Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
- Cununia a doua, necununati, cununia civila

Cununia a doua

Pr. Ioan:   Este tradiţia în popor pentru cei ce se cunună a doua şi a treia oară ca locul oficieri cununiei, îmbrăcămintea mirilor şi altele să fie deosebite faţă de cei ce primesc taina Cununiei prima dată, pot avea acestea obligativitate ca rânduială a bisericii?
Pr. Ilarion:   Nu întotdeauna tradiţia populară poate avea obligativitate ca şi o lege sau rânduială bisericească, depinde de ea dacă este în concordanţă cu Sf. Tradiţie şi cu Sf. Scriptură. Aşa toată baba face legi. Însă unele tradiţii care izvorăsc din evlavia şi râvna poporului bine credincios sunt mai aspre decât porunceşte cartea sau pravila. Unele tradiţii vin şi sprijină rânduielile Sf. Biserici. Depinde!
De exemplu, pentru cei ce primesc prima cununie, care sunt curaţi, neîntinaţi şi a celor care s-au spovedit şi împărtăşit înainte de cununie şi intră curaţi în căsnicie, pentru aceşti este în tradiţie ca să se aşeze masa pentru cununie sub cupola centrală a Bisericii. Iar mireasa să aibă rochia lungă şi albă şi voal pe cap. Voalul şi rochia albă simbolizează: curăţenie sufletească şi trupească, castitate, feciorie, puritate nevinovăţie.
Pentru cei ce primesc cununia a doua, în tradiţie este, să se aşeze masa pentru cununie sub cupola a doua de la intrare în Biserică, adică în spate. Iar mireasa pentru că nu mai are nevinovăţia şi puritatea, nu mai îmbracă rochia albă de mireasă şi nu mai pune voalul pe cap, ci o rochie frumoasă şi un batic pe cap, pentru că statura sa morală nu mai este de fecioară ci statură de femeie.
Pentru cununia a doua, la cei care au divorţat din neputinţa de a suporta chinurile din partea soţului sau a soţiei, pentru cei care au rămas singuri, pentru că soţul sau soţia a părăsit căsătoria, se face a doua cununie.
Biserica Ortodoxă îngăduie cununia a doua, aşa ca tinerii să nu ajungă să trăiască în curvie.
Şi se face cununia a doua, în timpul căreia preotul adaugă şi rugăciunea de iertare a păcatului, care a dus la a doua cununie.
Călcarea Jurământului depus pe Cruce şi pe Sf.Evanghelie, de la prima cununie, este păcat. Atunci ai făgăduit să duci împreună până la moarte, şi cele bune şi cele rele.
Am auzit că în unele locuri, preoţii fac exces de zel şi greşesc, ne mai punând cununiile pe capul celor ce se cunună, ci pe umăr sau deloc. Este exagerat şi greşit. Consider că jicnesc taina cununiei în felul acesta şi în acelaşi timp n-o împlinesc. Odată ce se rosteşte formula cununiei, trebuie să fie însoţită şi de materializarea ei ca formă văzută, chiar dacă a doua cununie nu mai este taină ci o binecuvântare după canonicitatea Sf. Biserici. Dacă ar fi corect să nu se mai pună cununiile pe cap atunci, ar trebui să fie corect să nu se mai rostească nici formula. Când rosteşti ”se cunună robul lui Dumnezeu (N)…”, înseamnă că-l încoronezi, a-l încorona înseamnă a-i pune cununa pe cap. Se încoronează capul şi nu umărul sau alte părţi ale corpului. Şi prea multa râvnă strică câteodată, devenind necumpătată şi atunci diavolul care nu doarme îţi întinde râvna până la extremă de unde aşteaptă să cazi. Această cădere este o cădere în sus, fiind mai periculoasă decât căderea în jos.

Pentru cei ce trăiesc necununaţi
 
Pr. Ioan:   Ce ne puteţi spune despre cei ce trăiesc necununaţi?
Pr. Ilarion:   Cei ce trăiesc necununaţi, mai întîi calcă porunca a 7-a „să nu trăieşti în desfrânare”. Deci, toată bălăciunea curvărească este asupra lor şi pe haina botezului.
În al doilea rând, se socotesc ca cei ce sunt protivnici Sfintelor Taine şi a harului lucrător prin Sf. Taine. De aceea cei ce trăiesc necununaţi nu se pot împărtăşi până ce nu se cunună la preot, dărâmând zidul vrajbei dintre ei şi Dumnezeu, chiar dacă se spovedesc şi fac canon. Nu le folosesc canonul dat de preot dacă trăiesc în continuare în păcatul curviei şi se împotrivesc tainei Sf. Cununii. Nu pot merge alături păcatul nepărăsit şi canonul de căinţă pentru păcat, pentru că păcatul batjocoreşte căinţa. Trebuie părăsit sau desfiinţat păcatul pentru ca roadele căinţei să se vadă. Tot din acest motiv nu le sunt primite darurile la Sf. Altar: pomelnicele, lumânările, făina, uleiul şi alte daruri. Tot din această cauză, la rândul lor nu pot cununa ca naşi pe alţii. Mai întâi trebuie să se cunune ei şi apoi să cunune pe alţii. Nu pot fi martori la săvârşirea unei Sf. Taine atâta timp cât ei s-au dovedit a fi vrăjmaşii Sfintelor Taine. Înainte ca aceşti să se cunune trebuie să facă o spovedanie generală, iar preotul le poate da canon: să postească o săptămână , să se păstreze curaţi până la cununie, să păstreze discreţie la cununie, fără alai şi petrecere, îmbrăcaţi obişnuit, şi canon de pocăinţă după canonicitatea Sf. Biserici.
*
Pr. Ioan:   Cunosc foarte multe cazuri, perechi de tineri şi chiar oameni în vârstă, care au trăit o vreme îndelungată ne cununaţi din diferite motive (5-10 ani), iar după ce s-au cununat n-a durat un an sau doi şi s-au despărţit. Au trăit mai mult împreună necununaţi decât după ce s-au cununat, de ce se întâmplă lucrul acesta?
Pr. Ilarion:    Aşa se întâmplă. În loc să asculte de sfatul părinţilor şi de porunca lui Dumnezeu să nu păcătuiască înainte de cununie, unii încep viaţa şi petrec o bucată din ea împreună în păcatul curviei. Aceştia pentru că nu s-au păzit, i-a aprins diavolul desfrânării cu focul şi dulceaţa păcatului, după care le-a dat mereu amânare şi apoi ruşinea. Au amânat primirea Sf. Taine a Cununiei sub diferite motive: că nu ar fi părinţii de acord pentru unii, că este prea devreme să se cunune pentru alţii, că este mai bine să trăiască de probă pentru a se convinge dacă se potrivesc ca nu cumva mai târziu să constate că nu se potrivesc şi să se despartă şi alte motive, toate nejustificate din punct de vedere moral- religios. După ce a trecut timpul, au apărut copii, lumea îi ştie şi le dă ruşinea ca să moară în starea aceasta, pentru osândă la judecată: „în ce te voi găsi în aceea te voi judeca”.
Pentru cei ce i-a cuprins diavolul cu păcatul curviei, trăind necununaţi, le-a dat amânarea şi ruşinea pentru a nu-i pierde, erau suflete câştigate de acest diavol pentru care a fost lăudat în faţa iadului a luat plată, a luat grade de la tartăr, a fost făcut căpetenie. In momentul când se hotărăsc să se cunune, acest diavol mai cheamă în ajutor şi alte duhuri necurate, care dau luptă şi aduc multe piedici pentru a nu se cununa şi a nu-i pierde. Dacă reuşesc să se cunune, se pune hotar păcatului şi se deschide calea îndreptării, a căinţei şi a iertării. Din acest moment, acest diavol nu mai are putere asupra acelor tineri. I-a pierdut. Fapt pentru care este degradat în faţa iadului. Atunci, acest diavol se întoarce cu multă mânie şi răzbunare asupra acelor tineri. Va căuta să-i dea jos din treapta împărătească şi să distrugă „ceea ce Dumnezeu a unit” făcând virtej si aducând furtună până ce reuşeşte să-i despartă. De aceea, tinerii căsătoriţi trebuie să fie mereu în rugăciune şi post, pentru ca acest diavol să nu poată să-i despartă. Tinerii căsătoriţi trebuie să se înarmeze cu răbdare şi cu credincioşie unul faţă de altul, pentru a putea trece cu bine peste orice ispită şi încercare. Să nu lipsească de la Sfânta Biserica şi de la Sfânta Liturghie, pentru că prin Sfânta Liturghie se umplu de har şi se întăreşte căsnicia lor. Ingerul păzitor îi apără şi-i acoperă cu aripile sale.

Ce trebuie să facă înaite de a se cununa cei ce au trăit necununaţi?
 
Cei care au trăit necununaţi, chiar dacă au trăit fără să se înşele, ei nu se pot împărtăşi, iar ceea ce împart de pomană nu este primit înaintea lui Dumnezeu, deoarece trăiesc în curvie, fără binecuvântarea lui Dumnezeu, nesocotindu-i poruncile. Pomenile stau pe loc până ce fac Cununia.
Cei care au trăit ani în şir necununaţi, dacă se cunună, constată că se ceartă zilnic şi trăiesc greu imediat după cununie. Aceasta se întâmplă fiindcă nu s-au spovedit de păcate, înainte de a face cununia. Trebuie să se spovedească de păcatul acesta, să spună câţi ani au trăit necununaţi, ce păcate s-au făcut înafara căsătoriei, se spun şi celelalte păcate. Deci se face o spovedanie generală, având grijă să împlinească canonul dat de preot, pentru iertarea păcatelor.
Fără curăţirea prin spovedanie cu pocăinţă, diavolul curviei care locuieşte pe ei, lucrează să-i despartă, după ce au făcut cununia.
Cununia este lucrarea dumnezeiască, şi satana seopune cununiei, el caută să-i aducă la situaţia de la început.
După spovedanie, diavolul curviei trebuie să plece de la ei, şi vor trăi în pace şi armonie.
Cei care au trăit ani în şir necununaţi, şi vor să se cunune, vor proceda, astfel:
1).-Ţin o săptămână post şi fac spovedanie cu pocăinţă.
2).-Se păstrează curaţi, fără relaţii, până fac cununia.
3).-Pentru cununie, pot veni la Biserică în zi de lucru, marţi sau joi.
4).-Se îmbracă în ţinută obişnuită de stradă, că nu mai este cazul de rochie de mireasă acum.
5).-Vor veni cu lumânări obişnuite care se găsesc în Biserică, preotul le face slujba Sfintei Cununii.
6).-În ziua cununiei ţin post negru. După sfinţirea Tainei, pot mânca. Se posteşte pentru întărirea Tainei.
7).-Se procedează cu discreţie. Nu se face petrecere. Masa care urmează după cununie, se ia cu cumpătare, cu sfinţenie şi bunăcuviinţă.

Cununia religioasă fără cununia civilă
 
Pr. Ioan:   Sunt unii credincioşi care solicită să se cunune numai religios iar la Primărie nu, invocând diferite motive. Este bine să se facă acest lucru?
Pr. Ilarion:   Nu este bine. Aparent, s-ar motiva că nu contează cununia civilă atât de mult înaintea lui Dumnezeu, ci cununia religioasă. Am spus aparent, pentru că, Dumnezeu leagă legile sale Dumnezeieşti de cele pământeşti. Lui Moise îi porunceşte Dumnezeu orice lege si orice manifestare cultică, pe care trebuie să o îndeplinească poporul evreu. Observăm că multe din legile civile şi omeneşti din viata socială a acestui popor, sunt poruncite de către Dumnezeu cum şi în ce chip să se împlinească. De multe ori legile pământeşti sunt întruchiparea celor cereşti şi legile cereşti sunt model legilor date de Dumnezeu pe pământ. Legile pământeşti trebuie să fie în deplină armonie cu cele cereşti. Atunci când sunt în contradicţie, se petrece pe pământ dezordinea, haosul şi neorânduiala, aducând foarte multă suferinţă între oameni şi în acelaşi timp şi mânia lui Dumnezeu. Din păcate, la cârma unor popoare mai vin şi oameni care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi fac legi care sfidează pe Dumnezeu. Cel mai viu exemplu este exemplu guvernanţilor noştri care, pentru nişte avantaje şi promisiuni efemere şi a unui ideal fără de care puteam trăi fericiţi, pe care le promit cei fără de Dumnezeu dar care se fălesc cu bogăţia lor, de a fi recunoscuţi că trăim pe pământ european, vor să convingă poporul român sărman şi curat cu credinţa că, homosexualitatea şi sodomia sunt nişte drepturi ale omului şi nu păcate. Dacă vor reuşi să facă lege dând libertate poporului să devină homosexuali, atunci această lege va supăra pe Dumnezeu, va fi o lege vrăjmaşă poruncii lui Dumnezeu, a poruncii a 7-a „Să  nu trăieşti în desfrânare”. Această lege vrăjmaşă, îl va ajuta pe diavol să câştige multe suflete. Această lege va adormi conştiinţa multor necredincioşi, împătimiţi şi desfrânaţi. Această lege va lua şansa multor oameni de a se întoarce de la păcatul lor şi a vedea în acest păcat pierderea mântuirii lor. Pe aceşti oameni răi legiuitori Dumnezeu îi va pierde de pe faţa pământului şi-i va chema la judecată, şi vor răspunde pentru sufletele pierdute şi osândite datorită legii lor.
De ce ţi-am dat acest exemplu! Pentru că este cel mai actual. Articolul 200 din Codul Penal pe care vor să-l abroge pentru a putea adopta legea homosexualităţii,  este legea care susţine porunca dată de Dumnezeu: ”să nu trăieşti în desfrânare”. Tot aşa şi cu primirea Tainei Sf. Cununii. Este legată primirea Cununiei religioase de căsătoria civilă. Căsătoria civilă este o garanţie pentru cununia religioasă. Mai greu se pot despărţii tinerii care sunt cununaţi şi civil decât dacă ar fi fost cununaţi numai religios. Pentru desfacerea cununiei civile trebuiesc multe demersuri, foarte anevoioase, cu multe justificări în faţa judecătorului, suportând tot felul de umilinţe şi de înfăţoşări, aşteptând termene, căutarea de martori şi plătind advocaţi. Toate aceste, fac ca despărţirea celor doi să fie anevoioasă şi de multe ori tinerii renunţă la pornirea lor de a se despărţi mai dându-şi o şansă de împăcare. De multe ori, vor să se despartă pentru câteva vorbe aruncate la întâmplare, unii din vanitate, din mândrie, sau dintr-o banală ceartă pe motive neîntemeiate şi copilăreşti. Dar fiind legaţi şi civil, legătură care implică atâtea piedici şi timp de judecată pentru a o desface, dă timp tinerilor de a se mai gândi, de a-şi revizui comportamentul, de a vedea unde au greşit şi de a îndrepta lucrurile pe făgaşul cel bun. Dacă s-ar fi cununat numai religios, despărţirea lor era mai uşoară şi mai rapidă, şi dintr-un capriciu, fără să dea socoteală nimănui se despărţeau. Mai în vechime, când era mai multă credinţă, mai multă conştiinţă şi mai multă frică de Dumnezeu, atunci când cununiile atât cea civilă cât şi religioasă se săvârşeau la Biserică, şi Biserica era aceea care elibera Certificatul de Căsătorie, şi fără acordul ei nu se desfăcea nici-o căsătorie, era o garanţie. În concluzie, din punctul acesta de vedere căsătoria civilă este o garanţie pentru cununia religioasă şi în acelaşi timp, respectarea poruncii lui Dumnezeu: „Ceea ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă”. Ce pericole pândeşte nerespectarea obligativităţii de a prezenta la cununia religioasă şi certificatul cununiei civile?! În primul rând, pericolul pe care l-am prezentat mai sus, este de a se despărţi foarte repede şi pentru motive neîntemeiate; În al doilea rând, cei ce nu se cunună civil ci, numai religios, pentru faptul că se pot despărţi foarte uşor fără să spună preotului care să intervină şi să ceară insistent desfacerea cununiei religioase pe lângă chiriarhul locului, cununându-se religios cu o altă persoană, devin bigami în cununia religioasă. Dacã nu i se desface cununia religioasă de către episcop de prima soţie şi cununându-se religios cu a doua, în faţa lui Dumnezeu, are două cununii şi în acelaşi timp două soţii. Aceştia în momentul în care nici cu a doua soţie nu se pot înţelege şi se despart părăsindu-o şi se cunună religios cu a treia, are trei cununii şi trei soţii, s.a.m.d. Ca preot, nu poţi spune că este păcatul lor şi ei vor răspunde, pentru că păcatul lor este consimţit de tine, legătura cununiei este săvârşită de tine şi nu vei putea niciodată să păzeşti de unul singur această legătură pentru a nu se transforma în păcat.
De aceea caută şi păzeşte buna rânduială, pentru că şi ea este pusă să te păzească pe tine. Dacă o vei neglija şi–i vei desconsidera rolul şi ea te va neglija şi te va lăsa să cazi.
(Pr. Ioan V Argatu, "Pe treptele suirii către cer", ediţia a 2a, 2007, pg.271-282)
Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 8310
Afisari total: 20571343
Vizitatori online: 4

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol