PREOTUL MARTURISITOR CONSTANTIN SARBU: “Cat mai aveti preoti, cercetati-i si impartasiti-va!”

Dan Antonovicipe 01 Aug 2010 la 00:09 #Dan Antonovici

Ma bucura prezenta Parintelui Ilarion Argatu in viata Parintelui Constantin Sirbu si mai ales in calitate de duhovnic. Parintele Argatu fiind la rindul lui un mare duhovnic si un preot calugar cu o viata si traire sfanta, cu daruri primite de la Dumnezeu cu am fost cel al vederii cu duhul. Parintele Argatu l-a vazut pe Parintele Constantin Sirbu in timp ce-l impartasea in stare de sfant, asa cum marturiseste acea doamna din articolul de sus. Am mai gasit despre aceasta chiar in una din cartile scrise de nepotul sau: Pr. Argatu V Ioan “Fapte minunate din viata de duhovnic a Parintelui Ilarion Argatu”, edit.Mila Crestina, 2009, pag.222, in capitolul: “Pe cand il impartaseam am vazut aureola in jurul capului Parintelui Constantin Sarbu”. Aureola in jurul capului spunea Parintele Argatu inseamna starea de sfant.
M-a impresionat marturia Parintelui Constantin Sarbu: “M-au ars cu fierul roÅŸu la tălpi, mi-au smuls barba, m-au bătut dar le-am spus: «PuteÅ£i să mă chinuiÅ£i cât vreÅ£i, dar nu mă lepăd de Hristos»”. Asa ceva citesc in vietile Sfintilor Martiri de pe timpul imparatilor pagani ai Bizantului si ai Romei:
Nero, Liciniu, Maximian si altii, au fost vreo zece la numar. Citind acestea acum cred ca parintele Constantin este asa cum l-a vazut Parintele Argatu, un sfant.

sursa: www.CREDINTA ORTODOXA.ro

Prima pagină > 888 - Mai 2006 > Avva Ilarion a plecat la cele veÅŸnice cu aceste ultime cuvinte: „RugaÅ£i-vă la (...)

„Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioÅŸilor Lui” (Psalm 115,6)

Avva Ilarion a plecat la cele veÅŸnice cu aceste ultime cuvinte: „RugaÅ£i-vă la Maica Domnului!”

Duminică 28 mai 2006, de webmaster

Când l-am văzut ultima oară, în chilia sa, cu puÅ£in înaintea mutării la cele veÅŸnice ÅŸi sfinte, pe părintele Ilarion Argatu (cu numele ÅŸi prenumele anume predestinate slujirii în bucurie ÅŸi sfântă ascultare!), ne-a strâns la piept cu o căldură deosebită a gestului, am zice sfinÅ£itoare, i-am sărutat crucea, inima ÅŸi dreapta, ca de obicei, apoi ne-am sărutat creÅŸtineÅŸte, cu multă recunoÅŸtinţă ÅŸi bucurie din partea noastră, cu multă dragoste părintească ÅŸi ocrotitoare grijă duhovnicească din partea sa, pentru că sfinÅ£ia sa a fost ÅŸi va rămâne unul dintre cei mai importanÅ£i ÅŸi mai iscusiÅ£i luminători ÅŸi călăuzitori ai creÅŸterii vieÅ£ii noastre sufleteÅŸti! Am fost, suntem ÅŸi vom fi mereu legaÅ£i, prin Mila lui Dumnezeu, de sufletul nobil al cuvioÅŸiei sale ÅŸi, de aceea, poate ne-am bucurat ore întregi de darurile cu care Cel de Sus îl înzestrase din belÅŸug, dintre care ne-au miÅŸcat în mod deosebit trei: blândeÅ£ea unită cu bunătatea, smerenia pilduitoare ÅŸi îndelungata răbdare, într-o jertfire exemplară, ca în Pateric! Vorbirea sa simplă, directă, deosebit de blândă (uneori, la nevoie, extrem de fermă!), fără nici o înfloritură inutilă, dar cu coloratură specială a graiului moldovenesc, împletită, atunci când era cazul, cu vorbirea în dodii, atât de ziditoare dacă cei ce o ascultă, înÅ£eleg mesajul ei duhovnicesc tainic, învelit într-o smerenie nebiruită…

BogaÅ£ii ÅŸi săracii, savanÅ£ii ÅŸi neÅŸtiutorii de carte, generalii ÅŸi soldaÅ£ii, artiÅŸtii ÅŸi sportivii, scriitori cu har ÅŸi publicăreÅ£ii veleitari („strategi” autoprogramaÅ£i ai penultimelor interviuri), personalităţi proeminente autentice ÅŸi „maeÅŸtrii” închipuiÅ£i ÅŸi umflaÅ£i de pretenÅ£ii vulgare (pe aceÅŸtia din urmă Avva Ilarion îi numea „înÅŸelaÅ£i”, miluindu-i cu rugăciunile sale totdeauna ascultate, dar ferindu-se de viclenia lor ca de aluatul fariseilor!), ţăranii ÅŸi orăşenii, târgoveÅ£ii ÅŸi gospodinele, studenÅ£ii ÅŸi elevii, bătrânii ÅŸi copiii, părăsiÅ£i ÅŸi neÅŸtiuÅ£i, uitaÅ£ii ÅŸi urgisiÅ£ii, credincioÅŸii ÅŸi îndoielnicii, umilnicii ÅŸi trufaÅŸii, sănătoÅŸii ÅŸi bolnavii, îmbisericiÅ£ii ÅŸi demonizaÅ£ii, înÅ£elepÅ£iÅ£ii ÅŸi nesocotiÅ£ii, frumoÅŸii ÅŸi urâÅ£ii, blânzii ÅŸi mânioÅŸii, neprihăniÅ£ii ÅŸi intriganÅ£ii, dezinteresaÅ£ii ÅŸi afaceriÅŸtii, „prostimea” ÅŸi „oficialii”, „guguÅŸtiucii” ÅŸi securiÅŸtii, fidelii ÅŸi trădătorii, toÅ£i veneau la sfinÅ£ia sa, împinÅŸi de un necaz, durere sau interes oarecare, curat sau necurat, cinstit sau necinstit, sincer sau cu vicleÅŸug, ascultându-i mai puÅ£in cuvintele, uneori rostite cu greutate din pricina slăbiciunii sau oboselii venite cu vârsta ÅŸi mai mult rugăciunile de dezlegare, făcute cu o dragoste suprafirească ÅŸi cu o răbdare îngerească de zeci, sute ÅŸi mii de ori, într-o monodinie desăvârÅŸită ÅŸi desăvârÅŸitoare, care miÅŸca ÅŸi cele mai împietrite inimi ÅŸi lumina, măcar pentru câteva clipe, chiar ÅŸi cele mai întunecate conÅŸtiinÅ£e… La flacăra iubirii sale covârÅŸitoare, pline de compasiune pentru suferinÅ£ele ÅŸi necazurile „tălpii ÅŸi prostimii” ţării, pe care a iubit-o până la ultima sa suflare, cu o dăruire de sine atât de totală, încât, în cele din urmă, mulÅ£i dintre cei apropiaÅ£i ai săi care doreau să-l mai ocrotească, au înÅ£eles că Părintele va pleca din lume înconjurat de credincioÅŸii săi dragi, renunÅ£ând să-i mai zică ceva în acest sens! Părintele Ilarion asculta cu o atenÅ£ie concentrată ÅŸi binevoitoare pe fiecare dintre cei care băteau la poarta inimii sale generoase, de-o bunătate proverbială ÅŸi cu ajutorul harului deosebit pe care îl avea de la Dumnezeu, vădit ÅŸi adeverit, citea, de obicei dintr-o privire, adâncul durerii celor care îi cereau sfat duhovnicesc, ÅŸi cu multă delicateÅ£e le dăruia ÅŸi leacul potrivit, încurajându-i să-ÅŸi Å£ină nădejdea trează! O întâmplare revelatorie, din multele pe care le cunoÅŸteam, ne arată la ce adâncime de smerenie insondabilă ajunsesem: aflasem că, în urmă cu mulÅ£i ani, avusese o neînÅ£elegere de moment cu un monarh, ajuns la rândul său la o treaptă de trăire duhovnicească mai adâncă, neînÅ£elegere care lăsase o oarecare stinghereală între cei doi, dar ceea ce este mai important o piedică pentru o conÅŸtiinţă duhovnicească în drumul ei către desăvârÅŸire ÅŸi sfinÅ£enie… Am „intervenit” pe lângă avva Ilarion cel blând cu inima, rugându-l să-i scrie câteva rânduri de iertare creÅŸtinească ÅŸi frăţească celuilalt, deÅŸi mai mult acela greÅŸise… S-a rugat ca de obicei, a închis ochii într-o smerită cugetare, i-a redeschis mari ÅŸi luminoÅŸi, ne-a privit cu dragoste ÅŸi apoi i-a scris câteva rânduri pline de căldură ÅŸi smerenie părintelui aceluia! Le-am dus personal rândurile respective ÅŸi bucuria sfinÅ£itoare ÅŸi forÅ£a smereniei au biruit iarăşi… Cei doi părinÅ£i duhovniceÅŸti au rămas în pace ÅŸi bucurie duhovnicească, constituind o pildă vie pentru noi, păcătoÅŸii, care greu ne hotărâm să cerem scuze când greÅŸim, dar să ne mai ÅŸi iertăm! Părintele Ilarion, „Părintele” cum îi ziceau cu dragoste majoritatea credincioÅŸilor, avea o adâncă ÅŸi întinsă experienţă duhovnicească ÅŸi de viaţă, pustnicise ascuns într-un pod ani de zile, se deprinsese cu postul aspru, privigherea ÅŸi rugăciunea cea de toată vremea, dormea câteva ceasuri în scaun, călcând pe urmele marilor nevoitori din Pateric, rămânând mereu zâmbitor ÅŸi binevoitor, plin de solicitudine ÅŸi compasiune pentru cei săraci ÅŸi obidiÅ£i, pentru „cei mici” ai Domnului nostru Iisus Hristos, pe care l-a iubit până la uitarea de sine, căci de lepădat demult de sinele său… A ctitorit Biserici, mânăstiri, a contribuit decisiv la restaurarea ÅŸi pictura multor Biserici, a dăruit sume mari Sfintei mânăstiri Cernica ÅŸi chiar Patriarhiei (care întotdeauna l-a preÅ£uit duhovniceÅŸte, răsplătindu-l fără o publicitate ieftină ÅŸi vulgară, aÅŸa cum cei duhovniceÅŸti ÅŸtiu s-o facă, păstrând cu smerenie aurul etern ÅŸi aruncând aurul efemer ca pe un gunoi!), a cumpărat un teren la Ierihon pentru a ctitori o sfântă mănăstire ortodoxă (misiune lăsată, ca testament, părintelui Alexandru, unul dintre copii săi dragi, dar, ceea ce este cel mai important, a ajutat hotărâtor la naÅŸterea duhovnicească a multor suflete, învăţându-le cu îndelungă răbdare cum să devină Biserici vii ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, gonindu-l neobosit ÅŸi neînfricat pe cel rău din casele ÅŸi din vieÅ£ile oamenilor, a ajutat mulÅ£i tineri să devină preoÅ£i sau monahi, a sfătuit Episcopi ÅŸi chiar Patriarhi (toÅ£i Patriarhii, chiar ÅŸi ai altor Biserici surori, l-au preÅ£uit ca pe un bărbat cu viaţă sfinÅ£ită ÅŸi sfinÅ£ioare!), a luminat oameni cu putere de decizie în stat să facă lucruri plăcute lui Dumnezeu, ÅŸi-a iubit vrăjmaÅŸii, rugându-se pentru ei stăruitor; i-a iertat chiar ÅŸi pe cei sărmani pseudocreÅŸtini, duplicitari înrăiÅ£i, puÅ£ini la număr, dar tenace, amăgiÅ£i ÅŸi amăgitori (care i-au înregistrat cuvintele de foc duhovnicesc, valorificându-le apoi substanÅ£ial, fără binecuvântarea sa, împăunându-se histrionic cu această ispravă meschină, vrednică de milă!), biruind toate obstacolele ÅŸi ispitele (ÅŸi nu puÅ£ine au fost!) cu rugăciunea, postul, sfânta ascultare ÅŸi o înfricoÅŸată smerenie pe care puÅ£ini au înÅ£eles-o în reala ei sfinÅ£enie lucrătoare, confundând-o cu o simplă respectare, oarecum recunoscută ÅŸi aceea, a voturilor monahale! Numai cei care l-au cunoscut mai îndeaproape, bucurându-se de încrederea sa totală, simÅ£eau sfinÅ£enia neîntreruptă ÅŸi lucrătoare a vieÅ£ii sale cuminÅ£i, înÅ£elepte ÅŸi binefăcătoare până la limite greu de cuprins cu simpla înÅ£elegere omenească… Pentru a ne apropia încă puÅ£in de dimensiunea reală a acestei vieÅ£i duhovniceÅŸti de excepÅ£ie, trebuie să ne reamintim cuvintele avvei Cleopa, marele duhovnic al neamului nostru ÅŸi al tuturor duhovnicilor, care le zicea celor care veneau din BucureÅŸti la cuvioÅŸia sa: „Ce căutaÅ£i, mânca-v-ar Raiul, la moÅŸ putregai, nu ÅŸtiÅ£i că aveÅ£i acolo doi îngeri de pază ai lui Dumnezeu, părintele Ilarion Argatul ÅŸi părintele Sofian?”. Rugăciunile de dezlegare rânduite de Sfânta noastră Biserică i-au fost citite, cu sobor de preoÅ£i ÅŸi călugări, de către Înalt Prea SfinÅ£itul Serafim ÅŸi sufletele credincioÅŸilor s-au umplut de bucurie pentru această aleasă slujbă arhierească, căci Dumnezeu toate cu înÅ£elepciunile le hotărăşte pentru sfinÅ£iÅ£ii slujitori ai Sfântului Său Altar, care „lupta pentru cea bună au luptat” ÅŸi cu smerenia cea înfricoÅŸată s-au încununat! În iunie 1994 am fost oaspeÅ£ii săi într-o zi de înainteprăznuire (părintele nu acorda nimănui „interviuri”, nici „ultime”, nici „penultime”, ci dialoga duvoniceÅŸte, cu smerenie ÅŸi frică de Dumnezeu, străin de toate vanităţile omeneÅŸti!), care ne-a rămas în memoria afectivă pentru frumuseÅ£ea ÅŸi adâncimea ei duhovnicească. Am tăinuit multe în acea zi binecuvântată de Dumnezeu ÅŸi părintele Ilarion, plin de bucurie harică, ne-a scris aÅŸa: „Fericirea lumii este dragostea adevărată a Mântuitorului Iisus Hristos ÅŸi a Prea Sfintei Maicii Sale, fapt pentru care zi ÅŸi noapte să mulÅ£umim cu umilinÅ£a sufletească ÅŸi zdrobire de inimă, rugându-ne neîncetat!”. Am stat o oră întreagă cu părintele, invitaÅ£i la masă, într-o pace ÅŸi o bucurie suprafireÅŸti, ne negrăit, izvărâte prin smeritele sale rugăciuni ÅŸi revărsate din belÅŸug ÅŸi asupra noastră, a păcătoÅŸilor… Avva Ilarion a trecut prin multe prigoane, ocări, nedreptăţi, lipsuri, lovituri de toate felurile (uneori chiar de la „fraÅ£i” înÅŸelători de credinţă, care îi răsplăteau binele cu rău!) ÅŸi chiar încercări ale unor neoameni, instrumente oarbe ale celui rău ÅŸi veÅŸnic împotrivitor, de a-l elimina fizic (au fost mai mutle astfel de tentative în vremurile de tristă amintire, unele le ÅŸtim ÅŸi noi în amănunÅ£ime, dar cu Mila lui Dumnezeu ÅŸi Acoperământul cel Sfânt al Maicii Domnului, Părintele a trăit până la aproape 86 de ani (ar fi împlinit vârsta pe 2 august 1999!) ÅŸi poate, în mod proniator, în ziua plecării sale era pomenit ÅŸi Sfântul Mucenic Acachie, vestit pentru ascultarea sa până la moarte mucenicească!

Ioan GÂNDU

Minunea parintelui Ilarion Argatu

Minune dumnezeiasca la biserica din comuna suceveana Boroaia. Dupa sapte ani de la trecerea in nefiinta, corpul neinsufletit al arhimandritului Ilarion Argatu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai Romaniei, este aproape intact. La deshumarea de sap

Minune dumnezeiasca la biserica din comuna suceveana Boroaia. Dupa sapte ani de la trecerea in nefiinta, corpul neinsufletit al arhimandritului Ilarion Argatu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai Romaniei, este aproape intact. La deshumarea de sapte ani a acestuia, cei prezenti la ceremonial au constatat cu uimire ca trupul nu putrezise. Era aproape la fel ca atunci cand a fost ingropat, in schimb sicriul disparuse. Nu mai exista. Vestea s-a imprastiat cu repeziciune printre satenii din Boroaia. Desi este considerat de catre acestia un sfant, ei au ramas fara cuvinte la auzul vestii. "A fost si va ramane un sfant parintele Argatu, iar ceea ce s-a intamplat este voia lui Dumnezeu si rasplata pentru faptele bune pe care le-a facut", spuneau satenii din Boroaia. Minune dumnezeiasca. Voia lui Dumnezeu. Astfel explica ei ceea ce s-a intamplat cu trupul parintelui.
Sute de credinciosi in pelerinaj
La scurt timp de la deshumare, la biserica din Boroaia au sosit zeci de preoti in frunte cu arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, IPS Pimen. Iar de la deshumare si pana in prezent la Boroaia au venit sute de credinciosi pentru a se ruga si inchina. Joi, la primele ore ale diminetii aproximativ o suta de oameni din judetele Neamt si Vrancea sosisera la biserica din Boroaia. Credinta si dragostea pe care o poarta parintelui Argatu le-a determinat pe doua femei din Calarasi sa calatoreasca o noapte intreaga pentru a vedea cu ochii lor minunea. La 6.30 erau in fata bisericii. "Am calatorit toata noaptea pentru a ajunge aici. Parintele ilarion Argatu este un sfant, unul dintre cei mai mari duhovnici. A facut foarte multe lucruri bune la viata lui", au spus acestea.
La ora 7.00 un autocar plin cu tineri a ajuns la Boroaia. Toti cu varste pana in 35 de ani. La scurt timp a sosit si Alexandru Argatu, fiul lui Ilarion si actualul preot al bisericii. O coada imensa s-a format instantaneu, tinerii trecand rand pe rand prin fata corpului neinsufletit al parintelui Argatu, care este depus in biserica in stanga altarului. "Dumnezeu l-a rasplatit pentru binele pe care l-a facut. A ajutat foarte multi oameni aflati in suferinta. A scos diavolul din ei si i-a adus pe calea cea dreapta", ziceau acestia.
Fiul parintelui Argatu a tinut un scurt discurs despre tatal sau povestind ce s-a intamplat. La sfarsit, tinerii au cantat in cor "Hristos a inviat". Au iesit din biserica si s-au oprit pentru cateva momente la statuia parintelui, realizata din marmura alba care se afla in curtea lacasului de cult. Cei mai multi dintre ei spuneau ca au auzit de la mamele si tatii lor de parintele Argatu. "Mi-au spus despre el numai lucruri bune. Imi povesteau de vremea cand parintele era la Cernica si de lucrurile bune pe care acestea le-a facut", ne-a spus unul dintre cei veniti sa se inchine la corpul neinsufletit depus in biserica din Boroaia.
Minunea de dupa moarte
Preotul Alexandru Argatu ne-a declarat ca in prima saptamana din luna mai "se face pomenirea pentru parinte", iar cand s-a inceput dezgroparea s-a constatat ca nu mai este sicriul, ci doar corpul neinsufletit. "Putrezise sicriul in totalitate, doar trupul a ramas. Dupa ce a fost scos, acesta a fost spalat in aghiazma, uns cu untdelemn sfintit si cu mir. Osemintele vor ramane in biserica timp de 40 de zile, iar dupa aceea, ele vor fi puse in curtea lacasului. Deja exista niste oameni binevoitori de la Suceava care vor sa faca baldachin pentru parinte. Prima minune s-a si petrecut. Un indracit care venea la rugaciuni a fost linistit in totalitate. Era foarte periculos si violent, dar parintele a facut o minune chiar si dupa moarte si l-a vindecat", spune fiul lui Ilarion Argatu. Acesta a mai precizat ca in timpul vietii, tatal sau a ajutat la constructia multor biserici, iar el vrea sa finalizeze ceea ce a inceput Ilarion Argatu.
Credinciosii veniti sa se inchine la Boroaia sustin ca vor cere Patriarhiei Romane canonizarea parintelui Ilarion Argatu.

Sursa:  www.  9AM NEWS  » » Minunea parintelui Ilarion Argatu 13 Mai 2006 00:00:00