptăţii, cu focul Duhului Sfânt, cu pavăza credinţei. El avea puterea credinţei ca să stingă multe săgeţi ale vicleanului (diavolul). Şi aşa, din noianul de suflete care au trecut prin faţa lui în rugăciune şi smerenie, mulţi s-au izbăvit şi şi-au putut împlini mai departe în iubire şi lumina divină îndatoririle în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor. În aceste zile pascale de până la Înălţarea Domnului părintele pleacă însoţit de rugăciunile celor care l-au cunoscut şi l-au iubit şi au primit mângâierile harului său, pleacă însoţit de imnul sacru: ''Ziua Învierii să ne luminăm popoare, Paştile Domnului, Paştile! că din moarte la viaţă şi de la pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi!'' Hristos a înviat! Părinte Ilarion, cu acest cuvânt să-l întâmpini pe Iisus, Domnul vieţii şi al iubirii!
__________________________________
6.-Evenimentul Zilei,13 Mai 1999
+
Ce spune Părintele Iustin Pârvu?7
           
                        Cum priviţi recenta dispariţie dintre noi a părinţilor duhovnici mai sporiţi? Mă refer aici mai ales la părintele Cleopa şi la Părintele Argatu de la Cernica.
-Este vorba doar de cursul normal al vieţii. Fiecare şi-a dat rodul său şi apoi a plecat la locul care i se cuvine. Sunt sigur că acolo unde sunt ei acum au ajuns să se roage pentru noi. Trebuie să fie şi ei vrednici de noi şi noi să fim vrednici de ei.
-Reuşim să punem în valoare cuvenită învăţăturile lăsate de ei?
-Doar în măsura în care, în tineretul de astăzi mai există totuşi nişte copii buni, care, sperăm, vor face ceva în viitor. Din câte văd eu sunt puţine aceste persoane.
Însă nu în mulţime ci în cei puţini stă valoarea. Vedeţi, cei 12 Apostoli au cucerit întunericul păgân. Sper că şi de acum înainte viaţa să fructifice învăţăturile înaintaşilor noştri, testamentul spiritual al bătrânilor noştri.
+
Biserica şi minunile de azi8

                        Teama de impostură nu trebuie, totuşi, să pună în umbră minunile adevărate, la care adesea suntem părtaşi. Sigur că da! Am fost, eu însumi, martor ocular la o exorcizare şi la o vindecare făcută de Părintele Argatu, dar monahul  de  la  Cernica  trata minunile ca pe ceva obişnuit, cu o rară modestie. Sau cazul Arhimandritului Ilie Cleopa, un duhovnic îmbunătăţit, care a săvârşit fapte de credinţă minunate, dar se ascundea de presă!
Cine l-a transformat pe monahul de la Sihastria într-o „vedetă”? Nu ziarele şi televiziunea?
_________________________________
7.-Părintele Iustin Pârvu.Înapoi în Est,05/10/07,orthoblog
8.-Pr. Vasile Răducă, paroh la Biserica Kretzuleşti, „Despre credinţă, miracole şi minuni.” în Formula AS nr.366
+
Ce spune
Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa?9

                    Mulţumesc pentru mesaj,şi eu am fost sub protecţia Părintelui Ilarion Argatu care s-a rugat pentru mine în timpul prigoanei mele, iar soţia mea a fost protejată ani de-a rândul de rugăciunile lui şi a primit de la el ajutor material când eu eram închis.
+
Mărturia Părintelui Mihai Argatu10

            Vreau să povestesc un eveniment petrecut în anul 1986 în luna august. De la Vorniceni –Botoşani, unde eram preot, am mers la Bucureşti împreună cu soţia mea ce era însărcinată cu fiica mea mai mare şi de obicei trăgeam la Mănăstirea Cernica la Părintele Ilarion Argatu, acolo dormeam, mai   ales   că   ajungeam   cu   trenul   foarte târziu,   iar  pentru treburile pe care le aveam de rezolvat în cursul zilei următoare, trebuia să fiu odihnit. În jurul orei 23,00, am coborât din autobuzul de Cernica la poarta mănăstirii, împreună cu soţia şi câţiva călători cu care am intrat în mănăstire.
Începând de lapoarta mănăstirii cineva cu doi câini-lupi, mergea în urma noastră, urmărindu-ne până în dreptul chiliei părintelui. Ceilalţi călători au mers mai departe, noi fiind ajunşi în dreptul chiliei părintelui am rămas singuri iar respectivul civil a început să ne întrebe:
-Unde mergeţi!? Atunci eu cam indignat l-am întrebat:
-Ce te interesează pe matale? El ne-a mai întrebat încă odată:
-Unde dormiţi şi ce faceţi în mănăstire? Iar eu l-am întrebat:
-Dar matale cine eşti şi ce te interesează de noi? El atunci s-a recomandat şi a spus:
-Eu sunt securistul mănăstirii, şi de asta, eu sunt obligat să ştiu de fiecare unde merge, mai ales în timpul nopţii…, oricum nu aveţi unde merge fără ştirea mea.
 -Eu sunt nepotul Părintelui Argatu şi merg la el.
-Rânduiala mănăstirii este să nu primească penimeni în timpul nopţii.
-Cum să nu mă primească, sunt nepotul lui şi trebuie să mă primească!
-Uite, eu vă demonstrez că n-o să vă primească! Am ajuns aproape de chilia părintelui, el s-a oprit la vreo zece metrii, câinii lângă el, am urcat scările, lumina era aprinsă, am bătut la uşă, am strigat:
-Părinte!… Părinte! Părintele era în baie, se spăla sau spăla ceva, nu a răspuns. Am mai strigat de mai multe ori, am bătut în uşa de vreo patru-cinci ori, nimic, îmi luase cineva minţile să mă recomand că sunt eu nepotul lui şi să-mi dea drumul să intru. Văzând că nu dă drumul atunci am renunţat. Securistul se apropie şi ne întreabă:
-Aveţi buletinele la voi? Mergeţi la locul de cazare! Locul de cazare era dincolo de iaz la Sfântul Nicolae, iar trecerea se făcea pe o fâşie de drum lat de vreo şase metri, în dreapta şi în stânga era apă, câinii mergeau zece metri în faţă şi reveneau, când în faţă când în spate, soţia era foarte fricoasă mai ales în prezenţa câinilor, şi de speriată ce era îmi tot şoptea la ureche:
-Să ştii că ăsta ne omoară!
-Stai liniştită că Dumnezeu o să ne ajute. Am trecut de iaz, am ajuns la locul de cazare, imediat securistul a mers şi a strigat pe cine era de servici la cazare, era o femeie, şi i-a spus:
-Ia-le buletinele, înregistrează-le şi dă-le ocameră! Ne-a luat buletinele, ne-a dat o cameră unde am fost cazaţi, iar dimineaţa ne-am prezentat la părintele şi l-am întrebat de ce nu ne-a deschis!? Iar el ne-a spus că nu are voie să deschidă, pentru că au fost tot felul de atentate la viaţa lui şi se teme să deschidă. L-au înfricoşat în puterea nopţii deghizându-se în tot felul de persoane şi a avut necazuri mari. Părintele până în 1986 a mai avut încă două camere, pe care i le-au luat şi au pus acolo un aşa zis «călugăr» dar care era maior de securitate, ca să-l urmărească pe părintele şi pe cei care vin la el. In concluzie, cred că părintele niciodată nu a fost slăbit de securitate, chiar şi după ‘89, şi ne mărturisea că sunt tot felul de persoane destul de dubioase care îl urmăreau şi după‘89.
_________________________________
9.-Preot Gh. Calciu Dumitreasa, message-net, 10 oct., 2003
10.-Preot Argatu Mihai, comuna Iacobeni, judetul Suceava,mărturie,înregistrată pe30.04.2001
+

Părintele Ilarion Argatu  era văzător cu duhul11

                          Am fost acum vreo 23 de ani în urmă împreună cu bunica mea, trecând peste râul Moldova, la slujbele Părintelui Argatu, la Sfântul Maslu, unde am rămas şi la rugăciunile de noapte. La părintele erau veniţi tot felul de oameni, buni şi mai puţin buni, s-a întâmplat că o femeie i-a furat alteia nişte bani. După terminarea rugăciunilor părintele a făcut o mică anchetă, fără prea multă cercetare părintele a descoperit femeia care a furat banii şi i-a spus şi unde i-a ascuns şi a îndemnat-o să-i scoată, îi ascunsese la părţile intime unde ea gândea că nimeni n-are voie s-o caute. Văzându-se descoperită, nu a mai avut ce face decât să scoată banii de unde i-a ascuns şi i-a dat banii femeii de la care-i furase. Toată lumea a rămas mirată şi se întreba de unde a ştiut părintele cu atâta exactitate, cine i-a furat şi unde i-a ascuns. Atunci cu toţii şi-au dat seama că părintele era văzător cu duhul.
_________________________________
11.- Prezvitera Argatu Mariana, com. Iacobeni,Suceava, mărturie, înregistrare din 30.04.2001.
+
Securitatea n-a reuşit
să-l ducă cu maşina pe Părintele Ilarion Argatu12

                        Părintele de multe ori când venea la noi sau când ne duceam noi la el, spunea cum veneau cu maşina de la securitate ca să-l ducă. El se ducea, nu avea ce să facă, se ducea, se îmbrăca, cobora, se urca în maşină şi când să pornească maşina nu pornea, degeaba se chinuiau ca să o pornească, atunci i-au zis:
-Părinte, cred că dumneavoastră sunteţi de vină, ia daţi-vă jos să vedem dacă maşina porneşte că doar maşina a fost bună. Când se dădea părintele jos, pornea maşina, când se urca părintele în maşină se oprea şi nu mai pornea şi în felul acesta nu l-au putut duce. Cu adevărat, rugăciunile lui, credinţa lui şi Dumnezeu l-au apărat.
+
Părintele Ilarion protectorul călătorilor13

                         Trebuia să plecăm la Constanţa. În ziua aceea, nu ne trăgea inima ca să ne pornim. Dar până în cele din urmă ne-am hotărât să ne pornim şi atunci am început să ne luăm rămas bun de la toţi, pe toţi i-am sărutat de parcă era pentru ultima dată. Aveam acest sentiment de ultimă clipă, că merg undeva de unde nu mă voi întoarce, este pentru ultima dată.  Mă  miram şi  eu cum de-mi parvin astfel de gânduri şi mă încearcă o astfel de stare. Atunci mi-am zis că nu voi spune la nimeni, nu mai sperii pe nimeni, iar în drum mă opresc la Boroaia la Părintele Ilarion Argatu şi am să iau binecuvântare de drum de la Părintele Argatu. Nici lui Bogdan, soţului meu nu i-am spus nimic, el nu ştia. Când am intrat în Biserică la Boroaia, m-am aşezat lângă raclă şi cu tot sufletul şi puterea m-am rugat părintelui şi i-am zis:
-Părinte Ilarion, te ridici din raclă şi vii cu mine în călătorie până în Constanţa, că nu ştiu ce se întâmplă, că pe drum noi sigur murim, sigur murim!
Cum eram si vorbeam cu el, fără să audă nimeni, era Bogdan lângă mine, am auzit un zgomot aşa cum s-ar ridica cineva din pat. După ce am ieşit afară, soţul meu mă întreaba:
-Măi, tu, ai auzit ce tare a pocnit racla? Eu m-am făcut că nu am auzit şi i-am spus:
-Nu, dar cum a pocnit?
-Aşa, ca şi cum s-ar fi ridicat cineva din raclă.
După aceea i-am zis tot ce s-a întâmplat cu mine de când        ne-am pornit de acasă şi cum i-am zis Părintelui Ilarion să vină cu noi pe drum că sigur noi astăzi murim. Şi aşa am plecat mai  departe spre Constanţa. Când am ajuns la intrare în Constanţa, la o intersecţie ce vine de la Slobozia şi trece pe la Viziru, acuma este închisă, aşa de strâmtă era intersecţia aceea încât nu era cum să treacă două maşini odată fără să se ciocnească. Numai ce am văzut că vine spre noi în viteză un tir. Am strigat la Părintele Ilarion şi am închis ochii. Nu ştiu cum a trecut tirul pe lângă noi fără să ne atingă, fără o zgârietură. Şoferul tirului, a oprit şi s-a dat jos speriat şi mirat cum printr-un spaţiu aşa de strâmt au încăput maşinile fără să se atingă? De parcămaşinile ar fi zburat una peste alta. Numai puterea lui Dumnezeu a făcut această minune la rugăciunile Părintelui Ilarion care s-a sculat din raclă şi ne-a însoţit şi protejat tot drumul. Noi am oprit speriaţi, simţeam că ni se face rău. Locul de trecere era aşa de strâmt, nu permite trecerea la două maşini fie ele cât de mici. Dacă nu l-am fi luat pe Părintele Ilarion protector la călătoria noastră eram morţi cu siguranţă. Mari minuniface Părintele Ilarion cu cei ce cred în sfinţenia lui.
_________________________________
12.-Prezvitera Argat Floarea, loc. Valea Glodului, jud. Suceava, mărturie, inregistrare din 12.04.2009
13.-Preot Ganţă Bogdan şi Veronica, Constanţa, mărturie, înregistrare din 22.08.2010
 
+
 
Mărturia Părintelui Nicolae Truşcă,
parohia Negoieşti, Judeţul Călăraşi,
21.05.2010

Fericiţi cei milostivi…sau despre Părintele Argatu14

     L-am cunoscut pe Părintele Ilarion Argatu în anul 1984. Auzisem de la unii preoţi – colegi că părintele îi ajutase material la reparaţiile bisericilor unde slujeau, şi cum aveam şi eu lucrări de reparaţie la biserică m-am gândit să-mi încerc norocul. Părintele Argatu îşi avea chilia la Mănăstirea Cernica.  
Într-o dimineaţă, pe la sfârşitul lui martie, plec la părintele. Ajuns la mănăstire am recunoscut chilia uşor: vreo 30-40 de persoane aşteptau în linişte la o uşă. Mă strecor înghesuit printre ei, ajung în faţa uşii şi intru, lăsând impresia că sunt un obişnuit al casei. Când intru în chilie Părintele Argatu şedea pe un scaun de lemn, la o masă cu o muşama. Pe masă era o găleată plină cu apă, o cruce şi două sfeştoace de busuioc. Unul era foarte mare cât gura de la găleata de apă, că dacă îl luai în mână abia îl puteai cuprinde, şi unul mic, aşa cum au preoţii când merg cu Boboteaza prin sat. Erau icoane pe toţi pereţii, o candelă   aprinsă, pe  jos  un  preş  ţărănesc. Părintele  citea  pe o carte, şi-a ridicat privirea spre mine, a dat să spună ceva, dar probabil văzându-mă în reverendă s-a oprit. Era mirat! Avea o barbă mare, albă, patriarhală, ochii îi jucau în cap. Dragă cititorule, mi-a vorbit în “dulcele grai moldovenesc”, pe care dacă aş încerca să-l redau poate aş greşi. Mi-a încălzit inima…
-Ce necazuri te aduce frăţia ta la mine? Vino să te sărut pe frunte! Am simţit că am în faţa mea un sfânt. Cu câteva luni mai înainte, fusesem la un preot paroh de la o mare biserică din Bucureşti. Când m-a văzut în reverendă mi-a spus direct: „Dacă ai venit după bani să ştii că n-am. Du-te şi munceşte. Mergi şi cântă la altă masă că la mine nu ţine.” Părintele Argatu mi-a luat faţa între mâini şi chiar m-a sărutat pe frunte..
-Stai jos colea pe scaunu’ aista şi spune ce vânt te aduce la chilia mea. Îi povestesc necazurile mele; biserică mare… sat mic… lume săracă… monument istoric…
-Ei frăţia ta, dacă vrei să te ajut trebuie să vii la mine de 3 ori în numele Sfintei Treimi. O dată vii pentru Tatăl, o dată pentru Fiul şi apoi pentru Sfântul Duh, Sfinţitorul lumii. Să vii 3 luni la rând şi apoi om vedea ce gânduri îmi va da Sfânta Treime despre frăţia ta.
-Am să vin cu plăcere preacuvioase!
-Acum du-te, deschide uşa, şi dă drumul mulţimilor! Chilia părintelui nu avea mai mult de patru metri pe patru. Deschid uşa şi cele 30-40 de persoane au „năvălit” în chilia cuviosului părinte. După ce ne liniştim Părintele Argatu ne spune la toţi:
-Vedeţi busuioacele aistea două? Unu-i mare, ş-altu-i mic! Şi ne arată cu mânaşi privirea cele două sfeştoace de pe masă. Busuiocul cel mare îl folosesc împotriva diavolilor cei mari, iar busuiocul cel mic îl folosesc împotriva diavolilor cei mici de toată ziua… că toată zâulica drăcuşorii cei mici uite aşa ne dau târcoale! Şi părintele îşi ridică mâinile şi-şi mişcă agitat degetele vrând să ne arate cum diavolii nu ne dau pace. Apoi ia busuiocul cel mic, îl înmoaie în găleata cu apă sfinţită şi ne stropeşte pe toţi în semnul Sfintei Cruci zicând:
-Stăpâne Atotţiitorule cercetează cu mila Ta perobii Tăi, care sunt neputincioşi. Tinde braţul Tău cel plin de tămăduire şi-i ridică din patul suferinţei şi din boală; ceartă duhul neputinţei, depărtează de la ei toată durerea, fierbinţeala şi frigurile; şi de sunt într-nşii păcate, iartă-i cu iubirea Ta de oameni… Ei! Amu’ ieşiţi afară şi intraţi fiecare pe rând. Iar frăţia ta – şi se uită la mine – te aştept peste o lună. I-am sărutat mâna, părintele m-a sărutat pe frunte… şi am plecat. După o lună de zile, într-o dimineaţă eram iar în chilia Părintelui Argatu. Întâlnirea s-a petrecut aproape la fel, dar seara, la plecare, mi-a spus:
-Data viitoare să vii cu chitanţierul. Eram ameţit de foame şi ieşind pe poarta mănăstirii, m-am gândit că nici Părintele Argatu nu mâncase nimic în ziua aceea. A mai trecut o lună şi  m-am dus iar la cuviosul părinte, care de cum am intrat în chilie – tot pe la ora 6 dimineaţa – îmi spune:
-Ei… frăţia ta, acum ai venit în numele Sfântului Duh, Sfinţitorul lumii. Ai adus chitanţierul?
-L-am adus preacuvioase! îşi duce mâinile la piept, se pipăie, apoi scoate de sub reverendă un teanc de bani.
-Hai, treci şi scrie la chitanţe… şi începe… Ion, Vasile, Maria, Floarea cu copiii ei, Stan şi Gherghina cu tot neamul, Văsălie adormit…
-Preacuvioase, părintele protopop a spus să scriu şi numele de familie…
-Să-i spui părintelui protopop să-ţi dea el bani sărepari biserica… Am completat 150 de chitanţe numai cu numele de botez; mi-a dat 15000 de lei, după care, simţindu-mă îndatorat îi fac o invitaţie…
-Preacuvioase, vă invit la mine la biserică într-o zi; biserica   mea   pe   vremuri  a  fost  mănăstire… Părintele scoate
dintr-o pungă doi covrigi pe care mi-i întinde spunându-mi:
-Ia să ai ce mânca pentru că data trecută ai răbdat de foame. Vino încoace. Se îndreaptă către fereastra chiliei, dă la o parte o perdea simplă, albă şi continuă:
-Nu pot veni că-s urmărit. Vezi pe omul cela care stă pe banca aceea şi citeşte? Dar ce zic eu că citeşte!? Acela numai se face că citeşte, că de fapt el nu citeşte! Acela-i securist. Că de-ar citi cât se face el că citeşte, ar fi mai deştept decât noi amândoi la un loc! Ştii ce carte citeşte? Poveşti nemuritoare…! Săracu…! Aceea-i pânea lui! Eu nu sunt supărat pe el. O avea copii. Mă rog şi pentru el în fiecare dimineaţă.
Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 2849
Afisari total: 12865144
Vizitatori online: 3

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol