- Pacatele si greutatea lor - Indreptar de spovedanie - vol. 2

Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Ultimele comentarii

16.- Am certat pe unii prea mult, pentru prea puţină vină. Biciuiesc pe alţii cu vorbele mele.

Să vă povestesc ce s-a întâmplat cu o tânără care cu uşurinţă şi plăcere certa pe unii.

Eram la Mănăstire în chilia părintelui. Era multă lume, venită de prin toate colturile ţării. Părintele ne împărtăşea poveţe şi ne povestea din întâmplările vieţii sale. Când a venit timpul rugăciunii, cu blândeţe ne–a îndemnat: „Acum să ne rugăm lui Dumnezeu!”. Toată lumea eram în genunchi, iar părintele ne citea rugăciuni pentru tot felul de trebuinţe. Aşa făcea zilnic, în cele 4 timpuri din zi: dimineaţă, la amiază, seara şi la miezul nopţii. Nu lipseau Moliftele Sf. Vasile Cel Mare şi a Sf.Ioan Gură de Aur.

În timpul rugăciunilor rostite de părintele, uneori le rostea din memorie, rămânând de multe ori cartea închisă. O tânără cu o înfăţişare plăcută şi zâmbitoare, s-a schimbat deodată la faţă, a început să facă spume la gură şi să latre ca un câine, tot timpul cât au ţinut rugăciunile. La terminarea rugăciunilor, părintele o priveşte cu blândeţe şi o întreabă:

- Ştii pe cineva care ceartă pe unii prea mult, pentru prea puţină vină ?

- Eu fac aşa ceva, părinte! Răspunde fata.

- Aşa cade omul, şi ajunge să locuiască în el diavolul! Îi spune părintele.

Aceasta era cauza pentru care acea tânără pătimea, era demonizată, intrase diavolul în ea şi o chinuia amarnic.

Este foarte dăunătoare şi periculoasă certarea prea multă. În unele locuri din Sfânta Scriptură este recomandată: părinţilor pentru copii, soţilor care greşesc, făcătorilor de rele pentru îndreptare. Însă, Sfânta Scriptură relatează mai mult certarea pe care o face Dumnezeu omului. Pentru noi, ni se porunceşte s-o facem cu măsură ca nu cumva să cădem şi noi cei ce certăm în ispită, în ispita judecăţii şi a mândriei că suntem mai drepţi. Certarea trebuie să urmărească un singur scop: să pună începutul îndreptării şi să se finalizeze îndreptarea. Dacă nu realizezi acest scop degeaba cerţi. Pentru a atinge acest scop îţi mai trebuie răbdare şi înţelepciune. Mustrarea sau certarea nu se face până la exasperarea celui ce o primeşte. Nici Dumnezeu nu mustră de mai multe ori ci o singură dată, a doua oară o face cu mai putină intensitate. Dacă nu vrea să ia aminte cel greşit la mustrarea pe care i-o face Dumnezeu, atunci Dumnezeu, îl lasă şi îl aşteaptă la judecată, nu vrea să-l oblige la îndreptare dacă cel greşit nu vrea, pentru a nu-i îngrădi voinţa care trebuie să fie liberă. Aşa cum Dumnezeu nu pedepseşte imediat, dând timp de îndreptare celui greşit, tot aşa şi noi trebuie să avem încredere că, dacă cel pe care-l mustrăm nu a înţeles mustrarea noastră pentru îndreptarea lui în acel moment, va înţelege mai târziu şi chiar în ceasul al unsprezecelea nu va fi prea târziu pentru a se îndrepta.

De multe ori, pentru că nu ştim cum să certăm şi cât să certăm, nu-l câştigăm pe aproapele la îndreptare. De aceea trebuie măsură, înţelegere şi milă din partea noastră. Fără aceste trei condiţii nu îndrepţi pe nimeni, dimpotrivă îl faci să se încăpăţineze, să se ambiţioneze în rău, îl pui în starea în care el îţi arată că nu eşti tu cel în măsură să-l cerţi pe el şi atunci l-ai pierdut.

Trebuie să fii foarte atent la cel ce se mustră singur, pe cel ce-l mustră conştiinţa, nu are rost să-l mai cerţi şi tu, mai ales cu asprime, deoarece deja s-a certat pe sine şi se află pe calea îndreptării. Dacă nu cercetezi această stare a aproapelui şi din plăcerea sau obişnuinţa ta cea rea îl cerţi prea aspru şi prea mult, păcătuieşti împotriva aproapelui, iar diavolul la îngăduinţa lui Dumnezeu intră în tine şi te chinuieşte cu stări de lup sau de câine, aşa cum a păţit această fată. Întotdeauna, trebuie să ne conducem în relaţia cu aproapele după sfatul şi exemplul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. El niciodată nu a certat pe păcătos cu asprime ci cu duhul blândeţii.

17.-Am făcut promisiuni şi nu le-am îndeplinit. Am promis că: am să fac milostenie, am să ajut o bătrână, am să mă călugăresc, am să botez un copil, am să ajut la construirea unei biserici noi, am să fac danii la biserici şi altele. Nu am ţinut nici o promisiune.

Neîmplinirea celor făgăduite este un păcat foarte mare. Atunci când promiţi, diavolii se luptă cu tine, ca să te împiedice să nu împlineşti cele ce ai promis. Mai bine este a te feri de a promite ceva şi să îndeplineşti, decât să promiţi şi să nu duci la îndeplinire. Dacă ai promis eşti obligat să duci la îndeplinire promisiunea, pentru că tu singur te-ai legat şi nu te-a legat nimeni altcineva. Dumnezeu îi porunceşte lui Moise să spună poporului său, aşa: „Omul care va face făgăduinţă Domnului sau se va jura cu jurământ, punând legătură asupra sufletului său, să nu-şi calce cuvântul, ci să împlinească toate câte au ieşit din gura lui”(Num.30,3).

Împlinirea făgăduinţelor este starea de dreptate a omului, iar neîmplinirea lor este starea omului nedrept.

18.- Am furat, am cumpărat lucruri furate bucurându-mă că le cumpăr mai ieftin zicând că, cel ce le-a furat o să răspundă în faţa lui Dumnezeu; am ajutat la furat; am adăpostit la mine în casă lucruri furate, s.a.m.d.

Acest păcat se numeşte „complicitate la furt”, iar canonul este ca pentru furat.

Unii, pentru a-şi linişti conştiinţa, dăruiesc la biserici din banii şi lucrurile furate sau din furat. Mare osândă îi aşteaptă, deoarece, ca nişte vicleni, cred că Îl fac pe Dumnezeu părtaşi la nelegiuirea lor.

Chiar să fi cumpărat cu bani de la cineva un lucru şi acesta să fi fost furat, de care ştiai sau ai aflat ulterior, eşti dator să întorci celui păgubit lucrul înapoi. Altfel, vei pierde pe altă cale de 10 ori valoarea acelui lucru şi vei rămâne cu osânda răpitorului.

19.- Am găsit bani şi lucruri pe jos, pe cale, le-am luat bucurându-mă că Dumnezeu are grijă de mine.

Dacă s-ar întâmpla să afli pe cale un lucru sau bani pierduţi de cineva, să nu te bucuri şi să nu le iei. Lasă-le acolo unde le-ai găsit, pentru că nu sunt ale tale, ca cel ce le-a pierdut să le găsească. Pentru aceasta, fără să ştii, pentru tine se va ruga şi va mulţumi lui Dumnezeu că şi-a găsit ceea ce pierduse.

Este foarte periculos să iei cu tine şi să duci la tine în casă, lucruri şi bani găsiţi pe cale. Acestea pot fi aruncate intenţionat, ca cineva să le găsească şi lăcomindu-se să le ridice de jos, pentru ca cel ce le-a aruncat să scape de diavol, iar tu să intri sub stăpânirea lui. Sunt unii care, cumpără pe diavol pentru a se îmbogăţi sau a rezolva multe şi nu pot să scape de el până ce nu-l vinde cuiva. Dacă nu reuşesc să-l vândă, atunci îl trimit pe bani sau lucruri la cel ce va ridica de jos. Cel ce va ridica de jos aceste lucruri sau banii, îl va lua fără să ştie şi pe diavol. Să-ţi dau un exemplu cu o femeie care a păţit acest lucru. Intr-o zi se duce în oraş să facă cumpărături: ceva de mâncare şi caiete la copii. Pe drum, pe jos, vede 100 de lei. Crezând că cineva a pierdut-o şi decât s-o ia altcineva mai bine s-o ia dânsa, se apleacă, o ridică şi o pune în buzunar, bucurându-se că Dumnezeu astfel o ajută să-şi rezolve mai multe cumpărături. Având suta de lei în plus fată de banii ei, se duce la „Magazinul Universal” şi cumpără cu ea un serviciu de tacâmuri chinezeşti. Scoate suta din buzunar şi o dă gestionarei. Serviciul costând 55 lei, gestionara îi dă rest 45 de lei. Bucuroasă că i-a rămas şi rest, se duce la raionul alimentar pentru a cumpăra de mâncare. În acea vreme era greu de carne, ulei şi zahăr, însă tocmai atunci au venit raţiile şi era bucuroasă că-şi ridică porţiile de alimente. Tot ce cumpărase nu depăşeau cei 45 de lei. Bagă mâna în buzunar ca să scoată acel rest care-i rămăsese. Când se uită mai bine a rămas surprinsă că, pe lângă cei 45 de lei ce-i primise rest, era alături şi acea bancnotă de 100 de lei pe care o lăsase la raionul de menaj. Tresare, se miră, nu-i vine a crede şi exclamă: „Vai !..am uitat să dau banii pe serviciul de tacâmuri..! Păcătoasa de mine! Ce-o fi crezând gestionara că, sunt o hoaţă!”.

După ce plăteşte alimentele, se duce la raionul de menaj, îşi cere iertare de la gestionară că a uitat să-i dea banii, şi-i întinde suta de lei. Gestionara mirată o asigură: „Doamnă, eu am luat banii de la dumneavoastră, v-am dat rest şi nu-mi sunteţi datoare cu nimic, eu nu vă mai iau şi alţi bani! Doamne fereşte…! M-ar bate Dumnezeu! Auzind-o pe gestionară, femeia se năucise şi nu mai ştia ce să creadă: ori a uitat gestionara să-i ia banii, ori a mai avut ea de dinainte şi aceşti bani de care a uitat. Văzând că mai are 100 de lei, se întoarce înapoi la raionul alimentar şi cumpără mai multe. Îi întinde suta de lei gestionarei ca să plătească, ia restul şi pleacă. Trecând pe lângă o librărie, îşi aduce aminte că are de luat caiete la copii. Avea vreo 4 copii toţi de şcoală. Intră în librărie şi cumpără caiete. Ca să plătească scoate restul pe care ştia că i-a mai rămas. Spre surprinderea ei, alături de rest era aceeaşi bancnotă de 100 de lei. Atunci s-a speriat de tot. A început să tremure şi să zică că nu este lucru curat cu suta de lei şi ieşind afară s-a oprit în faţa unui coş de gunoi şi a aruncat tot ceea ce cumpărase şi toţi banii pe care-i avea în buzunar. Şi-a dat seama că este ceva drăcesc la mijloc. Vine la Mănăstire şi-mi spune întâmplarea. I-am spus că din cauză, că a luat acea bancnotă de o sută de lei de jos, ce a fost aruncată de cineva care îl avea pe diavolul ce l-a ajutat să fure şi să se îmbogăţească şi nu putea să scape de el. Dacă ar fi mâncat ceva din ceea ce a cumpărat cu aceşti bani sau dacă ar fi dus în casă din lucrurile cumpărate, nu mai putea să scape uşor de acest diavol. A făcut bine că a aruncat tot: banii şi cumpărăturile, s-a spovedit, a stat la dezlegări, la rugăciune, iar diavolul nu a mai avut putere. A rămas pe acele lucruri şi bani care au fost aruncaţi la gunoi şi de acolo a plecat înapoi de unde a fost trimis.

De aceea, ori de câte ori găseşti ceva, să te fereşti şi să nu iei, lasă-l acolo jos. Nu este al tău. Cel ce l-a pierdut îl va găsi dacă laşi acolo. Părinţii să înveţe acest lucru pe copiii lor.

20.- M-am căsătorit cu un evreu, sau cu un protestant, sau cu un pocăit, sau cu un catolic, sau cu un păgân, s.a.m.d

Dacă te-ai căsătorit cu un evreu vei fi judecată la un loc cu el. El este apăsat de două mari păcate: de păcatul uciderii celor 14.000 de prunci şi de sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe care l-au răstignit şi au cerut în faţa lui Pilat: „sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri” (Mat.27,25). Dacă vei avea copii cu evreul, vor avea asupra lor această osândă.

Prin căsătorie, potrivit cuvintelor Sf. Ap. Pavel, cei doi: soţ şi soţie, devin un singur trup: „şi vor fi amândoi un trup”(I Cor.6,6), şiprimesc aceeaşi osândă. Numai atunci când, evreul se botează şi devine creştin şi cinstitor de Hristos, se anulează prin botez efectul acestor păcate împotriva lui Dumnezeu.

La fel este dacă te-ai căsătorit cu un catolic. Devenind acelaşi trup cu el vei fi judecat cu catolicii. Catolicii, au păcatul schismei şi a ereziei. Adică, în 1054 s-au rupt de Biserică, s-au separat şi n-au mai ascultat de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, devenind schismatici. Apoi, păcatul ereziei, prin introducerea a cinci învăţături greşite care nu-şi au justificare în Sfânta Scriptură şi combat un alt adevăr de credinţă revelat cum ar fi învăţătura despre: purgatoriu, adică pe lângă cele două locuri „rai” şi „iad”, ar mai exista unul intermediar, ca un foc curăţitor pentru cei mai putini păcătoşi de a se purifica aici şi apoi să treacă în rai, ceea ce nu există menţionat în Sf. Scriptură; infailibilitatea papei, adică papa este fără de păcat sau un al doilea Hristos pe pământ, ceea ce contrazice Sfânta Scriptură unde spune că „tot omul este păcătos chiar de ar fi viata lui de o singură zi”; azima, folosirea ca jertfă pâinea nedospită ca în Vechiul Testament în loc de „artos”, adică pâine dospită, cu care Mântuitorul face de multe ori comparaţie cu Împărăţia lui Dumnezeu;filioque învăţătură foarte greşită ce nu se găseşte în Sf. Scriptură că Sfântul Duh ar purcede şi de la Fiul nu numai de la Tatăl; primatul papalşi alte practici greşite de ordin canonic şi liturgic.

Dacă te-ai căsătorit cu un protestant sau sectar, vei fi judecat cu aceştia. Ei au păcatul lepădării de adevărul de credinţă descoperit de Dumnezeu şi propovăduirea altor adevăruri false, lepădarea de Sfintele Taine, de Biserică, de Botez şi de Hristos.

Dacă te-ai căsătorit cu un păgân (arab, chinez, japonez, indian, turc, s.a.m.d.) care sunt musulmani, budişti şi închinători la zei, vei fi judecat cu aceştia. Vei avea judecata şi osânda păgânului şi închinătorului la dumnezei străini şi mincinoşi. Te va judeca sângele vărsat a lui Constantin Brăncoveanu şi a copiilor lui, sângele oştenilor lui Ştefan Cel Mare şi sângele atâtor martiri care s-a vărsat pentru apărarea credinţei de care tu cu atâta uşurinţă şi fără conştiinţă te-ai lepădat. Aceştia sunt opriţi de la Sfânta Împărtăşanie pe timpul cât durează căsătoria lor, iar după moartea unuia sau după divorţ, trebuie să facă reprimirea la credinţă, canon şi căinţă pentru a se putea împărtăşi.

21.- Am omorât şi am lăsat să moară animale şi păsări, chinuindu-le, sau aruncându-le în gropi şi apă.

Dumnezeu l-a pus pe om stăpân peste animale şi va da socoteală omul lui Dumnezeu, pentru felul cum a avut grijă de ele. Animalele nu au suflet, numai omul are suflet, dar au suflare şi un duh al lor.

22.- Am dorit răul altora, m-am bucurat de necazul unora şi chiar celor ce m-au ajutat le-am dorit răul. Am dorit să se îmbolnăvească, să moară, să se accidenteze, să piardă banii, să-şi piardă slujba, să nu se poată căsători, să nu poată reuşi la examene, să se certe, să se despartă, să fie supăraţi, să fie mâhniţi.

Aceste sunt fapte satanice, faptele vrăjitoarelor.

Dacă tu stai împotriva bunăstării, fericirii şi împlinirii dorinţelor altora şi Dumnezeu va sta împotriva dorinţelor tale. De aceea trăieşti greu şi-ţi merge ca din piatră, iar spor nu mai ai. Cei ce-şi urăsc semenii îl urăsc pe Dumnezeu.

Ajung la această stare, cei ce stau departe de Biserică şi de Sfânta Liturghie, departe de spovedanie şi de Sfânta Împărtăşanie. Fiind lipsiţi de Duhul Sfânt, ajung de locuieşte în ei duhul cel rău, astfel se satanizează omul.

Toate acestea arată, unde-l poate duce pe om lipsa de Dumnezeu din sufletul lui. Fără de Dumnezeu, omul devine: crud, nemilos, imoral, necinstit, corupt şi fără de ruşine.

23.- Am cerut ca după moartea mea, să fiu incinerat, adică să mi se ardă în foc trupul. Am incinerat pe cei ce trebuia să-i îngrop, zicând că nu am unde să-i îngrop.

Acest păcat nu-l poate face decât un necredincios sau un om fără de Dumnezeu. Este păcat împotriva firii, a naturii omeneşti, a actului de Creaţie şi a Creatorului.

În primul rând se calcă o rânduială dumnezeiască şi porunca dată de Dumnezeu omului Adam după căderea în păcat: „căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Fac.3,19), adică, Dumnezeu a rânduit ca trupul omului „să se întoarcă în pământul din care a fost luat” şi nu în foc.

În al doilea rând te faci vrăjmaş chipului lui Dumnezeu din om prin incinerare. Nu ai voie să arzi cu foc şi să distrugi chipul şi asemănarea lui Dumnezeu din nici un trup. Acest lucru numai diavolii îl fac cu trupurile vrăjitoarelor şi a descântătoarelor după moarte, aduc foc din iad şi ard în mormânt trupurile vrăjitoarelor, pentru a arde chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi a lua chipul diavolului.

Nu este acelaşi lucru ca atunci când, în mod accidental cineva fără să vrea cade şi arde în foc. La Înviere, Dumnezeu va porunci focului să-i dea înapoi pe cei ce i-a mistuit, aşa cum va cere şi apei şi fiarelor şi pământului.

24.- Nu m-am îngrijit de sufletele celor morţi din familia mea. Nu le-am făcut după rânduiala Sfintei Biserici pomenirile şi parastasele la împlinirea soroacelor. Nu am crezut în folosul ce-l poate aduce pomenirile pentru morţi. Am zis că morţii nu beau şi nu mănâncă.

Prin această atitudine şi neglijentă, ai lipsit şi păgubit de bucuria iertării şi a mântuirii pe cei ce ţi-au fost dragi în familia ta. Cei morţi nu-şi pot schimba starea în care se află, numai cei vii o pot face prin: rugăciuni, pomeniri şi milostenii.

Nu socoti că păgubeşti din cauza cheltuielii pe care trebuie s-o faci, pentru că nu vei pierde nimic din ceea ce cheltuieşti şi din ceea ce dai de pomană pentru sufletul morţilor, pentru că tot ceea ce dai îţi aparţine si sunt ale tale. La Dumnezeu nu este împuţinare, fă cu toată dragostea şi inima, ca şi cum ai face pentru binele sufletului tău şi pentru tine, fără să-ţi pară rău de ceva.

25.- Am intrat în Biserică înainte de a împlini 40 de zile de la naştere şi fără molitfă.

Numai după împlinirea a 40 de zile de la naştere se poate socoti că femeia este curată. Dacă vine la molitfă înainte de 40 de zile şi intră în Biserică, întinează locaşul cel sfânt – Biserica. Cartea porunceşte să se sfinţească din nou acea Biserică, dacă a intrat ceva necurat în ea.

26.- Am înjurat de lucrurile cele sfinte: crucea, biserica, pe Dumnezeu, Sfintele Paşti, pe Hristos, tămâia, ceara, etc.

Prin acestea se duce numele lui Dumnezeu în deşert şi se calcă porunca a III-a din cele 10 porunci. La acest păcat îl îndeamnă diavolii pe om cu multă insistenţă şi îi strecoară în obişnuinţă, pentru ca Dumnezeu să fie hulit de către om.

Prin acest păcat, omul devine mai rău decât diavolul. Diavolul nu înjură pe Dumnezeu, pe când omul o face. Diavolul aduce necazul prin care îl face pe om să înjure. În loc ca omul să înjure pe cel care-i aduce necazul, adică pe diavol, îl înjură pe Dumnezeu.

Chinul celor care înjură Sfânta Cruce, este de a duce în spate Crucea grea a Mântuitorului şi să urce cu ea dealul Golgotei de atâtea ori de câte ori a înjurat. Pe toţi hulitorii, diavolul îi va chinui spânzurându-i de limbă, şi vor sta pe jumătate în foc. Si acest păcat este frecvent şi intră în obişnuinţă. Atunci când omul este obişnuit cu păcatul, devine a doua natură a sa. Nu mai sesizează că este păcat, că este urât, nu se mai păzeşte de nimeni, înjură de faţă cu toată lumea şi chiar unii fac o grozăvie din aceasta.

Cei ce înjură pe Dumnezeu şi lucrurile sfinte, nu au iertare, potrivit cuvintelor Mântuitorului:„Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta…,nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie”(Mat.12,31-32).

27.- Am înjurat, bătut, chinuit şi vorbit de rău părinţii.

Se calcă porunca a 5-a din cele 10 porunci.

La dezgroparea morţilor s-au întâlnit cazuri, în care mâna dreaptă sau palma, sau degetele sau un picior au rămas neputrede. Aceasta este din cauza lovirii părinţilor. Acea mână, palmă sau picior care au lovit pe părinţi nu vor putrezi până la judecata înfricoşată ca mărturie că, ai lovit părinţii şi ai călcat porunca lui Dumnezeu.

28.- Au căzut părinţii mei la neputinţe de bătrâneţe, au căzut la pat şi la boală şi nu i-am ajutat. Nu mi-a fost milă de ei. Pentru a nu fi judecat de lume, m-am făcut că-mi pasă dar în schimb îi pedepseam cu foamea, cu lipsa de medicamente şi de îngrijire ca să le grăbesc moartea.

Cei ce fac acest păcat, vor ajunge mai rău decât părinţii de care şi-au bătut joc, vor ajunge să suporte şi ei de la copiii lor acelaşi tratament şi chiar mai rău. Dumnezeu îţi pregăteşte răzbunarea pentru păcatul împotriva părinţilor chiar prin copii tăi.

Pe lângă porunca a 5 a din cele 10 porunci, aceştia mai calcă şi cele spuse de Isus Sirah: „Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrâneţe şi nu-l mâhni în viata lui/../pentru că milostenia arătată tatălui tău nu va fi uitată şi în pofida păcatelor tale se va zidi casa ta”.(Isus Sirah 3,12 şi 14).

29.- Am avut gândul necurat să mă sinucid.

Sinucigaşii nu au mântuire. Gândul cel necurat al sinuciderii îl poţi curăţa şi şterge prin post, căinţă, rugăciune şi canon. Diavolul îţi va da prilej şi va căuta să duci gândul necurat la îndeplinire. Atunci să ştii că nu se mai poate face nimic pentru mântuirea ta.

Sfintele cărţi, poruncesc ca nimic să nu se facă pentru acel suflet, care singur cu bună ştiinţă s-a osândit.

Nu se face slujba înmormântării şi nici pomeniri

Nu se trag clopotele şi nu se scot praporii. Nu se conduce cu preot şi nu se bagă în Biserică.

Sfântul Sinod al B.O.R. în anul 1949 a făcut un pogorământ foarte scurt, preoţii îl vor găsi în tipicul bisericesc, să se vadă acolo.

Am pus rugăciune înaintea Creatorului să mi se arate dacă, după un oarecare timp se pot face rugăciuni. Mi s-a arătat că, în unele cazuri şi pentru unii mai puţin vinovaţi, se pot face după 7 ani pomeniri şi parastase, dar cum poţi să cunoşti pe cei mai puţin vinovaţi la Dumnezeu?! Doar rugând pe Dumnezeu să-ţi descopere şi să pui la încercare descoperirea dacă este de la Dumnezeu, ca nu cumva să fie de la diavol.

30.- Am fost la vrăjitoare, la descântătoare şi la ghicitoare. Am zis că şi ghicitorii spun lucruri adevărate, auzindu-i cum îmi spun ce mi s-a întâmplat şi ce avea să mi se întâmple în viitor. Am crezut în ceea ce mi-a spus.

Unii credincioşi când se află în necazuri, la strâmtorare, în loc să alerge la Dumnezeu prin rugăciuni particulare şi prin rugăciunea preoţilor, aleargă la descântătoare, atunci când li se îmbolnăvesc copiii, soţia sau animalele. Unii aleargă la ghicitoare atunci când vor să ştie de unde le vine răul şi de la cine. Aleargă la vrăjitoare, atunci când sunt chinuiţi de diavol, ca să scape de ursită, de boli, de farmece şi descântece.

Unora, li s-a întărit credinţa că ceea ce le spune vrăjitoarea li se îndeplineşte. Dar, totul este o mare înşelăciune, pentru că nimeni nu a scăpat de nimic, ci dimpotrivă, alergând la aceştia mai tare s-au prins în pânza de păianjen a diavolului. Să vă explic ce se întâmplă de fapt…! Când te-ai dus la vrăjitoare sau la fermecătoare ca să scapi de vrăji, de farmece sau din boală, nu ai făcut altceva decât să-l rogi pe diavolul care ţi-a adus toate acestea, să le ia de la tine şi să nu te mai chinuiască. Din acel moment, diavolul nu te mai chinuieşte, parcă ţi-a luat boala ca şi cu mâna, pentru că l-ai rugat, însă, degeaba? Diavolul nu face nimic degeaba şi fără să câştige! El ţi-a adus chinul pentru a te munci, a te descuraja de viaţă, a te slăbi în credinţă, a-ţi face viaţa imposibilă, ca să te ducă prin lipsa de răbdare şi prin desnădejede la actul sinuciderii câştigându-ţi sufletul. Faptul că ai alergat la el pentru a scăpa de toate acestea, îi convine cel mai mult, acesta a şi fost scopul lui. Venind la el, ai recunoscut că şi el are putere. Va renunţa la lupta cu tine, pentru că mergând la el şi cerându-i ajutorul, te-a câştigat. Ţi-a câştigat sufletul pentru care, va aştepta să-l ia la sfârşitul vieţii tale. Ai uitat că „toţi vrăjitorii, toţi descântătorii, toţi fermecătorii şi toţi ghicitorii şi cei ce merg la ei, nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu”, pentru că: „ nu poţi să slujeşti la doi domni: lui Dumnezeu şi lui mamona”. Dacă alergai cu credinţă şi cu răbdare la Dumnezeu şi luptai prin post şi rugăciune, chiar dacă trebuia să faci acest lucru toată viaţa, ieşeai biruitor şi Dumnezeu te încununa cu cununa biruinţei. Cei ce pătimesc în viaţă de la diavol din cauza răutăţii oamenilor vor avea ca răsplată cununa de mucenic.

Cei ce aleargă la ghicitori şi cred în ceea ce le spun aceştia zicând că, spun adevărul şi că, se împlinesc vorbele lor, sunt amarnic înşelaţi.

Dacă, ţi-au spus ghicitorii ceea ce ai pătimit în trecut, nu trebuie să te mire de unde ştie. Nu ştii că ei lucrează cu diavolul?! Diavolul le spune tot. Nu ştie diavolul câte curse ţi-a întins şi, câte necazuri ţi-a pricinuit?! Ştie! Sunt pentru el o noutate ispitele şi necazurile din trecutul tău? Nu! Doar tu te miri şi te întrebi de unde ştie persoana care-ţi ghiceşte! Diavolul îi spune. Tu nu-l auzi, pentru că-ţi este legat auzul, dar ghicitoarea îl aude pentru că, lucrează cu el şi a lui voie o face.

Dacă ţi-a spus ghicitoare ce ţi se va întâmpla mâine sau poimâine, sau peste câtva timp, nu trebuie să te mire. Nu-ţi spune pentru că ştie de dinainte şi este atotştiutor, aşa cum ar vrea diavolul să crezi despre el, ci, îţi spune ceea ce are de gând să-ţi aducă. Dacă ai crezut în ceea ce ţi-a spus, atunci, se foloseşte de această credinţă a ta şi prin ea îşi va împlini ceea ce ţi-a zis, pentru ca tu să te încrezi şi mai mult în cuvintele ghicitorului. Astfel, nu numai că ţi-a adus primejdia şi suferinţa, dar te-a făcut să nu mai crezi în puterea lui Dumnezeu, că numai El te poate ajuta şi izbăvi din cursele vrăjmaşului, ci să crezi în ceea ce spun ghicitorii. Dacă nu crezi în ceea ce ţi-a spus ghicitorii zicând că, „nici îngerii din cer nu pot şti ce se va întâmpla mâine”, cu atât mai puţin diavolul, şi că numai Dumnezeu te poate apăra de tot lucrul cel rău, şi astfel lepezi cu totul gândul că ar fi adevărat ce a spus ghicitorul, atunci, diavolul nu mai poate duce la îndeplinire ce au spus ghicitorii. În această situaţie, l-ai lăsat pe diavol şi pe ghicitor sau vrăjitor ca pe un mincinos ce este. Diavolul lucrează numai cu credinţa ta. Vai de cei ce aleargă la ghicitori şi vrăjitori şi cred în ei, deşartă este credinţa lor. Cei ce merg la aceştia nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu. Pentru iertare, trebuie multă căinţă şi părere de rău pentru că l-ai părăsit pe Dumnezeu şi ai alergat la ei.

Iisus Hristos