Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
- MARTURII ALE IERARHILOR, PREOTILOR SI MONAHILOR.... pg 59 - 77
Părintele Ilarion Argatu este grabnic ajutător al celor năpăstuiţi pe nedrept30

                        S-a întâmplat că a venit Maica Elena din America în România pentru câtva vreme să-şi vadă familia şi a venit şi pe la mănăstirea noastră (M-rea Tismana). Ea mai avea un frate călugăr-preot, care fusese pe la ea în America şi care lăsase impresie frumoasă printre românii de acolo.
Într-o zi a sunat-o un domn român din Braşov care era de multă vreme plecat în California şi care îşi adusese cu vaporul o maşină modernă ce alerga repede, s-o aibă pentru drumuri în România când va veni în vacanţă. I-a spus maicii că nu-l găseşte pe fratele ei la telefon şi că ar vrea să facă turul Moldovei, dar  n-are curaj singur. Maica, îi zice:
-Haideţi pe aici cu maşina dacă este bună că merg şi eu şi mai cer maicii stareţe pe cineva cu mine. De unde până unde eu eram aceea, ca însoţitoare cu ea. Vreau să spun că noi eram foarte bune prietene şi înainte şi după aceea.
A venit domnul acela şi maica stareţă ne-a dat ceva bănuţi pentru orice eventualitate, zicând:
-Să aveţi la voi. Eu îi zic maicii Elena:
-Ţine-i tu că eu, dacă o fi ceva, îmi cumperi tu. Bine!?
Mi-au spus planul pe unde mergem, era frumos, eu nu spuneam nimic, n-aveam nici-o preferinţă, doar atât că trebuia să stau în faţă că-mi era rău de maşină. De când mă ştiu, cum dau de miros de maşină vomit. Cu asta am avut un pic de problemă pe drum. Eu le-am spus:
-Mergeţi pe unde vreţi, dar la Mănăstirea Putna, de călugări, să avem grijă să nu ajungem să înoptăm că nu ne cazează ca maici, ne trimite în sat, ca pe femei.
-Bine, bine, avem grijă! Îmi răspunde maica.
A fost frumos peste tot, ne-am dus cu maşina aceea ca în zbor. Dar prima mănăstire pe care am vizitat-o a fost Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Am vrut să-l vedem pe Părintele Teofil Pârâianul.
...Unpărinte ne-a arătat cam pe unde este chilia. Ne făceam probleme că poate nu-l găsim dacă nu vine nimeni cu noi. Dar când ne-am apropiat, Părintele Teofil a ieşit singur afară şi a zis:
-De unde-s maicile?
-De la Tismana! Am zis noi.
-Ce probleme aveţi? Fiecare au spus problema lor, maica că vrea să facă o mănăstire în America, domnul are probleme cu pământul. Apoi, se întoarce spre mine şi zice:
-Tu? Ce probleme ai? Eu, luată prin surprindere, zic, scurt:
-Eu să nu mai vomit pe drum. Părintele a râs în hohote şi a zis:
-Bine! Să nu mai vomiţi! Tot timpul cât a ţinut excursia aceea, eu n-am mai vomitat, nu mi-a mai fost rău. Părintele Teofil se comporta ca şi cum ar avea ochi văzători. Pe moment nu mi-am dat seama că este orb şi nu vede. Părintele vedea! Nu ne-a confundat deloc. Pe domnul acela l-a luat în braţe şi l-a felicitat de om harnic şi muncitor. Şi aşa am fost peste tot fără probleme până când am ajuns la Mănăstirea “Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava. Acolo, sub poartă, era un sărac, mânca o coajă de pâine şi pe jos avea cărţulii, pe una din ele scria “Viaţa Părintelui Argatu” cu poza lui. Când am văzut-o m-am repezit la ea s-o iau, era una singură. Maica mă certa că nu mi-o cumpără, ba eu nu plec fără ea, că n-am mai văzut nici-o carte cu sau despre Părintele Argatu. Îi ziceam maicii:
-Dă-mi şi mie bani că eu n-am cumpărat nimic!
-Uite, nu-ţi dau, la ce vrei s-o iei?
-Doamne! Cum! Păi, este Părintele Argatu, dă-mi bani. Nu plec de aici fără carte. La care domnul zice:
-Hai că o plătesc eu. Nu era mult, o broşurică. Maica parcă s-a schimbat la faţă şi cu o ciudă pe mine, zice:
-Gata! Mergem la Mănăstirea Putna, de călugări şi tu să te interesezi de cazare că până aici n-ai contribuit cu nimic, tot noi ne-am îngrijit de toate. Eu încercam să-i lămuresc că doar le-am spus de acasă că acolo nu putem înopta. Nu vroia să audă.
-Gata, te descurci cum ştii!
Ţineam cartea în mână şi mă uitam la Părintele Argatu, în gând îi ziceam:
-Uite părinte, ce năpastă a dat peste mine de la diavol. Ăştia nu vor să înţeleagă. Părintele parcă râdea în poză şi zicea:
-Nu-i nimic, lasă pe mine, că te descurc eu. Din clipa aceea am simţit o mare linişte şi m-am lăsat în voia lui Dumnezeu şi a părintelui.
Când am ajuns la mănăstire era întuneric încât poarta de abia se zărea. Erau nişte călugări cu ceva oameni care făceau de zor cu sapele nişte mortar. Am intrat, am salutat şi am întrebat de părintele stareţ.
-Nu-i acasă! A plecat! Mi-a răspuns. M-am dus înainte cu gândul să intru în biserică şi să mă închin la Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni. Dar, n-am apucat, că vine un frate să-mi sărute mâna zicându-mi:
-Blagosloviţi maică stareţă! Sunteţi maica stareţă de la Tismana?
-Nu, nu, Doamne fereşte, nu-s eu stareţă. Maica stareţă este la mănăstire, nu-s eu.
-Ba da, sunteţi! (N-a vrut să mă creadă şi nu ştiu cine i-a spus că suntem maici de la Tismana). Ne-a cazat la oficiale, în apartamentul mitropolitului. Frumos şi curat. Ne-am spălat,   ne-am aranjat şi iată-l pe bucătar şi pe trapezar, zicându-mi:
-Haideţi la masă, maică stareţă! M-am scuzat mereu:
-Nu sunt eu maica stareţă!
-Ba da! Sunteţi! Dar vă smeriţi!
Ne-am dus la masă, o masă ca la mitropolit. Am intrat toţi după masă şi eu am apucat la mijloc, la care fratele trapezar, Ştefan îl chema, îmi zice:
-Vedeţi că sunteţi stareţă, că acolo e locul de stareţ! Vai de mine, în gândul meu, ce mă fac? Era o masă regală, nu alta.
Ne-a întrebat:
-Mergeţi la utrenie, la noapte?
-Sigur că da! Cum să nu! Mergem, da!
De unde să mai mergem că noi am adormit buştean,      ne-am trezit dimineaţă şi ne-am gândit să fugim de ruşine că nici la utrenie nu ne-am dus. După aceia mi-a venit un gând să stăm totuşi să ne închinăm la Icoana Maicii Domnului. Eu eram cu cartea Părintelui Argatu în mână peste tot. Acolo ne-am întâlnit şi cu domnul acela, făcea poze la Icoana Maicii Domnului şi ne-am hotărât să stăm şi la Acatist, apoi să fugim. Dar când să ieşim, fratele Ştefan ne întâmpină şi ne zice:
-Vreţi să fugiţi? Nu se poate, v-am pus masa! Nu plecaţi până nu mâncaţi! Ne-am uitat unii la alţii şi am hotărât să stăm la Sfânta Liturghie şi după aceea la masă. S-a terminat Sfânta Liturghie, ne-am rugat, domnul acela era tare impresionat de primire, eu i-am arătat cartea, poza de pe carte:
-Uite cine ne-a primit! Vedeţi, acesta a aranjat totul!
-Ei, dacă-i aşa, dă-mi-o mie că ţi-o plătesc din nou.
-Nu pot s-o dau, n-am citit-o şi o vreau foarte mult. Aţi văzut cu ochii voştri cum am fost primiţi. Eu nu v-am spus, dar, m-am rugat la Părintele Argatu şi i-am zis:
-Părinte, ştiu că eşti un sfânt, acum demonstrează-mi şi ajută-mă că uite în ce încurcătură sunt. Nu vroiam ca eu să stric frumuseţea excursiei, a fost frumos şi ne-am folosit toţi.
Tot drumul ne-am minunat ce frumos am fost primiţi la mănăstirea Putna şi le-am zis:
-Vedeţi, m-aţi năpăstuit pe nedrept, darDumnezeu prin Părintele Argatu a făcut o mare minune.
-Da, toţi am văzut că a fost o minune dumnezeiască! A zis domnul. Plecând de acolo, tot drumul mi-a cerut cartea, dar mai târziu mi-a părut rău că n-am dat-o că el pleca în California şi sigur nu mai avea de unde să-şi facă rost. Nu o citisem şi nu ştiam că o să mai găsesc.
Acestea au fost întâmplările mele cu Părintele Argatu şi pe acestea le semnez, Maica Irina, Tismana
________________________________________
30.-Idem
+
Vindecarea unei fetiţe, oarbă din naştere 31

                        Odoamnă, care-l cunoştea pe Părintele Argatu din 1968 mi-a spus cum a vindecat părintele o fetiţă oarbă din naştere.
A venit o femeie cu o fetiţă şi-i spune părintelui:
-Părinte, fetiţa mea nu vede deloc. Aşa s-a născut. La care părintele, spune:
-Las-o la mine 40 de zile şi la urmă vii să o iei. I-a citit mereu rugăciuni şi a împărtăşit-o foarte des. În a 40-a zi când a împărtăşit-o, fetiţa a deschis ochii şi se uita la Potir. Părintele mişca potirul în stânga şi în dreapta şi fetiţa mişca ochii după el. De atunci a văzut mereu. Mama ei a făcut o criză de bucurie, cu ea plângea şi lumea în hohote. Plângeau de bucurie toţi şi spuneau că ce mare-i puterea lui Dumnezeu.
______________________________________
31.-Idem

Mărturiile
PCv Protosinghel Haralambie Ţanef
despre Părintele Ilarion Argatu

Mărturia Părintelui stareţ, Protosinghel Ţanef Haralambie32

                        Era într-o noapte şi mă rugam la Părintele Ilarion să mă ajute că aveam multe necazuri. Şi l-am văzut pe părintele îmbrăcat, ca un călugăr, cu epitrahilul în faţă, exact cum era părintele când trăia, era foarte viu şi foarte real ce mi  s-a întâmplat. Am simţit o bucurie imensă ce m-a cuprins. Acea bucurie am mai simţit-o aici la mănăstire (Catrinari) când mi s-a arătat Maica Domnului, Sfântul Nectarie, Părintele Cleopa şi Sfântul Haralambie.
Părintele Argatu m-a sfătuit ce trebuie să fac. Mi-a zis: “Părinte  Haralambie,  mergi  acolo (...)  şi  ceri  sfat  şi îndrumare, mergi acolo (...) plăteşti rugăciuni şi facicutare canon şi va fi linişte şi pace, dar, vei mai avea încercări, că ei nu se vor lăsa să nu-ţi facă rău, dar tu roagă-te şi să ai nădejde în Dumnezeu, că noi toţi te vom ajuta, pentru că pătimeşti pentru Hristos cum şi eu am pătimit şi totdeauna te vom ajuta şi te vom ocroti”. Astea sunt cuvintele părintelui, nu-i nici-o minciună la mijloc.
______________________________________________
32.-Protosinghel Ţanef Haralambie, stareţul schitului Catrinari, judeţul Suceava, mărturie, înregistrare din 15.08.2010
+
“Părinte Haralambie, să-i spui Părintelui Iustin că, el va rămâne pentru o perioadă ...duhovnic al României”33

                    Am fost cu Părintele Iustin Pârvu la Părintele Cleopa la înmormântare, cinci zile l-a ţinut, sâmbătă l-a înmormântat. Vinerea când am fost la Sihăstria, Părintele Iustin a fost la Părintele Cleopa la mormânt şi la Părintele Marcu cel care a făcut cu Părintele Iustin puşcărie, acel părinte care-l băgau comuniştii în sac, îl băteau până îl zdrobeau, pocneau oasele, şi când desfăcea sacul părintele ieşea întreg şi nevătămat, fără pic de sânge. La poarta Sihăstriei, nu la prima  de jos la parcare, a doua poartă la intrare în mănăstire, era Părintele Ilarion Argatu cu doi trei creştini din Cernica şi cu călugări de acolo, înconjurat de credincioşi. Şi eu eram cu câţiva călugări din Mănăstirea Petru Vodă. Eu nu l-am cunoscut pe Părintele Ilarion Argatu, dar nişte călugări mi-au zis: “Acela este Părintele Ilarion Argatu” şi nu-l văzusem niciodată în viaţa mea. În momentul când m-am uitat la părintele, el mi-a făcut semn şi mi-a   zis:  “Constantine vino  încoace!”,  dar,  a  strigat  tare,  m-a strigat pe nume părintele fără ca să mă cunoască. A mai strigat odată: “Frate Constantine vino încoace!”  M-am dus la părintele, el m-a luat de braţ şi mi-a zis la ureche: “Părinte Haralambie,  să-i spui Părintelui Iustin că eu voi pleca la Domnul după Părintele Cleopa dar el va rămâne pentru o perioadă de mulţi ani duhovnic al României şi la mulţi alţi credincioşi din multe ţări, va fi stâlp al bisericii şi mare mângâiere pentru Moldova, că este un mare dar părintele pentru Moldova, iar tu, frăţia ta, vei ajunge preot şi duhovnic şi vei fi urmaş nouă. Eu voi pleca la Domnul”.  M-a strigat pe nume fără să mă cunoască, “frate Cosntantin”, ceea ce eram, iar acum mi-a zis “Părinte Haralambie”, ceea ce voi fi. Mare dar a avut Părintele Ilarion, darul vederii înainte. Şi aşa se face că m-am despărţit atunci de părintele. Am spus Părintelui Iustin ce a zis Părintele Argatu pentru că am avut poruncă să spun. Părintele Iustin mi-a spus: ”Da, are dreptate!” Şiatunci Părintele Iustin mi-a spus şi el câteva lucruri ce se vor întâmpla în viaţa mea şi s-au întâmplat întocmai şi ce-a zis Părintele Argatu s-a împlinit şi ce a zis Părintele Iustin. Când a murit Părintele Argatu, eram sub ascultare la stână la mănăstire şi am aflat că atunci în luna mai pe unsprezece în `99 a plecat la Domnul. N-am putut atunci să mă duc la înmormântare la Părintele Argatu pentru că aşa a fost treaba. Nu mult după aceea, am plecat la Constanţa la Înalt Prea Sfinţitul Teodosie şi când m-a hirotonit Înaltul Teodosie multe mi-a zis de Părintele Ilarion Argatu. Ştia de darurile de care i-a zis Părintele Ilarion că le primeşte preotul la hirotonie, în timpul hirotoniei şi m-a binecuvântat Înaltul aşa cum i-a zis Părintele Ilarion. Părintele Ilarion l-a învăţat ce trebuie să facă când hirotoneşte un preot. Înaltul Teodosie este unul din ierarhii care l-a iubit pe Părintele Ilarion şi-a avut mare dragoste faţă de părintele, mare dragoste.
____________________________________________________
33.- Idem,
+
Cum m-a binecuvântat Părintele Ilarion Argatu34
                             
                        Am fost de multe ori la Părintele Ilarion Argatu, la Mănăstirea Cernica. Îmi aduc aminte, prima dată, când am plecat de la mănăstirea Râşca (jud.Suceava) la Bucureşti, la Părintele Ilarion, am fost învoit de părintele stareţ. Părintele Ilarion mă îmbia cu bani ca să am de cheltuială pentru că sunt la drum şi am nevoie, el ştia că nu am bani în buzunar, mie mi-a fost ruşine să-i primesc şi nu am primit. Nu mi-a părut rău, mi-a părut bine pentru că stăteam aşa şi mă gândeam uite cum săracu îl presează lumea şi el are nevoie de mâncare, el este călugăr şi posteşte. Văzându-mă aşa ruşinos, îmi zice:
          -Uite, îţi dau nişte bani, dar să nu-i fumezi şi să nu-i bei!
            -Nu, dar eu nu fumez şi nu beau, am zis. El a început să râdă. Am plecat de la rugăciunile sfinţiei sale şi am intrat în incinta mănăstirii Cernica ca să caut loc de cazare. Aici, am dat peste 2 călugări dar erau îmbrăcaţi civil, făceau curăţenie prin curtea mănăstirii. Unul dintre ei cred că era ceva şef, era tare supărat şi nervos şi pentru că eu am uitat să zic: “Blagosloviţi” aşa cum se zice când te întâlneşti cu cineva mare, am primit o pereche de palme de era să cad jos. Atunci mi-am zis: Ar trebui să mă duc la Părintele Argatu şi să-i spun ce am păţit, pentru că eram ca şi copilul lui. Celălalt călugăr, mi-a zis: să ceri blagoslovenie că aşa se cuvine. Am păţit aceasta pentru că eram îmbrăcat cu o rasă, eram frate la Mănăstirea Râşca, încă nu intrasem în călugărie. Pentru smerenia mea erau bune palmele. Mă gândesc că daca eram îmbrăcat civil nu m-ar fi băgat în seama.  Plângeam ca un copil mic. Nu m-am mai dus la Părintele Argatu să-i spun pentru că mă grăbeam să-mi aranjez loc de cazare şi să mă odihnesc. A doua zi când m-am dus la rugăciune, Părintele Argatu a început să râdă la mine şi să-mi spună:
            -Să ai răbdare..!, să ai răbdare..!
            -Da,da, i-am răspuns eu. Şi mi-a dat binecuvântare. El ştia ceea ce am păţit eu, fără să-i spun şi nu cred că cineva i-ar fi spus, că n-am văzut pe nimeni în jur când am păţit necazul.
            A doua oară când am fost la Părintele Ilarion Argatu, eram foarte tulburat. Mi-am zis: gata, nu mai stau în Mănăstirea Râşca că m-am săturat până în gât. Am cinci ani de când mă ţine la porci la ascultare. Aveam o sută de porci de îngrijit şi spuneam că nu mai pot şi nu mai pot. Şi pe când gândeam eu  să-i spun acestea, înainte de a deschide gura, părintele , îmi zice:
            -Nu! nu, nu..., la Râşca du-te.., şi vezi că acolo ai să te călugăreşti, acolo ai să te faci diacon, acolo ai să te faci preot şi acolo ai să mori. Eu am amuţit, nu am mai avut ce să zic decât:
            -Bine, preacuvioase, bine, dacă ziceţi sfinţia voastră aşa daţi-mi binecuvântare să mă întorc la Mănăstirea Râşca. Binecuvântaţi-mă de trei ori. M-a binecuvântat de trei ori, mi-a zâmbit, m-a sărutat pe frunte şi am plecat. Acuma sunt preot, ieromonah la Mrea Râşca.
Vă spun, că de câte ori citesc din cărţile cu Părintele Ilarion Argatu, îl simt lângă mine, prezent cu aceeaşi căldură şi cu acelaşi har.
            Părintele Ilarion Argatu a colaborat cu Părintele Cleopa şi cu Părintele Arsenie Boca, erau prieteni, erau ca fraţii întru Domnul.
________________________________________________
34.- Ierodiacon Visarion Stanciu, Mrea Râşca, mărturie,înregistrată la 18.01.2012
+

Mărturia unei maici din Bucureşti35

                                    Despre Părintele Argatu pot să vă spun că a fost un om deosebit, un om care în toată România cred că n-o să mai fie, aşa un om duhovnicesc care a făcut foarte multe minuni, s-au vindecat foarte mulţi oameni care au venit la el. Au fost şi unii oameni care au vrut să-şi pună capăt zilelor, iar el cu blândeţea lui a reuşit să-i readucă pe drumul cel bun. Am venit aici cu un autocar şi este ca în rai aici la Boroaia. Eu îl socotesc pe Părintele Argatu sfânt, să ştiţi!
Viaţa lui la chilie, nu ştiu dacă aţi fost dumneavoastră, o chilie foarte mică, foarte aglomerat, mergea multă lume, am fost chiar acum o lună, abia, abia vorbea şi totuşi lumea se îmbulzea şi se apropia de el ca de un sfânt.
__________________________________________________
35.-O maică de la o mănăstire din Bucureşti, interviu, TVR 15.05.1999, după înmormântarea Părintelui Ilarion Argatu.

+
Mărturii ale
Monahiei  Ecaterina Fermo

Părintele Ilarion Argatu şi Monahia Ecaterina Fermo36

                        Elena este acum monahia Ecaterina. Trăieşte într-o chilie de mănăstire din centrul cetăţii Ierusalimului, lângă Sfântul Mormânt. A plecat în Ţara Sfântă în anul 1990 cu gândul să uite de Monica Fermo, să se roage pentru păcatele ei şi să ducă o viaţă în rugăciune şi isihie.
Monica Fermo a “murit” la vârsta de 32 de ani, pe 29 iunie 1986, exact când s-a născut Elena. A fost o actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) şi om de televiziune. S-a născut dintr-un tată evreu, dar încreştinat de mama sa, pentru a scăpa de furia nemţilor, când avea 20 de ani, şi dintr-o mamă rusoaică, creştină pravoslavnică. Părinţii, nefiind foarte credincioşi, nu au mai botezat-o pe Monica, ea rămânând în legea iudaică. Abia peste 32 de ani de la naştere Monica primeşte botezul şi o dată cu el şi numele de Elena.

„Toate le-am făcut într-o frenezie a tinereţii“
Monica Fermo spune că „primii mei paşi în viaţă au fost în monstruozitatea patimilor. La 15 ani m-am apucat de fumat, eram aşa de dependentă că am fumat până în ziua botezului; la 17 ani am avut primul amor spiritual şi fizic şi, de acolo, totul  s-a derulat cu o viteză extraordinară către hăul de nepătruns cu mintea. Mulţumesc lui Dumnezeu că drogurile şi crima, violenţa la scară largă, nu existau pe vremea aceea, că le-aş fi împlinit şi pe acelea. Toate le-am făcut într-o nonşalanţă, într-o frenezie a tinereţii.“ Şi continuă: „Ascultam muzică rock, iar pentru o tânără de 17-20 de ani, cum eram atunci, care mergea în discoteci şi se dezlănţuia în muzică, primea în mod subconştient toată informaţia satanică a acelei muzici. Şi urmau celelalte: sărutări, desfrânări, avorturi, fumat, beţii, petreceri... La 30 de ani aveam senzaţia fizică că purtam mereu în spate un sac extraordinar de greu.“

Hristos a fost „ca o bombă nucleară pentru suflet“
Hotărârea de a se boteza a luat-o după mai multe discuţii cu cei apropiaţi şi după câteva vizite la Mănăstirea Cernica. Naşă i-a fost o colegă de la Buftea, Lili. Botezul l-a primit de la Părintele Ilarion Argatu în anul 1986. „Întâlnirea cu Hristos a fost pentru mine uluitoare, zdruncinătoare, devastatoare, ca un cutremur, ca un şoc, ca o bombă nucleară pentru sufletul meu.“
La şase ore după botez, a avut prima ispită. A vrut să fumeze, dar când a băgat ţigara în gură şi-a amintit cum Părintele Argatu i-a dat cu Sfântul Mir pe buze şi a aruncat-o imediat. „Mergeam să mă botez şi am avut grijă neapărat să îmi cumpăr un pachet de ţigări“, spune Monica Fermo. În a treia zi după botez, a intrat în Biserica Sfânta Treime din cartierul bucureştean Tei şi s-a închinat la icoana Sfintei Parascheva. Atunci a auzit un glas care i-a spus să se lase de fumat, a ieşit fugind şi, din clipa aceea, s-a lăsat şi de fumat. „Acum, dacă simt fum de ţigară îmi vine să vomit. Păcatele cu care m-am luptat cel mai mult după convertire au fost cele legate de trup: desfrânarea, lăcomia pântecelui, băutul şi fumatul“, mai spune maica Ecaterina.

Cei trei stâlpi: Argatu, Sofian şi Galeriu
Hotărârea de a se călugări a fost luată tot la îndemnul Părintelui Argatu. „În prima zi după botez, eram, la părintele, mai multe persoane în aceaşi situaţie ca mine. Dar numai mie  mi-a recomandat să mă călugăresc“, îşi aminteşte Elena Fermo.
Mama ei nici nu a vrut să audă, fraţi nu mai avea, nici rude, şi de aceea „am hotărât cu Părintele Argatu să mai stau cu mama, dar să fac o rupere totală de viaţa, de practica, de meseria pe care o aveam“. A renunţat la colaborarea cu TNB ca actor corp-ansamblu, la funcţia de secretară de platou în Buftea şi de asistent de regie în Televiziune, într-un cuvânt, a renunţat la visul ei, actoria, pentru că sunt „meserii cu totul şi cu totul opuse practicii religioase“, cum susţine maica Ecaterina.
Au urmat 4 ani în care a fost paraclisier şi îngrijitor la două biserici din Bucureşti. Aşa s-a călit foarte mult pentru viaţa pe care şi-o dorea cu atâta ardoare. A practicat tot timpul rugăciunea şi spune că „îmi doream să stau ore întregi între icoane, în mirosul acela de tămâie şi să mă rog.“
Dacă nu aveam un părinte Argatu, un părinte Galeriu şi un părinte Sofian lângă mine, nu ştiu unde aş fi fost acum”,spune acum, cu bucurie, maica Ecaterina. “Mi-amintesc că erau săptămâni în care în fiecare zi eram la câte unul din ei. Ei nu aveau de la Dumnezeu aceleaşi daruri, dar se completau în sufletul meu. Părintele Argatu venea cu exorcismele sale, părintele Sofian cu smerenia deosebită, dulceaţa, blândeţea şi răbdarea şi al treilea era părintele Galeriu ale cărui predici înflăcărau inimile tuturor.“
Ţara Sfântă
Maica Ecaterina a plecat în Ţara Sfântă pentru că „era de două ori mai atractivă. În primul rând, pentru că ştiam că mă trag din acest neam, şi în al doilea rând, pentru că acolo păşise, aievea, concret, Hristos între oameni, pe pământul acela.“ .
A stat un an la Mănăstirea rusească „Maria Magdalena“, după care a plecat la Mănăstirea Eleonului, din vârful Muntelui Măslinilor. Apoi s-a dus în Ierihon să ajute la construcţia primei mănăstiri româneşti, iniţiativă care a aparţinut Părintelui Argatu; el a avut ideea înainte de 89, şi a luptat pentru strângerea de fonduri.
Maica Ecaterina trăieşte, în prezent, într-o chilie a unei mănăstiri din Ierusalim.
Acum a învăţat să picteze. A descoperit că, în afară „de păcate pot să fac cu mâinile şi altceva. Dumnezeu mi-a dat acest dar. A venit ca o mângâiere extraordinară, pentru că am fost în stare, din mâinile mele păcătoase, să scot chipul Domnului, chipul Maicii Domnului, al Sfinţilor“, spune cu mulţumire, Ecaterina Fermo.
Maica Ecaterina a dat toată averea săracilor, nu mai are nimic în România. Dar gândul şi inima i-au rămas tot aici şi, de aceea, mai face din când în când o vizită locurilor natale. Când e în România, se gândeşte la Ţara Sfântă, iar când e în Ţara lui Dumnezeu, simte un dor inexplicabil după pământul în care s-a născut.
______________________________________________________
36.-Ziarul LUMINA, Drumul Damascului, Duminica, 04 Mai 2008 “De pe scena teatrului, în chilia mănăstirii” de George ANICULOAIE

+


                         “...Aici se ascunde o taină. Fiindcă o pot mărturisi, cu mâna pe inimă, că începuturile creştinismului meu au fost într-un soi de bucurie înlăcrimată. Am cunoscut taina aceasta care, evident, era un uriaş dar de la Dumnezeu. Mă dădea drept exemplu chiar Părintele Ilarion Argatu – Dumnezeu să-l odihnească întru Sfinţii Lui – care mi-a fost duhovnic şi m-a botezat la maturitate. Îmi aduc aminte că mă dădea drept exemplu, în primele luni de după botez când, la anumite slujbe în mânăstire eu realizam în adâncul inimii durerea enormă a Divinităţii. Şi toate astea îmi erau imposibil să le explic, dar ele se transpuneau în fiinţa mea şi dădeau la exterior şiruri întregi de lacrimi. Părintele Ilarion spunea, dându-mă drept exemplu: „Iată, aşa trebuie să plângeţi: să sară cămaşa de pe voi!”. Într-adevăr, aşa plângeam… Eu nu prea ştiam atunci de ce plâng. Nu era o conştientizare a unui fapt anume. Acestea toate le-am căpătat ca noţiuni după ce ulterior am citit Filocalia, Sfinţii Părinţi şi le-am aprofundat în teologie sau în citirea Vieţilor Sfinţilor. Dar atunci fiinţa mea rezona cu Divinitatea din adâncuri, din interior. Or, sigur că eu plângeam,plângeam în hohote, plângeam de durerea păcatelor mele, plângeam de durerea cumplită a vederii tuturor celor din jur, care păcătuiau şi eu mă schimbasem, iar ei nu, ei continuau în păcate grele. Vorbesc de cei alături de care 20 de ani am păcătuit. Ei bine, ei nu se schimbau. Şi plângeam de durerea lor. Plângeam pentru cumplita jertfă a Domnului, prea uşor trecută cu vederea, foarte vag recepţionată în lumea de astăzi...”             ____________________________________________________
37.-Sursa: Razboi întru cuvânt.ro/16.02.2009
+
O studentă care nu credea că există diavol38

                    Am fost martoră când a venit o fată, studentă la chimie, şi care, asistând la comentariile părintelui despre lupta ce se dă în jurul fiecarei persoane între îngeri şi draci (pe care din fericire noi nu o vedem, dar o simţim), fata a început să râdă spunând cu glas mare către lume că ea este studentă la chimie şi a învăţat foarte multe şi poate să spună:
-Ştiinţa ştie sigur că nu există nici un fel de îngeri sau draci? Dumnezeu poate că o fi, căci există ceva mai mare decât ştiinţa, dar îngeri şi în special draci nu există.
-Biiineee! - a zis Părintele Argatu, o să te lămureşti matale. Aceea a plecat, dar la zece seara s-au trezit că bate tare la uşa părintelui - plângând în hohote - ca s-o primească că s-a întâlnit cu un drac! Ce se întâmplase? Ajunsă acasă (stătea la un cămin singură în cameră), când a aprins lumina ca să intre în casă, un drac şedea în fotoliul ei şi râzând i-a spus:
-Am venit să mă vezi, căci ai zis că nu exist. Fata a leşinat pe loc. Când şi-a revenit, era pe jos, iar "acela" dispăruse. A ţipat, s-au adunat vecinii şi i-au chemat un taxi, cu care a venit direct la părintele, să-i ceară iertare şi să-l roage pe Dumnezeu, să o primească că ea vrea să se călugărească, nu-i mai trebuie şcoală. Părintele nu a primit-o în casă şi a fost nevoită să doarmă la arhondaric, şi toată săptămâna a stat în Cernica. La sfârşitul săptămânii, părintele i-a făcut o slujbă de dezlegare, dar nu i-a dat binecuvântare pentru mănăstire, spunând că ţara are nevoie de chimişti buni, cu atât mai mult dacă sunt credincioşi, cum devenise ea brusc.
_________________________________________________

Minune la racla Sfântului Calinic cu femeia ce nu se spovedise niciodată39

                              Marea sărbătoare a Întâmpinării Domnului am petrecut-o la Cernica, unde mi-am umplut sufletul de bucurii pe care le las de fapt pe planul doi, căci pe primul plan aş situa minunea pe care a făcut-o Sfântul Calinic astăzi la  rugăciunile speciale ale Părintelui Argatu. Ca de obicei, după liturghie, la racla Sfântului Calinic, părintele a făcut rugăciuni de dezlegări cu Moliftele Sfântului Vasile şi apoi, în timp ce stătea de vorbă cu oamenii, s-a apropiat de dânsul o femeie tânără (25-30 de ani)care i-a spus că ar vrea să se spovedească, dar nu ştia cum, căci nu mai făcuse niciodată în viaţa ei o spovedanie. Se înţelegea că era plină de păcate, poate chiar din cele grele, ceea ce-i provoca o spaimă paralizantă. Oh! Cât de bine o înţelegeam! Mă vedeam cu 9-10 luni în urmă, când nu aş fi putut scoate nici un sunet, mai ales în faţa Părintelui Argatu, care inspiră din prima privire o desăvârşită sfinţenie. Părintele a simţit toate acestea şi ca să nu o sperie şi să plece, i-a spus să se roage la Sfântul Calinic s-o înveţe el cum trebuie să se spovedească. Cu credinţă sinceră şi puternică, femeia a îngenuncheat, lipindu-şi capul de stâlpul de susţinere al bisericii de lângă racla sfântului, şi s-a rugat un timp acolo. Mă aflam foarte aproape de ea, fiind şi eu îngenuncheată la Sfântul Calinic. Deodată sare speriată şi aproape albă la faţă, strigă la părintele, povestind agitată că nu ştie ce s-a întâmplat, căci nu a spus nimic când a îngenuncheat, având mintea goală, dar dintr-o dată  stâlpul pe care se sprijinea  cu fruntea s-a făcut moale ca un cauciuc şi s-a mişcat din loc, aplecându-se până în dreptul raclei Sfântului Calinic. Se întelege că acestea nu le-a văzut şi simţit decât ea.
 -Părinte, ce a fost asta? Am halucinaţii?
-Asta înseamnă că Sfântul Calinic o să te ajute pe matale, fiindcă te cunoaşte. Femeia a rămas foarte impresionată, avea lacrimi în ochi şi s-a întors repede lângă raclă, lipindu-se din nou de stâlp, de parcă ar fi vrut să se repete momentul. Deşi nu  s-a mai repetat, femeia era foarte fericită şi cu faţa plină de lumină, privea când la stâlp, când la părintele. Mai târziu, când a plecat lumea, părintele a spovedit-o şi pe dânsa. Am aşteptat-o şi am întrebat-o cum a fost şi mi-a răspuns cu mare emoţie că părintele a ajutat-o să-şi clarifice mari probleme ale sufletului, pentru că a văzut în ea ce păcate făcuse şi mai mult a întrebat-o el pe ea. Astfel, sarcina ei a fost uşurată mult şi a căpătat curaj. Iată cum, într-o jumătate de zi, poţi căpăta iertare şi milă de la Dumnezeu. Numai o jumătate de zi! Dar câte săptămâni, luni, poate chiar ani s-a frământat biata femeie până când s-a hotărât să se predea complet în mâna sfântă a Domnului. La masă, părintele ne-a subliniat (a câta oară!?) că Dumnezeu nu se uită la păcate, că nici un păcat de pe faţa pământului nu este fără leac şi că Domnul d
Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 714
Afisari total: 15046063
Vizitatori online: 6

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol