Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
- Sfanta Impartasanie: -Prefacerea sfintelor, semne si aratari
Prefacerea Sfintelor,
semne şi arătări
 
Pr. Ioan:   Ce ne puteţi spune despre momentul prefacerii sfintelor în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos? Cunoaşteţi minuni săvârşite în timpul prefacerii?
Pr. Ilarion:    Momentul prefacerii sfintelor este cel mai dumnezeiesc moment. Este momentul când Dumnezeu se coboară la om, când divinul este atins de preotul-om şi de prezenţii credincioşi. Este momentul când Dumnezeu cel nemărginit este încăput, când cerul se micşorează şi este cuprins în mâna omului şi în Paharul Potirului, când Slava cea neîncăpută, o încape Sfântul Potir şi este înălţată de mâinile omeneşti cu chemarea: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”. Este momentul deosebit pe care-l oferă Dumnezeu omului, încât şi „sfinţii îngeri doresc să privească şi să se îndulcească de dumnezeiasca şi Sfânta Liturghie”.
Oricât ne-am strădui noi să îmbrăcăm cu cuvinte din cele mai înălţătoare acest moment, nu reuşim să exprimăm frumuseţea lui. Sunt prea puţine cuvintele omeneşti pentru a descrie slava şi frumuseţea nemărginită a dumnezeiescului moment.
Timpul prefacerii, este momentul cel mai înălţător şi cel mai sfânt din cadrul Sfintei Liturghii, este timpul unei rugăciuni, rostită de preot, numită „epicleza”. Rugăciunea este rostită de preot, însoţită de ridicarea mâinilor preotului către cer, invocând coborârea Sfântului Duh, pe care-L cheamă stăruitor, zicând: „Doamne, Cel ce ai trimis pe Prea Sfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieşte nouă, celor ce ne rugăm Ţie… Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească şi fără de sânge, şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău Cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte. Si fă, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ceea ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău. Prefăcându-le cu Duhul Tău Cel Sfânt. Amin, Amin, Amin.” (Liturghier, 1974, pag.124-125).
Această rugăciune este o rugăciune de taină pe care o rosteşte preotul dar credincioşii nu o aud. Face parte din Taina Prefacerii. Unii preoţi, câteodată, o rostesc cu voce tare, în timp ce la strană se cântă lin şi duios: „ Pre Tine Te lăudăm…”, pe motiv de a-i face pe credincioşi să dea importanţă momentului. Nu este bine s-o rostească cu voce tare! Se desfiinţează prin aceasta caracterul de taină. Ce spune la Psalm: „Nu voi spune vrăjmaşilor Tăi Taina Ta”. Să nu înţeleagă cineva că ar fi credincioşii din biserică vrăjmaşi, departe de mine gândul acesta! Toată lumea  ştie că în Biserică şi chiar în timpul Sfintei Liturghii intră vrăjmaşul să ispitească pe credincioşi, pentru a le răpi participarea la Jertfa lui Hristos şi a le fura Răscumpărarea. În al doilea rând, starea de vrednicie împuţinată a unor credincioşi îi împiedică să vadă şi să audă totul. În al treilea rând însuşi Dumnezeu este tainic faţă de om, se descoperă omului numai în anumite momente şi limite.
Astfel, Sfânta Liturghie fiind moment dumnezeiesc, are caracter de taină. De aceea omul, credinciosul, nu poate participa cu auzul şi văzul la toate momentele. Dacă se rostesc rugăciunile de taină cu glas tare şi în auzul credincioşilor, taina este descoperită, nu este bine şi nu este voie. La ceea ce pot participa credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie în Sfânta Biserică, cu auzul şi văzul, se face însemnare în Tipicul Bisericesc şi Liturghier.
În acest moment şi în chip tainic se transformă în mod real pâinea în Trupul şi vinul în Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nimeni nu trebuie să se îndoiască de realitatea acestei transformări. Transformarea nu are loc în chip văzut, ci în chip nevăzut, fiind taină. Dacă transformarea s-ar petrece în chip văzut, nu am putea s-o numim taină şi ar fi cea mai mare pagubă pentru viaţa şi mântuirea noastră, din două motive: în primul rând, nu ar mai fi taină şi în al doilea rând nu ne-am mai putea împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.
Legat de primul aspect, taina este când ceva este ascuns de privirea ochilor noştri şi de puterea noastră de înţelegere, dar care vine în sprijinul şi folosul mântuirii noastre. Dacă am vedea cu ochii trupeşti prefacerea în mod fizic şi ar fi la înţelegerea noastră, nu ar mai fi taină.
Al doilea aspect se leagă foarte strâns de primul aspect. Petrecându-se transformarea în mod fizic, percepută de privirea şi înţelegerea noastră, adică văzând cu ochii noştri cum se preface pâinea în carne şi vinul în sânge, ne-am înfricoşa, ne-am sfii şi nu         ne-am mai putea împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Am păţi la fel cum a păţit împărăteasa Bizanţului, Eudoxia, soţia împăratului Arcadie, din timpul Sfântului Ioan Gură de Aur. Această împărăteasă, era o femeie necredincioasă, păcătoasă şi o vrăjmaşă înverşunată a Sfântului Ioan Gură de Aur. Din cauza ei a fost depus din treaptă şi întemniţat când era Patriarhul Constantinopolului. Mai târziu, în anul 404, tot din cauza ei, a fost exilat în părţile Pontului, unde a murit. Se ştie că această împărăteasă era robită de cultul personalităţii şi a statuilor. Datorită ei, Sf.Ioan Gură de Aur a scris 21 de Omilii prin care a combătut cinstirea statuilor. Pentru a-l sfida pe Sfântul Ioan, împărăteasa a ridicat o statuie personală şi a aşezat-o în faţa Catedralei Patriarhale din Constantinopol chiar la intrare, unde slujea Sfântul Ioan. Şi astăzi se mai întâmplă, pe alocuri, ca unii zeloşi să ridice statui şi să le aşeze în pieţe, în faţa bisericilor. Cunosc câteva cazuri. Nu le mai amintesc. Dumnezeu să-i ierte! Însă cel mai grav este că se ridică statui şi se duc preoţii să le sfinţească. Păcat mare! Nu este bine ca preotul să sfinţească orice i se cere. Preoţii trebuie să se ferească de a pângări sfinţenia lui Dumnezeu şi a invoca Duhul Sfânt pentru a sfinţi mai ales cele legate de idolatrie şi de locul păcătuirii, cum ar fi: statuie, crâşme, cinematografe, bordeluri, discoteci, jocuri de noroc şi altele asemănătoare acestora. Să analizăm un caz, de pildă dacă se sfinţeşte o statuie, zic toţi că este ceva nevinovat şi că aduci cinstire memoriei celui care o reprezintă. Este o înşelăciune, pentru că cinstirea memoriei unui om care a fost ca şi noi, dar care s-a remarcat, se aduce de însăşi actul ridicării statuii şi alocuţiunilor şi nu de sfinţenia statuii. Ce este greşit în a sfinţi o statuie? Dacă preotul a sfinţit o statuie, credinciosul de rând poate s-o sărute de câte ori trece pe lângă ea, pentru că este sfinţită, aşa cum săruţi o icoană sfinţită. Nu este idolatrie aceasta? Este idolatrie pentru că i se atribuie un act de cult unui chip omenesc, i se atribuie sfinţire şi cinstire. Este foarte greşit! Dumnezeu să ierte pe toată lumea şi pe noi păcătoşii!  Câtă idolatrie face omul în viaţă, nu ştie c-o face şi nu bagă de seamă acest lucru! Dacă n-ar fi Dumnezeu milostiv cu neştiutorii, am fi prăpădiţi mai rău decât evreii când au căzut în idolatrie în pustiu. Preotul are datoria să vegheze la starea poporului să-l păzească, să îndrume şi să-l îndrepte.
Însă legat de această împărăteasă, am vrut să spun că, a venit într-o zi la Sfântul Ioan Gură de Aur şi i-a zis: „Dacă mă împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi nu cu pâine şi vin, mai vin să mă împărtăşesc, dacă nu spun lumii că este o păcăleală de a ta!”
Atunci Sfântul Ioan Gură de Aur, îi explică în ce constă taina prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru şi că Dumnezeu prin marea Sa iubire de oameni şi ca să-l restaureze pe omul cel căzut, cu multă înţelepciune a pus-o înaintea omului această taină,  pentru ca omul să poată intra în comuniune cu Dumnezeu. Însă, împărăteasa ca o vrăjmaşă, nu voia să accepte nici o explicaţie de la Sfântul Ioan Gură de Aur şi crezând că-l pune pe Sfânt într-o situaţie imposibilă şi de neputinţă, insista, zicându-i: „ Nu cred, până ce nu văd că este real şi să mă conving, altfel, este o mare minciună cu care amăgeşti lumea”. Sunt şi în ziua de astăzi printre noi astfel de oameni necredincioşi lui Dumnezeu şi care aruncă astfel de vorbe defăimătoare în obrazul preoţilor sau râd de Dumnezeu în faţa prietenilor lor. Văzând Sfântul încăpăţânarea ei şi că a venit pornită pentru a defăima lucrarea lui Dumnezeu,  i-a spus: „ Pentru că nu crezi şi vrei să-l ispiteşti pe Dumnezeu, o să-ţi arate acest lucru, însă o să te îngreţoşezi şi nu ai să te mai poţi împărtăşi până la sfârşitul vieţii tale! Fie judecata lui Dumnezeu pentru tine!„ A plecat împărăteasa cu o satisfacţie diabolică, convinsă că Sfântul n-o să-i poată demonstra, fizic şi palpabil, şi o să aibă motiv să-l umilească şi să-i calce demnitatea preoţească în faţa lumii şi în felul acesta o să se răzbune pe Sfânt.
Când a venit timpul slujirii Sfântului Ioan Gură de Aur, împărăteasa a venit însoţită de suita de la curte la Catedrala Patriarhală, trimiţând vorbă sfântului că vrea să se împărtăşească la momentul potrivit în cadrul Sfintei Liturghii. Intenţiona să-i refuze sfântului Sfânta Împărtăşanie, pe motiv că nu-i Trupul şi Sângele Mântuitorului şi să spună acest lucru la toată lumea în gura mare, chiar acolo în biserică de faţă cu poporul.
Aproape de terminarea Sfintei Liturghii când Patriarhul a ieşit cu Sfântul Potir în faţa Sfintelor Uşi, zicând:„Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”, împărăteasa Eudoxia se apropie pentru a fi împărtăşită. Sfântul Ioan Gură de Aur ia cu linguriţa Sfânta Împărtăşanie din Sfântul Potir şi o duce la gura împărătesei. Împărăteasa cu o privire iscoditoare şi pizmaşă se uită cum sfântul a luat în linguriţă pâine şi vin, care, până la gura ei şi sub privirea ei, a văzut cum s-a transformat pâinea în carne vie încât tremura carnea în linguriţă şi vinul în sânge. Văzând aceasta, împărăteasa a ţipat îngrozită şi s-a tras cu un pas înapoi strigând cu groază: „Nu mă pot împărtăşi cu ce-i în linguriţă! Nu pot!”, îngreţoşându-se. Atunci Sfântul Ioan Gură de Aur cu asprime îi porunceşte: „Acum ia şi mănâncă ! Mănâncă! Tu ai vrut să mănânci carnea lui Hristos şi să bei Sângele Lui! Acum mănâncă! Ai vrut să-l ispiteşti pe Dumnezeu şi să mă defăimezi pe mine ca slujitor al Lui! Dumnezeu ţi-a dat ceea ce ai cerut! Acum Mănâncă!” Astfel a ruşinat Dumnezeu în faţa lumii pe împărăteasa şi a smerit mândria ei. De atunci împărăteasa nu a mai putut să se împărtăşească până la sfârşitul vieţii, aşa cum i-a spus Sfântul. Vezi! Mari sunt tainele şi planurile lui Dumnezeu cu noi şi cu mântuirea noastră. Datorită neputinţei şi mărginirii omului în faţa nemărginirii Dumnezeieşti, a ales ca lucrare cu omul, să se realizeze prin taină. Prin taine şi mai ales prin Taina Sfintei Împărtăşanii, omul intră în comuniune cu Dumnezeu, ca El să se apropie de noi iar noi să-l putem primi. Toate cu înţelepciune le-a făcut şi le-a rânduit Dumnezeu şi cu multă pricepere îl cheamă pe om în Împărăţia Cerurilor, numai că omul se face : surd, orb, trufaş şi necredincios lui Dumnezeu.
**
Pr. Ioan:   Părinte, se mai întâmplă şi în ziua de astăzi astfel de semne, ca să se transforme în chip văzut pâine şi vinul la Sfânta Împărtăşanie, în carne şi sânge, sau în alte forme!? Ce poate să însemne acest lucru şi ce poate face preotul în astfel de situaţii!?
Pr. Ilarion:   Se poate întâmpla şi se întâmplă şi acum acest lucru, dar, foarte rar. Dacă se întâmplă, este grav. Poate fi semn de la Dumnezeu pentru necredinţă, pentru starea de păcătoşenie în care trăim, pentru defăimarea lui Dumnezeu şi chiar pentru nevrednicia cu care săvârşim sau primim Sfânta Împărtăşanie; când suntem vinovaţi de Trupul şi Sângele Mântuitorului; când nu păzim Trupul Mântuitorului care ni s-a încredinţat la hirotonie; când nu cercetăm şi nu păzim Sfintele Taine şi atunci când cădem din Har. Prin aceasta, Dumnezeu înfricoşător ne ceartă şi ne face Judecata. Dacă se întâmplă acest lucru, trebuie să plângem cu amar şi să ne rugăm de iertare.
Cu multă curăţenie trupească şi sufletească trebuie să ne apropiem de a săvârşi cele sfinte. Preotul trebuie să fie curat şi pregătit. Pe lângă aceasta, trebuie să fie atent la cei din jurul său, pe care-i primeşte ca să fie participanţi împreună cu el. Să cerceteze pentru cine şi pentru ce săvârşeşte cele sfinte.
În unele părţi au obiceiul, credincioşii, să meargă la preot şi să-l roage ca în cursul săptămânii să-i săvârşească Sfânta Liturghie pentru anumite dorinţe sau trebuinţe. Preotul trebuie să cerceteze cu amănuntul aceste dorinţe dacă sunt bune şi dacă nu cumva mai sunt şi alte dorinţe şi intenţii ascunse. Nu poate face Sfânta Liturghie pentru oricine şi pentru orice. Pentru diferite trebuinţe sunt rugăciuni speciale şi specifice.
Dacă la mijloc este păcatul, sau dorinţa ascunde un scop păcătos, un gând vrăjmaş, o răzbunare, un blestem, o viclenie, o pedeapsă, o facere de rău a aproapelui, ş.a.m.d., atunci, tu, ca cel ce săvârşeşti o astfel de Liturghie, chiar dacă te scuzi că n-ai ştiut, te faci vinovat de Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos.
Să vă povestesc ce a păţit un preot care a făcut Sfânta Liturghie pentru un om rău, viclean şi ucigaş de aproapele, preotul, nu a cercetat dacă vine cu gândul cel curat şi dacă cererea lui este bună sau nu.
La acest preot, vine un om trimis de o vrăjitoare, ca să-i facă şapte Sfinte Liturghii la rând. Vrăjitoarea i-a  hotărât acelui om, ca cele şapte liturghii să se facă numai pentru el şi să nu mai fie pomenit şi altcineva. După sfatul vrăjitoarei, omul nu a spus preotului motivul real pentru care solicită liturghiile şi nici că a fost la vrăjitoare, ascunde de preot acest lucru, îi spune  doar că pentru a scăpa de un proces şi a potolii pe vrăjmaşii pe care-i are. Omul, fusese la o vrăjitoare vestită cu intenţia de a-i ucide pe vecinii de la care a luat cu nedreptate din pământul lor şi cu care era în judecată. Pentru a scăpa de vecini, vrăjitoarea l-a învăţat să se ducă la acest preot, care, şi el era vestit prin părţile locului pentru puterea rugăciunilor pe care le făcea, şi să-i facă şapte Liturghii la rând cu prescura făcută de vrăjitoare şi cu vinul dat de ea pentru ca vrăjile să fie puternice, dar să nu spună preotului că vine de la ea. Aşa a făcut omul, a ascultat-o pe vrăjitoare şi a venit la preot să-i facă cele 7 liturghii. Preotul l-a crezut, nu a cercetat prea mult. Ne cercetând, a greşit. Trebuie cercetare şi vorbire cu omul. Din multa vorbire cu omul, se descoperă dacă este ceva viclean la mijloc, şi-i dai timp lui Dumnezeu de a ţi-l face cunoscut. Preotul a stabilit ca lunea, miercurea şi vinerea, până ce va împlini numărul de şapte, să facă liturghii pentru acest om. A mai stabilit ca duminică seara, marţi seara şi joi seara, omul să-i aducă vinul şi prescurile de care era nevoie la săvârşirea Sfintei Liturghii.
Din prima zi şi de cum a dat binecuvântarea pentru începerea Sfintei Liturghii, preotul şi-a dat seama că ceva foarte grav se întâmplă şi că este ceva necurat la mijloc. Nu se simţea bine de cum s-a sculat. Nu a dormit bine, a avut numai coşmaruri cu tot felul de drăcovenii şi avea o stare puternică de agitaţie cum nu i se mai întâmplase până atunci. La săvârşirea Proscomidiei, când a luat în mână prescura pentru scoaterea Sfântului Agneţ, aude un glas: „Vrăjitoarea!” Când să înfigă copia în prescură aude acelaşi glas:„ Nu folosi prescura! Nu-i curată!” A tresărit şi se întreba oare ce fel de ispită poate fi aceasta. La turnarea vinului în Sfântul Potir acelaşi glas aude: „Nu turna, vinul nu-i curat”. I s-a părut că a mai auzit de câteva ori acel glas până la terminarea Proscomidiei dar nu îndrăznea să-l asculte temându-se de ispita vrăjmaşului. Diavolul îi dădea în gând, spunându-i că acel glas, care putea fi al îngerului Bisericii, este o ispită, ca preotul să fie neîncrezător şi nehotărât. După ce a terminat Proscomidia şi a început Sfânta Liturghie a simţit cum i se pune ceva greu pe inimă, parcă un bolovan şi a început să răsufle greu şi să se mişte greoi. Îl cuprinsese o stare de nelinişte ascuţită, de o tristeţe spirituală adâncă şi de oboseală bolnavă. A căutat să depăşească această stare şi să nu dea importanţă, zincând că va trece de la sine. Devenise greoi, încât cu anevoie mai putea să rostească cuvintele, cu greu să poarte mâinile şi picioarele, se simţea năucit şi făcea eforturi disperate de a se menţine. S-a speriat, pentru că niciodată n-a mai fost în starea aceasta. Cugetul îl îndemna să se oprească din Liturghie, dar a continuat. Se gândea că e o neputinţă, de moment, dar o să-şi revină pe parcurs. Cu chiu-cu-vai, a ajuns la momentul prefacerii. Aici, ispita, frica şi surprinderea a fost să fie şi mai mare. Nu putea rosti rugăciunea de invocare a Sfântului Duh,  parcă îi legase cineva limba. Mai mult cu gândul a reuşit să săvârşească sfinţirea darurilor. Când priveşte în Potir, vede că în loc de vin era sânge şi deasupra lui pluteau nişte steluţe. S-a înfricoşat, a început să se piardă cu firea şi să se întrebe ce înseamnă aceasta? De unde vine? Cu ce a greşit? Unde a greşit? Ce se petrece? Deodată, i se luminează mintea şi gândul, iar Dumnezeu îl duce cu gândul la persoana pentru care face Sfânta Liturghie. Atunci, a început să se întrebe, nu cumva sunt la mijloc păcate grele? Nu cumva, m-a minţit acel om, a fost ascuns şi nu mi-a spus adevărul? Nu cumva a ascuns de mine faptele grele şi urâte? Nu cumva a umblat cu lucrul cel necurat? E vina mea că nu l-am cercetat mai atent. Parcă mi-a luat minţile. Nu l-am întrebat nimic. Am fost ca un robot. M-a lămurit din două cuvinte. Trebuie să-l chem, să-l întreb şi să-l silesc să-mi recunoască,    să-mi spună adevărul. Nu a mai continuat din acel moment liturghia. A rămas neîncheiată, dar a căzut la piciorul Sfintei Mese şi-I plângea lui Dumnezeu pentru iertare şi cerea să nu i se socotească această liturghie. Cântăreţul, la strană, a terminat cântarea de mult, a mai repetat-o de câteva ori şi se întreba ce-o fi păţind părintele în Sfântul Altar de nu mai zice nimic. Lasă strana, intră în Altar şi-l vede pe preot cu fruntea la pământ înaintea Sfintei Mese, plângând. S-a speriat crezând că a păţit ceva, mai ales că a fost vizibilă neputinţa cu care a rostit până atunci cuvintele Sfintei Liturghii. Se apropie şi-l întreabă pe părintele:”Părinte, vi s-a făcut rău?” Părintele îi face semn să plece şi să-l lase în pace. Fiind slujba într-o zi de rând nu era nici un credincios în Biserică şi nu a putut fi sminteală pentru nimeni. După un timp de căinţă şi rugăciune, preotul aude un glas mustrându-l:  ”Cercetează!” La auzul acestui glas se ridică şi când se uită în Sfântul Potir vede că vinul a revenit la forma şi culoarea lui. A luat Sfântul Potir, a săpat adânc şi la turnat la temelia Bisericii, pentru că la piciorul Sfintei Mese nu se lăsase loc pentru astfel de cazuri. În ziua aceea părintele nu a mai fost bun de nimic. Parcă răsturnase munţii şi trăsese la jug. Până a doua zi a avut un somn greu şi adânc încât şi preoteasa s-a speriat de cum arăta. Următoarea liturghie trebuia s-o săvârşească miercuri. Marţi seara, persoana pentru care trebuia să slujească părintele, a venit să aducă vin şi prescuri pentru a doua liturghie. Într-un târziu apare omul cu prescurile. Preotul îl ia la descusut. La început tăgăduia că ar fi ceva necurat la mijloc dar până la urmă, după ce preotul l-a legat cu blestem a spus tot.
Vedeţi până unde duce neruşinarea şi răutatea diavolului, necredinţa şi lipsa de conştiinţă a omului? Până şi Sfânta Liturghie să fie pervertită şi batjocorită de iad. Până şi Sfântul Potir să fie pângărit. Ce iertare mai pot avea asemenea oameni? N-ar fi avut putere diavolul şi nu ar fi lăsat îngerii să se batjocorească Jertfa cea fără de sânge a Mântuitorului, dacă preotul ar fi fost mai atent şi ar fi cercetat persoana şi dacă avea rânduială bună pentru cele trebuincioase Sfintei Liturghii. Făina şi vinul odată închinate şi aduse cu diavolul de la vrăjitoare şi săvârşindu-se Liturghia cu ele, nu mai era Jertfa Mântuitorului, ci jertfa diavolului.
Preotului trebuia să i se nască fireasca întrebarea, şi să pară dubioasă atitudinea acelui om care, în loc să-i ceară preotului sfatul ce rugăciuni să facă şi cum să liniştească pe vrăjmaşi, el i-a spus preotului ce să facă: „să-mi faci 7 liturghii numai pentru mine, să nu mai fie pomenit şi altcineva şi numai cu prescura şi vinul meu”! Omul credincios care vine la preot aflându-se în necaz, de obicei cere sfat de la preot, ce să facă pentru a scăpa de acel necaz. Acest om nu a procedat aşa. Părintele nu a băgat în seamă acest aspect, sau s-a jenat să-l întrebe si să facă această observaţie. Diavolul profită de omul „fără de îndrăzneală”, de aceea Mântuitorul ne îndeamnă spunând: „Îndrăzniţi!  Eu am biruit lumea!”
O altă întrebare care putea să i se nască preotului era şi aceasta: de ce 7 liturghii şi nu mai puţine sau mai multe? Cine a hotărât acest lucru în locul meu?
O altă întrebare putea fi şi aceasta: ce se ascunde sub insistenţa şi pretenţia acelui om când a zis: „şi numai cu prescura şi vinul meu!” Nu are voie oricine să facă prescuri pentru Sfânta Liturghie. Vin, untdelemn, lumânări şi făină pot aduce la Sfânta Biserică oricine ca jertfă, însă, prescurile nu le poate face oricine, decât numai persoanele în vârstă şi cu multă chibzuinţă alese, având binecuvântarea preotului. Sunt rânduieli canonice care stabilesc persoana compatibilă de a face prescuri. Prescura trebuie făcută din făină curată şi de bună calitate, cu apă curată de izvor, cu drojdie bună, sare şi de către o persoană credincioasă, cunoscută de preot care să fie evlavioasă, înaintată în vârstă şi curată. De preferat o văduvă bătrână, care şi-a dus văduvia în curăţenie trupească şi sufletească, cu post, cu rugăciune permanentă, spovedindu-se la preotul pentru care face prescurile şi împărtăşindu-se des. Dacă se respecta această rânduială, preotul era ferit de jertfa cea drăcească pe care o aducea acel om de la vrăjitoare.
Nimeni nu are voie să facă prescuri pentru Sfânta Liturghie fără să aibă binecuvântarea preotului acelei Biserici. Nu are voie să facă prescuri orice femeie măritată, care nu este tot timpul curată. E valabilă observaţia şi pentru bărbaţi. Preotul nu trebuie să primească la Sfântul Altar prescuri făcute şi aduse de la diferite persoane necunoscute, sau cel puţin să nu le folosească decât pe cele verificate şi făcute de „prescorniţa” bisericii.
Dacă nu respectăm aceste rânduieli şi reguli canonice şi nu suntem atenţi la acest aspect sau luăm în uşor, ne trezim că-l vindem pe Hristos, aşa cum a păţit acel preot. Degeaba urmărim ca la Sfânta Liturghie să folosim vinul cel curat de struguri şi făina
cea de bună calitate, dacă nu suntem exigenţi cu alegerea persoanei care face prescurile.
Vedeţi cât de adormită a fost conştiinţa acelui om rău şi necredincios? A venit la preot cu chipul bunei credinţe şi fără frică de Dumnezeu a vrut ca să folosească cele sfinte la vrăjitoare pentru a-şi îndeplini răutatea sa. De aceea Dumnezeu ne porunceşte să nu avem încredere în om, ”nu vă încredeţi în fiii oamenilor în care nu este mântuire”, decât numai în Bunul Dumnezeu.
Dacă i s-ar întâmpla vreunui preot această minune înfricoşătoare, să meargă negreşit si să se mărturisească episcopului. Să primească cercetare şi canon de la episcop, pentru că episcopul i-a încredinţat preotului la hirotonie cinstitul Trup al Mântuitorului ca să aibă grijă de el. Dacă sfintele, în urma prefacerii, rămân în forma cea înfricoşată şi nu pot fi consumate, singurul loc unde se depun este în piciorul Sfintei Mese sau la temelia Sfintei  Biserici. Şi pentru aceasta preotul să întrebe.
(Pr.Ioan V Argatu, "Pe treptele suirii catre cer", editia a-3- a, 2011, pg. 215-233)
Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 4875
Afisari total: 22409017
Vizitatori online: 5

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol