Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
Articole si comentarii pe net ...... vol.1
sursa: www. Razboi intru cuvant.ro

PREOTUL MARTURISITOR CONSTANTIN SARBU: “Cat mai aveti preoti, cercetati-i si impartasiti-va!”

 

Dan Antonovicipe 01 Aug 2010 la 00:09 #Dan Antonovici

Ma bucura prezenta Parintelui Ilarion Argatu in viata Parintelui Constantin Sirbu si mai ales in calitate de duhovnic. Parintele Argatu fiind la rindul lui un mare duhovnic si un preot calugar cu o viata si traire sfanta, cu daruri primite de la Dumnezeu cu am fost cel al vederii cu duhul. Parintele Argatu l-a vazut pe Parintele Constantin Sirbu in timp ce-l impartasea in stare de sfant, asa cum marturiseste acea doamna din articolul de sus. Am mai gasit despre aceasta chiar in una din cartile scrise de nepotul sau: Pr. Argatu V Ioan “Fapte minunate din viata de duhovnic a Parintelui Ilarion Argatu”, edit.Mila Crestina, 2009, pag.222, in capitolul: “Pe cand il impartaseam am vazut aureola in jurul capului Parintelui Constantin Sarbu”. Aureola in jurul capului spunea Parintele Argatu inseamna starea de sfant.
M-a impresionat marturia Parintelui Constantin Sarbu: “M-au ars cu fierul roşu la tălpi, mi-au smuls barba, m-au bătut dar le-am spus: «Puteţi să mă chinuiţi cât vreţi, dar nu mă lepăd de Hristos»”. Asa ceva citesc in vietile Sfintilor Martiri de pe timpul imparatilor pagani ai Bizantului si ai Romei:
Nero, Liciniu, Maximian si altii, au fost vreo zece la numar. Citind acestea acum cred ca parintele Constantin este asa cum l-a vazut Parintele Argatu, un sfant.


sursa: www.CREDINTA ORTODOXA.ro

Prima pagină > 888 - Mai 2006 > Avva Ilarion a plecat la cele veşnice cu aceste ultime cuvinte: „Rugaţi-vă la (...)

„Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui” (Psalm 115,6)

Avva Ilarion a plecat la cele veşnice cu aceste ultime cuvinte: „Rugaţi-vă la Maica Domnului!”

Duminică 28 mai 2006, de webmaster

Când l-am văzut ultima oară, în chilia sa, cu puţin înaintea mutării la cele veşnice şi sfinte, pe părintele Ilarion Argatu (cu numele şi prenumele anume predestinate slujirii în bucurie şi sfântă ascultare!), ne-a strâns la piept cu o căldură deosebită a gestului, am zice sfinţitoare, i-am sărutat crucea, inima şi dreapta, ca de obicei, apoi ne-am sărutat creştineşte, cu multă recunoştinţă şi bucurie din partea noastră, cu multă dragoste părintească şi ocrotitoare grijă duhovnicească din partea sa, pentru că sfinţia sa a fost şi va rămâne unul dintre cei mai importanţi şi mai iscusiţi luminători şi călăuzitori ai creşterii vieţii noastre sufleteşti! Am fost, suntem şi vom fi mereu legaţi, prin Mila lui Dumnezeu, de sufletul nobil al cuvioşiei sale şi, de aceea, poate ne-am bucurat ore întregi de darurile cu care Cel de Sus îl înzestrase din belşug, dintre care ne-au mişcat în mod deosebit trei: blândeţea unită cu bunătatea, smerenia pilduitoare şi îndelungata răbdare, într-o jertfire exemplară, ca în Pateric! Vorbirea sa simplă, directă, deosebit de blândă (uneori, la nevoie, extrem de fermă!), fără nici o înfloritură inutilă, dar cu coloratură specială a graiului moldovenesc, împletită, atunci când era cazul, cu vorbirea în dodii, atât de ziditoare dacă cei ce o ascultă, înţeleg mesajul ei duhovnicesc tainic, învelit într-o smerenie nebiruită…

Bogaţii şi săracii, savanţii şi neştiutorii de carte, generalii şi soldaţii, artiştii şi sportivii, scriitori cu har şi publicăreţii veleitari („strategi” autoprogramaţi ai penultimelor interviuri), personalităţi proeminente autentice şi „maeştrii” închipuiţi şi umflaţi de pretenţii vulgare (pe aceştia din urmă Avva Ilarion îi numea „înşelaţi”, miluindu-i cu rugăciunile sale totdeauna ascultate, dar ferindu-se de viclenia lor ca de aluatul fariseilor!), ţăranii şi orăşenii, târgoveţii şi gospodinele, studenţii şi elevii, bătrânii şi copiii, părăsiţi şi neştiuţi, uitaţii şi urgisiţii, credincioşii şi îndoielnicii, umilnicii şi trufaşii, sănătoşii şi bolnavii, îmbisericiţii şi demonizaţii, înţelepţiţii şi nesocotiţii, frumoşii şi urâţii, blânzii şi mânioşii, neprihăniţii şi intriganţii, dezinteresaţii şi afaceriştii, „prostimea” şi „oficialii”, „guguştiucii” şi securiştii, fidelii şi trădătorii, toţi veneau la sfinţia sa, împinşi de un necaz, durere sau interes oarecare, curat sau necurat, cinstit sau necinstit, sincer sau cu vicleşug, ascultându-i mai puţin cuvintele, uneori rostite cu greutate din pricina slăbiciunii sau oboselii venite cu vârsta şi mai mult rugăciunile de dezlegare, făcute cu o dragoste suprafirească şi cu o răbdare îngerească de zeci, sute şi mii de ori, într-o monodinie desăvârşită şi desăvârşitoare, care mişca şi cele mai împietrite inimi şi lumina, măcar pentru câteva clipe, chiar şi cele mai întunecate conştiinţe… La flacăra iubirii sale covârşitoare, pline de compasiune pentru suferinţele şi necazurile „tălpii şi prostimii” ţării, pe care a iubit-o până la ultima sa suflare, cu o dăruire de sine atât de totală, încât, în cele din urmă, mulţi dintre cei apropiaţi ai săi care doreau să-l mai ocrotească, au înţeles că Părintele va pleca din lume înconjurat de credincioşii săi dragi, renunţând să-i mai zică ceva în acest sens! Părintele Ilarion asculta cu o atenţie concentrată şi binevoitoare pe fiecare dintre cei care băteau la poarta inimii sale generoase, de-o bunătate proverbială şi cu ajutorul harului deosebit pe care îl avea de la Dumnezeu, vădit şi adeverit, citea, de obicei dintr-o privire, adâncul durerii celor care îi cereau sfat duhovnicesc, şi cu multă delicateţe le dăruia şi leacul potrivit, încurajându-i să-şi ţină nădejdea trează! O întâmplare revelatorie, din multele pe care le cunoşteam, ne arată la ce adâncime de smerenie insondabilă ajunsesem: aflasem că, în urmă cu mulţi ani, avusese o neînţelegere de moment cu un monarh, ajuns la rândul său la o treaptă de trăire duhovnicească mai adâncă, neînţelegere care lăsase o oarecare stinghereală între cei doi, dar ceea ce este mai important o piedică pentru o conştiinţă duhovnicească în drumul ei către desăvârşire şi sfinţenie… Am „intervenit” pe lângă avva Ilarion cel blând cu inima, rugându-l să-i scrie câteva rânduri de iertare creştinească şi frăţească celuilalt, deşi mai mult acela greşise… S-a rugat ca de obicei, a închis ochii într-o smerită cugetare, i-a redeschis mari şi luminoşi, ne-a privit cu dragoste şi apoi i-a scris câteva rânduri pline de căldură şi smerenie părintelui aceluia! Le-am dus personal rândurile respective şi bucuria sfinţitoare şi forţa smereniei au biruit iarăşi… Cei doi părinţi duhovniceşti au rămas în pace şi bucurie duhovnicească, constituind o pildă vie pentru noi, păcătoşii, care greu ne hotărâm să cerem scuze când greşim, dar să ne mai şi iertăm! Părintele Ilarion, „Părintele” cum îi ziceau cu dragoste majoritatea credincioşilor, avea o adâncă şi întinsă experienţă duhovnicească şi de viaţă, pustnicise ascuns într-un pod ani de zile, se deprinsese cu postul aspru, privigherea şi rugăciunea cea de toată vremea, dormea câteva ceasuri în scaun, călcând pe urmele marilor nevoitori din Pateric, rămânând mereu zâmbitor şi binevoitor, plin de solicitudine şi compasiune pentru cei săraci şi obidiţi, pentru „cei mici” ai Domnului nostru Iisus Hristos, pe care l-a iubit până la uitarea de sine, căci de lepădat demult de sinele său… A ctitorit Biserici, mânăstiri, a contribuit decisiv la restaurarea şi pictura multor Biserici, a dăruit sume mari Sfintei mânăstiri Cernica şi chiar Patriarhiei (care întotdeauna l-a preţuit duhovniceşte, răsplătindu-l fără o publicitate ieftină şi vulgară, aşa cum cei duhovniceşti ştiu s-o facă, păstrând cu smerenie aurul etern şi aruncând aurul efemer ca pe un gunoi!), a cumpărat un teren la Ierihon pentru a ctitori o sfântă mănăstire ortodoxă (misiune lăsată, ca testament, părintelui Alexandru, unul dintre copii săi dragi, dar, ceea ce este cel mai important, a ajutat hotărâtor la naşterea duhovnicească a multor suflete, învăţându-le cu îndelungă răbdare cum să devină Biserici vii ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, gonindu-l neobosit şi neînfricat pe cel rău din casele şi din vieţile oamenilor, a ajutat mulţi tineri să devină preoţi sau monahi, a sfătuit Episcopi şi chiar Patriarhi (toţi Patriarhii, chiar şi ai altor Biserici surori, l-au preţuit ca pe un bărbat cu viaţă sfinţită şi sfinţioare!), a luminat oameni cu putere de decizie în stat să facă lucruri plăcute lui Dumnezeu, şi-a iubit vrăjmaşii, rugându-se pentru ei stăruitor; i-a iertat chiar şi pe cei sărmani pseudocreştini, duplicitari înrăiţi, puţini la număr, dar tenace, amăgiţi şi amăgitori (care i-au înregistrat cuvintele de foc duhovnicesc, valorificându-le apoi substanţial, fără binecuvântarea sa, împăunându-se histrionic cu această ispravă meschină, vrednică de milă!), biruind toate obstacolele şi ispitele (şi nu puţine au fost!) cu rugăciunea, postul, sfânta ascultare şi o înfricoşată smerenie pe care puţini au înţeles-o în reala ei sfinţenie lucrătoare, confundând-o cu o simplă respectare, oarecum recunoscută şi aceea, a voturilor monahale! Numai cei care l-au cunoscut mai îndeaproape, bucurându-se de încrederea sa totală, simţeau sfinţenia neîntreruptă şi lucrătoare a vieţii sale cuminţi, înţelepte şi binefăcătoare până la limite greu de cuprins cu simpla înţelegere omenească… Pentru a ne apropia încă puţin de dimensiunea reală a acestei vieţi duhovniceşti de excepţie, trebuie să ne reamintim cuvintele avvei Cleopa, marele duhovnic al neamului nostru şi al tuturor duhovnicilor, care le zicea celor care veneau din Bucureşti la cuvioşia sa: „Ce căutaţi, mânca-v-ar Raiul, la moş putregai, nu ştiţi că aveţi acolo doi îngeri de pază ai lui Dumnezeu, părintele Ilarion Argatul şi părintele Sofian?”. Rugăciunile de dezlegare rânduite de Sfânta noastră Biserică i-au fost citite, cu sobor de preoţi şi călugări, de către Înalt Prea Sfinţitul Serafim şi sufletele credincioşilor s-au umplut de bucurie pentru această aleasă slujbă arhierească, căci Dumnezeu toate cu înţelepciunile le hotărăşte pentru sfinţiţii slujitori ai Sfântului Său Altar, care „lupta pentru cea bună au luptat” şi cu smerenia cea înfricoşată s-au încununat! În iunie 1994 am fost oaspeţii săi într-o zi de înainteprăznuire (părintele nu acorda nimănui „interviuri”, nici „ultime”, nici „penultime”, ci dialoga duvoniceşte, cu smerenie şi frică de Dumnezeu, străin de toate vanităţile omeneşti!), care ne-a rămas în memoria afectivă pentru frumuseţea şi adâncimea ei duhovnicească. Am tăinuit multe în acea zi binecuvântată de Dumnezeu şi părintele Ilarion, plin de bucurie harică, ne-a scris aşa: „Fericirea lumii este dragostea adevărată a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Prea Sfintei Maicii Sale, fapt pentru care zi şi noapte să mulţumim cu umilinţa sufletească şi zdrobire de inimă, rugându-ne neîncetat!”. Am stat o oră întreagă cu părintele, invitaţi la masă, într-o pace şi o bucurie suprafireşti, ne negrăit, izvărâte prin smeritele sale rugăciuni şi revărsate din belşug şi asupra noastră, a păcătoşilor… Avva Ilarion a trecut prin multe prigoane, ocări, nedreptăţi, lipsuri, lovituri de toate felurile (uneori chiar de la „fraţi” înşelători de credinţă, care îi răsplăteau binele cu rău!) şi chiar încercări ale unor neoameni, instrumente oarbe ale celui rău şi veşnic împotrivitor, de a-l elimina fizic (au fost mai mutle astfel de tentative în vremurile de tristă amintire, unele le ştim şi noi în amănunţime, dar cu Mila lui Dumnezeu şi Acoperământul cel Sfânt al Maicii Domnului, Părintele a trăit până la aproape 86 de ani (ar fi împlinit vârsta pe 2 august 1999!) şi poate, în mod proniator, în ziua plecării sale era pomenit şi Sfântul Mucenic Acachie, vestit pentru ascultarea sa până la moarte mucenicească!

Ioan GÂNDU


Minunea parintelui Ilarion Argatu

Minune dumnezeiasca la biserica din comuna suceveana Boroaia. Dupa sapte ani de la trecerea in nefiinta, corpul neinsufletit al arhimandritului Ilarion Argatu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai Romaniei, este aproape intact. La deshumarea de sap

Minune dumnezeiasca la biserica din comuna suceveana Boroaia. Dupa sapte ani de la trecerea in nefiinta, corpul neinsufletit al arhimandritului Ilarion Argatu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai Romaniei, este aproape intact. La deshumarea de sapte ani a acestuia, cei prezenti la ceremonial au constatat cu uimire ca trupul nu putrezise. Era aproape la fel ca atunci cand a fost ingropat, in schimb sicriul disparuse. Nu mai exista. Vestea s-a imprastiat cu repeziciune printre satenii din Boroaia. Desi este considerat de catre acestia un sfant, ei au ramas fara cuvinte la auzul vestii. "A fost si va ramane un sfant parintele Argatu, iar ceea ce s-a intamplat este voia lui Dumnezeu si rasplata pentru faptele bune pe care le-a facut", spuneau satenii din Boroaia. Minune dumnezeiasca. Voia lui Dumnezeu. Astfel explica ei ceea ce s-a intamplat cu trupul parintelui.
Sute de credinciosi in pelerinaj
La scurt timp de la deshumare, la biserica din Boroaia au sosit zeci de preoti in frunte cu arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, IPS Pimen. Iar de la deshumare si pana in prezent la Boroaia au venit sute de credinciosi pentru a se ruga si inchina. Joi, la primele ore ale diminetii aproximativ o suta de oameni din judetele Neamt si Vrancea sosisera la biserica din Boroaia. Credinta si dragostea pe care o poarta parintelui Argatu le-a determinat pe doua femei din Calarasi sa calatoreasca o noapte intreaga pentru a vedea cu ochii lor minunea. La 6.30 erau in fata bisericii. "Am calatorit toata noaptea pentru a ajunge aici. Parintele ilarion Argatu este un sfant, unul dintre cei mai mari duhovnici. A facut foarte multe lucruri bune la viata lui", au spus acestea.
La ora 7.00 un autocar plin cu tineri a ajuns la Boroaia. Toti cu varste pana in 35 de ani. La scurt timp a sosit si Alexandru Argatu, fiul lui Ilarion si actualul preot al bisericii. O coada imensa s-a format instantaneu, tinerii trecand rand pe rand prin fata corpului neinsufletit al parintelui Argatu, care este depus in biserica in stanga altarului. "Dumnezeu l-a rasplatit pentru binele pe care l-a facut. A ajutat foarte multi oameni aflati in suferinta. A scos diavolul din ei si i-a adus pe calea cea dreapta", ziceau acestia.
Fiul parintelui Argatu a tinut un scurt discurs despre tatal sau povestind ce s-a intamplat. La sfarsit, tinerii au cantat in cor "Hristos a inviat". Au iesit din biserica si s-au oprit pentru cateva momente la statuia parintelui, realizata din marmura alba care se afla in curtea lacasului de cult. Cei mai multi dintre ei spuneau ca au auzit de la mamele si tatii lor de parintele Argatu. "Mi-au spus despre el numai lucruri bune. Imi povesteau de vremea cand parintele era la Cernica si de lucrurile bune pe care acestea le-a facut", ne-a spus unul dintre cei veniti sa se inchine la corpul neinsufletit depus in biserica din Boroaia.
Minunea de dupa moarte
Preotul Alexandru Argatu ne-a declarat ca in prima saptamana din luna mai "se face pomenirea pentru parinte", iar cand s-a inceput dezgroparea s-a constatat ca nu mai este sicriul, ci doar corpul neinsufletit. "Putrezise sicriul in totalitate, doar trupul a ramas. Dupa ce a fost scos, acesta a fost spalat in aghiazma, uns cu untdelemn sfintit si cu mir. Osemintele vor ramane in biserica timp de 40 de zile, iar dupa aceea, ele vor fi puse in curtea lacasului. Deja exista niste oameni binevoitori de la Suceava care vor sa faca baldachin pentru parinte. Prima minune s-a si petrecut. Un indracit care venea la rugaciuni a fost linistit in totalitate. Era foarte periculos si violent, dar parintele a facut o minune chiar si dupa moarte si l-a vindecat", spune fiul lui Ilarion Argatu. Acesta a mai precizat ca in timpul vietii, tatal sau a ajutat la constructia multor biserici, iar el vrea sa finalizeze ceea ce a inceput Ilarion Argatu.
Credinciosii veniti sa se inchine la Boroaia sustin ca vor cere Patriarhiei Romane canonizarea parintelui Ilarion Argatu.

Sursa:  www.  9AM NEWS  » » Minunea parintelui Ilarion Argatu 13 Mai 2006 00:00:00

Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 8224
Afisari total: 20571257
Vizitatori online: 1

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol