Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
pag.29 - 44 credinta. botez
Primesc  focul
pentru  credinţă
 
     P

e când poporul evreu s-a abătut foarte mult de la credinţă, ca pedeapsă, Dumnezeu a trimis peste el stăpânirea babiloniană. Babilonienii au luat tot poporul evreu în robie; l-au prădat de toate bogăţiile ce erau strânse de sute şi sute de ani; au dărâmat, au pustiit şi au ars din temelii cetatea Ierusalimului; au ucis pe regele Ezechia cu sfetnicii lui. Robia era foarte amară. Poporul evreu nu mai era stăpân pe nimic, erau bătuţi şi puşi la munci fără de milă. Dintre toate celelalte naţiuni care erau sub stăpânirea babiloniană, şaptezeci şi cinci la număr, numai poporul evreu vorbea o altă limbă, se închina la un singur Dumnezeu şi avea alte obiceiuri.
Nabucodonosor, împăratul Babilonului, a dat ordin ca din toate neamurile de sub stăpânirea sa, să se găsească cei mai pricepuţi tineri, să fie aduşi la palat şi acolo să aibă un trai mai deosebit şi o învăţătură aleasă. Iar ei, cei mai învăţaţi şi pricepuţi, vor ajunge cei mai mari peste naţiunea din care fac parte.
La poporul evreu s-au găsit patru tineri înţelepţi, iscusiţi şi pricepuţi, fii de foşti regi, ce au fost daţi pentru a fi educaţi şi instruiţi după ştiinţa şi obiceiurile poporului babilonian. Dintre toţi tinerii selectaţi din toate popoarele supuse aceşti patru tineri s-au arătat a fi cei mai pricepuţi dintre toţi. Nabucodonosor, regele Babilonului, a hotărât ca pe primii trei să-i pună mai mari peste Babilon, iar pe al patrulea, pe Daniil, să fie al doilea după împărat.„..regele a ridicat la mare vrednicie pe Daniel şi i-a dat daruri şi numeroase lucruri de mare preţ şi l-a pus guvernator peste tot ţinutul Babilonului şi căpetenie peste toţi înţelepţii Babilonului”.47
Acest lucru i-a înfuriat pe slujitorii mai vechi ai împăratului şi voiau să scape de ei, zicând: „Cum, nişte evrei să fie mai mari decât noi stăpânitorii Babilonului şi ai altor naţiuni supuse? Asta nu se poate! Dar cum să facem, ca să le găsim o vină, ca împăratul să-i înlăture pe ei şi să rămânem numai noi, însă să fim atenţi să nu cumva să cădem noi în osândă?” Unul dintre cei pizmaşi, a zis: „Voi nu ştiţi că evreii nu se închină la alţi zei făcuţi de mână omenească decât la Dumnezeul lor? Hai să-i lăudăm înţelepciunea împăratului ca să se mândrească în sinea lui şi să-i înălţăm orgoliul de a-şi da o şi mai mare strălucire ca împărat şi stăpân al atâtor naţiuni. Să-l facem să se asemene cu zeii ca să dea poruncă de a i se face chipul său de aur pe care să-l înalţe în piaţa cea mare a Babilonului, ca toate naţiunile supuse să i se închine chipului său. Astfel, evreii nu vor veni să i se închine şi atunci vor fi pedepsiţi cu moarte şi aşa vom scăpa de ei.” Au fost cu toţii de acord că este cel mai înţelept plan şi aşa au făcut.
Împăratul s-a simţit măgulit de această propunere ce venea din partea curtenilor săi şi a dat poruncă să i se facă chipul său din aur: „înalt de şaizeci de coţi, lat de şase coţi şi  l-a aşezat în câmpia Dura (Deira) din ţinutul Babilonului”.48 Apoi, a chemat toate popoarele supuse şi le-au poruncit ca la sunetul muzicii să se plece toţi pentru a i se închina, zicându-le: „De îndată ce veţi auzi glasul trâmbiţei, flautului, chitarei, harpei, psalterionului, cimpoiului şi al tuturor instrumentelor muzicale, veţi cădea la pământ şi vă veţi închina chipului de aur pe care l-a ridicat regele Nabucodonosor”;49
Iar cine nu se va pleca şi nu se va închina chipului său de aur, acela va fi aruncat în cuptorul încins cu foc din apropiere.
Toată mulţimea adunată s-a supus şi s-au închinat chipului de aur al împăratului când a început să cânte muzica, numai cei trei tineri evrei nu se găseau în fruntea celor pe care îi conduceau. Atunci, împăratul a dat ordin să fie căutaţi şi aduşi la închinare. Căutătorii împăratului i-au găsit pe cei trei tineri în camera lor, aveau ferestrele deschise spre Ierusalim şi se închinau Dumnezeului celui Viu. Au fost aduşi în faţa împăratului.
Împăratul i-a întrebat de ce nu au venit să se închine chipului său de aur? Iar ei au răspuns că nu cunosc decât pe un singur Dumnezeu, cel din cer, pe Creatorul Cerului şi al pământului, pe altul nu-l cunosc. Atunci, împăratul a poruncit să cânte iar muzica pentru închinare. Toată mulţimea s-a plecat pentru închinare, dar ei nu. Împăratul văzându-i că nu vor să i se închine chipului său s-a mâniat şi a poruncit să fie legaţi şi aruncaţi în cuptorul cel de foc. Aruncându-i în cuptor, flacăra focului a ieşit afară atât de mult încât a ars o mare mulţime din cei ce erau în apropiere.
Împăratul s-a îngrozit văzând acest lucru, pentru că cei ce au ars erau dintre cei mai buni şi mai de încredere slujitori pe care-i avea în Babilon. S-a apropiat şi el de cuptor ca să vadă cum ard tinerii cei ce nu s-au supus poruncii lui. Însă, apropiindu-se a văzut că prin cuptor printre flăcări se plimbau patru oameni. Se apropie şi mai mult de cuptor şi privind mai bine faţa i s-a înseninat de bucurie, văzând că tinerii erau vii şi nevătămaţi. Însă, se întreba de ce sunt patru persoane pentru că numai trei au fost aruncaţi în cuptor? Cine şi de unde este cel de-al patrulea, ale cărui înfăţişare şi haine erau atât de strălucitoare? I-a strigat să vină afară, iar cei trei au ieşit fără să fi fost arşi, nici măcar la păr şi nici miros de fum nu aveau. Atunci i-a întrebat împăratul cum de nu au ars? Iar ei au răspuns că Dumnezeul la care se închină ei a văzut că li s-a făcut o nedreptate şi a trimis pe Îngerul Său şi văpaia din cuptor în rouă a prefăcut-o, încât sunt sănătoşi. Atunci, împăratul a dat poruncă adunării să se închine Dumnezeului în care cred evreii, că numai El este cel adevărat şi numai El poate scăpa pe om de la orice primejdie de moarte, aşa cum i-a scăpat pe aceşti trei tineri.„Şi poruncesc: Popoare, neamuri şi limbi, toţi aceia care ar vorbi de rău pe Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, (Dumnezeul lui Israel), să fie tăiaţi în bucăţi şi casele lor să fie nimicite, fiindcă nu este un alt dumnezeu care să-i poată izbăvi într-acest chip      Cât de mari sunt minunile Lui şi cât de puternice sunt faptele cele peste fire! Împărăţia Lui este împărăţie veşnică şi stăpânirea Lui ţine din neam în neam!".50
Atunci, toată lumea I s-a închinat Dumnezeului Cerului. Iar pe acei care din pizmă l-au sfătuit să facă chipul său de aur, să pună popoarele ca să i se închine a poruncit ca aceştia împreună cu soţiile şi copiii lor să fie aruncaţi în foc. Toate naţiunile adunate, văzând minunea lui Dumnezeu, au plecat cu cugetul de a-L cinsti pe Dumnezeul Cel Adevărat.
________________________
47.- Daniel 2,48.
48.- Daniel 3,1.
49.- Daniel 3,5.
50.- Daniel 3,29-33.

 
Credinţa  astupă gura  BALAURILOR
 
    S  

fântul Prooroc Daniel fiind prizonier în robia babiloniană se arăta în tot timpul fără frică de stăpânirea păgână, spunând că adevăratul Dumnezeu este cel nevăzut din cer, care a făcut toate şi nu idolii cei muţi sau fiarele pământului. Astfel, Dumnezeu a întărit pe poporul Său pentru a nu cădea în întinările poporului babilonian, iar pe cei de altă credinţă îi face să ia cunoştinţă de Dumnezeu.
Daniel, pentru înţelepciunea pe care i-a dat-o Dumnezeu de a tâlcui visele împăraţilor babilonieni, a fost pus ca dregător, adică, primul după împărat şi totul era la dispoziţia lui. Duşmani avea foarte mulţi, mai ales că făcea parte dintre supuşii evrei şi nu din neamul conducător. De aceea era pândit la orice pas de mulţi vrăjmaşi.
Odată, pe când mergea cu regele la capiştea unui zeu numit Baal, unde împăratul ducea ca jertfă mult vin, făină, carne, haine şi arme, zilnic, Daniel i-a zis că nu mănâncă zeul acestea, ci vrăjitorii zeului.
Împăratul, intrigat, i-a zis că huleşte pe zei şi atunci trebuie să moară sau să dovedească ceea ce a spus. Daniel   i-a dovedit adevărul în felul următor: l-a sfătuit pe împărat să ducă zeului de toate şi chiar el, împăratul, să le aşeze împrejurul lui. Apoi, să scoată afară pe toţi vrăjitorii, după care, Daniel a presărat pe jos un strat de cenuşă, a închis uşa şi o sigilat-o cu inelul împăratului. A doua zi, împreună cu împăratul s-au dus la capiştea zeului pentru a vedea dacă zeul a mâncat ofrandele aduse de împărat. Au luat cu dânşii şi ostaşi, pentru a pedepsi pe cel care va fi găsit vinovat. Intrând înăuntru, au găsit toate ofrandele mâncate. Atunci, împăratul i-a zis lui Daniel că trebuie să moară, pentru că zeul lui a mâncat tot. Dar, Daniel i-a zis: „Dar, vezi împărate ale cui sunt aceste urme de pe cenuşă, că aceştia au mâncat cele puse şi nu zeii!?” Împăratul văzând urmele pe cenuşa presărată de Daniel, i-a obligat pe vrăjitori să spună adevărul. Atunci ei, cerând milă, i-au arătat împăratului locul tainic de intrare în capişte, pe unde intrau şi luau cele ce se punea înaintea zeului. Împăratul, cuprins de mânie, i-a osândit la moarte, iar pe zeu şi capiştea lui a dat-o lui Daniel să facă ce-o vrea cu ea, iar Daniel le-a sfărâmat pe toate. Dar poporul s-a supărat, şi vorbea împotriva lui Daniel.
Împăratul l-a dus pe Daniel la un şarpe mare, un balaur, care ieşea din râu într-un loc unde poporul îi aducea ca jertfe: oi, vite, oameni pedepsiţi şi robi pentru mâncare, că altfel balaurul intra în cetate şi făcea şi mai mult rău.
Împăratul i-a zis lui Daniel: „Iată Daniele, un dumnezeu ce este viu şi care mănâncă, ce mai ai de zis? El e atât de puternic, încât nimeni n-are ce să-i facă şi uite cât mănâncă!” Daniel i-a răspuns: „Împărate, de îl dai pe mâna mea, îl voi ucide şi atunci, fiind eu mai tare ca el, oare nu pot eu să fiu socotit ca dumnezeu de acest popor care i se închină lui?” Împăratul i-a zis: „Îl dau pe mâna ta, dar de nu-l vei putea să-l omori, te voi da lui ca jertfă.” Aşa s-a înţeles Daniel cu împăratul.
Daniel a strâns răşină, a amestecat-o cu câlţi şi cu alte plante otrăvitoare, a făcut-o cocoloş şi cu el s-a dus la râu în văzul unei mari mulţimi adunate. Când şarpele a ieşit din apă şi a căscat gura ca să-l înghită, Daniel a aruncat în gâtlejul lui acel cocoloş de a căzut şarpele şi a murit. Şi aşa locuitorii babilonului au scăpat de acel balaur. 51
______________________
51.- Părintele Ilarion Argatu, Caiete, C 36.


Un  mucenic  SAU   CREDINŢA  JERTFITOARE
 
     C

ând l-au prins păgânii pe un creştin, judecătorului păgân i-a fost milă de el, că era un tânăr frumos. Ca să scape, judecătorul i-a cerut să zică numai atât: „Mă lepăd de Hristos.” Însă, tânărul a zis că vorba asta el nu o zice. Atunci judecătorul l-a dat pe mâna călăilor, care i-au schilodit toate degetele cu un ciocan, apoi, i-au tăiat mâinile din coate, la urmă şi capul, dar, cu toate chinurile pe care le-a primit cuvântul lepădării de Hristos nu l-a rostit. Credinţa jertfelnică în Bunul Dumnezeu îţi aduce cununa sfinţeniei sau a muceniciei. Astfel de credinţă este plăcută lui Dumnezeu, să ai pentru El credinţă jertfelnică, pentru că se aseamănă cu dragostea cea jertfelnică a lui Dumnezeu pentru noi: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.(Ioan 3,16), ca prin Jertfa Lui pe Cruce să dea putere şi să fie posibil ca oamenii să se ridice din nou în Împărăţia lui Dumnezeu. Astfel de dragoste trebuie să ofere şi omul lui Dumnezeu atunci când este pus şi silit de a-l mărturisi cu preţul vieţii lui în faţa călăilor ucigaşi şi necredincioşi. O dragoste jertfelnică implică şi o credinţă jertfelnică. Dragostea trebuie să ne pună viaţa chiar şi pentru aproapele nostru, aşa cum şi Dumnezeu şi-a pus viaţa pentru izbăvirea noastră. În afară de o simplă declaraţie sau în mod declarativ, nu ştim dacă suntem capabili de a ne jertfi viaţa noastră pentru Dumnezeu, decât numai atunci când suntem puşi la încercare, pentru că şi Sf Ap.Petru înainte de a fi încercat credea şi declara că el va merge până la moarte cu Hristos şi nu a fost aşa.

 
Prin  credinţă
dobândeşti  averi
 
    E

ra un boier mare şi foarte bogat. Dar pe cât de mare şi bogat era, pe atât era şi de credincios.
Într-o zi, a chemat pe un tânăr lucrător în aur şi l-a rugat  să-i facă o cruce pentru biserică. Tânărul a fost de acord. A luat aurul şi a plecat. Mergând pe cale, s-a gândit: „Ce boier mare şi bogat! Şi, pe lângă că este cu de toate îndestulat, are şi o credinţă atât de tare. El vrea să dobândească şi fericirea veşnică. Ce ar fi ca şi eu să fiu părtaş locului lui de fericire şi să pun şi eu cei zece galbeni pe care i-am primit, în această Sfântă Cruce?” Aşa a şi făcut. A făcut tiparul, a pus la topit aurul boierului şi pe al lui şi a turnat o Sfântă Cruce foarte frumoasă. După ce a terminat-o a dus-o boierului. Boierul, a cercetat Sfânta Cruce să vadă dacă tânărul i-a pus tot aurul dat, dar a găsit-o că e mai grea. Atunci, a bănuit că ar fi o înşelăciune şi s-a pornit spre acel tânăr cu vorba de mustrare. Însă tânărul i-a spus boierului tot adevărul. Boierul, cu ochii în lacrimi, i-a zis: „Dacă ai voit să fii cu mine, fii fiul meu. Eu n-am fii şi astfel vei dobândi averea mea.” Şi aşa a fost.



Unde  duce  încrederea
prea  mare!
 
     E

ra un preot în oraşul Dorohoi pe nume Furtună. El se trăgea din oameni săraci. Dar priceperea lui l-a făcut să urce treaptă cu treaptă, până a ajuns doctor în Teologie şi s-a căsătorit cu o fată a unui om foarte bogat şi din neam mare. Era foarte modest, foarte respectuos, foarte harnic şi perseverent în lucru. Ocupa parohia din Dorohoi şi era profesor de religie la liceul din localitate. Nu a trecut mult timp şi Ministerul i-a încredinţat înfiinţarea Seminarului Teologic din Dorohoi şi conducerea lui. Îndată a găsit teren ce l-a obţinut prin donaţie de la un mare proprietar, cu mai multe dependinţe pe el, care au ajutat întrucâtva funcţionarea Seminarului, combinat şi cu liceul din localitate.
După aceea, a făcut comandă de cărămida necesară pentru construirea clădirii, precum şi celelalte materiale de construcţie, procurându-le unele prin minister, altele prin donaţii şi majoritatea celor trebuitoare din averea soţiei şi astfel, într-o vară până toamna, clădirea a fost ridicată. În trei ani, a fost complet echipat. Lucrurile mergeau bine, iar el ziua şi noaptea veghea asupra lor.
Dar lucrurile n-au stat aşa până la sfârşit. De la un moment dat, a căzut în capcana, în prea marea încredere în cinstea unor persoane, care nu arătau nici pe departe că ar avea gânduri ascunse, sau gânduri de furat. De aceea, s-a încrezut pe deplin în cinstea lor. Însă, ei şi-au făcut o ştampilă cu numele şi semnătura lui şi toate hârtiile de corespondenţă le semnau subdirectorul cu casierul şi secretarul, punând ştampila directorului şi nu iscălitura lor.
Cât au lucrat cu mapa de corespondenţă, lucrurile au stat mai bine, însă, au început să ridice şi banii de la bancă în numele directorului, banii ce veneau de la minister pentru bursa şcolarilor, banii pentru hrana elevilor, şi încasau în buzunarul lor banii din taxele şcolare eliberând chitanţe false. De toate acestea directorul nu ştia. Însă ei se pregăteau şi de venirea unei anchete de la minister pentru a-l schimba pe directorul Preotul Furtună, ca să-i ia locul directorul adjunct. Astfel, după ce au pregătit şi au pus totul la punct, au făcut un denunţ la minister pentru delapidare de bani publici, pe care ar fi făcut-o directorul, din hrana copiilor şi burse, aşa încât copiii nu mai aveau hrană. Venind inspecţia, au găsit că directorul Preotul Furtună era vinovat, fiind pe acte iscălitura lui fapt pentru care l-au dat afară şi i-au intentat un proces pentru recuperarea banilor. În felul acesta, Preotul Furtună, neavând cum demonstra nevinovăţia sa a trebuit să-şi vândă casa, averea soţiei, să împrumute bani pentru a acoperi întreaga sumă ce i s-a pus în spate s-o plătească şi să rămână sărac. Astfel, Preotul Furtună, omul cumsecade, omul de cultură al oraşului Dorohoi, întemeietorul Seminarului Teologic din Dorohoi a ajuns umilit şi batjocorit de necinste. Aşa se întâmplă când ai prea mare încredere în oameni şi nu-i ţii sub control.


Primeşte  moartea pentru  credinţă
 
     P

e când poporul evreu a căzut sub stăpânirea păgână a lui Antioh, regele Asiniei, pe lângă toate drepturile pe care le-a răpit evreilor a fost şi cel al credinţei.
Regele Antioh, credea că desfiinţarea credinţei, va dezmembra unitatea evreilor şi astfel îi va putea stăpâni pentru totdeauna. Unii evrei fiind dornici de măriri, de bogăţii, linguşitori, mulţi au alergat în faţa lui Antioh cu închinare întru toate voinţele lui, însă o parte au rămas credincioşi legii Lui Dumnezeu. Cei ce treceau la credinţa împăratului primeau pe mâna dreaptă pecetea unei frunze de iederă a zeului Dionisios, şi apoi treceau prin şcolile greceşti de reeducare pe calea cea nouă. Altarele lui Dumnezeu au fost dărâmate sau, pe ele se aduceau jertfă zeilor. Cărţile sfinte au fost arse. Iar cei ce nu voiau să primească trecerea la păgânism, erau urmăriţi şi căutaţi prin tot locul pe unde se ascundeau, li se confiscau averile şi libertatea, iar după un timp erau condamnaţi la moartea cea mai crudă şi executaţi în faţa mulţimii, ca exemplu.
Un bătrân în vârstă de nouăzeci de ani, pe nume Eliazar, cel mai cinstit şi înţelept om dintre evrei, pentru a nu-şi pierde credinţa, nu vroia să meargă pe această cale. Auzind împăratul că nici el nu vrea să treacă la religia cea nouă, pentru a-l putea scăpa de moarte, a trimis în secret pe nişte prieteni, ca să-l sfătuiască să facă pe faţă ceva din poruncile lui, iar în casă, în ascuns, să facă după credinţa lui, aşa încât să nu fie dat morţii. Aceia venind şi spunându-i acestea, bătrânul le-a zis: „Cum pot să fac şi una şi alta? La ce-mi foloseşte credinţa mea în ascuns, dacă prin cele ce fac pe faţă, vor cădea de la dreapta credinţă cei care mă vor vedea ce fac? Oare ei vor şti ce fac eu acasă? Pot să le spun aşa ceva în ascuns? Pot să ştiu eu câţi se vor sminti din cauza mea? Oare Dumnezeu trebuie cinstit numai în ascuns, nu în faţa tuturor? Oare Dumnezeul meu e mai mic decât zeul Dionisios, căruia ar trebui să-i dau închinare în faţă, iar Dumnezeului Adevărat în ascuns? O! Nu! Niciodată! Eu merg la moarte”. Şi după multe chinuri, prin care au mai încercat să-l facă pe bătrân de a se lepăda de credinţa sa, l-au lovit cu un par în cap şi l-au ucis.

 
Botezul  pruncilor
 
     S

ectarii aproape toţi nu-şi botează copiii până ce nu ajung la o anumită putere de cunoaştere a lumii. Acest principiu îl argumentează pe cuvintele Mântuitorului Iisus, rostite apostolilor după Învierea Sa,52 de a învăţa pe oameni şi apoi de a-i boteza. Au şi un al doilea argument zicând că copiii ar fi nevinovaţi înaintea lui Dumnezeu şi n-ar avea nevoie de botez, după cum zic ei că ar fi spus şi Mîntuitorul: «Lăsaţi copiii să vină la mine, că unora ca acestora este Împărăţia Cerurilor.»53
Ori, ambele argumente pe care se bazează greşeala lor nu este altceva decât greşita cunoaştere a sensului adevărat al Învăţăturii Mântuitorului, iată cum:
I.Cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos de a învăţa credinţa şi apoi a se boteza îşi au sensul în realitatea timpului de atunci, întrucât, cele două credinţe din lume, iudaică şi păgână trebuiau să dispară şi în locul lor să apară credinţa cea nouă în Mântuitorul nostru Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, în Mesia cel proorocit de profeţii Vechiului Testament. Pentru primirea la credinţa creştină trebuia mai întâi o cunoaştere a Evangheliei Mântuitorului, o convertire şi o lepădare de credinţa iudaică sau păgână şi apoi primirea botezului ca poartă de intrare în creştinism. Ori, astăzi nu mai este această situaţie când învăţătura de credinţă creştină este răspândită şi cunoscută şi când copilul s-a născut din părinţi creştini, copilul nu mai are nevoie de aşa ceva, întrucât credinţele vechi, cea iudaică şi cea păgână, nu mai sunt între creştini.
În vremea aceea credinţa creştină se dobândea prin convertire şi botez pe când astăzi credinţa creştină se moşteneşte prin naştere de la părinţi şi botez.
Deci copilul când ajunge la maturitate şi îşi dă seama de sine nu are decât credinţa părinţilor, pe care o învaţă de mic. Părinţii şi naşii de botez sunt persoanele care se ocupă cu creşterea duhovnicească a copilului. Cu sufletul lor garantează în faţa lui Dumnezeu că acel copil va fi un bun credincios, un iubitor de Biserică şi de Dumnezeu. Botezul este condiţia de intrare în Împărăţia lui Dumnezeu: „Cine nu se va naşte din apă şi din duh nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu54 ne spune Mântuitorul. Şi dacă este lăsat fără sens copilul nebotezat până la o oarecare vârstă şi moare fiind nebotezat, înseamnă că l-am lăsat înafara Împărăţiei lui Dumnezeu şi asta poate să-i aducă atât lui, cât şi familiei o pedeapsă veşnică.
II.Al doilea argument, potrivit căruia copiii ar fi nevinovaţi în faţa lui Dumnezeu după cuvintele Mântuitorului Iisus şi ca atare nu ar avea nevoie de botez, este cu totul greşit. Copii nu sunt nevinovaţi, se nasc cu păcatul omului celui dintâi, adică cu greşeala lui Adam şi al Evei, după cum arată Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani.55 Copiii sunt consideraţi curaţi pentru că nu au păcate personale. Devin nevinovaţi şi curaţi, prin botez. Iar îndreptarea fiecăruia se face nu numai prin credinţă, ci şi prin botez, precum vedem că arată Sfântul apostol Pavel la Galateni «Câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi îmbrăcat».56 Iar faptul că Mântutorul Iisus îi cheamă la Sine pe copii şi le dă binecuvântarea Sa, ce este? Oare nu este aceasta botezul «Cel cu foc», pe care-l predică Sfântul Ioan că-l va face Mântuitorul? Pe care şi Apostolii l-au făcut?57 Mai era nevoie pentru ei şi de apă, atâta vreme cât era între ei şi-i binecuvânta Însuşi Mântuitorul Iisus întru care trebuie să creadă şi să fie botezaţi? Acest lucru este lipsit de sens.
Iar dacă privim la practica Sfinţilor Apostoli vedem destul de clar că ei botezau împreună pe părinţii şi pe copii, pe slugi şi pe toţi locuitorii dintr-o casă, după ce capul familiei ajungea să-L primească pe Mântuitorul Iisus, după cum vedem în Samaria;în Casa lui Corneliu, când sunt botezaţi toţi cunoscuţii adunaţi;la Casa Lidiei din Filipi, a temnicerului58  şi casa Ştefanei.59     
Deci botezul copiilor a fost admis de Mântuitorul Iisus prin binecuvântările pe care le da, şi de Sfânţii Apostoli prin botezurile pe care le-au săvârşit.
______________________________  
52.- Marcu 16; Matei 28.
53.- Marcu 10; Matei 18; Luca 9.
54.- Ioan 3,5.
55.- Rom. 5,18.
56.- Galateni 3, 27.
57.- Fapte 6;8;10;19.
58.- Fapte 8,10,16.
59.-I Cor. 1.
Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 366
Afisari total: 16906279
Vizitatori online: 2

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol