Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
Drept la replica...... Replica 2

Drept la replica 2:

pentru articolul "STOP CADRU LA BOROAIA", publicat in revista Lumea Credintei din iulie 2006.


autor replica:  Aurel Palea *

OARE CHIAR AŞA SĂ FIE?

Din nou despre părintele Ilarion Argatu
DL. RĂZVAN CODRESCU– Crivăţ, redactor - şef al publicaţiei politice „Puncte cardinale”, semnează in revista “Lumea Credinţei”, pe luna iulie 2006, în calitate de redactor – colaborator, aşa zis nepolitic de această dată, un articol denigrator la adresa părintelui arhim. Ilarion Argatu şi a moaştelor sale, intitulat “STOP CADRU LA BOROAIA”, cu vădita intenţie de a transmite un fior de gheaţă ca un potop de grindină in sufletele creştinilor cititori sinceri ai revistei. Acesta a urmat articolului meu “Sfintele moaşte ale Părintelui Ilarion Argatu”- semnat Aurel Palea - fiu duhovnicesc, şi apărut cenzurat cu titlul “Părintele Ilarion Argatu”, ca şi cuvintele “comunist-ateu” şi “- proces în curs de canonizare” care au deranjat, si au fost scoase din context.
În virtutea dreptului la replică, nu pot decât să-mi exprim hotărât indignarea faţă de calomniile şi răutăţile ce abundă din plin în articolul d-lui Codrescu-Crivăţ, potrivnic întregii lucrări spirituale şi materiale de excepţie a părintelui arhim. Ilarion Argatu şi a familiei sale, formată din cei trei fii preoţi, două fiice preotese, numeroşi nepoţi şi strănepoţi preoţi, un neam de peste 50 de preoţi, după cum reiese din pledoaria P.S. Pimen, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Personal, sunt surprins si deranjat de ghilimelele puse în dreptul cuvântului fiu duhovnicesc, de parcă dl. Codrescu ca şi creştin ortodox nu ar avea un duhovnic căruia sa-i fie fiu duhovnicesc, sau poate prin ghilimelele puse isi exprima indoiala fată de calitatea mea asumată.
Articolul meu pomenit mai sus, elogios memoriei părintelui Ilarion Argatu, a fost bine primit, cu toată dragostea datorată părintelui, de credincioşi, de preoţi de mir şi călugări ulterior contactaţi. Pot dovedi aceasta cu numele şi semnăturile respective ce se vor constitui într-un tabel de adeziune, necesare pentru dosarul de susţinere a canonizării părintelui arhim. Ilarion, împreună cu mărturiile şi minunile săvârşite atât în timpul vieţii cât şi în prezent, relatate de toţi cei care l-au cunoscut îndeaproape, care l-au iubit, îl iubesc şi îl preţuiesc pentru învăţăturile şi tot ajutorul minunat de care s-au folosit. Împotriva articolului “STOP CADRU LA BOROAIA” s-au pronunţat tocmai aceşti credincioşi, cler şi mireni, care s-au declarat consternaţi de neadevărurile răuvoitoare colportate de dl. Codrescu, ce par a veni din partea unui sectant rătăcit, potrivnic credinţei ortodoxe şi sfinţilor săi, sau ca din partea unui ateu bine camuflat de o mimată credinţă creştin ortodoxă şi naţional-creştină şi care pare să dea “apă la moară” duşmanilor Bisericii ortodoxe a neamului românesc.
Însăşi apariţia acestui articol “Părintele Ilarion Argatu” în periodicul lunar “Lumea Credinţei”, dat fiind evenimentul deshumării si aflării moaştelor părintelui Ilarion Argatu, a fost “o minune”, căci deja articolului dorit i se rezervaseră trei pagini, plus o pagină pentru fotografiile cu moaştele părintelui pentru publicare, de către dl. Răzvan Bucuroiu - redactor şef al revistei, şi care i-a cerut în ultimul moment un articol în acest sens, d-lui Silviu Andrei Vlădăreanu, jurist la arhiepiscopia Bucureştilor şi colaborator permanent al revistei. Acesta, minunându-se de această fericită întâmplare, ii oferă, in 12 mai 2006, articolul cerut, pe care tocmai il primise de la mine, cât şi fotografiile venite lui de la un creştin rămas necunoscut, spre argumentarea celor scrise.
Prin articolul său, dl. Codrescu susţine contrariul, îndemnat la “prudenţă şi moderaţie” de acei clerici care, din invidie, nu l-au iubit, ci l-au duşmănit şi prigonit atât în timpul vieţii, cât şi în prezent pe părintele Ilarion Argatu şi cărora dl. Codrescu se face purtător de cuvânt prin condeiul său, în articolul ce se vrea “lămuritor” dar denigrator, prin aşa zisele “informaţii” culese din gura lumii fără argumentare reală. Bine intenţionat la prima vedere, dl. Codrescu, aparent, face “lumină” în privinţa moaştelor sfinte ale părintelui arhim. Ilarion, susţinând că sunt doar nişte “oseminte” ale “răposatului” în privinţa cărora BISERICA (cred că se referă la Sf. Sinod), nu s-a pronunţat încă, fiind prea devreme, necesitând timp, desigur investigaţii, mărturii. În schimb, dumnealui se pronunţă imediat şi ferm, în nume propriu, împotriva moaştelor sfinte ale părintelui arhim. Ilarion, punctul său de vedere fiind mai competent decât cel al evlaviei (dragostei) justificate a poporului binecredincios din Biserica neamului românesc. Clerici şi mireni aflaţi în necazuri şi suferinţă s-au folosit de harul părintelui, întărindu-se în credinţă, ajutaţi fiind cu sfaturile şi rugăciunile părintelui arhim. Ilarion înălţate către Domnul Iisus Hristos şi Maica Domnului, la care părintele avea mare evlavie.
Moastele pr. Ilarion, la Boroaia
Dl. Codrescu mărturiseşte în articolul său un adevăr privitor la lucrarea minunată - biserica din Boroaia, construită de părintele arhim. Ilarion pe când era preot paroh aici. După ce, timp de 16 ani de prigoană comunistă a îndurat lipsurile, foamea şi frigul, a trebuit să mai îndure şi multe alte piedici în construirea bisericii.
Astfel, de fiecare dată i-au fost luate materialele de construcţie adunate pentru biserică, fiind deturnate pentru construirea şcolii, a dispensarului, ori a primăriei din Boroaia, mai importante obştei în viziunea activiştilor comunişti decit lucrarea sa. Biserica “albă şi zveltă e frumoasă şi străluceşte cu turlele răsfăţate in soarele amiezii”, ne relatează domnia sa plin de sensibilitate artistică dar nu ne spune că biserica are hramul “Sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana”, scăpându-i această informaţie, căci altele erau mai importante de consemnat: “statuia albă a părintelui Ilarion Argatu”, “banii din cutia aproape plină”, care fac parte din impresiile sale “împărtăşite cititorilor” cu un anume scop… Nu a putut observa la faţa locului fiind, pentru o relatare cu adevărat impresionantă cititorilor săi, poate şi credincioşilor săi împărtăşiţi astfel cu informaţii “lămuritoare”, că biserica, ctitoria părintelui Ilarion este deosebită prin jertfa cu care a fost construită, cu statut necontestat de catedrală unică prin arhitectura sa. Cu o catapeteasmă aparte, de două tone, din marmură de Ruşchiţa, sculptată de un artist plastic renumit, cu dragoste şi frică de Dumnezeu. Această ctitorie este o capodoperă mai nouă şi, alături de o altă catedrală unică în felul ei - cea de la Ghelari - jud. Hunedoara, construită de părintele Voinea, tot cu sacrificii, în perioada comunistă, sunt luate de la bun început în evidenţa UNESCO, alături de bisericile si mânăstirile - monumente istorice ale culturii şi tradiţiei creştine multiseculare a neamului românesc.
De asemenea, domnia sa mai mărturiseşte tendenţios şi ironic o realitate: “statuia albă” de marmură a părintelui Ilarion (asemenea bisericii şi catapetesmei) “ce străjuieşte” biserica, realizată de un alt talentat sculptor creştin care, din exces de zel, a dorit să-şi arate dragostea sinceră faţă de părintele Ilarion, ctitor al bisericii, cât şi a părintelui Alexandru Argatu - paroh la Boroaia, dar şi a noastră, cei din familia sa duhovnicească care-i purtăm veşnică amintire şi recunoştiinţă. Deşi nu este în “tradiţia ortodoxiei”, această statuie, aşa zis “ostentativă” nu are cum prin ea însăşi să anuleze lucrarea minunată săvârşită de părintele arhim. Ilarion şi să facă vreun rău credinţei în biserică.
Pentru o reală informare cititorilor, care-i scapă d-lui Codrescu, trebuie amintit că părintele arhim. Ilarion a construit în ultimii ani ai vieţii sale Sf. mânăstire de călugări cu hramul “Sfânta Cruce” în munţii din apropierea localităţii Boroaia, în memoria eroilor din mai 1944, jertfiţi pentru apărarea ţării.
Tot prin anii 90 a început construcţia, deşi cu multe piedici, a mânăstirii de călugări de la Ierihon - Israel, cu banii primiţi la pomelnicele creştinilor, cât şi din banii donaţi cu dragoste de credincioşii ce-i călcau chilia de la Sf. M. Cernica – de la săracii care contribuiau cu bănuţul văduvei, ce avea să-l înmulţească Dumnezeu, până la cei avuţi cu sume mari de bani, cu toţii trecuţi in registrul de ctitorie. Lucrarea şi ctitoria sa - mânăstirea de la Ierihon, cu hramul Sf.Treime - este blamată şi în prezent de duşmanii părintelui arhim. Ilarion. Ea este continuată de părintele Alexandru Argatu şi părintele Ioan Argatu, fii părintelui Ilarion. Aceştia s-au deplasat de multe ori la Ierihon cu bani şi materialele necesare lucrării, cu donaţii ale creştinilor pentru înzestrarea cu odoare a bisericii- precum un potir din argint aurit de o mare valoare artistică, ca o bijuterie de excepţie,- şi cu multe icoane ce vor împodobi biserica.
Părintele Alexandru Argatu - fiul părintelui arhim. Ilarion - care i-a succedat ca paroh la Boroaia şi care a continuat din 1971, finalizând lucrarea părintelui său, e împreună – ctitor, prin terminarea picturii în biserică, apoi prin construirea turlei clopotniţei, înaltă, ce frumos se vede în fotografia de sub titlul articolului, în spatele căreia a construit şi trapeza mare (o sală de mese pentru praznice, agape şi parastase) cu anexele şi bucătăria. În curtea mare a bisericii, într-o “mare de verdeaţă”, avea să constate dl. Codrescu, este livada de meri şi peri plantată de părintele Alexandru, despre care în articolul său în mod voit a uitat să-i pomenească numele, ignorare răuvoitoare, deşi face referire la persoana sa “ca unul dintre fii părintelui Ilarion Argatu ce este de mulţi ani paroh al locului”. Oare nu şi al bisericii căreia îi este şi ctitor?… Părintele mai găseşte loc să construiască o mică biserică - paraclis şi o casă cu încăperi de găzduire pentru oaspeţi, ca la mânăstiri. Ajutat material şi de cei doi fraţi preoţi - fii ai părintelui Ilarion şi de credincioşi, părintele Alexandru construieşte în curtea bisericii, tot la intrare, dar pe mâna dreaptă, un monument deosebit, grup statuar ridicat în memoria eroilor neamului românesc, întregind lucrarea ce apare ca o mânăstire în mijlocul satului (com. Boroaia).
După mutarea la Domnul a părintelui arhim. Ilarion, părintele Alexandru a continuat cu aceeaşi râvnă construirea a încă două biserici: în Fălticeni, la spitalul orăşenesc, şi la unitatea de jandarmi din oraş, fiind iubit de tot personalul din cele două instituţii, care au contribuit la rându-le prin puţinul lor obol. Aceasta este “taina” “cutiei voluminoase, plină de ofranda în bancnote” de la picioarele sfântului - din punctul nostru de vedere, în contrast cu prezentarea duşmănoasă, răuvoitoare a d-lui Codrescu - “cutia voluminoasă de la picioarele răposatului”. În fapt, acatiste conţinând un leu nou, pentru pomenire - aşa cum se poate vedea din fotografie.
În seria de răutaţi din articol, dl. Codrescu afirmă că s-ar fi vândut pământ, “ţărână din mormântul părintelui Ilarion”, căci tocmai când a ajuns la faţa locului avea să constate dezolat că “nu se mai dă”, adică nu se mai vinde pământ şi “cine a apucat a apucat”, şmecherie de presă care „dacă prinde, prinde” în viziunea sa, la „naivul” cititor “bine informat” astfel şi nedus, speră dânsul, la biserică. Dl. Codrescu inventează un dialog imaginar, (cu crestina presupusa a fi in anturajul bisericii) căci totul la dumnealui este imagistică de coşmar, cu o relatare ambiguă, în clar-obscur, prin puncte de suspans în interpretare, fără să ducă gândirea niciodată până la capăt, fiecare idee din articolul său, terminându-se inevitabil cu trei puncte,cu subînţeles insinuant „Îi ştim noi, i-am prins, aţi văzut.” – pare să dea satisfacţie sieşi si potrivnicilor părintelui arhim. Ilarion.
De altfel, tot articolul este împănat cu “informaţii culese la faţa locului”, de la lume auzite, şoptite la ureche şi probate cu argumentele punctelor de suspans. Mai zice că lumea îi suflă în ureche numele părintelui Ilie Lăcătuşu – pretext, în viziunea sa, de a face pe expertul în sfinte moaşte. Cu o suficientă părere de sine, încât nu-şi mai încape în piele de înainte-vedere (în ce duh, ştie numai Dumnezeu) crezându-şi că este aproape de a sfinţilor văzători în Duhul Sfânt, declamă că atât părintele Ilie Lăcătuşu, cât şi părintele arhim. Ilarion Argatu, nu ar avea sfinte moaşte „după culoare şi miros”, moaştele părintelui Ilarion “par să se ţină mai mult sau mai puţin la un loc”, minciuna sfruntată şi plină de veninul răutăţii sale.
Moaştele părintelui arhim Ilarion in primele zile de la deshumare au fost descoperite pentru a fi văzute si fotografiate de toti credinciosii ce cu dragoste s-au aplecat să le sărute, fiind întregi, cu barbă şi dinţi, după cum se vede din fotografiile ce insoţesc şi argumentează cele scrise în articolul dedicat cu sinceră iubire sfinţiei sale. Ulterior pentru a fi protejate sfintele moaşte frumos mirositoare, spre a nu fi deteriorate de unii creştini care ciupeau fire din barba parintelui pentru a avea relicve sfinte, au fost acoperite ca si sfintele moaşte ale Sf. Paraschiva de la Iasi, ale Sf. Calinic de la Cernica, ale Sf. Dimitrie Basarabov din Bucuresti, şi ale altor sfinţi. Aceasta este explicaţia cerută şi data răutăţii insinuante a d-lui Codrescu „osemintele au fost – nu se spune de ce - aproape integral acoperite”.
Spre sfârşitul articolului său, pentru a-şi mări credibilitatea în faţa cititorilor, dar nu şi în faţa credincioşilor adevăraţi, îi pomeneşte şi pe IPS Daniel şi pe PS Pimen, care ar fi dispus “reîngroparea rămăşiţelor”, adică a sfintelor moaşte ale părintelui arhim. Ilarion Argatu, zvon lansat în mod răuvoitor de către duşmanii părintelui arhim. Ilarion, pe care dl. Codrescu doreşte să-l oficializeze prin scrisul sau.
Deşi dl. Codrescu face afirmaţia gratuită că “nimeni nu-i contestă statura duhovnicească a părintelui Ilarion Argatu”, prin tot ce a scris cu rea voinţa în articolul său la adresa părintelui arhim. Ilarion, este cel dintâi contestatar, alături de cei ce l-au îndrumat să scrie toate răutăţile împotriva părintelui Ilarion şi fiilor săi preoţi, împotriva familiei sale duhovniceşti, a tuturor credincioşilor ce l-au iubit şi iubesc pe părintele arhim. Ilarion.
Părintele arhim. Cleopa, cu dragoste a mărturisit despre părintele arhim. Ilarion Argatu că a fost unul din cei mai mari exorcişti din Biserica neamului românesc, căci cu puterea moliftelor Sfântului Vasile cel Mare, cu puterea şi harul primit de la Dumnezeu, cu dragostea pentru cei în suferinţă, părintele arhim. Ilarion a vindecat sufleteşte pe cei posedaţi de duhuri rele (demonizaţi) redându-le din nou credinţa şi nădejdea mântuirii sufletelor lor, părintele Ilarion, având şi harisma înainte-vederii şi deosebirii duhurilor. Şi tot părintele arhim. Cleopa spunea despre părintele arhim. Ilarion: “mai rar un preot de mir să ajungă aşa de sus, întrecând pe mulţi călugări îmbunătăţiţi”.
Ţin să mai atrag atenţia tuturor potrivnicilor şi duşmanilor părintelui arhim. Ilarion Argatu că, situându-se pe această poziţie de contestare a lucrării evidente de sfinţenie a părintelui, ce ar trebui în mod normal cercetată obiectiv şi nu denigrată subiectiv, se găsesc la acelaşi numitor comun cu lucrarea de denigrare a sfinţilor de către sectanţii rătăciţi şi a celor potrivnici lui Dumnezeu şi Duhului Sfânt, care se păgubesc de propria lor mântuire sufletească, căci sfinţii sunt bineplăcuţi lui Dumnezeu şi prieteni ai lui Dumnezeu, căci au fost vrednici de ascultare făcând voia Divină.
Mântuirea, aspectul acesta ce ţine de credinţă, de dragoste, de nădejdea salvării sufletelor, ţine şi de mărturisirea sfinţilor bineplăcuţi lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, se poate rezuma şi prin analizarea cugetării înţelepte a lui Blaise Pascal – filozof materialist, om de stiinţă ateu, care la sfârşitul vieţii îşi vine în fire şi la credinţa existenţei divine spunând: “Dacă Dumnezeu nu este şi eu cred, nu am pierdut nimic, dar dacă Dumnezeu este şi eu nu cred, am pierdut totul”.
Dumnezeu să le lumineze mintea celor potrivnici sfinţeniei părintelui, să-şi vină în fire cercetând şi judecând drept ca să-şi mântuiască sufletul, cinstind lucrarea lui Dumnezeu ce se face şi prin sfinţii Săi.
AMIN.
Aurel Palea * - fiu duhovnicesc al părintelui arhim. Ilarion Argatu.
 
P.S.:Acest articol “Chiar aşa să fie?” – subtitlu Din nou despre părintele arhim. Ilarion Argatu, cu dreptul la replică la articolul “STOP-CADRU LA BOROAIA”, nu poate apărea în revista “Lumea credinţei”, fiind cenzurat de d-l Răzvan Bucuroiu – redactor şef şi patron al revistei, fapt pentru care va fi difuzat prin fotocopii în biserică, în diferite publicaţii din presă şi pe Internet.

autor replica:   Danantonovici 78
data:                  27.07.2010
 
Lumea Credintei sau Razvan Codrescu, care din cele doua parti pierdeau ceva, daca cu un numar in urma castigase simpatia Parintelui Argatu pentru cuvintele de apreciere? Cine le/a determinat pe ambele sa scoata un cadru negativ  de ceea ce  s/ar intimpla in jurul parintelui Argatu si de a/i pune in umbra credibilitatea parintelui lovind in sentimentele celor ce au fost ajutati de parintele si cei ce-l iubesc?
Recunoasteti  Domnule Razvan Codrescu ca nu a-ti semnat stop-cadru pentru ca ai vrut dumneata?
Se stie ca ti s-a impus pentru a salva  revista in fata mai marilor bisericii si de a nu cadea in dizgratie sau derizoriu? Asa a facut si Iuda. Nu te supara, mai fac si altii lucrul acesta si foarte multi din pacate, nu esti singurul care ti se indoaie coloana vertebrala sub greutatea presiunilor. Noi, cei ce-l iubim pe parintele Argatu, Dumnezeu sa-l odihneasca, stim cine si cum a fost parintele Aragatu, te iertam, credem ca si Parintele Argatu te va ierta, pentru ca a iertat pe toti cand era in viata. In schimb nu stim ce vom zice cind si noi la rindul nostru ne vom duce la Doamne, Doamne... Tot ce ai scris in acest articol sunt amestecari, dar nici una din ele nu apartin Parintelui Ilarion Argatu.
El nu-i vinovat de " statuia" din curte, fata de care nici familia nu-i vinovata, singurul vinovat este fiul sau Parintele Alexandru Argatu, el sculptat-o si n-a cerut parerea nimenui, nici chiar a familiei. Sunt sigur ca daca Tatal lui ar invia primul lucru pe care l-ar face i-ar da fiului in cap cu statuia, daca-mi este permis sa spun asa.
Din cate cunosc eu situatia de la Boroaia, nu familia a cerut dezgroparea parintelui Argatu, ci fiul Parintele Alexandru. Stiu ca familia nu ar fi fost de acord si nici parintele nu era de acord cu dezgroparea mortilor.
Daca  spuneti ca ati tras cu ureche ce spun credinciosii care vin la sicriul parintelui, este parerea lor, fiecare isi spune parerea, e liber s/o faca,asa cum te-ai considerat si dumneata liber sa scrii, unii cunoscatori altii mai putin cunoscatori, fiecare dupa cum i-a dotat natura.Se stie ca factorul popular intotdeauna a facut un mit si o poveste pe marginea  unor personalitati. Dar din partea dvs a trage cu urechea sau de a veni ca i iscoda la Boroaia  nu va caracterizeaza si nu/i frumos.
De ce nu ati scris nimic in aceasta revista despre viata grea si jertfelnica dusa de parintele Argatu in timpul regimului comunist? Nu aveti voie...! Va cred!
Eu am fost la slujba dezgroparii oficiata de I. P.S.Pimen  si numai de el, este un neadevar ca a participat si I.P.S.Daniel si ca ar fi spus ceva. Nu a participat Domnule Razvan Codrescu si nu am auzit sa spuna  ceva, pentru ca nu a fost.
La urma, va intreb, ati facut macar pe plac celor ce v-au pus sa aduceti o umbra de indoiala asupra credibilitatii parintelui? Va folosit la ceva? Sunteti mai bine vazut? Vi s-a acord credit de revista  etalon? Poate!  Vremelnic!
"Stilistii" de la Slatioara (Suceava) il ataca vehement pe Parintele Argatu si stim noi de ce. Pe dvs va citeaza stilistii ca le intariti parerea si-i ajutati sa ponegreasca pe duhovnicii imbunatatiti din Biserica Ortodoxa Romana.Este bine? Mai meditati la parerea ca Biserica Ortodoxa se dezbina dinauntrul ei.
sursa: Blog vestitorul ortodox

autor replica:   Danantonovici 78
data:                  29.07.2010
 
Viata Parintelui Ilarion Argatu a fost o viata de martir si o viata de sfant. S-a daruit slujirii lui Dumnezeu in post, rugaciune, smerenie si multa rabdare in multa lui prigonire din partea autoritatilor si din partea celor care l-au invidiat pentru aceasta. S-a daruit slujirii oamenilor, pe cati nu i-a izbavit parintele prin rugaciunile sale de necazuri, de boli, de vrajmasi, de farmece si descintece. Cati demonizati au avut scapare si vindecare prin rugaciunile parintelui Ilarion Argatu?
De mic copil il stiu pe parintele, cand in brate ma ducea mama la Boroaia, unde sub epitrahilul parintelui aveam scapare din necazuri, incurajari si mingaiere in ispitele ce ne incorsetau. Cine poate sa-l uite pe bunul, blandul si mereu rugatorul parinte. Cine in ziua de azi mai face rugaciuni ca parintele Argatu? Cine te mai invita astazi la rugaciune asa cum o facea Parintele Argatu? Cine mai zice ca parintele: stai sa-ti citesc o rugaciune si totul o sa fie bine? Nimeni nu mai are timp sa te asculte, sa te sfatuiasca, si sa se roage pentru tine. In fotografiile in care este imortalizat parintele Argatu se vede pe chipul sau o lumina ce radia din inauntrul sau. Mai in toate fotografiile chipul sau este mai mult o pata de lumina decit un chip colorat de om. Hainele ii sunt bine exprimate in forma si culoare dar chipul sau este alb, aproape ca nu se definesc trasaturile fetei in contrast. De aceea multi spuneau ca nu se pot uita in ochii parintelui. Avea ochii atit de patrunzatori ca te topeai la gandul ca esti un om pacatos ce sta in fata lui. Nu este o exagerare a unui “fan” asa cum mai nou au inceput unii fara respect sa se exprime amestecand lumescul cu cerescul. Numai cine nu a stat niciodata de vorba cu parintele, poate sa se exprime oricum. Avea un dar al iertarii care nu se poate exprima in cuvinte omenesti, sau omenescului ii este straina iertare sau trecerea cu vedere a ceea ce/ti fac tie vrajmasii, insa parintelui ba. Pe aceasta se cunoaste ca, parintele a avut o viata de sfint, prin multitudinea de incercari si marea de vrajmasi. Este vreun sfant sa nu fi trecut prin incercari si sa nu fi fost dusmanit? Nu este! Pentru ca diavolul este vrajmasul lui Dumnezeu direct si prin oameni indirect. Cu cine se lupta acest vrajmas cu pacatosii si comozii? Nici intr-un caz! Doar cu cei ce implinesc Voia lui Dumnezeu duce lupta, in mod direct si daca nu reuseste atunci se foloseste de oamenii din jurul sfintului. Parintele Ilarion la plecare cred ca putea rosti si el cuvintele Mintuitorului dupa Inviere: “Indrazniti ca Eu am biruit lumea”
Evlavia poporului fata de persoana Parintelui Argatu este mai mare decat evlavia colegilor preoti sau a celor mai mari. Se vede, se simte, se aude. Nici Mintuitorul nu a fost iubit de mai “marii preotilor”, si atunci, pentru noi se explica totul. Am auzit de la unii studenti teologi ca la Facultatea de Teologie  este un asistent pe linga catedra de muzica, care in citeva rinduri l-a criticat pe parintele Ilarion Argatu de fata cu studentii, din invidie ca in satul unde este preot, credinciosii vorbesc de Parintele Ilarion si de sfaturile pe care le primeau de la dansul. Deci,
ce trebuie sa intelegem din aceasta, ce putem sa intelegem? Se vede ce fel de formare si educatie se face viitorilor preoti, care studiaza pe bancile scolii,nu de a avea modele pe duhovnicii bisericii noastre ci de a-i critica.
Nu-i de mirare ca articolul de mai sus confirma o stare de fapt. Nici comentariile de mai sus nu sunt intimplatoare sau fabricate, ele exprima prin excelenta un adevar care mai tirziu va fi limpede pentru toata lumea.
Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 83
Afisari total: 16163496
Vizitatori online: 2

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol