Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
pag.60 - 74 casatorie
Pentru cei ce calca postul62
 
  F

ăcăndu-se mare prigoană de către comunişti pentru a distruge credinţa, au fost duşi mulţi preoţi la închisoare. Unora li s-au confiscat averile, iar alţii au putut să scape ascunzându-se pe la cei ce îi primeau şi-i ajutau la un aşa mare necaz.
Printre cei fugiţi era şi un preot63. A scăpat de arestare pentru că i s-a prevestit mai înainte de către Dumnezeu şi în noaptea când securitatea i-a înconjurat casa, el a dormit în sat. Miliţia a stat toată ziua şi au înconjurat casa şi biserica, căutând peste tot în biserică crezând că s-a ascuns acolo. Preotul, la veştile pe care i le aduceau cei din sat nu se putea apropia de casă. Din locul unde se adăpostise chiar el, cu ochii lui, a văzut cum miliţia i-a asediat casa. Câteva luni de zile, a stat aşa, cu hrană de la oameni, după care s-a dus la socrul lui, în alt sat, care era tot preot64.
La început era bine, că avea înţelegere şi dragoste pentru suferinţa lui din partea lor. Dar timpul trecând, dragostea se împuţinează, relaţia se răceşte, aveau loc discuţii din ce în ce mai aprinse pe tema fugii, pe faptul că se ascunde de autorităţi, se temeau şi ei de complicitate.
 Însă, preotul le răbda pe toate.
Şi aşa au mers lucrurile ani de zile, cu discuţii contradictorii, fiecare. apărându-şi părerile lor Dar Dumnezeu, care prinde pe cel viclean în viclenia lui,şi-a arătat şi aici voia Lui, la o discuţie cu privire la post şi la timpul de viscol ce se ivise odată cu venirea primăverii, de 1 martie, când a început şi postul. Socrul zicea că iarna ţine până la 1 mai, şi nu până la 1 martie. Ginerele zicea că Dumnezeu a pus legi neschimbabile pentru oamenii ce-i respectă poruncile, iar celorlalţi le dă ierni lungi, toamnă friguroasă, secetă. Dar acestea toate sunt bătăi, din cauza fărădelegilor. Şi adăugă: „Iată acum odată cu începutul primăverii este şi începutul postului. Şi dacă timpul s-a schimbat în viscol şi ger, se întâmplă numai din cauză că oamenii nu ţin postul”.
Socrul nu voia să creadă şi cerea semn ca să poată crede că e aşa, şi nu cum zice ginerele-preot. Atunci ginerele i-a zis: „Semnul va veni, în legătură cu timpul şi cu ţinerea postului.” Aşa a şi fost.
Socrul, în gospodăria sa, avea semănat grâu pe o sută de prăjini de pământ, de pe care a adunat 380 kilograme, iar vecinul, un om sărac, de pe 15 prăjini de pământ, a adunat 600 kilograme de grâu. Şi se întrebau între ei, cum de s-a întâmplat aşa ceva? Şi nu puteau să-şi explice, decât să accepte că Dumnezeu i-a bătut. S-au dus la ginere ca să-l întrebe cum de, la sărac s-a făcut grâul şi la ei nu, deşi numai hatul îi desparte? Atunci, ginerele le-a răspuns: „Cel sărac ţine postul iar Dumnezeu îi înmulţeşte hrana– apoi, de câte ori vin timpuri grele şi este în lipsă, se roagă lui Dumnezeu ca să-i schimbe timpul, să-i ierte păcatele, şi promite că păcatele cu care l-a supărat pe Dumnezeu nu le va mai repeta. Pe când, ceilalţi, pe lângă faptul că nu ţin postul, nici rugăciune nu fac pentru păcatele lor.” Auzind acestea, se întrebau în inima lor de nu cumva  s-a rugat ginerele lor ca să fie pedepsiţi... ?
___________________________________
 
62.- Părintele Ilarion Argatu, Caiete, C-40.
63.- Este vorba de Părintelui Ilarion Argatu, aici, prezintă momentul când începe prigoana sa din partea organelor opresive ale regimului comunist.
64.- Este vorba de Părintele Mihailescu din satul Oniceni, judeţul Suceava, socrul Părintelui Ilarion Argatu, la care a stat ascuns timp de 4 ani, în podul grajdului de la casa parohială.

 
Pildă  despre  hrană   curată  şi  necurată
 
     M

ântuitorul Iisus Hristos, zice: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om.”65 Adevărat este. Orice hrană ce creşte pe pământ prin binecuvântarea lui Dumnezeu nu poate fi spurcată. Dar satana a strigat către Mântuitorul Iisus prin gura îndrăcitului din Gadara: „Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? /…/ Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.66 Sau cum a zis Domnul către Ucenicii Săi înainte de pătimirea Sa: „Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu”.67 Deci, toată hrana este curată, dar unde satana, prin voia omului, pune stăpânire pe o hrană, ea nu mai este curată aşa cum a lăsat-o Dumnezeu, precum acei porci în care s-au băgat demonii, cu voia Domnului, şi n-au mai ascultat de păstorii lor ci cu toţii s-au înecat. Aşa este şi cu laptele cel spurcat prin descântece de către slugile satanei (cele care iau mana de la vaci), iar acel lapte sau orice altfel de hrană spurcată în astfel de mod nu mai poate fi consumată. Acest lapte nu mai poate aduce tărie trupului şi lumină sufletului, ci aduce boală şi încătuşare. Iar de se întâmplă să manânci astfel de lapte, fără să ştii şi nevinovat, dupa ce ai luat Sfânta Impărtăşanie, te simţi rău, pentru că întâlnind pe Duhul Sfânt, laptele nu este primit ci este aruncat afară...
A fost un astfel de caz într-o familie din sat care, unii dintre copii au luat calea credinţei şi a sfinţeniei prin Biserică, iar alţii au luat calea necredinţei şi a lucrării răului şi a răutăţilor prin descântece şi vrăjitorii, ocupându-se cu luarea manei la vite şi alte invenţii drăceşti.
Din cauza aceasta au început să se dezbine între ei, apăruse o ură nefirească, încât cei ce se ocupau cu vrăjitoria căutau să-i facă rău unei surori care era cea mai legată de Biserică şi cea mai curată la trup şi la suflet. Această soră avea vreo patru fetiţe mici dar nu avea vacă pentru că pe toate câte le-a avut, vrăjitoarea (cumnata ei), le-a stricat luându-le mana şi trebuia să le vândă. Într-un an în ziua de Sf. Paşti, această vrăjitoare le aduce în dar lapte pe motiv că are copii mici, afişând o milă perfidă. Părinţii nu au mâncat din lapte dar l-au dat la cele trei fetiţe, iar ele au mâncat.     I-au dat şi la cea mai mică, de piept, pe care-o aveau. După ce au văzut că mănâncă copiii, ruda cea vicleană şi vrăjitoare împreună cu soţul ei au ieşit îndată să plece acasă. Erau foarte bucuroşi, ziceau că boala şi moartea se vor ţine de copii şi de ei, până ce vor veni şi ei pe calea lor, a vrăjitorilor. Că, ce... au de gând să ajungă sfinţi?
Cum au plecat, la toate fetiţele li s-a făcut rău şi toate au vărsat laptele mâncat. Că nu putea sta satana cu Duhul Cel Sfânt, pentru că ele s-au împărtăşit, atunci, de Sfintele Paşti. Şi neprihănirea lor a făcut să rămână Acel Foc Sfânt în ele şi să fie fugărită satana, cu tot cu laptele cel spurcat.
În felul acesta hrana cea bună ce ne-a dat-o Dumnezeu poate deveni necurată şi nu poate fi consumată. Feriţi-vă!
__________________________
65.-Matei 15, 11.
66.-Matei 8, 29-31.
67.-Luca 22, 31.

 
Pentru  cei  ce  mănâncă
hrană  străină
 
        Î

n Valea Glodului era un om numit Toader Sumănaru, care avea soţie şi patru fete. Avea casă bună, vite şi pământ cu îndestulare, hrana şi toate cele necesare. Trăia bine, că avea de toate. Însă, cu tot binele pe care-l avea, tot nu era mulţumit în sinea lui. Parcă îi lipsea ceva. Nu era băgat în seamă de săteni. Îl durea faptul că se trăgea dintr-un neam mai sărac, mai de jos şi cuvântul lui nu avea nici o greutate între oamenii din sat. Dar Dumnezeu, ca un Părinte Prea Bun, care voieşte a îndeplini dorinţele fiilor Lui pe pământ, pentru a fi fericiţi, îl lasă în voia lui de a găsi şi de a-şi împlini acestă dorinţă, însă nici ispita nu era departe de el. Aşa că, a venit într-o zi de la conducerea judeţeană a Partidului Comunist un delegat, pentru a găsi şi a numi în sat pe cineva ca secretar de bază, cu care să lucreze, desigur, după cum voiau ei. Mulţi din sat s-au ferit de o aşa misiune ştiind că vor trebui să facă şi ceea ce n-ar  vrea, să facă rău oamenilor din sat. Acest om fiind doritor de mărire, de a fi luat şi el în seamă şi de a fi considerat ca om important de către săteni a primit el cu mare bucurie această funcţie, chiar dacă ştia că poate fi urât mai mult decât este de către oamenii din sat pentru răul pe care va trebui să-l facă la ordinul celor mai mari ca el, dar voia să-şi vadă visul împlinit.
După ce a fost investit cu această funcţie de secretar de bază peste satul Valea Glodului, a început să fie vizitat de persoane necunoscute, care făceau cu el în particular sedinţe secrete. În aceste şedinţe, primea fel de fel de dispoziţii pe care trebuia să le ducă la îndeplinire necondiţionat. Unele dintre ele erau impotriva oamenilor din sat. Era încurajat de acele persoane că este o persoană importantă nu numai în sat ci şi în stat; că este în slujba partidului şi a ţării şi trebuie să ducă la îndeplinire interesele partidului şi să-şi iubească ţara mai mult decât pe neamuri şi oameni. Lumea trebuia să asculte de el şi să se teamă de el. Astfel, a început în sat să curgă şiroaie de lacrimi din ochii celor năpăstuiţi, însă, nu avea milă, băga  la închisoare şi confisca averile celor aşa-zişi împotrivitori, încât a ajuns să fie spaimă pentru toţi oamenii. Unii, ca să scape, îi duceau daruri, pe care le cerea în mod tăinuit, alţii, care nu puteau să-i dea nimic luau calea închisorilor, aruncau blesteme asupra casei lui. Când venea vremea secerişului, punea dări mari, jefuia pe bieţii oameni, îşi însuşea personal până şi sacii în care se aduceau dările, iar el se îmbogăţea.
Aşa au trecut mulţi ani, până ce Dumnezeu a hotărît să scape satul de el şi să-l coboare din acea trufie, în faţa căruia nimeni nu putea sta. Astfel, Dumnezeu a trimis o boală necruţătoare asupra fetelor lui, la care ţinea foarte mult, şi cărora le-a făcut zestre multă. Prima fată, pe care voia s-o căsătorească, a murit. Iar boala se întinse şi la celelalte. Supărarea, grija şi cheltuielile cu salvarea fetelor nu l-au mai lăsat să fie atât de credincios mai marilor săi, de aceea, ei l-au înlocuit din funcţie, iar el a rămas ca să-şi îngroape toate odraslele, să-şi plângâ păcatele şi să se căiască.


Cuvânt Despre mâncare
 
       O

mul este nedrept în a judeca un lucru, pentru că nu-l judecă după adevăr, ci după poftele sale. Şi de aici porneşte o întreagă serie de contradicţii asupra unui lucru, chiar şi numai între doi oameni pentru că omul când judecă o poate face în multe feluri.68
Dacă am lua în discuţie ceapa sau usturoiul ca alimente, să le analizăm cât de benefice pot să fie pentru sănătatea omului, am găsi diferite păreri. Unii ar spune că sunt foarte bune şi necesare, iar alţii că dăunează şi îmbolnăvesc. Fiecare are părerea lui formată după cât de mult îi place un aliment, şi, fiind sănătos cât de mult bine îi face pentru păstrarea sănătăţii. Alţii după starea lor de sănătate, resping consumul unor alimente, pentru că sunt boli care nu permit consumul lor.
Însă orice aliment în starea lui originală posedă atâtea însuşiri încât poate întreţine organismul unui om, îl poate şi însănătoşi.
Unii iubesc carnea în orice mâncare şi nu pun preţ pe legume. În cantităţi mici şi la intervale medii de timp, carnea este bună, ajută organismul, însă consumul ei permanent aduce boală trupului.  La carne se poate renunţa pentru a păstra trupul sănătos, însă, la legume şi fructe nu se poate renunţa, pentru că substanţa nutritivă şi vitaminele necesare întreţinerii şi sănătăţii trupului numai din legume şi fructe se pot dobândi.
Ceapa, usturoiul, prazul, varza, morcovul, păinea mâncate în starea lor originală desigur şi sarea când vorbesc   de   plantele   untoase – sunt   suficiente   pentru  a întreţine un om. Şi cel care le mănâncă doar pe acestea ar fi un om complet sănătos în comparaţie cu cel ce mănâncă carne, pentru care întotdeauna e supus diferitelor boli. Plantele untoase, ca şi plantele dulcegi, ajută cel mai mult la întărirea oaselor, la întărirea muşchilor, la limpezirea simţurilor – auditiv, vizual, tactil - şi te fac capabil de a parcurge orice distanţă pe jos şi de a efectua orice fel de muncă.
Dumnezeu la crearea lumii a prevăzut că lumea se va împărţi în cei puternici şi cei slabi, în bogaţi şi săraci.
A prevăzut că cei puternici vor avea bunătăţile pământului, pe când cei slabi rădăcini şi roduri coapte. De aceea a înzestrat el şi rădăcinile cu calităţi nutritive la care cei bogaţi nu se apleacă. A mânca o ceapă sau usturoi înseamnă a-ţi curge lacrimi. Iar cei bogaţi se feresc de aceasta. Şi dacă ceapa, prazul, varza, morcovul îl mănâncă şi vacile care din ele dau lapte şi carne pentru cel bogat, apoi cel sărac, mâncându-le el, oare nu-l vor ajuta să fie puternic, să înfrunte frigul într-o zdreanţă, mai mult decât cel bogat care se înveşmântează cu fel de fel de haine frumoase şi călduroase? Desigur că da! 
Şi-apoi cu ce se deosebeşte carnea de pe trupul unui om sărac, crescută din ceapă şi usturoi, faţă de cea a bogatului, crescută cu carne şi lapte? Oare nu au acelaşi fel de sânge amândoi? Oare nu au ochii şi picioarele şi toate celelalte la fel? Oare setea, foamea şi goliciunea nu le sunt la fel? Oare murind şi unul şi altul nu putrezesc la fel în pământ şi nu în acelaşi pământ sunt băgaţi amândoi?
Iată dragii mei, de ce trebuie să iubim rădăcinile şi rodurile coapte după care aleargă o parte din oameni şi se mulţumesc cu ele, căci Dumnezeu este cel ce a rânduit şi pe toate le-a făcut foarte bune. Cel sărac să respecte pe cel bogat, cel bogat să respecte pe cel sărac şi unul şi altul să respecte lucrul Lui Dumnezeu în lume.
_______________________________
68.-  Părintele Ilarion Argatu, Caiete, C 26.

 
Căsătoriile
 
       C

ăsătoriile sunt rânduite de la începutul omului pe pământ de Dumnezeu. Căci, El a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.” 69 
„Încât nu mai sunt două trupuri, ci unul. Deci ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă.”70Iar Sfântul Apostol Pavel zice despre căsătorie: „Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită. Că Adam s-a zidit întâi, nu Eva. Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia amăgită fiindcă s-a făcut călcătoare de poruncă. Dar se va mântui prin naştere de fii, dacă stăruieşte cu deplină înţelepciune în credinţă, în iubire şi în sfinţenie.71
Iar în ceea ce priveşte purtarea în căsătorie a femeii, zice: „Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii.” 72
Iar bărbaţilor le zice: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica” 73şi iară „Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe însăşi trupurile lor74 şi încheie, astfel: „Fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat.” 75
Calea căsătoriei, după cum vedem, se îndeplineşte, dar calea duhovnicească a căsătoriei nu se îndeplineşte, pentru care lucru aproape toate căsătoriile de azi sunt nefericite. Această nefericire a luat fiinţă odată cu primii oameni.
x
Că fericiţi erau în Rai, dar satana prefăcându-se şarpe a amăgit pe Eva care, cu firea mai slabă, a călcat porunca şi a scos nefericirea şi a pus-o în locul fericirii. A pierdut Raiul şi a găsit munca din greu, naştere dureroasă de prunci şi moartea. Şi cu ea a dus şi pe Adam care a ascultat de ea. Aşa şi azi, acolo unde bărbatul nu pune pe soţie să ia locul rânduit de Dumnezeu prin căsătorie, acolo nefericirea pământească stă şi chinul iadului îi aşteaptă pe amândoi.
Pentru a fi fericiţi, soţia trebuie să se supună soţului, să facă ascultare faţă de bărbat şi să nască prunci, după cum îi este dată porunca de la Dumnezeu.
Însă, nu în toate cazurile se întâmplă aşa pentru că de multe ori bărbatul se abate de la calea şi îndatoririle lui. Acolo soţia suferă din greu. Vedem soţii virtuoase, pline de dragostea unei căsnicii adevărate şi sincere, pline de dragostea copiilor şi jertfirea pentru binele lor, pline de dragostea Sfintei Biserici şi a tuturor slujbelor Divine, pline de milă pentru cei răposaţi şi cu dragoste de a le face pomeniri, dar soţii lor sunt plini de tot felul de vicii şi de o viaţă întunecată de vicii şi lipsită de credinţă. Deci în aceste cazuri nu putem zice că aceasta e calea pe care trebuie s-o urmeze soţia, ci numai de vrea să trăiască ca el, din dorinţa de a-l îndrepta şi a-i mântui sufletul, ca şi al ei, prin răbdare, asta îi este îngăduit, cum de altfel şi soţului care are o astfel de soţie, după cum vedem că zice Sfântul Apostol Pavel către Corinteni: „Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase. Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi, căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace.”76
__________________________
69.- Facerea 2,24.
70.- Matei 19, 6.
71.- I Tim. 2, 12-15.
72.- Ef. 5, 22-23.
73.- Ef. 5, 25.
74.- Ef. 5, 28.
75.- Ef. 5, 33.
76.-I Cor 7, 12-15.

 
Pentru cei nemulţumiţi
în căsnicie
 
        Î

n satul Valea Glodului era o familie ce avea de toate cu îmbelşugare, însă aveau o supărare în inima lor - că nu aveau copii. El, soţul, îşi dorea să aibă copii, îşi dorea cu tot dinadinsul, asta se cunoştea, însă ea..., ea, nu tocmai... Probabil că ea era cuprinsă mai mult de viclenie decât de durere pentru lipsa de copii. Însă, pentru a nu fi un păcat cu această afirmaţie, tac şi dau curs scrisului spre cele întâmplate. Ea nu era din acel sat, ci dintr-un sat vecin. Cu neamurile lui, care erau împrejur, nu prea stătea bine. El era un bun lemnar, dar şi mai în vârstă decât ea. Şi-i spunea adesea că ea tare se teme, că el cu meseria lui sau cu vârsta mai mare să nu cadă mai degrabă la moarte şi ea să fie alungată, neavând copii. Şi-i cerea să-i dea în scris casa cu pământul de la casă. El, nebănuind viclenia şi crezând cele spuse, s-a dus şi i-a dat în scris casa şi pământul pe care era casa. Până atunci era el stăpân şi ea supusă, de acum rolurile s-au schimbat, ea se arăta stăpână iar el supus, pentru că nu numai odată a fost bătut de necunoscuţi noaptea pe când ieşea afară, ci de mai multe ori. Însă, el nu a bănuit, până într-o zi ce i se întâmplă, de ce este mereu bătut şi cine-i face acest lucru. A venit în sat cu serviciul un funcţionar de la Camera de Agricultură de la Bucureşti şi a fost găzduit chiar în casa lor. Mâncare bună, petrecere şi dans, erau adesea în casa lor. A ajuns acel funcţionar să-i zică ei mamă şi lui tată şi el, bărbatul casei, se simţea foarte încântat, că are cine să-i zică tată. Însă soţul  nu bănuia nimic, nu bănuia ce se petrece între soţia sa şi acel funcţionar, până când, în timp ce el era dus la lucru, „copilul” îşi luă pe „mamă” cu toate lucrurile din casă şi au plecat fără urmă.
Au stat tăinuiţi într-un sat mai depărtat, până au vândut din cele mai multe lucruri şi au pus mâna pe bani, zicând ei că merg la Bucureşti, la părinţii lui, şi vor ocupa acolo servicii. În timpul acesta, ea a vândut şi casa pentru că era pe numele ei, însă, el nu ştia nimic. S-au suit în tren cu destinaţia Bucureşti.
Ajungând la Ploieşti, s-au dat jos din tren, pe motiv că trebuie să schimbe trenul. El a luat bagajul cel mare spunând că merge să caute trenul cu care trebuie să meargă, lasă bagajul în el şi vine după ea.  S-a dus pe partea cealaltă a trenului din care a coborât şi s-a urcat în el şi dus a fost la Bucureşti. Pe ea a lăsat-o în gară să aştepte. A tot aşteptat până ce şi-a dat seama că a fost păcălită şi părăsită. În acest timp bărbatul a fost scos afară din casă de către cel care cumpărase casa. Văzând ce s-a ales din toată averea şi traiul lui, şi-a zis că acest lucru s-a putut întâmpla numai pentru faptul că nu au avut copii. Şi s-a despărţit de femeia pe care a avut-o şi s-a căsătorit cu o fată care i-a făcut vreo doisprezece copii. N-aveau pământ mult şi casă n-aveau, dar aveau mângâierea copiilor. Cu multă trudă şi-a făcut o căsuţă. Pe rând şi-a crescut copii de i-a căsătorit, cu multă muncă, cu multă sărăcie afară şi în casă, cu hrană şi haine puţine, dar era mai mulţumit decât înainte, când avea de toate, dar nu avea copii.
Iar fosta femeie şi-a luat partea ei de răsplată, căci s-a îmbolnăvit de boli lumeşti, ajungând un stârv putred.


Pentru  cei  ce  strică
Taina  Cununiei
 
        Î

n timpul războiului 1916-1920 au venit ruşii în ţara noastră, ca prieteni. Ostaşii noştri erau pe front, dar soldaţii ruşi mai mult erau prin sate. Şi, în felul acesta, multe din tinerele soţii, chiar şi din cele mai bătrâne, ce erau cuprinse de păcatul desfrânării, au uitat de datoria cununiei lor.
Şi iată că într-un sat o tânără căsătorită s-a legat de un rus şi ţinea numaidecât să meargă cu rusul în Rusia, zicându-i că ea se teme de soţ. Văzând rusul că nu scapă nici într-un fel de ea, şi-a zis: „ undeva trebuie să scap de ea”.
Zis şi făcut. Îi spune c-o ia cu el şi să se pregătească. Ea se pregăteşte şi dă şi de veste la toate neamurile, pentru    a-şi lua rămas bun. Rusul i-a spus, ca s-o poată lua cu el în Rusia că trebuie s-o ascundă într-o ladă pentru că soldaţii ruşi nu au voie să ia femei în ţara lor. Ea a fost de acord cu aceasta condiţie. S-au suit amândoi într-o căruţă cu coviltir şi au mers până aproape de gara Vereşti. Acolo, în Lunca Sucevei, au oprit. Rusul, a scos din ladă bagajul ce-l avea, l-a făcut pachete, a aşezat-o pe ea în ladă, a închis-o şi a pornit la gară. În gară, pe peron era multă lume, care venea, care pleca, români, ruşi, civili, de tot felul. El cu un alt rus a dus lada pe peronul gării, a scris pe ladă aşa: „bună pentru România, pentru Rusia nu” şi au lăsat-o cu scrisul spre peretele gării, el s-a urcat în tren şi a plecat. Într-un târziu, când trenul nu mai era şi frigul a cuprins-o pe femeie, ea a început să tuşească. Lumea auzind că cineva tuşeşte în ladă, s-au adunat curioşi, au tras lada de la perete, au citit ce scrie pe ea, au deschis-o şi cu toţii au început să râdă şi s-o huiduiască pe femeie. Bine au făcut ruşii sau nu?

 
Pentru  căsătoria copiilor
 
       E

ra o familie care pornise de la puţine lucruri. Dar prin muncă cinstită a ajuns să-şi cumpere mult pământ, să aibă o livadă frumoasă, vite multe şi o casă de copii. El nu voia să aibă copii şi o tot îndemna pe soţie să facă avort, însă ea, nu voia să-i omoare şi i-a născut pe toţi. Crescând copiii mari, a crescut şi pretenţia de a-i căsători după cei bogaţi şi nu după placul inimii lor. Pe fiica cea mai mare, au căsătorit-o cu nepotul celui mai de vază om din sat, cu nepotul primarului. Lipsa de dragoste dintre ei nu a putut fi înlocuită de ambiţia părinţilor. Au urmat fel de fel de necazuri, apoi divorţul şi căsnicia lor s-a terminat. Când a venit vremea de a o căsători pe cea de-a doua fiică, tot aşa au procedat, însă pe lângă faptul că părinţii băiatului trebuiau să fie bogaţi, mai trebuia să fie şi buni creştini, aceasta ca o garanţie că nu vor păţi cu a doua fată, ceea ce au păţit cu prima. S-a găsit un băiat din familie bogată şi credincioasă s-o ceară de soţie pe a doua fată. Părinţii bucuroşi au căsătorit-o pe fată după acest băiat, fără să ştie că acel băiat era tâlhar în ascuns. Nu a trecut mult timp şi   s-a ajuns şi cu a doua fată la divorţ. Au căsătorit-o cu altul, dar şi acela era desfrânat. Şi cu acesta a trecut prin aceleaşi chinuri, bătăi, batjocură, divorţ, şi după toate astea s-a ales şi cu un copil care, crescând a devenit şi el ca tatăl, un tâlhar. Venind rândul celei de-a treia fiică, şi-au schimbat gândul şi au zis: mai bine să fie un ţăran simplu, dar să nu fie un ţăran prost, ci unul care a stat pe lângă oamenii mai învăţaţi. Şi iată că s-a ivit unul. Tocmai ce a murit soţia unui administrator de la curtea boierului, tatăl fetei i-a trimis vorbă că-i dă fata dacă o vrea. Au căzut de acord să se facă nunta. Dar şi acesta avea vicii mai multe decât toţi la un loc: era beţiv, desfrânat şi tâlhar, din cauza aceasta i-a murit soţia. Insă, fata nu a avut de chinuit mult pentru că a început războiul din 1942-1945, iar el a murit pe front. Acuma părinţii voiau s-o căsătorească după cum credeau ei, dar ea le-a zis: De data aceasta, am să mă căsătoresc aşa cum vreau eu. Dumnezeu i-a trimis un tânăr, ce de-abia venise din armată, cu care s-a căsătorit, ducând o viaţă fericită şi aşa cum îi este plăcută şi Lui Dumnezeu.
            Când lăsăm pe Dumnezeu să hotărască în locul nostru şi El să ne trimită fiinţa cu care ne potrivim şi cu care să ne căsătorim, atunci şi viaţa noastră este în armonie, o viaţa împlinită şi binecuvântată.
Când nu cerem ajutorul lui Dumnezeu şi facem după cum credem noi că ne este bine, atunci Dumnezeu ne lasă să facem după capul nostru şi să trăim cu ceea ce ne-am ales. De aceea, jugul căsniciei noastre devine greu de dus, pentru că nu L-am chemat pe Dumnezeu să ne ajute să-l purtăm.
Când începem viaţa căsniciei noastre după Voia şi cu binecuvantarea lui Dumnezeu, toate devin frumoase şi armonioase. Nimic nu ni se mai pare greu şi rău. Atunci iubim mai mult pentru că ne atingem de Iubirea lui Dumnezeu. Atunci răbdăm mai mult şi cu multă uşurinţă, pentru că ne împrumutăm din Îndelunga Răbdare a lui Dumnezeu. Atunci, iertăm mai mult şi nu mai este greu de a ierta, pentru că Cel Mult Iertător este lângă noi, învăţându-ne a ierta. Atunci ne sacrificăm mai mult pentru soţ, copii şi familie, pentru că sentimentul jertfei şi a sacrificiului izvorăşte din Cel ce se Jertfeşte pentru întreaga omenire. Atunci ne rugăm mai uşor, postim mai uşor, credem mai uşor şi învăţăm şi pe copilaşi să ne urmeze pilda vieţii, pentru că îL avem cu noi, pe Cel ce s-a rugat cu lacrimi de sânge, pe Cel ce a postit 40 de zile şi a învins ispita, pe Cel ce i-a încredinţat-o pe Mama Sa ucenicului Său cel iubit.
Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 4422
Afisari total: 15057003
Vizitatori online: 6

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol