Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
- Impartasirea pe stilul vechi - la stilişti-
Împărtăşirea pe stilul vechi
(O vedenie)
 
Pr. Ioan:   Ce părere aveţi despre faptul că preoţii de pe stilul vechi batjocoresc Sfânta Împărtăşanie a stilului nou şi îndeamnă pe credincioşii lor să nu se împărtăşească în Bisericile noastre!?
Pr. Ilarion:   Eu, am fost de vreo două ori pe la Slătioara, la centrul lor, să stau de vorbă cu cei mai mari şi chiar s-a întâmplat să călătoresc, odată, de Sf. Paşti, la Ierusalim, cu episcopul lor Silvestru. I-am îndemnat să revină sub ascultarea Sf. Sinod a Bisericii Ortodoxe Române. Dacă Glicherie a fost lipsit de minte, lipsit de smerenie şi supunere şi a făcut dezbinare şi despărţire, ieşind de sub ascultarea Bisericii, măcar ei de după el, să îndrepte această greşeală, să nu lase timpul să sape prăpastia şi mai mare, aşa cum s-a întâmplat cu Biserica de Apus sau Biserica Catolică, pentru că revenirea va fi din ce în ce mai imposibilă. Le-am propus să meargă la Mitropolitul Moldovei şi să facă o înţelegere cu el, că sunt deschişi să revină sub ascultarea şi îndrumarea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu condiţia ca: episcopii, preoţii, credincioşii, mănăstirile şi bisericile lor să rămână aşa pe stil vechi cum sunt astăzi şi nimic să nu se schimbe din administrarea şi organizarea pe care o au şi nu cred că nu ar fi găsit înţelegere, dimpotrivă, cu braţele deschise erau primiţi. La început s-au arătat încântaţi de părerea mea şi chiar apreciau că ar fi foarte bine, în felul acesta ar fi şi ei recunoscuţi de Patriarhia Ecumenică şi de Bisericile surori şi nu ar mai fi fost puşi în situaţia umilitoare de a fi consideraţi dezidenţi şi schismatici, însă, şi-au dat seama că nu Sf. Sinod ar fi fost cel mai greu de convins, ci pe proprii lor preoţi şi mai ales pe credincioşii pe care i-au înveninat şi îndoctrinat mereu cu argumente împotriva noastră: că preoţii noştri sunt spurcaţi, că anafora şi împărtăşania este spurcată, ş.a.m.d. Mi-au zis aşa: „ Ar fi bine să facem aşa cum ne-aţi sugerat, dar ce facem cu credincioşii noştri că ne omoară dacă aud!” Şi, uite aşa diavolul schismei îi ţin pe catolici cu mândria şi pe stilişti cu frica şi cu îndărătnicia.
Cu vreo 20 de ani în urmă când s-a întâmplat, ca în avion să fie şi episcopul lor Silvestru, de am mers împreună la Ierusalim, de Sf. Paşti, pe mine, un simplu călugăr m-a primit Patriarhul Ierusalimului să slujesc, iar lui Silvestru „ierarh”, i-a interzis de a sluji pe motiv că nu este recunoscut şi că nu este hirotonit canonic. Când m-am întors în ţară, Silvestru a împânzit vorba că a fost cu popa Argatu la Ierusalim de Paşti şi că
Patriarhul pe el l-a primit la Slujbă şi pe mine nu.
 Minciună mare.
Nu ai voie să slujeşti cu ei din cauza schismei şi a neascultării faţă de Sfântul Sinod.
La Boroaia, aveam o creştină care venea la Biserică, postea toate posturile, se împărtăşea, fiind o bună şi de nădejde credincioasă, cu toate că mama ei ţinea stilul vechi. Într-o zi a căzut la o boală grea şi a pus-o la pat. Atunci trimite după mine să merg şi s-o împărtăşesc. M-am dus în grabă şi eram mirat cum de a căzut mătuşa Ileana aşa deodată la boală! Când am început slujba pentru spovedanie îmi spune:
-„Părinte te rog de data aceasta şi pentru că este ultima dată, simt aceasta, să pomeneşti la rugăciune pe sfinţii de astăzi pe stilul vechi!”
- De ce mătuşă Ileana, că dumneata niciodată     n-ai cerut şi nu ai pomenit de stilul vechi, mereu ai crezut că sunt greşiţi?
- Ştiu, părinte, de data aceasta te rog să mă spovedeşti  şi să mă împărtăşeşti pe stilul vechi. Mama a murit cu necazul ăsata pe mine, că nu m-a putut convinge să merg la Biserica pe Stilul Vechi, vreau măcar la sfârşitul vieţii mele s-o împac pe mama.
Nu am reuşit oricât de mult am insistat şi oricâte argumente i-am adus că, omul în ultima clipă a vieţii se poate pierde şi poate pierde tot ce a clădit într-o viată şi că aceasta este o ispită cu care vrăjmaşul vrea s-o câştige. Până în cele din urmă, neavând ce să fac, am spovedit-o şi am împărtăşit-o aşa cum a cerut. Am insistat să-i aducă familia un preot pe vechi, dacă aceasta vrea, însă nici acest lucru n-a vrut, n-a vrut să primească preotul pe vechi decât pe mine. 
După ce am spovedit-o pe mătuşa Ileana, în urmă a murit. I-am făcut înmormântarea. Fiind cutremurat sufleteşte de încăpăţânarea mătuşii. Tot timpul am avut grijă să n-o scap la stilişti, ştiind că familia ei toată este pe stilul vechi, iar în ultima clipă a vieţii s-o pierd fără putinţa de a o salva. Am pus rugăciunea la Dumnezeu ca să-mi arate unde este sufletul mătuşii Ileana!
Fiind la rugăciune, peretele dinspre răsărit dispare, se vedea afară şi mi se arată un tânăr îmbrăcat în alb, zicându-mi:
- Ai cerut de la Creatorul să vezi unde este sufletul lui Ileana?
- Da. Am răspuns eu.
- Vino cu mine şi vezi !
Am fost luat pe sus şi dus înspre miază-noapte. Într-o clipă am trecut deasupra munţilor, văilor, pădurilor, satelor, oraşelor, am coborât într-un loc întunecos plin de rugi, spini, pământ colţuros şi cu iarbă scurtă şi aspră. Tânărul care mă însoţea a prins cu mâna de iarbă şi a ridicat-o ca pe o uşă.
- Coboară! Mi-a poruncit.
- Nu văd nimic. I-am răspuns eu, pentru că totul era întuneric şi nu se vedea nici pământ, nici scări.
- Să fie lumină! A poruncit tânărul. Atunci s-a luminat, şi am descoperit nişte scări, nu ştiam din ce material sunt. Am coborât foarte mult în jos, în fundul pământului, până ce am ajuns în faţa unui zid, opac, care nu era nici din piatră, nici din fier, nici din ciment,nu ştiu din ce era. Avea multe uşi. Ne-am oprit în dreptul uneia, în care tânărul a lovit. S-a deschis uşa şi am intrat într-o cameră nu prea mare, cu pereţii de culoare gri închis. În mijlocul camerei pe un scaun şedea mătuşa Ileana într-o lumină puternică şi apăsătoare. Când m-a văzut s-a luminat la faţă şi a zis:
- Ai venit să mă scoţi de aici!Nu te-am ascultat şi uite cum mă chinuiesc! Lumina aceasta este fierbinte şi grea, mă apasă de mă dor umerii!
Tânărul îmi face semn că este timpul să plecăm    şi-mi spune:
- La sfârşitul vieţii şi-a pierdut locul la Creatorul. Aşa se chinuiesc cei despărţiţi de ascultarea Bisericii, cei ce nu ascultă de duhovnicul lor, şi se cred mai luminaţi!
Deci a pierdut locul care i se pregătise pentru trăire în evlavia şi râvna pe care a avut-o toată viata, pentru faptul că mereu socotea despărţirea în două a bisericii: stil nou şi stil vechi, o greşeală a celor de pe stilul vechi. Aţi văzut, cum diavolul a avut răbdare şi a aşteptat-o până în ultima clipă a vieţii sale? Când i-a dat o falsă mustrare  de conştiinţă, că nu a ascultat de mama ei să respecte stilul vechi? Vedeţi cum omul îşi poate pierde mântuirea chiar şi în ultima secundă a vieţii? Câţi nu au fost înşelaţi în felul acesta! Câţi nu zic că ce poate fi rău în stilul vechi, că tot biserică ortodoxă este! Este, dar căzută din har şi ascultare. Dacă s-ar întoarce la ascultare ar fi altceva. Din cauza aceasta nici rugăciunile nu se urcă la cer, chiar dacă sunt pioşi, evlavioşi, şi respectă tipicul, canoanele, predaniile, mi s-a arătat aceasta. Am văzut, cum preoţii stilului vechi sunt îmbrăcaţi în veşminte strălucitoare, înconjuraţi de lumină, dar cuvintele de aur ce ieşeau din gura lor, li se urca până deasupra capului şi apoi coborau în jos şi se aşterneau pe pământ, aşa cum cobora fumul din jertfa lui Cain, fiul lui Adam şi Eva, pentru că nu a adus jertfa din cele plăcute lui Dumnezeu. Deci şi Cain aducea slujbă lui Dumnezeu. Dumnezeu nu primeşte tot ce i se aduce. Să se ştie că ascultarea este socotită la Dumnezeu ca jertfa cea bună. Mântuirea vine numai prin Biserică şi ascultarea de ea. Înafara Bisericii nu este mântuire. Dacă te-ai botezat în Biserică şi ai crescut duhovniceşte în ea şi apoi te rupi şi-ţi faci separat Biserică, ca să ieşi de sub ascultarea ei, atunci, ai făcut o biserică schismatică. La judecata Înfricoşată va trece Dumnezeu prin foc orice neascultare şi orice act de păcătuire. Dumnezeu nu este al dezbinării şi al neorânduielii, chiar dacă zici că-i slujeşti cu râvnă şi devotament, când faptele tale sunt ale neascultării şi dezbinării. Ce spune acolo la Evanghelie că vor zice unii la judecată: „Doamne nu Ţi-am slujit Ţie, nu în numele Tău am scos diavoli şi li se va zice acestora, plecaţi de la Mine că nu vă cunosc pe voi!”(Mat.7,22-23)
Chiar dacă toată viaţa a considerat mătuşa Ileana că cei de pe stilul vechi sunt greşiţi şi căzuţi din ascultare şi nu s-a dus la ei, nici la insistenţa părinţilor, chiar dacă nu s-a împărtăşit niciodată la preoţii pe stilul vechi, dar, pentru faptul că la sfârşitul vieţii a cerut să fie împărtăşită pe stilul vechi pentru o conştiinţa falsă, pe care i-a dat-o diavolul de a o împăca pe mama ei, a pierdut mântuirea. De aceea spune cartea: „Cu cine te rogi ca acela vei fi judecat!” Deci, a fost judecată cu stiliştii şi a luat plata lor. Chinul stiliştilor este „lumina grea şi apăsătoare” pentru că se trufesc că sunt curaţi şi luminaţi, fiind stăpâniţi de falsa lumină pe care o emană diavolii „cei cu chip de lumină” sau „teologii iadului” cum îi mai numeşte Părintele Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria.
Nu este bine ca ortodoxul să considere că şi alte credinţe sau religii sunt bune şi că nu are ce să strice, pentru că-ţi strică mântuirea.
Nu este bine ca ortodoxul să se ducă şi în alte biserici de religii străine, să se roage sau chiar să se împărtăşească, pentru că va fi judecat la un loc cu cel cu care s-a rugat, sau cu cel de la care s-a împărtăşit.
Păstraţi-vă credinţa ortodoxă în care v-aţi născut şi botezat, pentru că această credinţă este cea adevărată şi care preaslăveşte sau dreptmăreşte pe Dumnezeu. De aceea se numeşte ortodoxă. Denumirea de ortodoxă nu i s-a dat întâmplător Bisericii noastre. Cuvântul de „ortodox”, este cuvânt de origine greacă compus din  două cuvinte: „ortos”, înseamnă „drept” şi „doxa”, înseamnă „slavă” sau „mărire”. Deci denumirea de Biserică Ortodoxă s-ar traduce în Biserică Drept-Slăvi-toare. Biserica Rusă este tot biserică ortodoxă, uneori în exprimare şi chiar în scris, se mai numeşte: Biserica Pravoslavnică Rusă, „pravoslavnică” înseamnă „drept-slăvitoare” sau ” ortodoxă”.
Vă îndemn să vă păstraţi credinţa pentru că aţi primit-o în dar de la Dumnezeu prin părinţii voştri. Pentru dobândirea ei nu aţi depus nici un efort. Alte popoare, ar dori să aibă credinţa cea adevărată, dar n-o pot dobândi decât unii sporadic prin sacrificii şi mari eforturi, pentru că nu s-au născut ca voi, n-au avut această şansă şi acest dar. Pentru a o păstra, ascultaţi de Biserică şi de preoţii voştri şi fiţi lucrători în faptele credinţei. Amin!
(Pr. ioan V Argatu, "Pe treptele suirii către cer", ediţia a 2 a, 2007,pg. 239-249)
Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 8362
Afisari total: 20571395
Vizitatori online: 2

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol