Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
pag.75 - 86 fete, tineri
Pentru cei ce vor să aibă numai un copil
 
    O

familie avea un singur copil, un copilandru de vreo 16-18 ani, pentru că aşa a voit, să nu aibă decât unul, ca să poată face avere, să nu aibă cheltuieli şi nici să trudească mult cu mai mulţi copii. Cât a fost mic copilul se părea că o să fie pe drumul cel bun, că o să aibă cinste şi bucurie de pe urma lui. Însă, satana încearcă tot timpul să transforme bucuria omului în scârbă, îl ispitea pe băiat tot timpul cu deprinderi şi obiceiuri proaste. Luându-se cu alţi băieţi, a început să fumeze, fuma şi pe acasă dar pe ascuns pentru că părinţii nu aveau această patimă şi nu ar fi fost de acord cu el. Pentru a-şi cumpăra ţigări îi trebuiau bani, pentru aceasta fura bani din buzunarul părinţilor, fura ouăle din poiata păsărilor pe care le vindea la magazin, bani, cu care îşi cumpăra ţigări, apoi se ducea în podul şurii, unde le fuma, considerând că locul este mai departe şi mai sus şi nu va ajunge mirosul de ţigară la nasul părinţilor. Podul şurii încă era gol, dar înspre toamnă a început să se umple cu ceea ce adunau părinţii de pe câmp: paie, fân, strujeni de porumb, şi aşa se umplu până sus. Printre paie, fân şi strujeni şi-a făcut băiatul loc de fumat. Într-o zi mohorâtă, închisă şi gata să plouă, fumându-şi ţigara, fumul nu a mai urcat în sus purtat de curenţi, ci a coborât pe jos până ce a ajuns la nasul părinţilor. Părinţii au început să se întrebe, de unde vine mirosul de tutun. Auzind băiatul că părinţii se tot întreabă de unde vine mirosul de tutun, ca să nu-l prindă cu fapta, s-a grăbit să ascundă ţigările în fân, iar tigara aprinsă a cautat   s-o stingă apăsând-o de papuci şi apoi a ascuns-o sub fân, cu gândul că o s-o termine mai târziu. S-a dat repede jos din pod şi se făcea că strânge gunoiul la vite. Părinţilor, nu le-a trecut prin minte că fiul lor ar putea fuma. Căutând în grajd, l-au văzut cu furca în mână că muncea şi nu bănuiau că ar putea să fie el cel ce fumează, şi-au făcut părerea că cineva fumător a trecut pe lângă casa lor.
Însă, tatăl avea ceva bănuieli asupra băiatului şi se ţinea mereu după el, dar nu îndrăznea să-l acuze până ce nu va avea şi dovada. Băiatul a observat că tatăl lui se ţine aproape de el şi-l urmăreşte, ceea ce a făcut să nu se mai poată urca în podul grajdului ca să-şi termine ţigara de fumat. Venind seara, părinţii îşi vedeau de treburi, iar băiatul a adormit. Tatăl lui l-a căutat prin buzunare de la haine, dar nu a găsit nimic. După miezul nopţii, s-au trezit, în ţipetele oamenilor şi la trăncănitul uşilor. Afară era plină curtea de oameni care se agitau să stingă focul. Şura era plină de flăcări şi fum, aprinsă de la ţigara lăsată de băiat.
Vântul sufla focul spre casă. Au început să scoată din casă lucrurile. Bucăţi de draniţe şi de paie arse, se aşezau pe lucrurile scoase şi se aprindeau şi ele. A luat şi casa foc cu toate lucrurile din ea. În câteva minute a ars întreaga gospodărie, fără să fi putut salva ceva din ea, nici vitele nu le-au putut scoate din grajd.
Supărare mare i-a cuprins pe părinţi şi se mustrau zicând că este pedeapsă de la Dumnezeu pentru că nu au vrut să aibă mai mulţi copii. Se tânguiau că, au lăsat numai pe unul şi acela rău, iar pe care ar fi trebuit să-i aibă i-au omorât ca sa poată face avere şi acum iată averea lor toată scrum. În această supărare şi mustrare au murit părinţii, iar băiatul s-a îmbolnăvit de spaimă şi a ajuns să fie paralizat.
Aşa se îmtâmplă cu cei ce nesocotesc voia lui Dumnezeu, cu cei care îşi fac planuri păcătoase şi le duc la îndeplinire, neţinând cont că Dumnezeu are câte un plan cu fiecare om. Când suntem potrivnici lui Dumnezeu cu bună ştiinţă atunci şi Dumnezeu ni se împotriveşte.


Pentru  înţelepţire
 
        Î

n satul Târzia era o familie bogată ce nu a găsit cu cale ca fetelor lor să le dea ştiinţă de carte mai multă decât la nişte fete de ţărani care, nu au cu ce să le poarte la şcoli; dar nici nu le-a învăţat cu rostul gospodăriei. Mama lor zicea: nu mă tem că nu le voi putea mărita, pentru că nu sunt urâte, au avere, au nume bun şi, ca atare, au tot ce le trebuie. Venind timpul de măritat, le ducea pe la baluri ca să le cunoască băieţii. Dar nimeni nu le băga în seamă şi nu stăteau de vorbă cu ele. Văzând aceasta, au pus rugăciune înaintea lui Dumnezeu şi voiau ca în a doua duminică la bal să fie curtate de băieţi. Nu aveau răbdare şi pentru ele totul era în zadar. Atunci, s-a dus mama fetei la o vrăjitoare din Neamţ, i-a dat un covor, ca să facă vrăji să i se mărite cea dintâi fată. A venit un băiat învăţat, cu licenţă, dar era sărac şi, în sărăcia lui, nu lua în seamă vorba ei, ci averea şi rangul, că astfel putea ieşi şi el din nevoie. S-au căsătorit. Femeia a dus din nou daruri la vrăjitoare pentru iubire între soţi şi să se căsătorească şi a doua fată, găsind că, vrăjitoarea e mai bună cu vrăjile ei, decât toate rugăciunile. A venit timpul de a căsătorit-o şi pe a doua fată cu un tânăr cu diplomă dar, şi acesta avea acelaşi cusur, era om sărac. Au făcut nuntă frumoasă, şi fiind cea mai mică dintre fete ea trebuia să rămână moştenitoare în casa părinţilor. Femeia a dus din nou daruri la vrăjitoare pentru a se iubi şi aceştia între ei. Însă, vrăjitoarea de data aceasta spunea, ca să meargă iubire între ei mai departe, trebuie ca, în fiecare lună să-i ducă lucruri, hrană şi îmbrăcăminte. Femeia a promis vrăjitoarei că-i va aduce, dar, nu s-a mai ţinut de cuvânt. Vrăjitoarea a aşteptat ce a aşteptat şi văzând că femeia nu se mai ţine de cuvânt nu a mai făcut vrăjile ca tinerii să se iubească. De la acea dată, cel dintâi ginere îşi vede soţia tare proastă şi au început să se certe între ei, după care el o lasă cu tot cu copii şi divorţează. Cel de al doilea face la fel, pentru că vedea şi el ca şi cel dintâi, că are o soţie nepricepută şi proastă. Femeia văzând ce se întâmplă între copiii ei şi-a dat seama că din cauza ei nu se mai înţeleg copiii şi a început să umble iar pe la vrăjitoare. Însă, vrăjitoarea nu a mai voit să accepte nimic şi nici s-o mai creadă pentru că-şi bătuse joc de ea. Iar fetele i-au venit acasă despărţite de soţii lor.
            Aşa se întâmplă cu cei ce cer ajutor diavolului prin vrajitoare şi descântătoare şi nu cer ajutorul lui Dumnezeu.  Când Dumnezeu uneşte şi ajută prin credinţa celui care cere ajutorul, acea unire sau acel ajutor este cel adevărat care nu se destramă, care nu se desface şi care nu se strică. Când omul primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu, unirea şi dragostea merg cu el până la moarte. Când doi se unesc prin taina Cununiei, acea unire este făcută de Dumnezeu şi nimeni nu are voie s-o strice, nici un om de pe faţa pământului şi nici diavolul. Chiar dacă diavolul mai reuşeşte să strice câte o unire făcută de Dumnezeu nu o poate face decât tot prin om. Îl ispiteşte pe om să strice unirea făcută de Dumnezeu şi dacă omul consimte diavolul îl ajută. Pe când, dacă ceri ajutorul diavolului de a face o unire şi de a întemeia o căsnicie, acea unire sau căsnicie nu este durabilă, pentru că dialolul este vrăjmaşul unirii şi a iubirii între oameni. El nu caută să unească, ci el caută să dezbine şi să despartă pe oameni din dragostea lor. Cât i se face voia, atât ţine şi unirea făcută prin el. Unirea făcută cu ajutorul diavolului este o unire mincinoasă sau falsă. In schimbul unirii făcute de diavol este sufletul celor care s-au implicat: mama, fata, băiatul şi vrăjitoarea. În tot ce faceţi, faceţi cu Dumnezeu şi pentru Dumnezeu.

 
Când femeia nu asculta
 
    
E

ra o familie care avea cinci copii. Între soţi de la început nu a fost potrivire de păreri şi soţia se arăta mereu neascultătoare. De aceea era şi ceartă multă între ei. Şi iată că, după o convieţuire de vreo şapte ani, Dumnezeu îngăduie să fie despărţiţi, încât să ajungă ca femeia să-i simtă lipsa, să ducă greul, ca apoi, pocăindu-se, la reîntâlnire, să-şi ia viaţa de ascultare, aşa cum a rânduit Dumnezeu, prin Sfânta Taină a Cununiei.
Soţul a plecat, prigonit de vrăjmaşi, iar ea a rămas cu toţi copiii, cu toată munca la câmp şi cu toată grija, atât afară, cât şi în casă. La început se simţea bine, că făcea ce voia şi cât voia, dar, după ce a început să se termine din cele agonisite de mai înainte, şi când trebuia să şi le procure ea, a început să vadă greul şi of-urile au început să se reverse din sufletul ei.
Şi cum anii treceau unul după altul şi ea era tot singură cu copiii iarna şi vara şi toamna cu greutăţile lor şi cum copiii, căsătorindu-se, le trebuiau din ce în ce mai multe, a început să-şi dea seama de multele greutăţi pe care şi le-a făcut şi pe buzele ei au început să apară remuşcări.
A început să vadă cum se adună hrana, cum se aduc lemnele, cum se duce la moară, cum se îngrijesc vitele, cum se îmbracă o haină muncită, cum ea ca femeie nu are nici o cinste fără de soţ şi câtă bucurie îi venea în suflet, când câte cineva îi aducea câte ceva din sat în dar, lucruri pe care nu le simţise niciodată, pe când îi era soţul acasă. Şi iată că după şapte ani de lipsă, soţul a venit acasă, însă sta ascuns, pentru că vrăjmaşii nu au plecat de la conducere şi se temea să nu fie descoperit şi să-l aresteze. Dar ea se mulţumea şi aşa, avea o bucurie că-l vede, că-i mai spune o vorbă, c-o mai învaţă câte ceva, că nu mai este singură.
Însă năravul tot nu şi l-a uitat. Una din neascultări a fost cu strângerea frunzelor cu omizi. Soţul îi spunea să ia copiii şi în câteva ceasuri să le strângă, că mare pagubă fac pomilor, că-i lipsesc de rod şi de viaţă, dacă stau mult pe copaci şi mai ales că sunt multe.
Însă, ea, ca să-şi mântuie urechea, a pus într-o zi pe copii de au cules câteva, puţine, zicând că are ea când să le culeagă, că păsările or să le mănânce, că o să le ducă vântul şi florile jos, că n-or să facă aşa rău cum i-a spus soţul, că nu poate ea să şadă prin copaci şi să se înţepe prin spini şi câte alte motive arătându-se că-i mai pricepută. Şi aşa a lăsat aproape toate omizile să zburde prin copaci, înainte de a ieşi floarea şi frunza pomilor, încât le mâncară toţi mugurii.
Când a văzut că se întâmplă lucrul acesta, atunci, a început să le scuture, să le ucidă, dar nu a putut dovedi, încât pomii au rămas ca uscaţi, pe când pe la vecini erau înfloriţi şi de o frumuseţe nespusă.
Însă, cum omizile au terminat de mâncat, s-au urcat pe garduri şi au trecut pe la vecini. Ce mai vorbă rea era atunci, asupra casei lor, ce mai vorbă rea în sat? Încât nu mai era în stare să iasă din ogradă şi-i pălea obrazul de ruşine.
Şi aşa neascultarea a dus-o la o bătaie atât de grea că a lipsit-o de fructe, de umbră, de cântul păsărelor, de viaţa pomilor şi de vorbele bune ale vecinilor.


Puterea  lui  Dumnezeu
 
    E

ra o familie săracă. Însă la toată sărăcia lor se mai adăuga şi lucrul satanei, care punea multă zarvă în familie: vorbe rele, bătăi, lacrimi. Nu aveau decât o fetiţă pe care o lăsau acasă în timpul lucrului, singură, din diferite motive, ba că plânge pe ogor, ba că merge încet, ba că ar călca arătura, ba să păzească casa. Şi aşa, ea stătea singură, dormea pe unde apuca, mânca ce găsea şi ducea lipsă de cele mai multe ori. Aşa că, într-o zi, fiindu-i sete, a ieşit din curte şi s-a dus la fântâna din vecini. Acolo s-a suit pe margine şi se uita în fântână, după apă. Şi, deodată, până nu a apucat să strige vecina care o văzuse, fata a căzut în fântână. Fântâna era adâncă şi cu multă apă. La ţipetele vecinei s-a adunat multă lume, şi se uitau în fântână. Fetiţa era deasupra apei. O îndemnau să se prindă de o centură pe care i-au aruncat-o ca să se prindă de ea. Fetiţa s-a prins de centură, s-a ţinut bine de ea şi aşa au scos-o din fântână. Au căutat să vadă dacă nu era lovită, dacă nu băuse multă apă, fetiţa era teafără, a stat pe apă ca  o scândură.
Îndată au fost anunţaţi părinţii care au venit în grabă şi au primit-o ca pe una ce înviase din morţi.
De la acea dată, cearta din casă a încetat, fetiţa a fost îngrijită foarte bine şi n-au mai lăsat-o singură acasă. Şi aşa i-a împăcat Dumnezeu şi a făcut ca să fie armonie în căsnicia lor.  
Aşa strică Dumnezeu planurile satanei; potoloşte gâlcevile şi neînţelegerile între soţi; salvează căsniciile şi mântuieşte sufletele tuturor.


Pentru  tinerele  zburdalnice
 
       E

ra o copilă foarte frumoasă şi foarte pricepută, numită Frăsinica. Ea avea şapte fraţi şi surori. Tatăl ei a fost lucrător de pământ şi un om cumsecade. Dintre toţi, prin felul ei de a fi, era socotită ca o mică comoară în casă şi a fost dată să înveţe la Şcoala Normală ca să le facă mai multă cinste. A terminat şcoala cu bine. S-a făcut învăţătoare. Era floarea cea mai frumoasă din casă, comoara cea mai preţioasă.
Pe lângă celelalte calităţi – virtuţi sufleteşti şi trupeşti era cuminte şi muncitoare. Şi iată că satana i se pune în cale. A fost repartizată pe post de învăţătoare în Districtul Piatra de lângă Raionul Fălticeni. Acolo mai era cu nişte colegi. Un tânăr ofiţer, fiind încântat de frumuseţea ei, căuta să o cunoască. S-a ivit acest prilej cu ocazia unui bal. Au dansat, au vorbit, s-au plăcut şi astfel, s-a înfiripat o legătură de prietenie între ei. A trecut ceva vreme de când erau într-o relaţie de prietenie. Părinţii nu ştiau de această legătură. El i-a propus s-o ia în căsătorie. Ea a acceptat. Însă, el, tot amâna să hotărască data nunţii, motivând că în calitate de ofiţer, diferite legi nu-i îngăduie să se căsătorească chiar atât de repede. Ea, neştiind că el nu este sincer şi că o amână intenţionat, l-a crezut sincer, s-a încrezut în el, iar el a profitat de credulitatea ei şi a profitat şi de ea. La un moment dat, ea vazând că timpul  trece prea mult a început să facă presiuni asupra lui pentru a se căsători. El i-a spus că deocamdată nu poate, că trebuie să plece pentru nişte studii speciale pe care trebuie să le facă în Rusia. Ea văzând aceasta şi dându-şi seama că a fost înşelată, pentru a scăpa de ruşine, de ocara părinţilor, a fraţilor, a prietenilor, s-a dus şi s-a aruncat înaintea trenului şi astfel din acea floare frumoasă, din acea comoară în casa părinţilor ei se făcu o grămadă de carne. În loc de mângâiere, le-a adus o atât de mare supărare.
Iată cum vânează satana sufletele oamenilor, cum distruge destinele tinerilor şi pune capăt vieţii unora, pentru că nu avem grijă să ne ferim de păcat şi nu suntem atenţi cu noi de a nu ne lăsa înşelaţi. Ne încredem în promisiunile de bine a celui de care ne îndrăgostim şi ne propune să facem păcatul. Nu avem răbdare şi putere de caracter să aşteptăm ca partenerul să-şi îndeplinească mai întâi promisiunea şi după aceea toate celelalte vor veni de la sine într-o ordine si armonie care ne asigură echilibrul vieţii noastre.
Păcatul întotdeauna întunecă mintea omului. Din cauza lui, omul nu mai vede calea pe care trebuie să meargă şi merge la derută, crezând că va fi bine până la urmă. Atunci când drumul omului este întunecat, nu numai că nu vede pe unde merge, dar ce este mai periculos, nu vede nici prăpastia din faţa lui, în care, în mod inevitabil va cădea, dacă va merge mult în întunericul păcatului şi nu se va opri să-şi facă lumină pe drumul vieţii.
Din păcate, această înşelare a tinerilor de astăzi, este tot mai frecventă.
Când părinţii nu-şi pregătesc copiii, dacă, de când sunt mici nu le arată lumina şi nu-i învaţă să preţuiască lumina şi cum să meargă pe drumul vieţii, ţinând în mâini şi în minte lumina, ferindu-se de întuneric, copiii se vor rătăci pe calea vieţii lor. Părinţii îşi vor pierde copiii în beznă şi în întuneric, făcându-i „fiii întunericului” sau „ fiii ghienei”.


Pentru  fetele
prea  încrezătoare
 
        Î

n satul Osoi era o tânără copilă cu numele Elisabeta. Era foarte fumoasă şi pricepută la carte, din viţă de ţăran muncitor şi cinstit.
Din îndemnul ce i s-a făcut, a dat şi el pe această fiică la şcoală mai departe, că pământul le rămânea la ceilalţi copii ce-i mai avea. Copila a terminat cu bine şcoala şi a ajuns soră de caritate şi a fost repartizată în Raionul Suceava. Acolo frumuseţea ei şi priceperea au încântat pe doctor, care i-a făcut promisiune că o va lua în căsătorie. Ea, încrezându-se în promisiunea lui, a cedat şi a pierdut cinstea ei de fată. Când ea i-a pus în faţă promisiunea lui de a o cere în căsătorie într-un mod mai hotărât, el nu a mai vrut s-o ia şi nici nu a mai recunoscut nimic.
Atunci, ea, nemaiputând suporta această ofensă, a luat câteva pastile de otravă şi a murit. După ce o pierduse cu săvărşirea păcatului, diavolul, a făcut-o să-şi curme zilele şi s-o piardă sufleteşte de tot, plânsă de părinţii ei.
Ce folos şi ce bucurie a avut dacă s-a încrezut în alţii mai mult decât în părinţii ei care i-au dat viaţă, au crescut-o, au educat-o şi i-au dat de grijă să-şi păstreze cinstea?
Câte fete nu au păţit la fel? Majoritatea! Se încred în promisiunile băieţilor şi uită de sfatul părinţilor şi de porunca lui Dumnezeu „Să nu trăieşti în desfrânare” şi se lasă ademenite la săvârşirea păcatului şi astfel îşi distrug soarta cea bună cu care au venit pe lume şi îşi dărâmă visele ale unei vieţi frumoase de care visau că vor avea parte. Dacă pe părinţi şi pe Dumnezeu îi scoţi din viaţa ta, vei trăi rătăcind şi înnotând prin multe şi mari necazuri fără a mai putea îndrepta ceva care să fie ca înainte.

 
Pentru tinerii neliniştiţi
 
        Î

ntr-un sat de pe Valea Siretului erau doi tineri necăsătoriţi după forma legii şi a Bisericii, dar sub forma desfrânării trăiau de când erau încă copii.  Şi iată că au petrecut în iubire şi desfrânare ani şi ani, până au ajuns la vârsta căsătoriei. Atunci acea tânără, neascultătoare de părinţi şi încrezătoare în promisiunea lui, se lăsă să fie gravidă, că astfel poate îl va sili pe iubitul ei să rupă acea tărăgăneală de an, pe an, sub diferite motive.
El, văzând lucrul acesta şi oarecum fiindu-i şi milă de ea, căci ea l-a ameninţat că de n-o ia, ea se va sinucide, a vorbit părinţilor lui, despre gândul lui de însurătoare. Părinţii săi s-au opus a o lua pe ea, dorind-o pe alta, că-i mai bogată, mai frumoasă şi mai de neam bun, lucru care-l înduplecă şi pe fecior. Atunci el şi-a făcut planuri cum să scape de fata cu care era şi mai ales de copil, că nu mai avea mult până la naştere. Şi atunci ori copilul, ori sinuciderea ei va fi pentru el o grea condamnare în faţa legii. Şi stând câtva timp în nedumerire, satana se apropie şi-i şopti astfel: decât să se sinucidă ea şi să lase ceva scris care să-i batjocorească numele, mai bine s-o ucidă el şi atunci va fi sigur.
Aşa-şi zise şi porni la treabă, precum i-a dat în gând sfatul cel ascuns şi necurat. S-a dus într-o seară la iubita lui şi-i vorbi în secret, fără să ştie părinţii ei, ca să-şi ia tot ce poate şi să fugă cu el departe, pentru a trăi fericiţi. Ea, încrezătoare, s-a îmbracat cu mai multe rânduri de rochii pe ea, s-a înfăşurat cu pânză şi broboade şi a ieşit noaptea la locul de întâlnire. Amândoi au pornit către podul de pe Siret. Acolo, fiind întuneric bine şi nici oameni nu erau în cale, şi cum apa Siretului era mare, el a luat-o în braţe şi a aruncat-o peste pod în apă. Ea a ţipat tare de câteva ori, iar el o rupse la fugă.
Paznicul de la pod, auzind ţipetele ei, a coborât barca şi a mers la locul unde se vedea ceva negru pe apă, a urcat-o în barcă, şi a dus-o în bordeiul său. Ea era leşinată şi cu multă apă în burtă. A chemat în grabă ajutoare de la casele din apropiere şi cu multe eforturi de resuscitare i-a scos apa pe care o înghiţise şi ea şi-a revenit în fire.
Într-un târziu a simţit copilul că se mişcă şi că este viu.  S-a bucurat.
Fiind anunţată poliţia, l-a prins pe făptaş, l-a arestat şi a fost judecat. Judecătoria îl condamnă, după multă apărare ce i-au făcut avocaţii, la 15 ani de închisoare – cu muncă silnică.
Iar ea şi-a dus mai departe ruşinea faptei şi spaima ce-o căpătase de la apă, ca urmare a dragostei şi a păcatului.

Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 4425
Afisari total: 15057006
Vizitatori online: 5

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol