Marturie

Scrie o marturie aici despre Parintele Argatu

Articole recente
Scrie un articol
Raspunsuri duhovnicesti ...... Fem - Fur
sumar:
 
-Femeia,
-Frica,
-Fumatul,
-Furt,furat

Femeia
 
207.- Părinte, mă simt rea, sunt nervoasă, aş vrea să fiu bună, binecuvântaţi-mă.
-Eu te binecuvântez, dar să ştii matale că trebuie să fii bună, că aşa sunt femeile. Ştii matale că Eva a fost făcută din coasta lui Adam (coasta aceea de lângă inimă) ca ea să fie bună, drăgăstoasă, sensibilă, miloasă, faţă de bărbat (care e mai rece şi mai dur). Un bărbat poate să taie o pasăre, să împuşte un animal, are sânge rece în situaţii de genul acesta, pe când femeia, nu. La război au fost trimişi totdeauna bărbaţii.

208.- Părinte, este păcat să te fardezi, să te dai cu ruj şi cu creme pe obraz, să pari mai frumoasă?
-Este păcat, sigur că da! Acest păcat este stăpânit de un soi de diavoli numiţi „ceata măştilor”. Aceasta ceata de diavoli poartă mască şi umblă să ispitească mai ales pe femeile care nu se mulţumesc cu frumuseţea care le-a dat-o Dumnezeu. Acesti diavoli, pe care au reuşit să-i ispitească le pun mască pe faţa celor ce se machiază şi le bagă la munci în „ceata măştilor”. Prin acest păcat ispitesc diavolii pe femei, ca să-L sfideze pe Dumnezeu-Creatorul, reproşându-i că nu a fost destul de iscusit şi priceput când a creat lumea.

209.-Ascultaţi ce am să vă spun despre bunăcuviinţa cu care femeia trebuie să se roage:
-Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Corinteni, cap.11, spune aşa: „Orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul neacoperit, îşi necinsteşte capul, căci tot una este ca şi cum ar fi rasă. Dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap atunci să se tundă. Iar dacă este lucru de ruşine ca femeia să se tundă sau să se radă pe cap, atunci să-şi pună văl, femeia este datoare să aibă semn de supunere asupra capului ei, pentru îngeri. Judecaţi în voi: este oare cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit?” (I.Cor. 11,5-13).
Nu-i cuviincios ca femeia să intre în Biserică, cu capul descoperit; Nu-i cuviincios ca femeia să se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit; Nu-i cuviincios ca femeia să vină la Sfânta Împărtăşanie având capul descoperit. Dacă femeile nu au această conştiinţă, este dator ca preotul să pună început conştiinţei lor. Ştiu un preot care a dus multă muncă de lămurire la fiecare predică, ca femeile să nu mai vină la Biserică fără batic pe cap. Văzând că nu este înţeles şi că nimeni nu-l ascultă, s-a hotărât să cumpere un braţ de baticuri şi să le dea la intrare în Biserică femeilor care vor intra cu capul descoperit. După terminarea Sfânta Liturghii, în loc să lase baticurile la ieşire, le-au luat acasă. Cadou. A doua duminică au venit iarăşi fără de batic. Părintele s-a văzut cheltuind banii pe baticuri şi nici o îmbunătăţire a stării de fapt. Atunci când nu lucrează conştiinţa, răul îşi are locaş, diavolul îşi face culcuş. Prin neascultare a venit păcatul în lume, prin neascultare stă în lume.
Ascultaţi ce mai zice Sfântul Apostol Pavel: „În toate bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în Biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în Biserică” (I Cor.14,34-35). Ce folos are omul care vine la biserică, mai ales femeile, care în loc să asculte cu evlavie rugăciunile care se citesc şi se cântă la Sfânta Liturghie, se întâlnesc în Biserică pentru a transmite ştirile din sat, pentru bârfă şi judecată.
Un pustnic a plecat la mănăstire de copil. După treizeci de ani de pustnicie, l-a ispitit dorul de a merge într-o duminică în lume să vadă cum se roagă lumea în Biserică. I-a cerut binecuvântare stareţului de a pleca la o Biserică din primul sat pe care îl va întâlni. Stareţul îi spune : ”Dacă, crezi  că-ţi este de folos, du-te! Dar te vei sminti!” S-a dus pustnicul. A intrat într-o Biserică, s-a aşezat într-un colţ mai ferit de lume şi asculta cu luare aminte Sfânt Liturghie. Uitându-se mai atent peste lumea din biserică, o minune! Pe unii oameni îi vedea cu capul pe umeri şi pe alţii fără cap. Când s-a uitat la părintele din Sfântul Altar, îl vede şi pe el când cu cap când fără cap. L-a cuprins frica de o aşa înfricoşată vedere şi părerea de rău că nu a dat ascultare stareţului de a nu pleca în lume. A ieşit din biserică speriat şi s-a dus la stareţ cerându-şi iertare. Stareţul îl linişteşte, spunându-i: ”Nu-i din cauza aceasta, frate, Dumnezeu ţi-a arătat cum se roagă cei din lume, pentru că aceasta ai vrut să vezi. Cei fără de cap erau aceia care nu erau cu luare aminte la Sfânta Liturghie, cei care vorbeau, cei care se uitau în stânga şi în dreapta să vadă cu ce erau îmbrăcaţi cei care intrau în Biserică; cei care se gândeau pe acasă. Iar cei cu cap erau cei care erau cu adevărat prezenţi la Sfânta Liturghie. Preotul când era sustras de gălăgia din biserică, nu mai era prezent la rugăciune, de aceea îl vedeai fără cap”. Aşa se întâmplă cu aceste femei care vorbesc în biserică. Are de lucru aşchiuţă în biserică cu asemenea femei, nu se plictiseşte.
Ascultaţi ce zice Sfânta Scriptură în alt loc: „Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti. Nici bărbatul să îmbrace haine femeieşti, căci tot cel ce face aceasta, urâciune este înaintea Domnului Dumnezeului tău(Deut.22,5). Femeia care intră în biserică îmbrăcată cu pantaloni, este sminteală pentru bărbaţii care ascultă Sfânta Liturghie, ca şi cum ar intra dezbrăcată. Prin pantaloni toate formele corpului se văd şi trezeşte imaginaţia desfrânată a bărbaţilor, pe când dacă ar intra îmbrăcată cu o rochie, se acoperă. Este urâciune înaintea lui Dumnezeu, ca bărbatul să poarte haine femeieşti şi femeia să îmbrace pe cele bărbăteşti. Şi diavolul râde de aceste femei şi face scamatorii în spatele lor. Ce-ar fi să vedeţi un bărbat că intră în biserică îmbrăcat cu o fustă şi în durligile goale, nu aţi râde de el? Tot aşa râde şi se distrează diavolul cu femeile care îmbracă haine bărbăteşti.
Frica

210.- A murit mama, şi de atunci am rămas cu o frică. Nu dorm bine, noaptea. Mi-e frică când stau în casă, ce să fac, părinte?
-În viaţa aceasta pământeană, cu omul credincios şi cu frică de Dumnezeu locuiesc îngerii, iar cu omul ce trăieşte departe de Dumnezeu şi de Biserică în păcate şi în patimi locuiesc diavolii. Diavolii rămân în acea casă şi după moartea omului, de-i chinuiesc pe cei care au rămas să locuiască acolo. Astfel ce-i din casă simt o anumită stare de frică. Pentru a risipi această frică, după înmormântare, faci curat în casă, chemi preotul să facă sfinţirea casei. Cu aghiazma de la sfinţire stropeşti: prin casă, prin curte, prin grădină, cât mai des până în a 40-a zi. În ziua când se face aghiazmă, să ţină post negru toţi din casă. După terminarea slujbei, se poate mânca. Din această aghiazmă, beau toţi din casă, şi se ung pe faţă dimineaţa. Tămâiezi cât mai des casa, ca să plece duhurile rele din casă. Ţii post negru vineri până la ora 24,00 şi rugăciuni în fiecare zi. Psalmii, au mare putere de a alunga duhurile necurate. Citeşti câte 3-6 psalmi pe zi. Se citesc psalmii 3, 30, 142 şi încă 3 psalmi pe zi, de la început. Continui aşa ordonat, zi de zi, până termini psalmii.
Când priveghezi mortul, până la înmormântare citeşti Psaltirea neîncetat, ca să alunge duhurile necurate. Psaltirea, o citesc pe rând cei care au venit la priveghere: rude, vecini, prieteni.
Mortul, nu se sărută, nici de către cei apropiaţi. Se sărută icoana sau crucea care se pune pe pieptul mortului.
Mortul, nu va fi înmormântat cu icoana sau cu crucea. Acestea se iau şi de obicei se dau la un om sărac de pomană. În pământ, intră doar trupul, care se întoarce în ţărâna din care a fost luat.

211.- sfat:
-Copiii care au fost speriaţi în timpul nopţii sau în timpul zilei: de mascaţi, de hoţi, de câini, vor fi duşi de către părinţi la preot pentru a face rugăciuni, altfel vor pătimi şi se pot îmbolnăvi, pentru că diavolul prin frică intră în om. Copiii sub 7 ani vor fi împărtăşiţi mai des.

212.- Diavolul intră în om şi prin frică. Trei căi sunt prin care diavolul poate intra în om foarte uşor: prin frică, prin mândrie şi prin necredinţă.
-Să vă povestesc ce mi s-a întâmplat mie când eram mic, cred că aveam vreo nouă anişori sau ceva mai mare. Tata de cu ziuă îmi spune:
-Măi băiete să te duci după topor la cabana din vie, să-l am mâine dimineaţă, pentru că am să merg la pădure.
Tata avea vie la vreo trei kilometrii de casă, pe care o curăţise, parii ce putreziseră i-a mai întărit pe unele locuri dar, a uitat toporul în bordei. Eu luându-mă cu joaca şi cu alte treburi de pe lângă casă, am uitat să aduc toporul de la bordei. Aproape de miezul nopţii, tata şi-a adus aminte de topor şi o întreabă pe mama:
-Măi femeie, o fi adus băiatul acela toporul, aşa cum i-am spus eu? Mama îi spune că nu ştie.
Atunci, tata mă scoală şi mă întreabă de topor. Şi pentru că nu l-am ascultat şi să mă înveţe minte ca de altădată să fac ce-mi va spune în puterea nopţii mă trimite după topor. Mama insista să nu mă trimită, pentru că trebuia să trec peste un pârâu, unde se spunea că acolo se află un diavol şchiop. În zadar au fost insistenţele mamei de a nu mă trimite, că tata trebuia să mă înveţe minte ca de altădată să-l ascult. Am plecat după topor. După ce am trecut pârâul cu pricina, numai ce aud în urma mea pe cineva care fuge după mine şi scotea un sunet de parcă ar fi avut un picior în proteză de lemn. Eu ştiind de la mama şi de la moşul meu care era duhovnic vestit la Mănăstirea Cocoş, lângă Tulcea, să nu-ţi fie frică când diavolul îţi dă târcoale şi mai ales să nu te uiţi înapoi dacă eşti pe cale, nu m-am înfricoşat şi nici nu m-am uitat înapoi. Diavolul a venit fuga până în spatele meu încât îi simţeam răsuflarea după urechi. Atunci, mi-am zis: Da..! tu eşti? şi mi-am continuat mersul. Diavolul s-a oprit şi l-am lăsat în urmă. Pe când   m-am îndepărtat cam vreo două sute de metri, îl aud din nou că fuge în urma mea şi parcă iuţea fuga pe moment ce se apropia de mine. Venea până în spatele meu de-mi sufla în ureche ca să mă înfricoşeze. Eu, m-am ţinut curajos, nu m-am înfricoşat şi nici nu m-am uitat în urmă. A rămas în urmă. Nu l-am mai auzit. Eu am ajuns la colibă, am luat toporul şi m-am întors. La întoarcere, mă simţeam mai în siguranţă pentru că aveam toporul în mână. Mi-am zis că de mi se arată, îl tai cu toporul. Minte şi curaj de copil neînfricat. La întoarcere nu mi s-a mai arătat. A văzut el că nu are cu cine. Îmi dau seama, că tata a făcut o greşeală neascultând-o pe mama, de a mă trimte în toiul nopţii la o aşa depărtare să-i aduc toporul, mai ales că, ştia de existenţa acelui diavol la trecerea peste pârâu. Copil fiind, putea să mi se întâmple un necaz mare, dacă nu aveam înger păzitor puternic. Dacă mă înfricoşam atunci m-ar fi cuprins. De atunci, am rămas neînfricat în lupta cu diavolii. M-am rugat la hirotonie ca unul dintre darurile pe care le primesc să fie şi acela de a izbăvi pe oameni din muncirea şi chinuirea diavolilor. 
Fumatul

213.- Părinte, ce se întâmplă cu cei care fumează?
-Celor ce fumează, vin diavolii şi le afumă cămaşa botezului cu tămâia iadului, cu tot fumul de ţigară pe care l-au fumat. Diavolii adună tot fumul şi capetele de ţigări şi le vor aduce mărturie că ţi-a plăcut fumul şi cu acestea îi vor chinui pe fumători în iad. Fumătorii vor sta în fum. Cam ceea ce-ţi place aici, pe pământ, aceea ţi se va oferi dincolo, dar într-un mod extrem de chinuitor. Sentimentul plăcerii va dispărea. În ceea ce simţeai plăcere pe pământ, dincolo vei simţi un chin cu o sensibilitate dusă la maxim. Ţi-a plăcut fumul de ţigară cât ai trăit, de fum vei avea parte şi dincolo, te vei îneca în fum veşnic.

214.- Părinte, de ce este păcat fumatul, pentru că în Sfânta Scriptură nu se spune nimic despre el?
În Sfânta Scriptură nu se spune şi nici în canoanele Sfinţilor Părinţi nu este menţionat, pentru că este un obicei mai nou, un obicei a omului modern. Însă fumatul este păcat, încă unul foarte mare, face parte din păcatul uciderii.
-Păcatul fumatului este sinonim cu păcatul sinuciderii. De aceea, cei care fumează nu se pot mântui. Prin fumat devii sinucigaş, pentru că ţi-ai otrăvit trupul cu fum, celulele slăbesc şi mor şi astfel mori şi tu înainte de vreme. În loc să trăieşti şi să te bucuri de viaţă vreo 80-90 de ani, cât ţi-a lăsat Dumnezeu să trăieşti, din cauza fumatului vei trăi numai 60 de ani. Otrăvindu-l cu fum, trupului îi va slăbi rezistenţa atât de mult încât la 60 de ani va ceda şi chiar mai devreme. Dacă te-ai îmbolnăvit de cancer pulmonar din cauza fumatului, singur şi inconştient ţi-ai cauzat boala şi ţi-ai grăbit moartea. Este ca şi cum la aceşti ani te-ai spânzura sau te-ai arunca într-o prăpastie.

215.- Părinte, am căutat să mă las de fumat dar nu pot. Devin nervos, iritat, nimeni nu mai poate sta de vorbă cu mine, ce să fac?
-Atunci când omul vrea cu adevărat, se luptă şi biruieşte. Trebuie să-ţi pui voinţa la treabă. De ce o laşi să doarmă. Trezeşte-ţi voinţa şi luptă. Degeaba voieşti, dacă nu te străduieşti. Iar pentru cei împătimiţi şi obişnuiţi cu fumul ca şi cu mâncarea, lupta este foarte grea, deoarece, au obişnuit organismul cu fumul de ţigară. Nu atât organismul cât o enzimă care se află în sânge şi se hrăneşte cu nicotina din sânge.
Omul când se apucă de fumat nu o face pentru a deveni fumător înrăit ci pentru a se distra. Această distracţie îl costă mai târziu, pentru că, fumând azi şi mâine, se adună multă nicotină în sânge, otrăvindu-l, iar sângele pentru autoapărare dă naştere la o enzimă care se hrăneşte cu nicotină şi curăţă sângele. La prima vedere, enzima pare a fi necesară şi folositoare. Însă, atunci când nu este hrănită, devine foarte neliniştită şi violentă făcând război în sânge şi în tot organismul. Se luptă să nu moară. Îi este foame. De aceea unii simt o stare de nervozitate când nu au ţigări şi nu fumează. Pentru a linişti enzima, trebuie s-o hrănească cu nicotină. Din această cauză, fumătorilor împătimiţi le este foarte greu să se lase de fumat. Dacă se luptă omul cu această dorinţă păcătoasă de a fuma, după un timp enzima slăbeşte şi moare, iar fumătorul părăseşte pentru totdeauna patima fumatului.
Furt, furat

216.- Părinte, putem să mâncăm nucile căzute pe jos, sau e furt? (din nucii de la Cernica)
-Puteţi. Acelea sunt milostenie de la ciori, nu e păcat, mâncaţi câte vreţi.
-Dar din fructele unui pom care iţi iese în drum, putem?
-Da, mâncaţi acolo până vă săturaţi, dar nu luaţi acasă. Puteţi să mâncaţi şi de pe crengile pomilor care deşi au trunchiul în curţile oamenilor, ele sunt la poartă. Aceşti pomi fac milostenie în locul stăpânilor zgârciţi, îşi pleacă crengile peste poartă pentru trecători.

217.- Părinte, dacă luăm porumb de pe tarlaua CAP-ului unde muncim, ca să dăm în ziua aceea la păsări şi animale, este păcat?
-Da. Este păcat, păcatul se cheamă „furat”. Se calcă porunca de a nu fura.
-CAP-ul, nu ne plăteşte pentru o vară de muncă cu sapa de dimineaţă până ce se întunecă şi aşa că ne luăm noi plata. Nu luăm din altă parte ci luăm din locul unde muncim, iar locul unde muncim cândva a fost al nostru, l-au luat comuniştii. Eu nu cred că înseamnă „furt” din munca mea, nu fur de unde a muncit altul!
-Chiar dacă, tot furat se cheamă! Ia spune matale, când te duci şi iei din locul unde ai muncit, adică de la CAP, cu ce cari ?
-Cu sacul, cu geanta, cu sacoşa sau cu buzunarul.
-Atunci când pui sacul pe spate ca să vii cu el acasă, de ce te uiţi în stânga şi în dreapta?
-Ca să nu mă vadă brigadiru, că mă dă pe mâna miliţiei. Au mai intrat de la noi la închisoare pentru că i-a găsit cu doi ştiuleţi de porumb în buzunar.
-De ce ţi-e frică dacă acolo este a matale? Te uiţi în stânga şi în dreapta ca să te asiguri că nu te vede nimeni, aşa fac hoţii, se asigură mai întâi că nimeni  nu-i vede şi apoi fură. Deci, în conştiinţa matale te manifeşti ca un hoţ, păzindu-te să nu te vadă şi să nu te prindă la furat. Dacă ar fi de la matale aşa cum spui, ai pune sacul în spate fără să te fereşti de nimeni, pentru că este de la matale. Nimeni nu se fereşte când duce în spate sau în mână ce este al lui. Tarlaua CAP-ului nu este a matale, este a Statului, munca matale o faci Statului, pentru aceasta cu mult sau cu prea puţin Statul te plăteşte. Matale, nu ai voie să iei pentru că nu mai este a matale. Dacă nu te plăteşte la valoarea muncii pe care o depui într-o vară, vor da socoteală la judecată pentru oprirea plăţii lucrătorului, iar pentru că pe matale te-a păcălit aşchiuţă să-ţi iei plata singură, furând, vei avea judecata şi plata hoţului şi a răpitorului.
-N-am ştiut părinte că e atât de mare păcatul. Am văzut că toată lumea duce acasă cu sacul, zicând că nu-i păcat pentru că este din munca noastră şi când am auzit că şi brigadiru într-o noapte a descărcat în curte o remorcă de porumb, m-am încurajat şi am luat şi eu.

218.- Părinte, dacă ţi-ai cerut iertare de la acei ce i-ai furat şi apoi spui când mergi de te spovedeşti, eşti iertat de Dumnezeu?
-Nu. Nu eşti iertat până ce nu îndrepţi greşeala punând la loc ceea ce ai furat şi chiar mai mult decât ai luat, împătrit. Aşa cum a făcut vameşul Zaheu în faţa Mântuitorului: „celor ce i-am nedreptăţit întorc împătrit” şi pentru aceasta Mântuitorul, spune: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia!” Adică, a întors înapoi ceea ce el răpise de la oameni, a îndreptat răul pe care l-a făcut şi Dumnezeu l-a iertat şi bineînţeles că cei ce au fost păgubiţi s-au bucurat şi ei că li s-a întors munca înapoi. Aproapele pe care l-ai furat şi l-ai păgubit rupând din munca lui, te iartă pentru că împlineşte o poruncă a iubirii aproapelui, dar rămâne tot păgubit, golul de unde ai furat rămâne până ce întorci înapoi ceea ce ai luat. Trebuie să întorci înapoi lucrul furat ca să fii iertat.
-Eu aş întoarce ceea ce am luat de la o cumnată, dar mi-e ruşine. Am luat un goblen care mi-a plăcut atât de mult. Am vrut să i-l cer dar ştiind-o zgârcită am zis că n-o să mi-l dea, aşa că mergând într-o zi pe la ea, avea rufe pe sfoară la uscat printre care şi goblenul mult râvnit, l-am luat şi l-am ascuns în sân. După câteva zile vine şi mi se plânge că cineva i-a furat goblenul, poate că mă bănuia. Eu nu am recunoscut nimic. Îmi pare rău acum, de frică că l-ar găsi la mine în casă l-am ascuns. Vă închipuiţi că n-am să-l pot pune pe perete niciodată, degeaba l-am luat, nu ştiu de ce nu m-am gândit înainte de a-l lua. Acum, aş vrea să i-l dau dar nu ştiu cum să procedez, dacă află că eu sunt autorul, din „hoaţă” nu mă scoate toată viaţa, cât de pătimaşă este, ne-am duşmăni până la moarte. Deci, nu pot să-i spun şi nici să-mi cer iertare, învăţaţi-mă ce să fac ?
-Găseşti matale o modalitate de a i-l da. Îl pui într-un loc unde crezi matale că l-ar găsi din întâmplare, are să se bucure. Mai târziu, când crezi că i-a trecut of-ul, şi a-i putea să-i spui fără să se supere şi să te urască, poţi să-ţi ceri iertare.

219.- Să vă mai spun ceva:
-Acelora care fură, vin diavolii şi rup din cămaşa sufletului, la unii de sus până jos. La judecată va căuta să apropie bucată de bucată însă nu vor sta, iar Mântuitorul, Maica Domnului, Sfinţii Apostoli, toţi sfinţii şi îngerii vor privi la goliciunea acelui suflet.
Diavolii rup din cămaşa sufletului, aşa cum ai rupt şi tu din munca aproapelui tău. Dacă ai mărturisit păcatul şi ai întors ceea ce ai furat, ţi-ai cerut iertare de la cel pe care l-ai păgubit, ai făcut canon de căinţă şi te-ai hotărât să nu mai săvârşeşti păcatul, atunci, Dumnezeu trimite pe îngeri să te îmbrace cu o îmbrăcăminte nouă.

220.- Părinte, este bine să cumperi lucruri în casă ştiind că au fost furate şi este bine să duci din lucruri furate şi la Biserică?
-Unii, pentru a-şi linişti conştiinţa, dăruiesc la Biserici din banii şi lucrurile furate sau din furat. Mare osândă îi aşteaptă, deoarece, ca nişte vicleni, cred că Îl fac pe Dumnezeu părtaşi la nelegiuirea lor. Chiar să fi cumpărat cu bani de la cineva un lucru şi acesta să fi fost furat, de care ştiai sau ai aflat ulterior, eşti dator să întorci celui păgubit lucrul înapoi. Altfel, vei pierde pe altă cale de 10 ori valoarea acelui lucru şi vei rămâne cu osânda răpitorului.

221.- Părinte, este bine ca să iei de pe jos bani şi lucruri pe care i-au pierdut alţii?
-Nu este bine. Dacă s-ar întâmpla să afli pe cale un lucru sau bani pierduţi de cineva, să nu te bucuri şi să nu iei. Lasă-le acolo unde le-ai găsit, pentru că nu sunt ale tale, ca cel ce le-a pierdut să le găsească. Pentru aceasta, fără să ştii, pentru tine se va ruga şi va mulţumi lui Dumnezeu că şi-a găsit ceea ce pierduse. Este foarte periculos să iei şi să duci la tine în casă, lucruri şi bani găsite pe drum. Acestea pot fi aruncate intenţionat, ca cineva să le găsească şi lăcomindu-se să le ridice de jos, pentru ca acel ce le-a aruncat să scape de diavol, iar tu să intri sub stăpânirea lui. Sunt unii care, cumpără pe diavol pentru a se îmbogăţi sau a rezolva multe şi nu pot să scape de el până ce nu-l vând cuiva. Dacă nu reuşesc să-l vândă, atunci îl trimit pe bani sau pe lucruri la acela ce le va ridica de jos. Cine va ridica de jos aceste lucruri sau banii, îl va lua şi pe diavol fără să ştie. Să nu luaţi niciodată nimic ceea ce găsiţi, nu este al vostru nu vă lăcomiţi ca să nu greşiţi.

222.- Mi s-a furat ceva din casă, şi nu ştiu cine este hoţul, cum să mă rog pentru a-l descoperi?
-Duminică duci la Sfântul Altar, un litru vin (cel sărac, duce mai puţin), şi o prescură, cu trei lumânări aprinse, pomelnic şi să scoată preotul în timpul Sfintei Liturghii, miride pentru descoperirea celui care a furat. Pe pomelnic scrii: robul Lui Dumnezeu (N), se roagă ca Dumnezeu să-i descopere pe cel care i-a furat, şi să se facă judecată dreaptă. Aceasta o dai preotului. Acasă, vineri faci post negru până la ora 24,00 şi 40 metanii. Rugăciuni: Acatistul Mântuitorului, Acatistul Sfântului Mucenic Mina şi rugăciuni de cerere. Dacă vine cel care a furat şi-ţi aduce înapoi lucrul, te opreşti. Altfel continui în fiecare duminecă, până primeşti obiectul
Iisus Hristos
Autentificare



Inregistrare
Recuperare parola

Vizitatori

Afisari azi: 4505
Afisari total: 15057086
Vizitatori online: 4

Magazin online
Newsletter

   

Articole recente
Scrie un articol