Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
- MARTURII ALE IERARHILOR, PREOTILOR SI MONAHILOR.... pag 23 - 40
Sfânta Evanghelie de la Mănăstirea Hadâmbu

                        În ziua de Sfinţii Arhangheli „Mihail şi Gavriil” al anului 2011, icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu, judeţul Iaşi, a fost adusă spre închinarea credincioşilor din satul Petia, judetul Suceava, cu binecuvântarea ierarhilor IPS Teofan Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Un sobor de preoţi au întâmpinat icoana şi delegaţia mănăstirii Hadâmbu condusă de Ieromonahul Iorest, secretarul mănăstirii. Din discuţiile purtate cu părintele Iorest am aflat că este bucovinean şi că de câte ori este vorba să vină în Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor cu icoana făcătoare de minuni o face cu multă dragoste. Sfinţia sa a aflat că sunt unul dintre preoţii familiei Părintelui Ilarion Argatu şi a ţinut să-mi împărtăşească o faptă minunată a Părintelui Ilarion Argatu prin care a ajutat Mănăstirea Hadâmbu. Părintele Iorest imi povesteşte:
-Părinte Ioan, am să vă spun ceva legat de părintele Ilarion. Ceea ce am să vă spun de la Părintele stareţ Nicodim ştiu, pentru că el a povestit întâmplarea de multe ori la noi la mănăstire. Spunea sfinţia sa că era prin anul 1990, atunci la început, când s-a deschis mănăstirea şi alerga Părintele Nicodim după fonduri şi materiale de a renovat bisericuţa cea veche şi a construit pe cea nouă. Ştiţi cât de greu era că nu erau bani. Într-o zi aflându-se la Bucureşti şi intrând în Magazinul de Obiecte Bisericeşti, a văzut o Sfântă Evanghelie foarte frumoasă şi ar fi dorit s-o cumpere pentru mănăstire. Dar cu ce? Bani nu avea! Era tare necăjit. Atunci, îi vine în minte să treacă pe la Mănăstirea Cernica şi să-l viziteze pe Părintele Ilarion Argatu, măcar să-i dea o binecuvântare ştiind că este bucovinean de al nostru. Când a intrat Părintele Nicodim în chilia dânsului, Părintele Ilarion l-a binecuvântat, spunându-i: „ ştiu că ai mari greutăţi... ia banii ăştia că ştiu că vrei să cumperi pentru mănăstire Sfânta Evanghelie” De atunci n-a putut să-l mai uite pe Părintele Ilarion, nu numai pentru faptul că i-a dat bani să cumpere Sfânta Evanghelie pentru mănăstire ajutându-l, cât mai ales pentru faptul că a văzut în Părintele Ilarion Omul lui Dumnezeu, cel ce a văzut cu duhul dorinţa părintelui stareţ fără ca acesta să-i spună sau să-i ceară ceva. Aşa că poate să spună cine ce vrea despre Părintele Ilarion că noi ştim cum a fost sfinţia sa.

+
Vindecarea unui copil de o boală incurabilă15

                        L-am cunoscut pe Părintele Argatu în anul 1985, în urma unui necaz de familie având un copil lovit de o boală incurabilă. În urma consultării unor medici chiar şi din străinătate unde n-am găsit nici un fel de soluţie, m-am întors în ţară şi am bătut în uşa acestui preot Ilarion Argatu în jurul căruia am stat o jumătate de an la rugăciune şi am găsit vindecare. Am avut momente când simţeam pe viu efectul rugăciunilor şi postului pe care-l făcea acest preot pentru necazul nu numai al nostru ci pentru oricare credincios ce apela la rugăciunea lui. A fost preotul care m-a chemat în mod direct la misiunea adevărată. A fost preotul care nu odată şi-a deschis punga pentru oamenii săraci. A fost omul care din jertfa primită de la credincioşi o întindea ca mână de ajutor nevoiaşilor, iar din tot venitul realizat am văzut cu ochii cum nimic nu-şi însuşea ci punea totul fie pentru ridicarea unui aşezământ fie spre hrănirea sau vindecarea unui bolnav.
___________________________________
15.-Pr.Nicolae Dragomir, Parohia Pârjol, judeţul Bacău, TVR interviu 15 mai 1999, după înmormântarea Părintelui Ilarion Argatu

+

Mărturii
ale Monahiei Irina Lupea
de la Mănăstirea Tismana


Cum l-am cunoscut pe Părintele Ilarion Argatu16

                        Sunt aproape 30 de ani, când, în vara anului 1982 cam pe la sfârşitul lui august, un grup de tineri de la Biserica Părintelui Andreicuţ (Turda), unde mergeam nu de multă vreme, m-au invitat să fac o excursie cu ei pe la mănăstirile din Moldova şi să-i vizităm pe marii duhovnici.
Ştiu că a fost o excursie frumoasă, duhovnicească, care mi-a schimbat viaţa. A fost atât de înălţător încât în scurt timp n-am mai putut rămâne în lume.
Sunt multe de spus din acea excursie, dar, mă voi limita la câteva întâmplări minunate pe care le-am văzut şi pe care Dumnezeu le-a îngăduit să le vedem pentru tainele de El ştiute. Vreau să spun că niciodată n-am văzut o slujbă la o mănăstire, când deodată ne-am pomenit la Mănăstirea Sihăstria într-o sală mare, unde oameni mulţi aşteptau şi ascultau cu gura căscată învăţătura ce ieşea din gura Părintelui Cleopa. Era minunat.
Părintele Cleopa nu avea microfon, dar tot omul, fie aproape, fie departe, din cauza mulţimii oamenilor, toţi auzeau cuvântul la fel. Chiar dacă erai în spate auzeai ca cel de la picioarele dânsului. Asta a fost una din minunile Părintelui Cleopa.  Când am intrat noi în sală Părintele Cleopa a rostit tare:
-Uite-ope maica Irina de la Tismana...!
Toţi ne-am întors privirea în spate, dar n-am văzut pe nimeni. Toate s-au împlinit la timpul lor.
            Nu mai ţin minte ce zi era, dar era seară, se întunecase şi ne-a trimis la biserică. Acolo călugării cântau Acatistul Bunei Vestiri şi cum era semiîntuneric, o lumină numai de la lumânări, când am intrat în pridvor şi am auzit vocile puternice cântând: “Bucură-te, Mireasă pururea fecioară!”, am crezut că sunt în Tinda Raiului. Ştiu că n-am mai vrut să ies de acolo. Tinerii din grupul meu mă chemau să ne cazăm iar eu nu vroiam nimic.    Le-am zis:
            -Eu rămân aici!
            Îmi ziceam în sinea mea, dacă intru mai încolo (în Biserică) acolo e Raiul! Eiii!
Ce-a fost acolo şi în inima mea, ştie Domnul. Ştiu doar că grupul (în care eram 5-6, nu mai ţin minte, că nu ne prea cunoşteam îndeaproape) a plecat şi eu am rămas acolo. Probabil s-au supărat că nu ne-am mai întâlnit. Doar un băiat Gusti (Augustin) m-a aşteptat şi m-a însoţit timp de două săptămâni toată excursia. La început mi-a fostfrică de el, dar     l-am urmărit şi am văzut că era un băiat foarte credincios şi foarte serios. Apoi, am stat fără grijă.
            Îmi zice Gusti:
            -O, te minunezi de ce vezi!? Da, să-l vezi pe Părintele Paisie! Da, pe Părintele Argatu! Vom ajunge dacă ne va ajuta Bunul Dumnezeu şi acolo Părintele Cleopa e mai dur, ca Sfântul Vasile cel Mare, Părintele Argatu este blând ca Sfântul Ioan Gură de Aur! Îmi spunea Gusti, că Părintele Cleopa este foarte aspru cu sine însuşi, iar Părintele Argatu e blând.
            După câteva încercări, pe care atunci nu le pricepeam (ispite) cu ajutorul Bunului Dumnezeu ne-am pomenit ajunşi la Mănăstirea Cernica. Gusti care era foarte familiarizat cu călugării din multele excursii pe care le mai făcuse, se simţea ca acasă. Însă eu eram cu totul străină şi mă minunam mereu de tot ce vedeam. Gusti mă înţelegea.
            Iată-ne ajunşi în faţa Părintelui Argatu. Nu-i pot descrie blândeţea, bunătatea şi zâmbetul dulce cu care se uita la noi. Era aşa de bine în preajma lui că nu mai puteai să pleci de lângă el. Simţeam atâta bucurie, pace, siguranţă lângă dânsul, că timp de o săptămână nu l-am slăbit din ochi. Doar mă deranjau parcă persoanele din preajma dânsului care ţipau, făceau ca păsările de baltă, ca lupii, ca şerpii şi-i spuneam lui Gusti că mă enervează aceste persoane că fac aşa şi nule este ruşine de prezenţa Părintelui Argatu care era ca un înger în mijlocul lor.
            -Taci din gură! Îmi zice Gusti, că ăia sunt oameni demonizaţi. Ei nu vreau să facă aşa, dar diavolul face aşa. O da, ce m-am speriat şi am zis că dacă-i aşa mi-e frică de ei. El mi-a zis:
            -Nu trebuie să-ţi fie frică, că e Părintele Argatu acolo! După asta, nu i-am mai băgat în seamă. Mă obişnuisem cu ei şi chiar îmi era milă de ei. Până acolo n-am ştiut că sunt şi astfel de oameni.
            Părintele Argatu, făcea rugăciuni de exorcizare şi de diferite trebuinţe la anumite ore din zi şi din noapte. Gusti s-a dus pe la călugări şi-a găsit prieteni pe acolo, a vizitat una alta, iar eu eram nedezlipită de lângă Părintele Argatu. Nu mă interesa nimic, doar să-l văd şi-mi era atât de bine..., făceam ce făceam ajungeam lângă dânsul. Nu puteam sta parcă dacă nu-l apucam de mână sau de încălţămintea piciorului când stăteam în genunchi. Mă gândeam uneori că poate-l supăr, sau cine ştie ce, dar dumnealui care-mi vedea inima mea şi-mi citea toate gândurile, mă privea cu bunătate, avea o bucurie pe faţă permanent, un zâmbet blând, era ca un înger între oameni.
Aşa de mult îl iubeam că nu simţeam foame, somn, sau altceva. Avea nişte mâini umflate, dar pentru că erau ale lui erau aşa de frumoase cum n-am mai văzut. Ieşea din persoana lui o bunătate! Ceva care te făcea să te simţi bine. De multe ori mă gândesc, cândîmi aduc aminte, cum putea respira de noi care ne băgam în el? Pur şi simplu fiind lume multă ne îndeseam în el. Uneori mă uitam cu coada ochiului, oare nu se supără? Dar el care-mi cunoştea gândul îmi zâmbea, ca semn că nu-l supără această aglomeraţie. Toţi se simţeau bine în preajma sa. Ce bine era..., ce bine ne simţeam. Zicea Gusti când venea din mănăstire şi-i povesteam:
            -Vezi, dacă lângă un om îi aşa de bine că-L are pe Dumnezeu în el, dar lângă însuşi Hristos cum va fi? Am înţeles eu mai târziu că aceşti oameni ai lui Dumnezeu care sunt plini de Duhul Sfânt sunt nişte “dumnezei după har”, cum spunea Părintele Arsenie undeva, că “la sfârşitul lumii îşi va aduna dumnezeii”. Ce frumos! Părintele Cleopa spunea că “vor străluci ca soarele!” Cine se va mai putea uita la ei, să vezi un soare şi încă un soare, şi... încă un soare, şi...câţi n-or mai fi? Doamne, Doamne.
            Ţin minte că nu lipseam de la nici o rugăciune ale Părintelui Argatu. Nu le înţelegeam eu pe vremea aceea dar era “Părintele”. Stăteam acolo până plecau toţi şi spuneau: “ acum mergem la biserică, că, a început cutare slujbă”. Nu lipsea de la nici o slujbă din biserică. Odată n-am plecat, am stat acolo şi      l-am văzut când a dat să plece la vecernie. Bucurie mare! Dar, ca din pământ s-a adunat lumea împrejurul său de-i îngreunau mersul. Era cineva în mulţime care mereu făcea agitaţie, se izbea peste cei care eram aproape dedânsul. M-a izbit cineva din spate de era să cad. M-a izbit că dacă nu mă ţineam de mâna părintelui cădeam. Dumnealui s-a oprit şi cu aceeaşi bunătate specifică lui, a zis:
            -De ce sunteţi răi? Vedeţi câte maşini sunt aici? Aceştia toţi sunt prietenii mei şi mă voi duce cu unul din ei cu maşina până la biserică, nu veţi mai merge cu mine dacă faceţi aşa. Şi aşa a fost. Aşa de rău mi-a părut...
            Aş fi vrut să mergem mereu aşa, dar nu a mai fost.
Aveam o ispită, că atunci când citea părintele rugăciuni şi dădea Sfânta Cruce s-o sărutăm, îmi era silă s-o sărut după anumite persoane care făceau urât şi n-o sărutam. Sau o sărutam numai dacă părintele se uita la mine. Văzând aşa, părintele a ţinut cont şi îmi dădea prima să sărut Sfânta Cruce şi mâna sfinţiei sale.
Când termina rugăciunile se aşeza pe pat şi eu mă aşezam cu sfială lângă dânsul ca să nu ocupe altul locul. Niciodată nu vorbeam nimic, nu întrebam nimic, doar îl păzeam. Stătea cu epitrahilul la gât şi cu Sfânta Cruce în mână şi vorbea. Eu în naivitatea mea credeam că-i concentrat la povestire şi nu mă vede. Eram atât de fericită că nu prea eram atentă la discuţii, eram undeva într-o altă lume, o lume a mea, nu mă interesa nimic pentru că acolo în chilia sa totul era minunat. Mă obişnuisem cu minunile şi credeam că aşa trebuie să fie. Ştiam că minunile veneau de la părintele şi nu lemai băgam în seamă. În fiecare zi erau minuni şi veneau oameni cu care s-au făcut minuni datorită părintelui, veneau să-i spună şi ne spuneau la toţi care eram de faţă. Acum îmi pare rău că nu m-a interesat şi să scriu acele minuni, dar atunci mă interesa numai prezenţa părintelui.
___________________________________
16.-Monahia Irina Lupea, M-rea Tismana, scrisoare, din data 04.03.2011

+
Marie..., du-te acasă că mirele
te aşteaptă-n poartă.17

                        Odată cineva s-a aşezat în locul meu lângă părintele, m-am întristat foarte mult. Aproape că-mi venea să plâng. M-am aşezat la uşă şi-l priveam pe părintele în faţă. Săracu...., se uita la mine şi spunea că el ne iubeşte pe toţi şi cum să facă ca toţi să stăm lângă dânsul? Aşa m-am ruşinat! Apoi, a început să ne povestească o întâmplare din viaţa dânsului: „A venit la mine o fată din Suceava pe care o chema Maria şi era fată de la sat, îmbrăcată mai ţărăneşte şi avea o poşetă pe umăr şi-mi zice:
-Părinte, am venit la matale să-mi faci o rugăciune să mă mărit. Eu am întrebat-o:
-Marie, dar tu crezi că dacă-ţi fac eu rugăciune te măriţi? Imi răspunde:
-Cred părinte, (părintele povestea cu accentul lui dulce de moldovean)  
-Bine Marie! Stai în genunchi. A stat în genunchi şi i-am citit o rugăciune. S-a ridicat Maria şi-a luat poşeta şi a rupt-o la fugă către casă. Dar de la fântâna turcului (situată pe stânga între poartă şi mănăstirea Cernica), Maria s-a întors înapoi ca să mă mai întrebe:
-Părinte, mă mărit?
-Bine Maria, atâta ţi-a fost credinţa până la fântâna turcului?
-Ba cred, părinte!
-Du-te acasă că mirele te aşteaptă-n poartă. A fugit Maria, de rupea picioarele. Toţi am râs. Şi aşa a fost şi să vă spun de ce a fost aşa. Fata era orfană  de  tată,  avea  numai  mamă, nu  avea fraţi. Şi cum venise băiatul şi a întrebat de fată, mama l-a ţinut la poartă. Nu-l putea primi în casă din cauza bârfelor vecinelor. Avea vecine bune de gură şi bârfitoare. Şi aşa a ajuns Maria de   l-a găsit pe băiat la poartă, a stat de vorbă şi s-a căsătorit. Părintele ne spunea că a văzut-o şi mireasă.
_________________________________
17.- Idem
+
Pedeapsa femeii
ce a venit la botezul copilului ei fardată (plină de ruj)18

                        Altă dată ne-a spus că a venit o doamnă boieroasă să-i boteze un copil. După botez, doamna i-a mulţumit..... Ea avea ruj pe buze şi rujul a rămas pe mâna părintelui. Doamna s-a dus acasă cu copilul sănătos şi durduliu ca un pepene. După un timp, zice părintele, vine doamna la mine şi-mi spune:
-Părinte, copilul meu se usucă! Părinte, moare copilul meu! Părintele ne-a spus că se usca copilul ei ca broasca. De ce? Pentru că i-a rămas rujul pe mână. Părintele a întrebat-o:
-Vrei să trăiască copilul?
-Da, părinte!
-Du-te acasă şi ia o cărămidă şi freacă-ţi buzele până-ţi dă sângele şi atunci se va vindeca copilul. Noi toţi ne-am mirat! Şi părintele a zis că a fost mare păcat că s-a vopsit şi a venit aşa la taina botezului, că i-a sărutat mâna murdărind-o cu acea substanţă. Iar acum ca să capete iertare trebuia să le roşească cu sângele ei pentru a se face sănătos copilul.
Femeia a făcut aşa, cum i-a spus părintele şi pe loc s-a vindecat copilul. După aceea a devenit ea foarte credincioasă, spunea părintele.
M-am cutremurat cât de mult l-a iubit Dumnezeu pe părintele şi cât de sfânt era, de i-a dat Dumnezeu femeii o astfel de pedeapsă.
Ştiu că mulţi l-au judecat pe părintele că de ce i-a dat aşa canon, dar asta nu a fost de la el ci a fost ceva de la Dumnezeu, pentru că părintele era foarte iertător şi milos. Dar spunea că fără jertfă nu se poate.
            Rujul femeii a rămas pe mâna părintelui şi părintele fiind foarte ocupat n-a observat că are pe mână ruj şi a făcut botezul. Iar mâna cu rujul a intrat în apa botezului şi de acolo s-a îmbolnăvit copilul. Vai, un aşa lucru neînsemnat şi ce păcat mare a fost. Câţi mai iau în considerare acum sau câţi îşi mai dau seama de ce li s-a îmbolnăvit copilul?
            Cunosc doi preoţi care l-au judecat foarte aspru pe  Părintele Argatu pe tema asta, dar amândoi  au ajuns rău de tot.
____________________________________
18.- Idem

Dezlegaţi-o că şi Dumnezeu a dezlegat-o19

                        Odată, şezând noi pe pat lângă părintele, ne face semn să se lase culoar spre uşă că vine cineva cu o fată bolnavă de la Iaşi. Nu ne miram, ştiam că ştie tot. În nici zece minute apare un om şi o femeie de la ţară cu o fată cam de       15-16 ani. Era legată cu o funie de la vaci groasă cât degetul. Era legată ca într-o cămaşă de forţă peste mâini, peste piept, numai cât să poată umbla. Şi tatăl fetei ţinea de funie la spate. Cei doi oameni erau îngroziţi la faţă. Cum au ajuns în pragul chiliei, părintele cu voce tare ca de tunet, că m-a luat fiori, zice:
-Dezlegaţi-o!
-Nu părinte! Spune tatăl, că e nebună! Era să ne omoare în tren! Ce-am păţit cu ea....
-Dezlegaţi-o că şi Dumnezeu a dezlegat-o! Atunci tatăl fetei a tras de laţul de la spatele fetei, dar au sărit 2-3 metri înapoi pe cerdac. Fata s-a oprit în prag şi se uita la noi. Eu stăteam lângă părintele. Toţi s-au dat la o parte. Am încremenit, nici nu suflam, când părintele i-a spus fetei:
-Hai Mariana şi stai aici lângă noi. Asta însemna să vină  şi  lângă mine, m-am ţinut de mâna părintelui şi m-am lăsat în grija lui. Parcă văd şi acum, fata era obosită, cu ochii tulburi şi încruntaţi, dar când i-a zis părintele: „Hai Mariana şi stai aici lângă noi” i s-a îmblânzit privirea şi a venit şi s-a aşezat lângă mine, care eram lipită de părintele. Părintele s-a ridicat, a venit la ea, a mângâiat-o pe cap şi a zis:
-Te mai doare capul, Mariana? Ea a dat din cap că nu, dar cu privirea în pământ. De abia atunci m-am liniştit eu. Că dacă nu-i vedeam pe părinţii ei cum s-au temut, nu-mi dădeam seama cât era de bolnavă. La început, mă gândeam că acum mă strânge de gât, mă linişteam la gândul că părintele nu mă lasă. Părintele o mângâia cu mâinile pe cap de mai multe ori şi s-a liniştit fata. Parcă o văd şi acum, avea un batic roşu de mătase cu buline albe. Era chiar frumoasă fata. Dar nu ne-a mai spus părintele de ce şi unde i-a venit boala fetei, pentru că trebuia să plecăm la biserică. La vecernie. De obicei ne spunea cauza bolilor.
______________________________________
19.-Idem

+
Du-te femeie, copilul tău e la fântâna turcului şi bea apă!20

                                   Altădată, a venit o femeie şi s-a aruncat la picioarele părintelui şi plângea şi se trăgea de cap. Părintele, n-a mai lăsat-o să spună nimic şi i-a zis:
-Du-te femeie, copilul tău e la fântâna turcului şi bea apă! Femeia s-a ridicat şi a fugit glonţ unde i-a spus părintele. În urmă ne-a povestit părintele, că femeia venise în Bucureşti cu nişte treburi, cu o valiză şi un copil de 4 ani. S-au cazat la un hotel şi a doua zi s-a dus de dimineaţă să bea o cafea şi să cumpere ceva de mâncare. A lăsat copilul dormind în hotel zicând că se duce şi vine repede. Între timp, copilul s-a trezit şi a început să strige mama...mama..., a ieşit afară. Cuiva i s-a făcut milă de el, a chemat poliţia. L-a întrebat cum îl chemă pe el, cum o cheamă pe mama, de unde este mama, dar copilul striga mereu mama, mama... L-au urcat într-o maşină şi au dat ordin să-l ducă la Mănăstirea Cernica. Femeia când s-a întors nu a mai găsit copilul, de spaimă s-a dus la poliţie, iar poliţia a trimis-o la Cernica. Ea a luat un taxi şi a ajuns înaintea copilului la Cernica   la Părintele Argatu. După ea a ajuns şi copilul la Cernica, dar de atâta plâns a cerut apă. Şoferul l-a dus la fântâna turcului ca să-i dea apă. Părintele a văzut tot ce s-a întâmplat cu copilul femeii, şi fără ca ea să zică ceva, părintele a trimis-o la fântâna turcului ca să-şi ia copilul. Părintele a văzut cu duhul, fără să-i spună nimeni nimic.
____________________________________
20.- Idem
+
Povestea cu balaurul din lacul Cernica este adevărată21

                         La Cernica eram cazaţi la arhondaric. Eu cu femeile şi Gusti cu bărbaţii, ne costa cazarea 10 lei pe noapte. În cameră erau mai multe paturi şi eram câte 3-4 femei la un pat. Ne mulţumeam doar să aţipim un pic, nu era timp de somn, era slujbă la biserică. La rugăciunile părintelui de la miezul nopţii, ne duceam toate. Arhondarul, atâta mă mai batjocorea şi spunea că-i este milă de mine că mă duc la „vrăjitorul” de Argatu şi ne zicea:
            -Mă proştilor, Sfântul Calinic face minuni nu popa Argatu, mă! Ăla numai vă ia banii, mă! Dar nu-mi amintesc să-i fi dat vreun ban părintelui. Când veneam noaptea de la rugăciunile părintelui, ne ocăra pe toţi şi ne închidea uşa la arhondaric şi ne spunea să dormim afară. Culmea, că nu se supăra nimeni şi nici nu ne sminteam şi mai tare îl iubeam parcă pe părintele Argatu, că vedeam că are invidie pe el. Spuneau unele femei, că nu-l suferă pe părintele că se luptă cu dracii din oameni şi-i izgoneşte, iar pe cine poate îl aţâţă împotriva lui. Pe când m-am bucurat că mă culc afară la piciorul unei cruci, neştiind că acolo este un mormânt, vine arhondarul şi-mi zice:
-Da vrei să dormi afară, da, să spui că mi-ai dat 10 lei pe noapte şi nu te-am cazat? Aşa că ne-am dus în camere după o oră de stat afară. Afară, era lună şi se vedea ca ziua şi când am venit de la rugăciunile de la 12 noaptea, m-am oprit şi priveam pe lac. Era o barcă cu doi călugări pe lac, care se vedeau cum vâslesc. Iar mai încolo de tot, era o barcă mare aproape cât lacul de lungă, parcă s-a aplecat la câte un capăt. Cum priveam eu aşa şi  mă  minunam de cerul plin cu stele, vine  Gusti şi mă ocărăşte să plec la cameră că este periculos să stau pe acolo că umblă noaptea şerpi bolnavi. Eu am râs tare. M-am gândit: mă, ăsta mă sperie ca pe copii cu bau-bau! Dar a doua zi, când m-am dus la părintele printre altele a zis:
-Da, da este balaur! Acela ce l-ai văzut acolo de departe nu era barcă, că era balaur. Eu l-am văzut uite pe geamul acesta. Dar nu m-a vizat direct să-şi dea seama lumea că vorbeşte cu mine şi am fost foarte mulţumită.
            Povestea că este balaur în lacul Cernica, tot n-amcrezut-o  până când am citit într-o carte de-a dânsului, unde spune şi de sirene. Atunci am crezut. Dar părintele nu mai era...
___________________________________
21.-Idem
+
Cum a citit Sfântul Calinic rugăciunile în locul       Părintelui Argatu!22

                         La Cernica Sfânta Liturghie era în fiecare zi şi Părintele Argatu ne spunea că este foarte important să nu lipsim de la nici o Sfântă Liturghie.
Ştiu că eram foarte mulţi care mergeam la rugăciunile părintelui. După Sfânta Liturghie, era cineva care se ocupa să ne cheme la rugăciune. Noi toţi aşteptam în tinda bisericii după Sfânta Liturghie ca să fim chemaţi. Dar într-o zi mi s-a spus că nu avemvoie să ne ducem că părintele este ocupat. O doamnă foarte credincioasă a făcut semn cu mâna şi zice:
-Părintele este la anchetă! Nu ştiam eu pe vremea aceea ce înseamnă o anchetă. Alta zice:
-Îl anchetează! Dar vorbeau cu foarte mare reţinere. Mă gândeam eu că poate asta e vreo şedinţă  de-a  lor  călugărească.  
Nu ştiam eu pe vreme aceea ce este o anchetă. După revoluţie am citit foarte multe cărţi despre închisori şi cu cei din închisori şi am aflat ce este aia anchetă. Cum s-a terminat Sfânta Liturghie stam noi mult şi bine şi aşteptam ca să se termine ancheta. Eram mai bine de douăzeci de oameni, stăteam cuminţi lângă racla cu moaştele Sfântului Calinic care era închisă. Tot aşteptam dar nimic, nu ne mai chema nimeni. Călugării închideau Sfântul Altar, puneau o sfoară de la care nu era voie să treci şi noi puteam să aşteptăm. O femeie care ştia rostul pe acolo, probabil era mai veche, zice:
-Astăzi nu ne mai cheamă la rugăciune, nimeni. Ne-am uitat unii la alţii dezamăgiţi şi asta e. Dar dintr-o dată, apare un preot lângă iconostasul de către raclă. Era slab şi bătrân, dar frumos. Cu toţii am încremenit! Ne întrebam, pe unde a intrat? Toţi şuşoteau întrebându-se de unde a apărut aşa dintr-o dată! S-a închinat la iconostas, dar la Sfântul Calinic, nu! A pus mâna pe raclă ca şi cum s-ar rezema, a oftat şi-a aşezat epitrahilul care era din bucăţi, nu ca cel de preot, ci aşa cum au arhiereii. Ca mai târziu să aflu că de fapt acela era omofor arhieresc, era de culoare galbenă, dar mai vechi. Avea faţa tristă ca şi cum asistase la sentinţa unui om condamnat pe nedrept. Avea ochelari pe nas. Toarta dreaptă a ochelarilor atârna în jos pe faţă, erau din sârmă. Era un om foarte plăcut. Toată lumea murmura, cine este şi pe unde a intrat? Cu o voce mai stinsă, uşoară, se uită la noi şi zice:
-Vă rog să nu mai vorbiţi şi fiţi atenţi la rugăciune, că eu pentru voi am venit, că mie nu-mi mai trebuie rugăciune. Eu pentru voi mă rog. Toată lumea s-a aşezat în genunchi în jurul lui. S-a format un cerc destul de mărişor. Eu eram la marginea cercului de către uşă cu ochii numai pe el. Ne-a cerut la toţi pomelnic. Am făcut şi eu o listă mare şi la urmă am pus un sectar. Am dat lista din mână în mână şi le-am adunat pe toate. Aşa de frumos s-a rugat dar n-am văzut să aibă carte. Şi totuşi parcă citea. La urmă ne dă la fiecare în mână pomelnicile, fără să greşească sau să le amestece. Când mi l-a dat mie, a zis:
-Pe această persoană niciodată să n-o mai scrii la pomelnice şi când a citit pomelnicul s-a oprit şi nu a citit numele sectarului. S-a uitat la mine lung şi când mi l-a dat mi-a zis:
-Să nu-l mai scrii că ăştia nu se mântuiesc. Ştiu că m-am ruşinat împăturindu-mi pomelnicul dar, într-o fracţiune de secundă nu mai era preotul. Eu nu l-am slăbit din ochi, dar când m-am uitat la pomelnic, cât a durat, o fracţiune de secundă, mai ia-l de unde nu-i! Aveam o mare curiozitate să-l văd unde se duce că nu l-a văzut nimeni de unde a venit. Era aşa o pace şi mulţumire între noi. Femeile care erau de mai mult timp acolo, ziceau:
-Cine să fie preotul acesta? De unde l-a adus să ne citească rugăciuni? O altă femeie spune:
-Eu îi cunosc pe toţi din Cernica, că vin de multaici, acest preot nu-i din Cernica. Altă femeie spune:
-Şi eu îi cunosc pe toţi, nu-i din Cernica, da. Şi a început să-i numească cu numele pe toţi preoţii. Am stat noi aşa un pic încremeniţi de uimire, apoi ne-am liniştit. Eu mă tot gândeam, cum de l-am scăpat pentru o secundă din ochi şi n-am văzut unde a dispărut? Mai târziu după ce am ajuns în mănăstire, am văzut o icoană originală cu Sfântul Calinic la părintele nostru şi la Mănăstirea Lainici. Aşa de mult m-a şocat când l-am văzut, acesta a fost preotul care citea rugăciuni la oameni în timp ce Părintele Argatu era anchetat.
            Una dintre femei a zis că a fost trimis un preot să le citească în lipsa Părintelui Argatu şi că Sfântul Calinic a fost. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi! De atunci foarte mult îl iubesc pe Sfântul Calinic. Ca şi Sfântul Spiridon, Sfântul Calinic umblă pe pământ.
            După  mulţi  ani  în urmă a venit pe aici un părinte bătrân,
foarte bătrân, care a fost coleg de facultate cu Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului şi cu Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei. Ne-a spus că el era seminarist când l-au canonizat pe Sfântul Calinic. S-a întâmplat o răzmeriţă în Sinod provocată de oameni politici şi câţiva arhierei au fost exilaţi pe la diferite mănăstiri. Iar cu ocazia canonizării Sfântului Calinic  i-a strâns pe toţi la Cernica la Sfânta Liturghie. Şi cum Sfântul Calinic era aşezat în raclă a zis Părintele Nicodim că i-au aşezat os la os şi le-a legat cu fir de aur. Zicea că adusese un anatomist de a făcut treaba asta. Şicum erau ei în Sfântul Altar, arhiereii toţi, cum nu se mai văzuseră unii cu alţii de mai mult timp şi era bucuria întâlnirii, au uitat să zică la apostol „Pace tuturor!” şi a zis Sfântul Calinic. Spunea Părintele Nicodim: „L-am văzut cu ochii mei cum s-a ridicat şi a zis: Pace tuturor!”. Mai spunea Părintele Nicodim, că a fost o slujbă înălţătoare de tremurau geamurile când cântau băieţii seminarişti.
            Patriarhul Teoctist l-a însărcinat să scrie istoria românilor pe acest părinte. Dar părinţii din Cernica l-au izgonit din mănăstire şi acum locuia pe la Ploieşti la o Biserică a Sfântului Ştefan. Ne spunea că el când era tânăr, era colivar, avea talent la pictură şi uite de ce-i făceam cea mai frumoasă colivă la Sfântul Ştefan!? Ca să mă primească la biserica lui.
            Acest Părinte Nicodim, la slujba canonizării Sfântului Calinic a zis apostolul şi tot aşa arhiereii n-au fost atenţi şi a zis Sfântul Calinic „Pace ţie cititorule”. Ne-a spus că de abia s-a mai putut mişca din mijlocul bisericii de emoţii.
            Ei, sunt sigură că Părintele Argatu a avut şi alte legături cu Sfântul Calinic, dar din smerenie le-a tăinuit.
_______________________________
22.- Idem
Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 2848
Afisari total: 12865143
Vizitatori online: 3

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol