CAP.4 - DESPRE SFANTA IMPARTASANIE - Duhovnicul Ortodox Ilarion Argatu

Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Ultimele comentarii

CAP.4 - DESPRE SFANTA IMPARTASANIE

Pr. Ioan: Vă rugăm Prea Cuvioase să ne daţi câteva sfaturi despre Sfânta Împărtăşanie.

Pr. Ilarion: Sfânta Împărtăşanie este una din cele şapte taine ce are o mare putere de vindecare sufletească şi întărire trupească, dacă este luată cu vrednicie. Ce înseamnă cu vrednicie!? Dacă mai înainte te-ai spovedit şi ai mărturisit toate păcatele, dacă ai ţinut post, dacă ai îndeplinit canonul dat de duhovnic şi dacă duhovnicul te-a dezlegat de a primi Sfânta Împărtăşanie.

Importanţa Sfintei Împărtăşanii este binecunoscută în Biserica noastră. Sfinţii Părinţi au scris mult despre rolul Sfintei Împărtăşanii în viaţa noastră de creştin. Explicaţia cea mai plină de conţinut a Tainei Sfintei Împărtăşanii, ca taină, o face însăşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos atunci când le vorbeşte Sfinţilor Apostoli şi iudeilor care erau de faţă şi ascultau predica Sa, despre: „pâinea vieţii” (Ioan 6, 48), identificându-Se cu „pâinea care se pogoară din Cer” (v.50), vorbind clar şi pe înţeles despre taina pâinii, zicând: „ pâinea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este Trupul Meu”(v. 51). Cu toate că până a se împlini taina, iudeii nu au putut înţelege aceste cuvinte ale Mântuitorului, întrebându-se: „Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui ca să-L mâncăm?” (v. 52).

Momentul ales de Mântuitorul pentru a vorbi despre taina ”pâinii care se pogoară din Cer” şi care în mod real prin taină devine Trupul Său, este momentul înmulţirii a 5 pâini în pustie, din care s-au săturat cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii, strângându-se şi 12 coşuri de fărâmituri. Nu putea fi ales un moment mai bun ca acesta în care să vorbească despre: „ Cel ce se sfărâmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururi şi niciodată nu se sfârşeşte..”(Sf. Liturghie). În acest moment erau toţi răscoliţi sufleteşte şi se aflau sub adânca impresie a minunii la care au fost martori, şi au participat personal, când cele cinci pâini : „se sfărâmau, se împărţeau şi nu se sfârşeau”.

Însă toată teologia mântuirii prin Sfânta Împărtăşanie se cuprinde în cuvintele Mântuitorului: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, are viată veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54).

Prima Împărtăşanie a săvârşit-o însuşi Mântuitorul, Joia înainte de pătimirea Sa, la „Cina Cea de Taină”. Această cină este considerată şi prima Sfântă Liturghie săvârşită de însuşi Răscumpărătorul. Aici Mântuitorul împărtăşeşte tainic şi în chip văzut pe Sfinţii Apostoli, luând pâinea, a binecuvântat-o şi frângând-o le-a dat-o lor, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu.. şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat zicând: Beţi dintru acesta toţi. Că acesta este Sângele Meu al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-28), poruncindu-le ca şi ei la rândul lor să săvârşească Aceasta mai departe: „aceasta să faceţi spre pomenirea Mea”(Luca 22,19).

De atunci şi până astăzi, nu a încetat a ni se Împărtăşi nouă Hristos Mântuitorul în chip tainic.

De atunci, Hristos stă în permanentă comuniune cu noi şi noi cu El, prin Sfânta Împărtăşanie. El ni se împărtăşeşte iar noi ne împărtăşim cu El. Astfel Hristos este în noi şi noi în Hristos. Prin Taina Sfântului Botez şi prin Taina Sfintei Împărtăşanii devenim: „purtători de Hristos” sau „hristofori”.

Prima Împărtăşanie şi prima Liturghie.

Liturghia de seară!? Azimă şi Artos

Pr. Ioan: Aţi pomenit de prima Sfântă Liturghie şi Prima Sfântă Împărtăşire a Sfinţilor Apostoli săvârşită chiar de Mântuitorul înainte de patima Sa, Joi seara la Cina Cea de Taină. Nu cumva pe acest fapt îşi justifică Biserica Catolică săvârşirea Sfintei Liturghii şi seara, ocazie cu care împărtăşesc pe credincioşi? Cum vedeţi Sfinţia Voastră justificată această practică liturgică în Biserica Catolică?

Pr. Ilarion: Timpul săvârşirii Sfintei Liturghii este dimineaţa, ora 9 la parohii, sau mai devreme la Mănăstiri în zilele de rând. În unele Biserici, cum ar fi în Ardeal şi Bucovina, Sfânta Liturghie începe mai târziu, ora 10 sau chiar 11. Ţine de obiceiul locului.

În practica Sfinţilor Apostoli, „frângerea pâinii”, cum mai era numită Sfânta Liturghie, se săvârşea dimineaţa. Aşa se face că în prima Duminică, dimineaţa, după Înviere, Mântuitorul a intrat prin uşile încuiate la Sfinţii Apostoli, care erau închişi de frica iudeilor, săvârşind „frângerea pâinii”.

Corect este de a se săvârşi Sfânta Liturghie dimineaţa, când omul este odihnit, nemâncat şi când, curat şi pregătit, începe o nouă zi.

După masă, sau seara, este aproape necuviincios de a săvârşi Sfânta Liturghie, pentru că nu poţi, chiar dacă ai vrea, să păstrezi ziua curată şi fără păcate, chiar dacă posteşti şi nu mănânci toată ziua nimic. Să se întrebe episcopul. Biserica Catolică fiind scolastică şi mai formalistă cu administrarea celor sfinte, îşi îngăduie permisiunea de a săvârşi Sfânta Liturghie de 2,3 ori pe zi de dimineaţă până seara. Chiar după ce preotul şi credincioşii au mâncat şi au băut, săvârşesc şi participă la Sfânta Liturghie, împărtăşindu-se deopotrivă preotul şi credincioşii. Au redus ritualul Sfintei Liturghii de la forma scrisă a Sf. Ioan Gură de Aur, la timpul de o oră, eliminând momente importante. Din cuprinsul Sfintei Liturghii nu poţi elimina nici un moment, pentru că toate au importanţa lor şi se leagă unele de altele. Orice ai elimina din Sfânta Liturghie ar însemna să-L elimini pe Hristos, pentru că toate momentele liturghiei sunt legate de viaţa şi activitatea Mântuitorului. Dacă ar fi să reducem momentul „proscomidiei”, adică, momentul de început al Sfintei Liturghii, chiar cu ecteniile şi antifoanele de la început, ar însemna să eliminăm taina întrupării Fiului lui Dumnezeu, peştera şi ieslea naşterii sau a venirii în lume. Pe lângă aceasta am exclude timpul pregătirii sfintelor, ceea ce ne-ar împinge la o altă formalitate, de a pune la momentul sfinţirii pâinea şi vinul nepregătite. Dacă am elimina citirea Apostolului şi a Sfintei Evanghelii, am tăgădui misiunea de Învăţător, Profet şi Arhiereu a Mântuitorului. S-ar contesta rolul didactico-moral-religios al Sfintei Liturghii. Dacă s-ar elimina ieşirea cu Sfintele Daruri, s-ar tăgădui ieşirea Mântuitorului în lume şi pregătirea omenirii pentru primirea Jertfei de Răscumpărare şi dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu, ş.a.m.d. Deci, nu se poate elimina nimic. Cu atât mai mult că la baza cerinţei de a se scurta Sfânta Liturghie nu stă lipsa de importanţă a momentelor Sfintei Liturghii ci lipsa noastră de credinţă, de râvnă şi evlavie la rugăciune, pe suportul lenei şi a comodităţii din noi. Nu vreau să comentez şi nici să judec practica liturgică în Biserica Catolică, pentru că Dumnezeu este cel ce va judeca dacă este bine sau rău, dar pentru că m-ai întrebat şi au făcut-o şi alţi credincioşi care stau în cumpănă şi nu ştiu unde stă adevărul şi ce să creadă, trebuie să-ţi răspund şi trebuie explicat, pentru ca ortodoxul să ştie că sunt bune predaniile Sfinţilor Părinţi ce sunt păstrate cu sfinţenie în Biserica Ortodoxă şi ce valoare au.

După rânduiala Sfintei noastre Biserici nu este corect de a se săvârşi Sfânta Liturghie după masă sau seara. În Biserica Ortodoxă nu se pot săvârşi de două ori într-o zi, la acelaşi Altar, două liturghii de către acelaşi preot, decât o singură Sfântă Liturghie. Nu s-a practicat aşa ceva de către Sfinţii Apostoli şi nici de către Sfinţii Părinţi. În Biserica Ortodoxă o zi liturgică cuprinde cele 7 laude, încununate de cea mai înălţătoare rugăciune, Sfânta Liturghie.

Nimeni nu se poate împărtăşi în aceeaşi zi de două ori, decât o singură dată şi la interval de cel puţin 40 de zile. Nu se poate împărtăşi nimeni după ce a mâncat. Nu poate fi adus argument, chiar dacă Biserica Catolică o face, că în ziua „Cinei Celei de Taină” Sfinţii Apostoli ar fi fost mâncaţi când i-a împărtăşit Mântuitorul, din două motive:

În primul rând, nu se aminteşte nicăieri în Noul Testament că Sfinţii Apostoli ar fi mâncat ceva în acea zi, deci nu poate fi vorba de o justificare cu temei în revelaţia divină;

În al doilea rând, avem multe momente consemnate în Sfânta Scriptură în care Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli, datorită predicii captivante şi a minunilor săvârşite de Mântuitorul într-o zi, să rămână nemâncaţi toată ziua, aşa cum s-a întâmplat în ziua înmulţirii pâinilor. Sfinţii Apostoli au sesizat, că se făcuse seară, a trecut ziua, se aflau în pustie, iar poporul care era de faţă nu a mâncat nimic. Tot la fel, când într-o zi de sâmbătă au trecut prin lanul de grâu, au smuls spice şi au mâncat, pentru că în acea zi nu au mâncat nimic şi erau cu toţii flămânzi, sau, în altă zi au trecut pe lângă un smochin în care nădăjduiau să fie fructe să mănânce, şi pentru că nu au găsit nimic Mântuitorul a blestemat smochinul încât s-a uscat în faţa lor (Marcu 11,13-14), sau, de câte ori poposeau în casa lui Lazăr surorile lui, Marta şi Maria, aveau grijă să pregătească ceva de mâncare, ştiind că de obicei Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli nu mâncau nimic, ş.a.m.d.

În Biserica Catolică, credincioşii sunt împărtăşiţi numai cu Trupul Mântuitorului şi nu cu Sfântul Sânge. Acest lucru este foarte greşit. De ce!? Pentru că Mântuitorul nu a separat şi nu a condiţionat la Cina Cea de Taină, ca fiind două elemente separate şi distante. În acelaşi timp s-au împărtăşit atât cu Trupul cât şi cu Sângele Mântuitorului. Mântuitorul, succesiv a rostit: „luaţi, mâncaţi.. „ şi „beţidintru acesta toţi..”.

Jertfa de Răscumpărare a Mântuitorului nu este numai Trupul Său, ci şi Sângele Său. În timp ce era pironit pe Cruce Şi-a vărsat Sângele, străpuns fiind de cuiele bătute în mâini şi picioare şi de suliţa care a străpuns coasta Sa. Când se sacrifică mielul în Vechiul Testament, aducându-se jertfă, sacrificiul se săvârşeşte prin vărsarea Sângelui, sânge cu care era stropită Sfânta Sfintelor de către Arhiereu, o dată în an. Sacrificându-se Mielul lui Dumnezeu, în persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sângele Lui se varsă pentru iertarea păcatelor şi viaţa veşnică a întregului neam omenesc. Nu-l poţi separa pe Hristos. Nu poţi separa Trupul de Sângele Său. Sfânta Scriptură ne spune că în sânge stă viaţa pentru om şi animale şi nu avem voie să-l bem sau să-l mâncăm: „ Pentru că viaţa a tot trupul este în sânge şi pe acesta vi l-am dat pentru jertfelnic, ca să vă curăţiţi sufletele voastre, că sângele acesta curăţeşte sufletul” (Lev.17,11), pe când în Sângele Mântuitorului stă „viata vieţii celei veşnice” pentru tot omul, condiţionat să-L bem pentru a dobândi mântuire. Dacă se separă sângele de trup, înseamnă trup fără de viaţă.

Corect este să ne împărtăşim cu Hristos Cel Întreg, adică cu Trupul şi Sângele Lui, aşa cum ne-a chemat şi ne-a îndemnat la Cina Cea de Taină. Când ne împărtăşim, nu o facem oricum şi oricând la întâmplare, ci trebuie mai întâi să căutăm la pregătirea şi vrednicia noastră, după îndemnul Sf. Ap. Pavel, pentru a nu ne face vinovaţi de Trupul şi Sângele Mântuitorului(I Cor. 11,29). De asemenea, nu este corect de a folosi la Sfânta Împărtăşanie „ azimă” în loc de „artos”. Azimă înseamnă pâine nedospită. Catolicii folosesc la Sfânta Împărtăşanie azima. Azima era folosită în Vechiul Testament de către evrei. Ea simboliza umbra celor viitoare. Este o rămăşită rămasă a paştelui iudaic (Ieş.12,15). Pe vremea Patriarhului Mihail Cerularie din Constantinopol (1000-1058), se aminteşte de practica Bisericii Catolice de a folosi „azima” în loc de „artos” la Sfânta Împărtăşanie, numind-o „erezie latină”.

Înafară de Biserica Catolică mai foloseşte azima la Sfânta Împărtăşanie şi Biserica Armeană. Această practică se bazează pe erezia lui Apolinarie care învaţă ca în persoana Mântuitorului Hristos, ca om, nu există suflet ci numai trup.

În Biserica Ortodoxă se foloseşte la Sfânta Împărtăşanie pâinea dospită sau „artos”. Pâinea dospită simbolizează: desăvârşirea Noului Testament; Jertfa Cea Desăvârşită ce răscumpără întreaga omenire. Cu pâinea dospită compară Mântuitorul Împărăţia lui Dumnezeu atunci când spune că: „Asemenea este Împărăţia cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată”(Mat.13,33), adică precum aluatul care dospeşte, creşte şi sporeşte, tot aşa se răspândeşte Împărăţia lui Dumnezeu în lume prin propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. La Cina Cea de Taină Mântuitorul ia pâinea şi o frânge şi nu azima, cu toate că prezenţa Sa în foişor era pentru a mânca „acest paşti” cu Sfinţii Apostoli, fiind vorba de paştele iudaic la care se folosea azima, iar Mântuitorul le spune Sfinţilor Apostoli că este ultimul paşte pe care-l mai mănâncă cu ei până ce nu va fi desăvârşit în Împărăţia lui Dumnezeu (Luc.22,16). Desăvârşirea o va realiza chiar Mântuitorul prin patima, Jertfa şi Învierea Sa, exprimată direct şi deschis prin „frângerea pâinii.”

Astfel a desăvârşit Mântuitorul Paştele Iudaic, care amintea de eliberarea poporului evreu din robia egipteană, prin Paştele Jertfei şi Învierii Sale, care aminteşte de eliberarea omenirii de sub robia păcatelor.

A desăvârşit „tăierea împrejur”, ca botez sângeros la evrei practicat în Vechiul Testament, prin Botezul nesângeros şi desăvârşit în Noul Testament, denumit „naşterea din apă şi din Duh”pe care-l instituie ca sfântă taină.

A desăvârşit „ziua sâmbetei” ca zi de odihnă, fiind a 7-a zi din săptămână în amintirea ieşirii din robia Egipteană din Vechiul Testament, prin ziua cea dintâi a săptămânii „Ziua Învierii”, a învierii întregii omeniri din moartea păcatelor în Noul Testament.

A desăvârşit „jertfa sau jertfele” de sacrificii de animale, pentru iertare de păcate din Vechiul Testament, cu „jertfa cea fără de sânge” a Mântuitorului, prin Sfânta Împărtăşanie.

Tot aşa şi azima ca jertfă nedesăvârşită în Vechiul Testament, se desăvârşeşte prin „artos” sau pâine dospită în Noul Testament.

Deci, pâinea dospită trebuie să se folosească la Sfânta Împărtăşanie şi nu azima. De aceea se spune că este păcat ca noi ortodocşii să mâncăm din azima iudeilor sau să ne împărtăşim cu azima catolicilor şi a armenilor, pentru că am tăgădui desăvârşirea lucrării de mântuire realizată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin întreaga Sa lucrare Mesianică şi Jertfa Sa de Răscumpărare.

Ţin minte când eram mai mic că, am venit într-o zi din târg cu o pască evreiască, pe care am primit-o de la nişte băieţi, şi-i îndemnam pe fraţii mei să mănânce să vadă şi ei cum e. Tata m-a observat şi m-a certat spunându-mi că „este păcat să mănânci pască de la jidani” şi m-a pus în ziua aceea la metanii.

Ai văzut câte au schimbat catolicii din rânduielile stabilite de Sfinţii Părinţi la Sinoadele Ecumenice, după ce s-au rupt de sub ascultarea Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol?

(Pr. Ioan V Argatu, "Pe treptele suirii catre cer", editia a 2a, 2007,pg.193-203)

Iisus Hristos