- Pacatele si greutatea lor - Indreptar de spovedanie - vol. 1

Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Ultimele comentarii

Păcatele şi greutatea lor

Pr. Ioan: Vă rugăm să ne vorbiţi despre felul cum trebuie să ne mărturisim şi, care sunt păcatele mai grele pe lângă cele despre care aţi vorbit mai înainte?Se poate, să ne faceţi o prezentare a păcatelor la mărturisire şi, să ne vorbiţi despre greutatea şi dimensiunea lor?!

Pr. Ilarion: Sunt destule „îndreptare de spovedanie” ce s-au tipărit în ultima vreme, cu întrebări mai multe sau mai puţine. Molitfelnicul şi Aghiazmatarul le aminteşte pe cele mai grele la mântuire de care, se poate servi preotul în timpul mărturisirii. Nici o clasificare a păcatelor după gravitatea lor nu încape, când este vorba de mântuire şi de curăţenia sufletului. Dacă doriţi o clasificare, o găsiţi la Sfinţii Părinţi, în cărţile de teologie-morală, în cartea Învăţătura de credinţă, citiţi acolo.

Eu ce vă pot spune?! Orice păcat este greu şi piedică la mântuire. La fel de grele pot fi cele uşoare ca şi cele grele. Unii se feresc să nu facă păcate mari şi grele dar, pe cele uşoare le fac cu duiumul. Aşa mi-a zis cândva, cineva:

- Părinte, eu am grijă ca păcatele mari să nu le fac, de cele mici nu trebuie să mă feresc prea mult, pe cele mici le iartă Dumnezeu!

- Ia ascultă dumneata! Felul cum gândeşti şi pui problema, faci păcat împotriva Duhului Sfânt. Faci păcatele cu convingerea că, Dumnezeu este Bun şi iartă. Atunci, când faci păcatul bazându-te pe prea marea încredere în bunătatea lui Dumnezeu, acel păcat este îndreptat împotriva Duhului Sfânt. Aceste păcate, fie ele cât de mici, Dumnezeu nu le iartă. În al doilea rând, vreau să te întreb ceva, dacă pui într-un sac un bolovan mare cu care ai umplut sacul, iar în alt sac torni nisip până l-ai umplut, care din cei doi saci cântăresc mai mult, cel cu bolovanul sau cel cu nisip? După ce stă puţin pe gânduri îmi răspunde:

- Amândoi sacii, cântăresc la fel!

- Vezi! Tot aşa este şi cu păcatele, degeaba te fereşti numai de păcatele mari şi grele, dacă nu te fereşti şi de cele mici. Ele fiind multe, greutatea se adună fără să bagi de seamă şi, trage sufletul la iad.

Dacă ar fi să ne gândim la păcate…! Vai…!, Vai…! Ce multe sunt ! Ca nisipul mării! Aţi fost vreodată pe plaja mării? Aţi văzut cât de mult nisip se adună de pe fundul mării şi cât de curat? Aşa sunt şi păcatele pe sufletul omului multe, mărunte şi deosebite unele de altele, iar din loc în loc şi câte un bolovan, de nu-l poţi învârti nici cu buldozerul. Şi cele mari şi cele mici, toate au rădăcină în neascultarea celor 10 porunci date de Dumnezeu întregii omeniri prin Moise în Muntele Sinai.

Călcarea unei singure porunci naşte o puzderie de alte păcate. Se merge din păcat în păcat. Aşa cum omul urcă pe scara virtuţilor din virtute în virtute până la desăvârşire, tot aşa şi păcătosul coboară pe scara păcatului din păcat în păcat până la moartea sufletului, adică, până la iad.

Nu este timp să vorbim şi să facem acum un chestionar al mărturisirii. Cel mult pot să vorbesc despre câteva păcate, deocamdată:

1.- Păcate făcute cu gura, cum ar fi: Am clevetit, am bârfit pe alţii, am inventat minciuni despre ei, am stricat reputaţia şi bunul nume al unora, vorbindu-i de rău.

Aceste păcate sunt îndreptate împotriva aproapelui şi ţi se socotesc înaintea lui Dumnezeu ca şi uciderea. Adică, l-ai ucis pe aproapele sufleteşte şi din care cauză s-a îmbolnăvit trupeşte şi chiar a şi murit de supărare. I-ai ucis demnitatea în ochii semenilor. Omul fără de demnitate în societate este ca un om mort. La baza acestor păcate a stat călcarea unei porunci dumnezeieşti:„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”(Mat. 19,19). Se va judeca: lipsa ta de dragoste, lipsa de milă, lipsa de bunătate.

2.- Am blestemat pe cei ce mi-au făcut vrăji şi descântece, pe cei ce m-au furat şi m-au păgubit, pe cei ce m-au amărât şi mi-au creat suferinţă.

A blestema, este un păcat foarte mare, este la fel ca păcatul de moarte. Nu degeaba se spune la Sfânta Scriptură: „blestemat să fie cel ce te va blestema” (Fac.27,29).

Cel ce este blestemat de tine va căuta dezvinovăţire la Judecata Înfricoşată, că, din cauza ta, pentru că l-ai blestemat, nu a putut să se mântuiască, iar tu, te faci răspunzător pentru mântuirea lui. Pe cei ce i-ai blestemat: hoţul, făcătorul de rău, vrăjitoarea şi alţii, când vor muri, la judecata sufletului se vor dezvinovăţi aşa: „Doamne, eu m-aş fi întors de la păcate şi m-aş fi pocăit, dar m-a legat cu blestem acest rob al tău. Din cauza lui eu nu mi-am putut mântui sufletul, el să plătească pentru mine!„ Atunci, vei fi judecat, ca un ucigaş al sufletului lui, pentru că prin blestem legându-l i-ai luat timpul de pocăinţă, l-ai legat cu legătura blestemului şi te-ai făcut vinovat faţă de el şi faţă de Dumnezeu, fiind călcător de poruncă dumnezeiască: „iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă supără şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru celui din Ceruri; Căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”, (Mat.5,44-45). Apoi, vei fi judecat şi ca unul ce nu a avut răbdare în încercările şi necazurile pricinuite de aproapele. Dacă te-ai fi rugat pentru vrăjmaşi, în loc să-i blestemi, ca Dumnezeu să-i îndrepte şi să te izbăvească de nedreptăţile lor, te-ai fi fericit şi le-ai fi câştigat sufletul.

3.-Am pârât păcatul altuia, am ştiut de păcatele unora şi le-am spus la toată lumea ca să râdă de ei şi să-i judece.

Acest păcat ţi se va socoti ca cel al judecării aproapelui. Dumnezeu ne porunceşte să nu judecăm pe nimeni pentru a nu fi judecaţi:”Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura” (Mat.7,1-2). Judecata stă numai la Dumnezeu nu la noi, pentru că noi toţi suntem vrednici de judecată. Cine poate arunca cu piatra în aproapele, fără ca ea să nu i se întoarcă? Nimeni. Nu există om fără de păcat. Ce le spune Mântuitorul celor ce au venit la el cu femeia desfrânată, care potrivit legii mozaice, trebuia să fie omorâtă cu pietre?: ”Cine este fără de păcat să ia primul şi să arunce !” Mai departe, zice: „De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?” (Mat.7,3). Dacă noi, suntem vrednici de judecată, greşiţi fiind şi, în aceeaşi osândă cu cel pe care-l judecăm, atunci cum putem să judecăm pe alţii?

4.- Am bătut pe alţii.

Bătaia din răzbunare, din ură, din invidie şi din răutate, este sâmbure al uciderii. Canonul se dă ca pentru ucidere.

5.- Am făcut avort.

Dimensiunea acestui păcat este adâncă până la talpa iadului şi lată cât iadul de mare. Vezi că, am vorbit despre păcatul avortului. Am vorbit despre păcatul avortului în sine şi despre cum se chinuiesc femeile ce fac avorturi. Este cel mai mare şi mai greu păcat, mai mare decât uciderea. Vezi la arătări despre mamele care-şi ucid pruncii în pântece.

6.- Am îndemnat pe femei să facă avort, am încurajat şi chiar am ajutat cu bani.

Atât pentru femeia care a făcut avort, cât şi pentru cel ce a îndemnat-o să facă avort, este aceeaşi răspundere în faţa lui Dumnezeu şi au aceeaşi pedeapsă, ca atare, trebuie să aibă şi acelaşi canon de pocăinţă. Mântuitorul, spune:” Vai de cel ce se sminteşte, dar mai vai de cel prin care vine sminteala”. Deci, pentru cel ce a îndemnateste „mai vai”.

7.- Am umblat dezbrăcată, cu rochii transparente şi decoltate, am făcut nudism pe plajă în văzul tuturor, am umblat dezbrăcată prin fata bărbaţilor.- Vezi! Tot aşa este şi cu păcatele, degeaba te

Acest păcat sminteşte foarte mult partea bărbătească şi face parte din păcatul desfrânării. Canonul se dă ca pentru desfrânaţi. Vezi, cum se chinuie desfrânaţii în iad.

8.- M-am fardat, m-am vopsit, m-am rujat şi machiat. Mi-am făcut operaţii estetice la faţă, sânii i-am umplut cu silicon, neplăcându-mi chipul cu care m-a lăsat Dumnezeu.

Acest păcat este stăpânit de „ceata măştilor”. Ceata măştilor este un soi de diavoli care, poartă mască şi umblă să ispitească mai ales pe femeile care nu se mulţumesc cu frumuseţea cu care le-a înzestrat Dumnezeu. Aceşti diavoli pun mască pe faţa acelora ce se machiază şi le bagă la munci în ceata măştilor. Prin acest păcat ispitesc diavolii pe femei, ca să-L sfideze şi să-l batjocorească pe Dumnezeu-Creatorul, că nu a fost destul de iscusit şi priceput când a creat lumea.

Femeia care vine la Sfânta Împărtăşanie cu ruj pe buze, trebuie mai întâi să-şi spele rujul de pe buze şi apoi să se împărtăşească. Pentru că, rujul de pe buze rămâne pe linguriţă, iar linguriţa fiind introdusă în Sfântul Potir, rujul de pe ea se amestecă cu Sfânta Împărtăşanie. Dacă se întâmplă acest lucru, atunci, se fac vinovaţi de cele sfinte, atât femeia care s-a împărtăşit cât şi preotul care nu a păzit sfintele.

9.- Am purtat podoabe: cercei, brăţări şi inele.

Se canoniseşte ca păcatul trufiei.

10.- Am îmbrăcat haine bărbăteşti, femeie fiind şi chiar m-am tuns scurt, cum se tund bărbaţii. Am umblat cu capul descoperit chiar şi la rugăciune şi aşa am intrat în Biserică.

Este urâciune înaintea lui Dumnezeu, ca bărbatul să poarte haine femeieşti şi femeia să îmbrace pe cele bărbăteşti. Sfânta Scriptură spune aşa: „Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti. Nici bărbatul să îmbrace haine femeieşti, căci tot cel ce face aceasta urâciune este înaintea feţei Domnului Dumnezeului tău” (Deut.22,5).

Iar, pentru femeile care umblă cu capul descoperit şi se tund ca bărbaţii, Sf. Ap. Pavel, spune:„…orice femeie care se roagă cu capul neacoperit îşi necinsteşte capul. Dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se tundă/.../ lucru ruşinos este pentru o femeie să se tundă ori să se radă”(I Cor.11,5-6).

Femeia care intră în Biserică îmbrăcată cu pantaloni, este sminteală pentru bărbaţii care ascultă Sfânta Liturghie, ca şi cum ar intra dezbrăcată. Prin pantaloni toate formele corpului se văd, pe când dacă ar intra îmbrăcată cu o rochie, se acoperă.

11.- Am practicat perversiuni sexuale, m-am prostituat, am făcut sex oral, sex cu animale, păsări şi, alte orgii.

Păcatul desfrânării are mii de feţe, care mai de care mai hidoase. În Molitfelnic, vei găsi pentru fiecare păcat al desfrânării cum se canoniseşte şi câţi ani de oprire de la Sfânta Împărtăşanie. Cei ce practică sexul oral, să nu se împărtăşească până la moarte. Se scârbeşte Duhul Sfânt de ei.

Pedeapsa pentru perversiuni sexuale este aceea a Sodomii şi a Gomorii, adică cu foc şi cu pucioasă. Am vorbit despre desfrânaţi cum se chinuiesc în iad, vezi acolo.

12.- Am băut, sunt beţiv şi am vomitat.

Printre păcatele pe care le aminteşte Mântuitorul pentru care omul nu va putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu, este şi cel al beţiei: „…beţivii nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu” (Gal.5,21). Vomiturile lor se aşează pe cămaşa botezului şi se duc murdari în faţa Dreptului Judecător. Am vorbit despre acest mare păcat şi am arătat cum se chinuiesc beţivii în iad. Vezi acolo.

13.- Am fumat.

Cel ce fumează nu se poate împărtăşi până ce nu se lasă de fumat. Nu poate lua Trupul şi Sângele Mântuitorului pe sufletul afumat şi plin de fum. Aşa cum tămâia este bine plăcută lui Dumnezeu şi se aduce ca dar şi jertfă pentru Dumnezeu, tot aşa şi fumul de ţigară este bineplăcută iadului şi se numeşte „ tămâia iadului”.

Celor ce fumează, vin diavolii şi le afumă cămaşa botezului cu tămâia iadului. Diavolii, adună tot fumul şi capetele de ţigări, ca mărturie şi cu acestea îi chinuie pe fumători în iad. Cam ceea ce-ţi place aici pe pământ, aceea ţi se va oferi dincolo. Ţi-a plăcut fumul de ţigară cât ai trăit, de fum vei avea parte şi dincolo.

Păcatul fumatului, mai este sinonim şi cu păcatul sinuciderii. Otrăvidu-ţi trupul cu fum, celulele slăbesc şi mor şi astfel mori şi tu înainte de vreme. În loc să trăieşti şi să te bucuri de viaţă lăudând pe Dumnezeu 80 de ani, din cauza fumatului, trupul va ceda şi ţi se va termina firul vieţii la 60 de ani şi chiar mai devreme.

Dacă te-ai îmbolnăvit de cancer pulmonar din cauza fumatului, singur şi conştient ţi-ai cauzat boala grăbindu-ţi moartea. Este ca şi cum la aceşti ani ţi-ai pune ştreangul la gât şi ţi-ai lua viaţa.

Cei ce fumează, trebuie să se lase pentru a se putea împărtăşi. Cel care a fumat în timpul postului, nu poate să se împărtăşească pentru fum şi pentru ne înfrânare. Pe majoritatea fumătorilor îi auzi spunând că, nu se pot lăsa de fumat. Au încercat, dar nu pot. Nu pot, pentru că nu au voinţă lucrătoare. Nu-şi pun voinţa la lucru. Atunci când omul vrea cu adevărat, se luptă, biruieşte şi poate. Voinţa omului trebuie să aibă trei valori şi să fie: lucrătoare, luptătoare şi biruitoare. Degeaba voieşti dacă nu te străduieşti. Iar pentru cei împătimiţi şi obişnuiţi cu fumul ca şi cu mâncarea, lupta este foarte grea, deoarece, au obişnuit organismul cu fumul de ţigară. Nu atât organismul cât o enzimă care se află în sânge şi se hrăneşte cu nicotina ce intră în sânge în timpul fumatului.

Unii, când se apucă de fumat, mai ales cei tineri, o fac nu pentru a deveni fumători înrăiţi, ci pentru a se distra, mânaţi de teribilism. Însă, fumând azi şi mâine, se adună multă nicotină în sânge, otrăvindu-l, iar sângele pentru autoapărare dă naştere la această enzimă care se hrăneşte cu nicotină. La prima vedere, enzima pare a fi ceva necesar şi folositor pe post de sanitar. Însă, atunci când nu este hrănită, devine foarte neliniştită şi violentă făcând război în sânge şi în tot organismul. De aceea,unii simt o stare de nervozitate când nu au ţigări şi nu fumează însoţită de o dorinţă arzătoare de a fuma, pentru a se linişti. De fapt se linişteşte acea enzimă. Din această cauză, fumătorilor împătimiţi le este foarte greu să se lase de fumat.

După un timp, dacă se luptă omul cu această dorinţă păcătoasă de a fuma, enzima oboseşte şi moare, iar fumătorul părăseşte pentru totdeauna ţigara. Tot aşa se întâmplă şi cu alcoolicii.

14.- Am furat.

Trebuie să spui ce ai furat şi de la cine ai furat.

Ca să fii iertat trebuie să întorci ceea ce ai furat, adică să îndrepţi răul făcut, ca să dispară efectul păcatului.

Cel ce fură, trebuie să întoarcă împătrit, adică de patru ori valoarea a ceea ce a furat.

Acelora care fură, vin diavolii şi rup din cămaşa sufletului, la unii de sus până jos. La judecată va căuta să apropie bucată de bucată însă nu vor sta, iar Mântuitorul, Maica Domnului, Sfinţii Apostoli, toţi sfinţii şi îngerii privesc la goliciunea acelui suflet.

Diavolii rup din cămaşa sufletului tău, aşa cum ai rupt şi tu din munca aproapelui tău. Dacă ai mărturisit păcatul şi ai întors ceea ce ai furat, ţi-ai cerut iertare de la cel pe care l-ai păgubit, ai făcut canon de căinţă şi te-ai hotărât că nu mai săvârşeşti păcatul, atunci Dumnezeu trimite pe îngeri să te îmbrace cu o îmbrăcăminte nouă.

15.- Am drăcuit, am dat diavolului orice lucru care mi-a stat în cale şi m-a supărat, pe animale, pe oameni, pe soţie, pe copiii mei şi chiar pe mine.

Dând diavolului şi pomenindu-l, el îndată vine şi ia tot ceea ce tu i-ai dat. Atunci, devii răspunzător pentru că ai dat în stăpânirea diavolului: vitele pe care Dumnezeu le-a creat pentru tine, ca să te hrănească; lucrurile din jur pe care Dumnezeu le-a creat ca să te slujeşti de ele pentru viaţa ta. Apoi se aşează pe copiii tăi şi pe soţia ta chinuindu-le viaţa şi aşteaptă ca la sfârşitul lor să le ia sufletul pe care tu i l-ai menit. Deci, este mare păcatul, şi vei răspunde pentru toţi şi pentru toate.

Din cauză că unii părinţi îşi drăcuiesc copii, aceştia pătimesc şi se chinuiesc. Diavolul pune stăpânire pe sufletul copilului şi atunci copilul tău devine neliniştit, nu te mai poţi înţelege cu el, nu te mai ascultă, nu te mai aude, când vorbeşti cu el se uită în altă parte, priveşte aiurea, nu are astâmpăr, devine posedat.

Atunci, părinţii să-şi dea seama, că aceasta este cauza şi să înceteze de a drăcui. Să meargă la duhovnic să mărturisească păcatul şi să se căiască. Apoi, să ducă copilul cât mai des pentru a-l Împărtăşi, deoarece, flacăra Sfântului Duh din Sfânta Împărtăşanie îl linişteşte şi-i dă daruri printre care: blândeţea, răbdarea, bunătatea, înţelepciunea şi ascultarea.

Iisus Hristos