CAP. 5 - DESPRE CUNUNIE - Duhovnicul Ortodox Ilarion Argatu

Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Ultimele comentarii

CAP. 5 - DESPRE CUNUNIE

DESPRE TAINA SFINTEI CUNUNII

Căsătoriile sunt rânduite de la începutul omului pe pământ de Dumnezeu. Că El a zis: »De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup». Încât nu mai sunt două trupuri, ci unul. Deci ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă» (Matei 19,4-9). Iar Sfântul Apostol Pavel despre căsătorie, zice: »Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită. Că Adam s-a zidit întâi nu Eva. Şi nu Adam a fost amăgit ci femeia amăgită fiind s-a făcut călcătoare de poruncă. Dar se va mântui prin naştere de fii dacă stăruieşte cu deplină înţelepciune, în credinţă în iubire şi în sfinţenie: (I Tim.2,9-15.)

Iar femeilor căsătorite Sf. Ap. Pavel le zice: ”Femeile să se supună bărbaţilor lor, ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos cap Bisericii”. (Ef cap 5, V 22-23). Iar bărbaţilor le zice:” Bărbaţi iubiţi femeile voastre după cum şi Hristos a iubit Biserica” (V.25) şi iarăşi ”astfel, dar bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile, ca pe însuş trupurile lor” (V 28)- şi termină astfel: “Fiecare astfel, să-şi iubească femeia ca pe sine însuş, iar femeia să se teamă de bărbat” (V.33). Calea căsătoriei după cum vedem ni se face cunoscută, dar acestă cale nu o urmăm, ignorăm cu bună ştiinţă de multe ori aceste precepte sau poveţe şi nu le îndeplinim, pentru care lucru, aproape toate căsătoriile de azi, sunt nefericite. Aceasă nefericire o vedem că a luat fiinţa odată cu primii oameni. În Rai erau fericiţi, dar satana prefăcându-se în şarpe a amăgit-o pe ea ca fire mai slabă, de a călcat porunca şi a scos nefericirea şi a pus-o în locul fericirii.

A pierdut Raiul şi a găsit munca din greu, naşterea dureroasă de prunci şi moartea. Şi cu ea a dus şi pe Adam care a ascultat de ea aşa şi azi, acolo unde bărbatului nu pune pe soţie să ia locul rânduit de Dumnezeu prin căsătorie, acolo nefericirea pământească stă şi chinul iadului îi aşteaptă pe amândoi.

Soţul nu trebuie să se supună voinţei soţiei ci ea soţului, după cum îi este dată porunca pentru a fi fericiţi. Însă nu în toate locurile se vede că femeia e abătută de la cale, ci şi soţul. Şi acolo soţia suferă din greu. Vedem soţii virtuoase, pline de dragostea unei căsnicii adevărate şi sincere, plină de dragostea copiilor şi jertfirea pentru binele lor, plină de dragostea Sfintei Biserici şi a tuturor slujbelor Divine, pline de milă pentru cei răposaţi şi cu dragoste de a le face, dar soţul plin de tot felul de vicii de o viaţă întunecoasă, lipsită de credinţă. Deci în acest caz nu putem zice că a lui cale e ca s-o urmeze soţia, ci numai de vrea să trăiască ca el, că din dorinţa de a-l îndrepta, de a-i mântui sufletul, ca şi al ei, să-l şi poată mântui prin răbdare, apoi mai este şi îngăduinţa. De altfel şi soţului, de are o astfel de soţie, după cum vedem că zice Sfântul Apostol Pavel către Corinteni : »Dacă un frate are o femeie necredincioasă şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase. Şi dacă o femeie are un bărbat necredincios şi el voieşte să vieţuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul….şi iarăşi zice- Dacă cel necredincios se desparte să se despartă. În astfel de împrejurare fratele sau sora nu sunt legaţi, căci Dumnezeu m-a chemat spre pace (I Cor 7,12-15).(C40)

La baza căsătoriei trebuie să stea iubirea, şi se va căuta caracterul şi calităţile, nu averea sau alte interese meschine.

Soţii sunt datori unul faţă de celălalt, cu: fidelitate, cinste şi iubire.

Nu iubirea egoistă, lumească, ci iubirea recomandată de Dumnezeu, care pe toate le rabdă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduieşte. Tot timpul trebuie să dăruieşti, să te sacrifici pentru binele şi confortul soţului-soţiei şi al copiilor tăi.

Iubirea din lume este egoistă. Tot timpul pretinde, tot timpul cere, şi cu nimic se mulţumeşte.

Soţii vor înconjura cu respect, blândeţe şi ajutor la nevoie, pe părinţii lor.

Să fie buni, liniştiţi, cinstiţi, şi cu demnitate, în relaţiile cu vecinii şi cu colegii de serviciu. Să aibă în casă şi în societate un comportament demn de urmat, ştiind că faptele lor, privesc copiii pe care i-au adus pe lume, şi cel mai sigur mijloc de educaţie este exemplul personal. Să aibă decenţă în limbaj, în vestimentaţie, în comportament, în casă, faţă de copiii lor, şi în societate să fie cumpătaţi în toate, cinstiţi şi harnici.

Să se ferească de dorinţa de înavuţire, care duce la mizeria sufletului, şi la pierderea voioşiei. Lăcomia şi goana după înavuţire, face din viaţă un iad. Dacă ai dorinţe cumpătate, şi te mulţumeşti cu ceea ce câştigi prin muncă cinstită, poţi avea raiul pe pământ. Raiul este în casa ta, cu soţia şi copii tăi, atunci când se trăieşte în pace, în linişte şi în dragoste. Soţii să aibă în suflet dragostea de Dumnezeu şi de semeni, şi să-şi crească copiii în acest sens. Dacă nu-şi vor educa cu grijă copiii, vor suspina cu amar la bătrâneţe.

Cei care din diverse motive divorţează, trebuie să ştie că la cununie au depus jurământ pe Sf.Cruce şi pe Sfânta Evanghelie că, vor duce împreună toate greutăţile care survin în timpul căsătoriei. Cel care părăseşte cununia, se află înaintea Lui Dumnezeu, ca un călcător de jurământ dumnezeiesc. Divorţând calci: cununia, Crucea şi Evanghelia în picioare.

La tinerii care se căsătoresc, trebuie să fie părinţii din ambele părţi de acord. Să nu se încalce porunca a 5-a, prin neascultare. Fără binecuvântarea părinţilor, căsătoria nu este durabilă. Blestemele părinţilor, strică din temelie casele copiilor. Blestemul cade pe copiii care se vor naşte. Primul copil se naşte cu infirmităţi. Ceilalţi se nasc normali.

De obicei copilul îţi face, ceea ce i-ai făcut tu, tatălui şi mamei tale. Nici el nu te va asculta, aşa cum n-ai ascultat tu.

Cei nefeciorelnici, trebuie să se curăţească cu post şi spovedanie, apoi Dumnezeu le trimite căsătoria.

La cei nespovediţi, diavolii stau la cununie, şi se opun cununiei. De aceea vezi că apar în cale situaţii de căsătorie, dar nu poţi întemeia nimic. Diavolii care locuiesc pe tine, sar pe partener şi îl neliniştesc, te cerţi cu el, şi îl îndepărtează. Apare altul, şi păţeşti la fel. Şi te întrebi: de ce mi se întâmplă mie acestea?

După Spovedanie, diavolii trebuie să plece. Împlineşti canonul dat pentru păcate, şi te împărtăşeşti dacă ţi-a dat deslegare preotul. Apoi, te rogi la Dumnezeu, să trimită pe cel sortit pentru cununie.

Dumnezeu ţine pe loc cununia celor care nu fac spovedanie cu pocăinţă. Aceasta este căsătoria dumnezeiască. Există şi căsătorie diavolească, dar se trăieşte foarte greu.

Cei care nu fac pocăinţă, le rânduieşte diavolul căsătorii diavoleşti, pentru o lună, două, pentru un an, doi, şi tot aşa umblă ba cu unul ba cu altul, şi nu întemeiază căsătorie. Diavolul doar ţi-o arată cununia, dar nu ţi-o dă.

Există un diavol al amorului. Uneşte pe doi care nu sunt potriviţi. Şi-i duce până se despart de părinţi, sau strică o căsnicie, deci stă până te desparte de soţ, apoi te părăseşte. Sau îţi face curte vre-o 10 ani, până ajungi de îmbătrâneşti, apoi te părăseşte şi se căsătoreşte cu alta.

Te rogi la Dumnezeu, şi dacă este soarta se face căsătorie, dacă nu este soarta va pleca. Nu sta să te încurce 10-15 ani.

Tinerii şi păcatul curviei înainte de căsătorie

Pr. Ioan: Ce ne puteţi spune despre cei ce trăiesc împreună, făcându-se vinovaţi de săvârşirea păcatului desfrânării înainte de a se cununa la Sf. Biserică?

Pr. Ilarion: Cei ce trăiesc sau săvârşesc păcatul desfrânării înaintea de a primi Taina SFintei Cununii, Dumnezeu le ia darul Său şi îşi întoarce Faţa Sa de la ei. Aceşti vor merge cu păcatul în faţa lor în căsnicie. Păcatul va sta ca un zid despărţitor între ei şi Dumnezeu. Dumnezeu îi uită şi nu-i mai aude până când nu vor dărâma acest zid al păcatului prin căinţă, părere de rău, hotar şi întoarcerea de la păcat sau părăsirea păcatului şi începutul cel bun. Din această cauză când vor cere de la Dumnezeu soarta bună în viaţă, va fi prezent diavolul care i-a împins la păcat pe motiv că pe el l-au ascultat şi nu pe Dumnezeu, că pe el l-au ales de domn ascultându-i ispita şi respectându-i voinţa şi recunoscându-l ca stăpân al sorţii lor, rugăciunile nu se vor ridica către cer ci vor coborî. Soarta cea bună nu o mai primeşti de la Dumnezeu ci de la diavolul care te stăpâneşte cu păcatul desfrânării. Atunci va avea grijă să-ţi trimită o soartă amărâtă, un partener care nu se va potrivi cu tine, stăpânit de grele patimi cu care-ţi va face viaţa un chin şi un iad. Vei suferi şi vei pătimi având cruce grea de dus.

Un păcat întotdeauna trage după sine şi alte păcate şi mai grele.

Tinerii din ziua de astăzi începînd chiar cu clasele din Scoala genrală, liceu şi apoi din facultate, fără nici o mustrare de conştiinţă, trăiesc în acest păcat şi unii ajung şi la păcatul uciderii de prunci (avortul).

Tinerii greşesc din cauza necredinţei şi a neascultării.A necredinţei din cauza lipsei educaţiei religioase din partea părinţilor, ceea ce generează lipsa fricii faţă de Dumnezeu, faţă de păcat şi a lipsei de ruşine faţă de lume. Dacă ar fi avut frică de Dumnezeu şi faţă de călcarea poruncilor Lui nu ar fi săvârşit păcatul. Si foarte mulţi din neascultarea faţă de părinţi. Mama şi tata mereu i-au învăţat şi i-au îndemnat pe copii: »vezi, draga mamei să nu mă faci de râs şi de ruşine în faţa lumii, să te păstrezi curată şi aşa să te duci în faţa Sf. Altar».

Deci, păcatul necredinţei a tras după sine păcatul neascultării faţă de porunca lui Dumnezeu «să nu trăieşti în desfrânare», păcatul neascultării faţă de Dumnezeu a atras după sine păcatul neascultării faţă de părinţi, acest păcat a tras după sine păcatul desfrânării, iar păcatul desfrânării trage după sine păcatul uciderii de prunci (avortul) care este cel mai greu păcat şi mai mare decât uciderea şi multe alte păcate pînă la păcatul desnădejdii şi a sinuciderii.

Acesta este coborâşul celor ce păcătuiesc, coboară din treaptă în treaptă şi din păcat în păcat până la talpa iadului, dacă nu se trezesc şi nu se întorc singuri de la starea de păcat.

Ca să intri curat în căsnicie, este o binecuvântare, trebuie să te păstrezi neîntinat de păcatul curviei şi feciorelnic până la cununie. Cu o săptămână înainte de cununie posteşte, te spovedeşte şi te împărtăşeşte.

Pe lângă cele poruncite de rânduielile Sf.Biserici, este bine pentru primirea Tainei Sf. Cununii ca în ziua cununiei să postească post negru: mirele, mireasa, naşii şi părinţii şi cei care mai doresc să-i ajute pe tineri cu post.

În timpul cununiei, Duhul Sfânt se coboară şi sfinţeşte taina, aduce daruri căsniciei şi dă puterea tinerilor de a împlini porunca lui Dumnezeu ”Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi ” (Fac.1,28). Apoi puterea de a se lupta cu toate greutăţile vieţii şi de a le învinge.

Dacă cei doi miri vin întinaţi cu păcatul desfrânării, Duhul Sfânt stă departe şi se scârbeşte din cauza păcatului. Vrăjmaşul care i-a împins la întinare şi păcat, se va amesteca în viaţa lor şi va căuta să-i stăpânească în continuare, aducând necazuri şi piedici la tot pasul. Rugăciunile de la cununie sunt puternice dacă au postit mirii şi mai multe persoane din familie.

Masa nunţii, trebuie să fie servită cu bună cuviinţă, fără cuvinte obscene, înjurături şi beţii, pentru a nu-l scârbi pe Dumnezeu .

Era în tradiţia poporului ca în ziua cununiei, mirii să participe la Sf. Liturghie, să se împărtăşească şi să ţină post negru până la ora 18, după care să servească amândoi dintr-un ou şi dintr-o felie de pâine ca simbol al unirii.

Planificarea tinerilor căsătoriţi de a nu avea copii

Pr. Ioan: Unii tineri îşi propun, după cununie să mai aştepte 2,3 ani până ce vor avea copii, invocând diferite motive.

Pr. Ilarion: Este un mare păcat şi greşeală, ca tinerii căsătoriţi şi cununaţi la Sf. Biserică, să amâne naşterea de prunci şi să recurgă la metode păcătoase pentru aceasta.

În primul rând se fac protivnici planului lui Dumnezeu de creaţie, amânând naşterea pruncilor sau planificând că nu vor avea decât unul sau doi copii.

În al doilea rând supărând pe Dumnezeu, şi trăind mai mult pentru plăcerile lor, s-ar putea ca Dumnezeu să le ia darul de prunci. Au păţit mulţi astfel, au făcut avorturi, s-au ferit să nu aibă copii, iar când au dorit să aibă, izvorul era sec şi au început să umble pe la doctori şi pe la preoţi şi să regrete cu amar că au devenit pomi fără roade. Cei ce nu lasă în urma lor copii, îşi pierd sensul şi rolul vieţii, îi cuprinde un sentiment de nulitate, de trăire fără scop şi fără rost. De abia atunci văd şi apreciază că pruncii sunt un dar de la Dumnezeu pe care l-au pierdut.

În al treilea rând, pierd binecuvântarea primită la taina Cununiei. Toate rugăciunile şi ecteniile pe care le rosteşte preotul la Sf.Cununie, cer binecuvântarea :”de prunci buni”. Când tinerii după taina Sf.Cununii lasă să vină pruncii, vin în binecuvântarea primitã la cununiei şi atunci pruncii devin o bucuria a părinţilor toată viaţa.

Când, tinerii amână ani de zile naşterea pruncilor, şi folosesc trăirea conjugală numai pentru plăcerea lor, pierd binecuvântarea cununiei, iar pruncii devin plâns şi necaz pentru părinţi. Sunt atâtea exemple în lume şi care se petrec sub ochii noştri si nu luăm aminte la cauza lor.

De familiile care au mulţi copii, lumea stã şi se miră, cum se pot descurca părinţii aceia de-i îmbracă, cu ce-i hrăneşte, şi cum de se descurcă cu educaţia, şcoala şi căsătoria lor! Pentru că în acea casă împlinindu-se voia lui Dumnezeu vine şi binecuvântarea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu le uşurează sarcinile şi aduce sporurile în casă. Cei ce nu au vrut decât un copil sau doi, iar pe restul aruncându-i, Dumnezeu le înmulţeşte necazurile atât cît ar fi trebuit să se ostenească cu toţi copii pe care i-ar fi dat Dumnezeu.

Aşa că, vrei copii frumoşi, sănătoşi, deştepţi şi

buni, să te bucuri şi să te mângâi cu ei? Adu-i imediat după taina Sf.Cununii, fără să faci înainte de aceasta planuri păcătoase şi să nu pui înaintea planului lui Dumnezeu, planul tău.

Patul conjugal şi sfinţenia zilei

Pr. Ioan: Ce ar trebuie să ştie tinerii căsătoriţi despre patul conjugal pentru a nu întina căsnicia şi sfinţenia unor zile?

Pr. Ilarion: Pentru a nu-şi întina căsnicia, şi a nu călca porunca a 4-a care spune:” Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea”, adică de a nu întina zilele mari de sărbătoare şi în felul acesta a le necinsti, cei căsătoriţi de când se cunună şi până în ziua morţii, trebuie să respecte anumite zile şi să se ferească de a trăi împreună, de a avea relaţii conjugale în următoarele zile:

· Pentru preoţi, pentru mirenii cei în vârstă şi pentru cei ce vor o viaţă cumpătată şi duhovnicescă, este bine să respecte zilele de: luni, miercuri, vineri, sâmbătă şi duminică, abţinându-se de la trăirea conjugală;

· Pentru cei ce au o căsnicie mai veche, este bine să respecte zilele de: miercuri, vineri şi duminică;

· Pentru tinerii de curând căsătoriţi este bine să respecte măcar zilele de: miercuri, vineri şi duminică.

- Luni- Nu, pentru că este post.

- Miercuri- Nu, pentru că în această zi s-au sfătuit să-l vândă pe Mântuitorul şi este post.

- Vineri- Nu, pentru că în această zi a fost răstignit Mântuitorul şi este zi de post.

- Sâmbătă- Nu, pentru că a doua zi mergem la Sf.Liturghie, şi nu putem intra întinaţi în Biserică.

- Duminică- Nu, pentru că este ziua Domnului, şi trebuie cinstită cu rugăciuni, fapte bune, curăţenie sufletească şi trupească. Trebuie respectată porunca a 4-a „Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea”.

Atenţie: Pentru ziua de duminică, relaţiile sunt oprite, de sâmbătă de la ora 18.

Sunt permise relaţiile: marţi şi joi. Căsătoria este cumpătare, nu mocirlă.

Cu multă grijă şi cucernicie să se respecte şi să se cinstească, oprindu-se de la relaţiile conjugale în toate zilele de sărbătoare ale Sfinţilor, ale Praznicilor Împărăteşti şi în zilele celor 4 posturi de peste an, aşa cum poruncesc rânduielile Sf.Biserici.

Se ştie în popor, că cei ce fac copii în zilele mari: de duminică şi de sărbători ies copii cu malformaţii, cu boli fizice şi psihice şi cu mari probleme încât se chinuiesc atât părinţii cât şi copiii.

(Pr. Ioan V Argatu, "Pe treptele suirii către cer", ediţia a2a, 2007, pg.259-271)

Iisus Hristos